r tomaDe ceva timp,romanii,in special tinerii,sărbătoresc un obicei de import, Sf.Valentin.Acest obicei a penetrat in viața românilor urmărind,mai ales,interese comerciale.Din păcate,l-am primit cu brațele deschise,fără să ținem cont de incompatibilitatea acestuia cu spiritualitatea românească.Cu atât mai mult cu cât avem un obicei foarte vechi,spectaculos, DRAGOBETELE ,care se sărbătorește pe 24 februarie.
Dragobetele,acest obicei arhaic,este vestitorul primăverii,cu tot cortegiul de flori și miresme,el anunțând renașterea naturii.DRAGOBETELE este sărbătoarea de referință pentru sufletul românesc,este simbolul dragostei nealterate,prevestitorul iubirii in sufletul tinerilor neinițiați in iubire.Putem afirma,fără să greșim,că Dragobetele este un autentic mit erotic,dat fiind că,in această zi, tinerii fac primii pași in dorința lor de cunoaștere, trăiesc un moment unic, momentul apariției primilor fiori ai iubirii.


Este și un inceput de metamorfoză a naturii,un moment in care regnul vegetal și cel animal iși declașează forțe ascunse,păsările si animalele se imperecheaza,tinerii rostesc cu pioșenie și puritate cuvinte dragăstoase,leagă prietenii(frați de cruce),se fac dezlegări de urât și se rostesc descântece de dragoste!
Ca zonă etnofolclorică,Teleormanul se distinge prin personalitate arhaică,prin autenticitate(incă) și originalitate,prin modalitatea unică de exprimare a obiceiului,artistic și scenic,in partea de sud,mai precis,in localitatea Năsturelu,unde oamenii au reușit să conserve multe obiceiuri interesante(Lăzărelul,Dragaica,Zerezeanul,Bobii,Irodul,Colinde și altele).
Varianta de față( culeasă de subsemnatul din Zimnicele si Năsturelu)nu se găsește in Oltenia și nici in Dobrogea,zone etnofolclorice,unde obiceiul a fost prezent până nu demult.La noi,varianta este spectaculoasă prin expresivitate,tematică,prin participare și prin trairea cu care tinerii speră să devină un cuplu de indragostiți.
DRAGOBETELE este un obicei foarte interesant,In zori,fetele si baieții se strâng separat la casele unuia dintre ei,imbrăcați in costume populare,pentru săvârșirea ritualului.
Fata cea mai chipeșă,alaturi de alte două fete de aceeași vârstă, ia o vadra de aramă,pune apă din zapadă topită,un buchet de busuioc,floarea dragostei,și rostește un descântec de dragoste și urât…
Duminică dimineață mă sculai,pe potecă,la răsărit apucai,cu dreapta mă inchinai,părul pieptănând pieptănând,și din gură văicărând…Maica Precesta mă auzi și-nainte imi ieși
-De ce plângi tu,Ionico,fată,de ce ești frământată?
-Plâng și mă văicăresc,Maică Precestă,că toată lumea din sat mi se pare că mă urăște ,de la mic la mare…Maica Precesta,du-mă la fântâna lui Adam,la izvorul lui Iordan,pă jgheab mă țâne,și aruncă trei ciuturi dă apa pă mine,să mă lase ca roua pă câmp,ca busuiocul in răsad,pune-mi picere de coniță,ochi dă siminoc,sprâncene dă micșunele,la toată lumea să fiu dragă,da ,mai ales,lu* Ion,să-i fiu ca auru-n căsnicie,ca un fir roșu in prăvălie,ca o garoafă inflorită,sus pă gard suită,da toată lumea privită…
După descântec,fata aruncă apa binecuvântată peste fetele din jurul ei si rostește…
Spală-te cu apă dă izvor,să te vindece da dor,cu miros da busuioc s-ai in dragoste noroc,să rămâi curată și luminată,ca dela Maica Precesta lăsată!
Fetele se spală pe față,apa simbolizând curățenia și revigorarea.A nu se uita că in descântec se face referire la Adam și la apa sfințită a Iordanului,idee care ne duce la perechea mitică și la sacralitate.
In același timp,in alt loc,băieții procedează identic.După ritual,flăcăii merg cu coșurile plie cu ghiocei,le stropește pe fete cu apă din vadra lor, fiecare iși strigă perechea, apoi dăruie buchete de flori fetei pe care și-a ales-o,o imbrățișează și o sărută intâia oară.Urmează o explozie de bucurie,se incinge jocul,se aprind focuri, până spre seară când, cântând, se intorc la casele fiecăruia.
Obiceiul a cunoscut un succes remarcabil.L-am pus in scenă cu Ansamblul Folcloric DUNĂRICA ,din localitatea Nasturelu,anamblul condus de regretatul om de cultură,FLOREA SIMION…Am realizat două filme ,cu Antena 1 si Tv.RCS,am participat la un Festival Internațional al Filmului Folcloric.Pe 24 februarie,2001,in prezenta Doamnei director al Muzeului Satului,Doina Ișfănoni,și a unui public larg,am prezentat obiceiul care s-a bucurat de aprecieri din partea specialiștilor.
După cât se observă,obiceiul este autentic,riguros,demonstrează forță artistică,este convingător prin trăire,sensibilitate,imaginație creativă a teleormănenilor și spectacu
lozitate.
Afirm cu responsabilitate că DRAGOBETELE este un obicei cu mult mai vechi și mai valoros decât Sf.Valentin,acceptat cu prea multă ușurință de noi,românii.
Consider că avem o obligație morală ,o cinste și o mândrie de a valorifica tradițiile noastre populare pentru că ele sunt un bogat și fastuos portret moral și spiritual al românilor,parte integrantă a identității naționale!