ch1. Definirea noţiunilor, termenilor şi expresiilor folosite sunt
hotărâtoare în interpretarea şi în aplicarea corectă a unei prevederi legale.

„Definiţia trebuie să pornească de la cele care ne sunt folositoare, dar necunoscute,
şi prezentate astfel încât să fie înţelese ca adevăruri care trebuie ştiute” (N. Grigorie Lăcriţa).
 „Cuvintele ne spun cum să gândim şi să acţionăm”. (Benjamin Lee Whorf).

Sunt cazuri în care noţiunile, termenii şi expresiile folosite sunt hotărâtoare în stabilirea sensului şi a conţinutului unei prevederi legale.
În condiţiile în care, într-o lege, se precizează sensul şi conţinutul tuturor noţiunilor, termenilor şi expresiilor folosite, orice act întocmit de organele de control este lovit de nulitate în justiţie în situaţiile în care respectivul act de control nu a fost întocmit cu respectarea întocmai a sensului şi a conţinutului noţiunilor, termenilor şi expresiilor definite în acea lege.


Edificatoare, în sensul (1) necesităţii definirii clare, prin legislaţia fiscală, a noţiunilor, a termenilor şi a expresiilor, cu sensul şi cu conţinutul definit prin lege („în litera legii”), şi (2) a folosirii, de către contribuabili şi de către organele fiscale, a noţiunilor, a termenilor şi a expresiilor cu sensul şi cu conţinutul stabilit prin lege („în litera legii”), sunt şi exemple prezentate în această lucrare.
„Nimic bun nu se învaţă, nici nu se însuşeşte fără exemple”. („Nemo recte sine exemplo docetur aut discitur”).
Exemplul 1. La un contribuabil, al cărui program de lucru era de la ora 8,00 la 16,00, s-a întocmit, de către un organ fiscal, un proces verbal de contravenţie în care, la data întocmirii, s-au scris corect ziua, luna şi anul, iar la oră s-a scris, în mod greşit, ora 1,30, în loc de 13,30, aşa cum ar fi fost corect.
Contribuabilul a formulat o plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie,  solicitând anularea acestuia pe următoarele motive:
1. Prin Codul de procedură fiscală se prevede că „Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.”
2. Programul de lucru al contribuabilului a fost de la ora 8,00 la ora 16,00.
3. Organul de inspecţie fiscală nu a avut acordul scris nici al contribuabilului şi nici aprobarea conducătorului organului fiscal pentru a desfăşura controlul în afara programului de lucru al contribuabilului, respectiv la ora 1,30 (aşa cum scrie în procesul-verbal de contravenţie), adică la miezul nopţii.
Scrierea, în mod greşit, a orei 1,30, în locul celei corecte, de 13,30, a reprezentat motiv de anulare a procesului verbal de contravenţie, fiind evident că procesul verbal nu se bucura de prezumţia de veridicitate, în condiţiile în care era de netăgăduit că ora 1,30 nu era cuprinsă în programul de activitate al contribuabilului şi nici nu existaseră cele două aprobări impuse de Codul de procedură fiscală.
Exemplul 2. Începând cu data de 1 iulie 2010, prin Codul de procedură fiscală” s-a dispus că, „în toate actele normative în care se face trimitere/referire la noţiunea de majorări de întârziere, această noţiune se înlocuieşte cu noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere.”.
În condiţiile în care, după data de 1 iulie 2010, un organ de control fiscal calculează „dobânzi” de întârziere dar, din obişnuinţă, în actul de control va înscrie „majorări” de întârziere, un asemenea act de control este lovit de nulitate în justiţie întrucât nici pentru noţiunea de „majorări” de întârziere, şi nici pentru calculul acestora nu mai există temei legal.
După data de 1 iulie 2010 interpretarea şi aplicarea Codului de procedură fiscală „în litera legii” se asigură numai în condiţiile în care se foloseşte noţiunea de „dobânzi” de întârziere, dar numai pentru obligaţiile fiscale care au luat naştere după această dată (după 1 iulie 2010), şi nu cea de „majorări” de întârziere.
Plasarea greşită (din confuzie, din eroare etc.) a unui singur cuvânt într-o propoziţie / frază poate schimba radical sensul şi conţinutul aplicării unei prevederi legale.
Exprimări neadecvate pot conduce la grave erori în aplicarea unor prevederi legale.
„Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare”. (Maximă veche).
Exemplul 3. În cazul unor texte de acte normative, plasarea greşită a unei virgule a generat di-minuarea veniturilor bugetare cu sume deosebit de importante, în special prin valorifi¬carea acestora pe calea evaziunii fiscale „legale”.
Fie şi numai din acest punct de vedere este deosebit de importantă cunoaşterea re¬gulilor de utilizare corectă a virgulei, de formulare a prevederilor legale „în litera şi în virgula legii”, este condiţie esenţială pentru interpretarea actelor normative „în litera şi în virgula legii”.
Edificator în sensul celor menţionate mai sus este binecunoscut cazul din Rusia ţaristă când viaţa unui om a fost salvată datorită plasării greşite a unei vir¬gule.
Intenţia judecătorului a fost de condamnare la moarte a unei persoane, sentinţa fi¬ind formulată prin sintagma „Să-l executaţi, nu se poate de iertat.”.
Întrucât virgula a fost plasată după „Să-l executaţi nu se poate,”, sentinţa respectivă şi-a schimbat radical sensul şi conţinutul, fiind exprimată prin sintagma „Să-l executaţi nu se poate, de iertat”, cu sensul de „nu se poate să-l executaţi”, „să fie iertat”, şi omul a rămas în viaţă.
În acest caz, o simplă virgulă, plasată greşit, a salvat de la moarte un om.
Dacă virgula se punea după „Să-l executaţi,”, sentinţa era de ”Să-l executaţi, nu se poate de iertat", şi omul era condamnat la moarte.
Exemplul 4. Sunt cunoscute cazurile în care situaţia, soarta şi, în unele cazuri, chiar viaţa unor oameni, aflaţi în anumite circumstanţe, a depins de cunoaşterea sau nu a sensului şi a conţinutului unui cuvânt folosit.
Drama din 1955 a unui adolescent afro-american din Chicago este relevantă pentru a ilustra (1) importanţa cunoaşterii normelor de folosire a limbii în conformitate cu circumstanţele date, (2) modul în care ierarhia socială se reflectă la nivelul vorbirii, şi (3) efectele pe care le poate avea încălcarea normei statornicite într-o anumită comunitate.
În Chicago, în anul 1955, norma / uzul lingvistic era încă impus de elite: în stabilirea regulilor de adresare funcţiona „spiritul legii celui mai puternic”.
Fiind în vizită în Mississippi, adolescentul în discuţie a fost ucis de doi albi deoa¬rece nu li s-a adresat cu „sir”, rupând astfel în mod inconştient codul social cerut pentru adresarea indivizilor afro-americani către cei anglo-americani.
Aceste exemple demonstrează faptul că situaţia, şi chiar viaţa unor oameni, a depins şi poate depinde, uneori, de folosirea sau nu a unei virgule, a unei diacritice sau a unui cuvânt.

