st mhCELUI CE EȘTI

Creație divină a Celui ce Ești,
Tu cuprinzi
Întinsul,
cerul,
necuprinsul.
Inefabil,
ești
artistul cuvintelor,
gândurilor,
semnelor indescifrabile
de pe harta nemuririi.



Creație divină a Celui ce ești,
ne aduni
în marea chemare a universului.
Ireversibil,
ești comoara
din interiorul nostru divin,
ce dă semne de trăire lăuntrică.

Creație divină a Celui ce ești,
ne inspiri
parfumul din fragede flori,
din cântecul zburătoarelor
ce viețuiesc cu noi.
Incontestabil,
tu ești în adâncimea sufletului
revărsat în anii ce vin peste noi.

Creație divină a Celui ce ești,
ne strecori
picături de ploaie
în sufletul plin
de emoții trezite târziu.

Inconfundabil
ești în măreția Ta,
ești adevăratul artist creator
al gândurilor și
faptelor noastre.



IZBÂNDA LUTULUI

Izbânda lutului
este un semn al îndemnului divin,
ce se găsește în icoane sculptate
în dumnezeire.

Izbândă-i este și iubirea
din inima păsării călătoare
peste zenitul coborât
în oaze de lumină.

Lutul, forțat de valurile vremii
în neștiută cale de întoarcere,
în rugăciune
cade și se înmoaie
pe tălpile neiertătoare,
pe regretele intrinseci ale noastre,
pe dăruirea nemuririi,
întru veșnicia lui.

Izbânda noastră
e doar pe un munte de gânduri
munte dăruit mai devreme
de înaintașii ce ne mână cu îndârjire
să înfruntăm istoviți
ce a mai rămas
din destinul lutului.

Dar, călcat fără băgare de seamă
și cu prea multă îndrăzneală,
ruga lutului
ar putea umili
izbânda noastră.



INIMAGINABILĂ MĂRTURISIRE

Te laud în marea dorință a vrerii,
în supunere oarbă de cuvinte
irosite în van.
Te laud și nu-ți găsesc vina
dăruirii de sine cuminte.

Te caut în locul aducerii-aminte
de visele trăite descumpănit
în mirare și-n amintirea unei balade
cântate de-un greier
pe una din căsuțele inimii.

Te găsesc la limita unei păci discrete
din anticul timp
ce se întinde pe două vieți.

Te descopăr pe una dintre aripi
ce o lași să se frângă iremediabil,


Te las să-ți întinzi cealaltă aripă
pe altă planetă,
din argintiul vieții
apropiat de tine.

Te laud pentru pașii făcuți în timp
pe drumul cu pietre ce cad,
din margine de abis.

Te caut
în adăpostul săpat cu litere adânci
pe inima mea,
mai demult
și
te găsesc
într-o inimaginabilă
mărturisire.



DINCOLO DE ZID

Mă vizitez în fiecare zi,
să mă aflu dinainte    
în concordanță cu mine.
Uneori, zidul de care trec anevoie
mi se împotrivește
și-mi schimbă direcția
în arc de cerc cu ispite,
cu multe ispite.
Nu mă las pradă nelegiuirii zidului
și pătrund în forță
doar, doar îl voi învinge,
iar când trec dincolo de el,
nu mai protestează,
n-are cuvinte de ocară
și nici minte clară pentru mine,
crede că-s o ceață
și cedează.
Dincolo de zid mă găsesc pe mine
supusă voii lui de a mă cunoaște.



CULOAREA SUFLETULUI

Te aștept
în marginea hotarului
dintre pământ și cer
și nu disting
chipul tău încrustat
de pana magică a unui zeu,
ce te îmbracă
țesând o haină de culoare verde,
la fel ca întinsul
de dinaintea noastră.

Te aștept
să-ți suflu în ureche
aerul dinspre ecuator
spre inima ta
din vârful muntelui.

Ai vrea să pictezi
un luceafăr
de la înălțime,
dar nu-l mai vezi întreg,
el se ascunde
după alți luceferi
îndrăgostiți.

Te aștept
să te apropii
de pânza
ce mă înconjoară
și să-mi pictezi
culoarea sufletului
ce s-a pierdut
în eternitate.

Poate cu pana magică
pot să te pictez și eu pe tine,
împlinindu-se minunea
întregirii tabloului.