G.G. AsztalosSexymental

Evident facem o grămadă
de stupizenii îndrăgostite
pe care omul normal
nu le-ar face
să nu-l râdă şi curcile.

Iar dacă azi nu iubim
şi totu' îi trist de-ți mere prost
ca noaptea
mâine iubeşti o lume întreagă
şi toate îs bune şi faine.



Nu-i chiar frumos să fim
doar nişte măşti pe un zid
oricât de artistic atractive
pentru că
doar frumusețea profundă
cu adevăr asumat
şi relevat
face diferența.

Altfel suntem şi rămânem
tablou
Într-o galerie oarecare.

N-o prea înțelege nimeni
dar dintotdeauna
dragostea se simte
nu se spune
e dată dragului
dar se simte în neștire

Degeaba îi spui omului măinene
a fi om e echivalent olfactiv
cu mirosul suav mixat
între lavandă şi urină
că dragostea va ignora riscul
şi va mirosi cu nesaț
până îi țiuie dulce urechile.

În rest
există poezia bunului simț îndrăgostit
pentru că
mai trebuie să-ți stea mintea.

Şi să-ți umble sufletul ca în reluare pe lună!

Vise cu țâțe mari

Doar oglinzile îmbătrânesc noi întinerim deși ne pare tot mai greu
încă n-am ajuns cu dinții în linguriță dar vă asigur
că ăia de se plâng de urâțenia beteagă a bătrâneții sunt senili dinainte
ăia sunt suferinzi săracii de alzhaimer infantil
și n-au pupat frumusețe decât tăiată din reviste

E pe undeva normal dacă aduni bani și ani îi dai pe medicamente
și încă vreo două-trei toamne ce le pot conserva
doctorii cu grijă și atenție
să nu se spargă ceva în noi
când șchiopătăm cu pianul pe scări

Ca în moartea căprioarei
căreia îi era foame
și care a murit pentru foame
noi am adunat atâta frumusețe
încât însăși moartea nu doar că ne pare
ci chiar e doar un vis
ca oricare altul

Dar un vis cu țâțe mari dragii mei
un vis cu țâțe mari!
Capete plecate cu părul răvășit
Sunt singur mic și cred că mă omor
ca un animal duios și-al naibii
fac greva dragostei fericirea hingherilor
umblu cătrănit cu frumusețe de nenorocire pe ochi
Mă și mir
că nu mă înfiază nici muma pădurii
că nu le recit găinilor pe găineză poeme triste
și ele nu înțeleg îmi adresează injurii subânțelese
mă ciocănesc sunt o sămînță tristă să mor io
Iubito toate bune şi frumoase dar tu eşti numai una
Ia-mă de aripă și înjura-mă cu mîngîierile tale
sunt singur mic și mi-e omor
mi-e capul plecat și părul răvășit
Iar lumea asta mare
mîndrețea asta trădătoare mereu
uite
uite
mi-e teamă că
se împerechează la maxim
Și cred că îi vine rău
În sfîrşit un poem serios
Totul e un post-scriptum la aleluia
serios habar n-am
ce drăcie îl îndumnezeieşte
dar se resimte în lacrimile tuturor
porţiilor zdravene de rîs
Aha postbelic postcomunist postdragoste postcoitum
și postul mare de paștile cailor posteritate
Și ce se poate face întreabă doctorul
le ştie pe toate zice ai o bubă ai grijă nu rîde
nu mai bea nu mai mânca nu mai respira
e limpede că ai o tulburare maniaco-depresivă
fă o cură dă-ţi pastile autoadmirante e serios
sunt vinovat îi spun doctore uimeşte-mă
fă să mă vindec de-mi vine rău
poftim
doar pentru asta te plătesc
Și ce se mai poate mîntui întreabă preotul
e atotsimțitor zice ai păcătuit mărturiseşte
că te întrebuinţezi negativ e grav
zice pune-ţi cenuşă de busuioc în păr
părinte îi zic îmi pare extrem dar ştim
toată istoria milei suntem bolnavi e normal
doar pentru asta te miluim
Acuma ce-o fi o fi
arăt ca un scăpat din animal planet
rîdeţi voi
dar eu şi balaurul meu în capot de baie
acrobaţi de tot circul
dresaţi de aplauze
ne facem numărul
Și ha-
bar nu avem