Suspin tainic

 

Răsăritul şi apusul se sărută

În ochiul de cleştar al nemuririi

Soarele-i viteazul în derută

Ce ţine-n pălmi faţa omenirii.

 

Surâs de astre îmbrăţişează cerul

Şi colb stelar înscrie iar o cale

Zbuciumate urme îşi arată ţelul

Florile minunii cresc sublim în vale

 

 

Caii vremii zboară în galop etern

Lăsând în urmă doar praful efemer

Stelele oftează înlăcrimat şi gem

Rostind şoapte pline de mister.

 

Un suspin tainic venit din univers

Cuprinde cu iubire tot ce-i omenesc

Cuvintele şi cântul şi fiecare vers

Le înveşmântează în har dumnezeiesc

 

Nădejdea vie

 

Nu norul poartă vina că ploaia ne-ntristează

Şi nici povara strunei unei chitări uitate

Ci doar dorinţa care în sine lăcrimează

Şi se închide-n clipe de vreme limitate.

 

Nu viaţa-i efemeră lăsându-ne în urmă

Şi nici anii ce-n pripă uneori se duc

Ci zăbovirea noastră la lucruri de nimică

Ce curmă zborul nostru senin spre infinit.

 

Nu dragostea-i de vină când oamenii urăsc

Şi nici lacrima-n gene ce vine nechemată

Ci umplerea de sine şi de ce-i lumesc

Ţine Iubirea sacră de inimi depărtată.

 

Nu albastrul cerului e ce ne înseninează

Ci ochii noştrii ce privesc cu drag la el

În viaţă tot ce-i sfânt dacă primează

Avem nădejdea vie în Dumnezeu.

 

Invingere

 

Marea şi-a întins aripile-n aer

Stropii ei udat-au iar amurgul

Înşirând multicolore salbe

Împodobind duios tot orizontul.

 

Cu mâna-ntinsă printre ochii lunii

Simţit-am razele ce mă-nconjoară

Misterioase în straiele luminii

Îmbrăţişând ca o coroană boreală.

 

 

Timid printre crengile-nnoptate

Adunatu-s-a buchet de stele

Stropind cu strălucirea lor în şoapte

Îmbelşugând cu dor visele mele.

 

Cules-am razele de soare în pălmi

Valurile mării le-am lăsat în tihnă

Pământului i-am dat nespuse vămi

Aşteptând răsăritul să învingă.

 

Tandreţe

 

Câmpul ne dă o îmbrăţişare de flori

Pe leagăn de rouă cu ochi de petale

Şi-n braţele suple ale zării din noi

Am zărit orizonturi întregi în văpaie.

 

Ziua a venit în caleaşcă de zori

Şi-a adus cu sine nori argintii

Nu mă satur de ale Iubirii culori

Orişicât ochi în ochi ne-am privi.

 

Clipa ţese cu mâinile ei de lumină

Covor de săruturi prin iarba cea deasă

Rispind petale de flori ce le-alintă

Cu priviri de miresmi de verdeaţă.

 

Razele soarelui înşiră un nou colier

Mângâind suspinat pădurea cu brazi...

Nu mă satur să cânt despre Tine şi cer

Şi nici de privirea curată a ochilor calzi.

 

Dacă vrei să cânţi Iubirea

 

Dacă vrei să cânţi Iubirea

Mai sublim şi mai curat

Cântă-n limba şi-n menirea

Dorului ei întrupat.

Să-ţi pui sufletul pe strune

Să cânţi doina cea eternă

Că în ea iubirea cântă

Chiar în limba ei materină.

Şi de vrei să cânţi mai dulce

Mai suav, mai îngeresc

Cântă-n graiul tău de-acasă

În graiul tău strămoşesc.

Iar de vrei să ştii vreo cale

Să faci iubirea să vorbescă

Este-n limba cea mai dulce

Este-n limba românească.

În ea poţi cuprinde zborul

Sufletului spre înalt

Cântul pătimirii noastre

Cel al doinelor, curat.

Slove vechi ce poartă taine

Ce comori de suflet cresc

Zămislit-au doru-n jale

Scris în graiul românesc.

Dacă vrei să cânţi Iubirea

Mai sublim şi mai curat

Cântă-n limba şi-n menirea

Dorului ei întrupat.

 

Ce e iubirea

 

Spune, iubite, ce e iubirea?

De tânjeşti după ea mereu

N-o vei găsi poate nicăierea

De n-o porţi în sufletul tău.

De ce laşi zăvorul deschis

Să-ţi intre-n suflet dezamăgirea

De ce nu urmezi curajos un nou vis

Ca să descoperi iubirea.

Spune, iubite, cine-i iubirea?

De ce o cauţi în oameni mereu?

De ce nu-nţelegi că desăvârşirea

O găsim numai în Dumnezeu?

Spune, iubite, ce face iubirea?

Ce aştepţi de la oameni mereu?

Răspunsul nu-l vei găsi nicăierea

El e adânc în sufletul tău.

 

Ochii mari

 

Ochii mari ai zilei s-au deschis spre soare

Aducând clipitei a razelor ninsoare.

Pleoapa bate-n vântul ce adie-ncet

Şi aduce cântul unui viu concert

 

Cântă frunza verde de pe ram a vară

Brazii falnici de pe munte tainic stau de stajă.

Şi ascultă o simfonie de culori şi viaţă

Începută de orchestra cea de dimineaţă.

 

Iar surâde ziua printre flori se joacă

Câmpului cununa tainc o desfată.

Soarele apune după munţi înalţi

Aducând iar zorii cald îmbrăţişaţi.

 

Iubirea

 

Iubirea e suspinul ochilor înlăcrimaţi

Ce privesc cu bunătate şi credincioşie

Ce se luptă cu al urii talaz

A vieţii unică şi veşnică avuţie.

Iubirea e un nume dat de Dumnezeu

Ce s-a-ntrupat prin Fiul Său.

Cuprinzând în El sacrificiul suprem

Şi iertarea şi al smereniei semn..

Iubirea e cuvântul cel mai mare

Ce oamenii îl trăiesc cu greu

Uitând că-nseamnă dedicare

Iubirea-i însuşi Dumnezeu.

 

Sublimă-i prezenţa

 

Sublimă-i prezenţa divină pe pământ

E viaţa eternă-n iubire

Ea aduce-n oameni al veşniciei gând

Şi o chemare la nemurire.

Paşii Iubirii pe pământul deşert

Lăsatu-şi-au urme cu lacrimi de zeu

Şi azi aplecaţi peste nisipul ateu

Scriu ce-i Iubirea din Dumnezeu.

Sublimă-i prezenţa divină în noi

E Lumină, e focul ce-n suflet ne arde

Căldură şi soare şi ale iubirii culori

Din noi veşnicia împarte.