stanNăscut pe 20 martie 1944 în comuna Pecineaga, județul Constanța (de fapt după spusele mamei care știa cel mai bine când mi-a dat viață, am apărut pe lume într-o sâmbătă de 18 martie, spre seară, când se întorcea ciurda de vaci de la păscut, dar declarat pe 20 în acte, că așa se proceda în acele vremuri. Se așteptau câteva zile să se vadă dacă noul născut va trăi sau nu).
Sunt fiul unor ţărani mijlocaşi, colectivizaţi cu forţa în 1957. În comună am urmat şi terminat şcoala gimnazială. Sunt absolvent al liceului „Mihail Eminescu” din Constanţa şi al altor studii tehnice în domeniul construcţiilor industriale.
Timp de 33 ani am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale, în Şantierul Naval Constanţa şi în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.), până în octombrie 2000 când am ieşit la pensie şi de atunci mă ocupam cu pescuitul sportiv de guvizi pe Marea Neagră, la malul căreia aveam o barcă cu motor, mai târziu adăugând încă un hobby şi anume scrisul.


Descoperind plăcerea internetului, în anul 2009 la sugestia unei cunoştinţe virtuale, profesoară de franceză într-un liceu din Satu Mare, Viorica Cherecheş, am început să scriu povestiri pescăreşti, cu aventuri la mal de ape dulci sau pe mare, ori din barcă pe mare. Tot la indicaţia ei am început să le postez pe un site din Arizona şi pe un altul din Bruxelles.
Văzând că aceste povestiri plac cititorilor din diaspora românească, mi s-a sugerat să scriu o carte, adunând toate aceste povestiri în ea, continuând şi cu alte pagini din viaţa mea.
Aşa s-a născut cartea de autor, cu povestiri pescăreşti şi de viaţă, IUBIRILE UNUI PESCAR, care a văzut lumina tiparului în mai 2010 la editura Digital Data din Cluj- Napoca.
De atunci, în fiecare an am scris și publicat câte două cărți, majoritatea dintre ele fiind romane. Posibilitatea de scriere era desul de productivă, însă tipărirea lor implica eforturi financiare pe care, ca pensionar, o suportam destul de greu, mai ales că vânzarea lor stagna, editurile fiind doar tipografii care încasau nişte bani să-ți tipărească creația, fără alte implicații. După primul volum cu povestiri pescărești și din viață, au urmat romanele cu inepuizabila temă a vieții - dragostea, precum CÂT DE MULT TE IUBESC... - 2010, roman scris doar într-o lună de zile, continuat la solicitarea cititorilor cu alt roman, DESTINE PARALELE - ediție 2011, apoi un alt roman ANA, FIICA MUNȚILOR - ediție 2011, scris după povestirile unei tinere născută pe Valea Doftanei, iar în noiembrie 2012 va apare romanul ZBORUL SPRE STELE, care va fi considerat de către Liga Scriitorilor Români cel mai bun roman al anului. A urmat un alt roman ce a primit premiul anului 2014 din partea LSR și anume PARFUM DE ORHIDEE, care s-a bucurat de o prezentare elogioasă în revistele” Agora Literară” din Cluj -Napoca și” Moldova Literară” din Iași, sub semnătura eminentului profesor universitar doctor, critic de artă, Mihai Păstrăguș din Iași,
În această perioadă nenumărate eseuri, povestiri, sau reportaje, vedeau lumina tiparului prin diverse reviste tipărite din țară, sau în ziare on line din Arizona, Bruxelles. Noua Zeelandă. De asemeni scrierile mele au apărut și în opt antologii de proză sau poezie, scriind și câteva poezii. Prezentarea activității și a creațiilor mele au fost obiect de prezentare la diferite posturi de radio on line precum Radio PRODIASPORA sau PAPUCEL, cu emisiuni și de câte două ore, cum a fost cea din Madrid a postului Radio Prodiaspora.
Din aprilie 2011 am devenit membru a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iași. În toată această perioada m-am bucurat de nenumărate premii și diplome, cea mai importantă fiind alegerea în anul 2016 a” Omul anului” locul doi la nivel de municipiu Mangalia, iar în anul următor am ocupat locul trei.
După romanul Parfum de orhidee au urmat: volumul PUNȚI PESTE VREMURI - 2015, adunând în paginile sale toate eseurile, prozele, reportajele și poeziile apărute prin diverse reviste sau antologii, apoi romanul ADRIANA - 2015, romanul DE-AȘ PUTEA VIAȚA ÎNTOARCE, după viața interpretei de muzică populară Maria Loga din Târgu Jiu. În 2016 sunt invitat de către o familie de români din zona Satu Mare să le fac o vizită în Sombreffe - Belgia și astfel apare cartea care relatează această vizită atât prin Belgia francofonă, cât și prin cea flamandă, volumul cu titlul FESTIVALUL FLORILOR, pentru că la un asemenea festival am participat. Cea de a unsprezecea carte care a văzut lumina tiparului în 2019 este romanul LA MARGINE DE LUME. A urmat în decembrie același an romanul LABIRINTUL, iar anul acesta, în martie 2020 un volum cu note de călătorie NORVEGIA, NOUL ”EL DORADO” PENTRU ROMÂNI.
Postez pe facebook tot ce scriu și mai ales în revista on line CONFLUENȚE LITERARE unde am înregistrați peste 200.000 de cititori. De asemeni, scrierile mele s-au bucurat de critica sau de prezentarea unor personalități literare, editori, prozatori, poeți, membri ai U.S.R sau L.S.R.
Cam aceasta ar fi în câteva cuvinte activitatea unui fost navalist, devenit la 65 de ani scriitor, în cei zece ani de când s-a apucat de scris. O fi mult, o fi puțin, numai cititorii mei o pot spune.