2. Circumstanţele agravante în conceperea, în emiterea, în interpretarea şi în
aplicarea greşită a legii sunt date şi de faptul că, în încadrarea şi în promovarea
personalului în in¬stituţiile statului, nu mai funcţionează criteriul valorii.

                         Energia cuvântului
„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”
(Mihai Eminescu despre politică).

Este o realitate că cele mai numeroase şi mai grave erori în conceperea, în emiterea, în interpretarea şi în aplicarea greşită a actelor normative sunt date şi de faptul că nu mai funcţionează, în cea mai mare parte, criteriul valorii în încadrarea şi în promovarea personalului în in¬stituţiile statului, în special în posturile cu atribuţii în conceperea, în emiterea, în interpretarea îi în aplicarea actelor normative.
Din cauză că încadrarea şi promovarea personalului nu se mai face în insti¬tuţiile statului după autenticele criterii ale valorii-muncă, ci tot mai mult după criterii cliente¬lare, politicianiste şi/sau ale corupţiei, numeroase persoane
1) fără o pregătire profesi¬onală corespunzătoare,
2) cu posibilităţi intelectuale modeste,
3) lipsite de disponibilitatea pentru studiu intens şi gândire creativă,
4) care nu stăpânesc nici elementarele noţiuni despre interpretarea şi aplicarea corectă a legii,
sunt încadrate în instituţiile publice şi puse să conceapă, să emită şi să aplice acte normative (fie şi la nivelul de norme metodologice, instrucţiuni, precizări, soluţii unitare etc.), inclusiv din categoria celor date în aplicarea unor reglementări cu putere de lege prin care se asigură
a) stabilirea şi încasarea grosului veniturilor bugetare, şi
b) înfăptuirea actului de justiţie, atât de important pentru întreaga viaţă economică şi socială.
Deosebit de important este a se reţine şi faptul că, de competenţa şi corectitudinea cu care îşi desfăşoară activitatea persoanele din instituţiile statului depinde:
1) modul în care se aplică marea majoritate a actelor normative de milioane de cetăţeni, în special, în calitate de con¬tribuabili,
2) se înfăptuieşte legea şi legalitatea, şi
3) se asi¬gură stabilirea şi încasarea veniturilor bugetare,
apare ca o necesitate strin¬gentă ca în instituţiile statului să fie încadrate persoane dotate intelectual, dedicate muncii, bine pregătite profesional şi corecte în muncă.
Or, în actuala lor organizare şi funcţionare, cele mai multe instituţii ale statului (cu aproape o sută de agenţii guvernamentale) se dovedesc a fi supradimensionate, incompetente, ineficiente şi, în numeroase cazuri, frauduloase în activitatea pe care o desfăşoară (mass-media prezentând, aproape zilnic, asemenea cazuri), lucru confirmat atât de cheltuirea abuzivă, iraţională şi, în numeroase cazuri, frauduloasă a unor sume mari din banii publici, cât şi de „calitatea” actelor normative emise.
Şi totuşi, întrebarea care se pune şi la care se aşteaptă răspuns de ani şi ani de zile este următoarea: ce pot face organele fiscale pentru aplicarea, în mod corect, a acelor pre¬vederi legale care conţin numeroase şi grave erori, atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”?
Au dreptul acestea să caute şi să aplice „spiritul legii”?
Prin elaborarea fiecărui text (articol, alineat, literă etc.) de lege „în litera legii”, legiuito¬rul trebuie să asigure o concordanţă deplină între (1) ceea ce se deduce din sensul şi din conţinutul cuvintelor prin care textul de lege se exprimă şi (2)  ceea ce se deduce din interpretarea respectivului text, în ansamblul său.
Trebuie avut în vedere şi faptul că nici „interpretarea în litera legii”, şi nici „interpretarea în spiritul legii” nu poate să fie în contradicţie: cu „uzul curent”; cu „norma lingvistică”; cu „normele academice în vigoare”; cu regulile stabilite prin Dicţionarului Explicativ al Limbii române (D.E.X.), prin Dicţionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM) şi prin Legea nr. 500/2004 privind folo-sirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, cu prevederile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor norma¬tive.

Bibliografie.

1. Dicţionarului Explicativ al Limbii române. (D.E.X.).
2. Dicţionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM).
3. Legea nr. 500/2004 privind folo¬sirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.
4. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor norma¬tive.