innomenirea cuvintelor  „Mai ştii când te-am rugat să pleci, dar să-mi laşi amintirile în ordine” scrie Ioan Romeo Roşiianu în poemul „Scrisoare despre dragoste rurală” din volumul „Înnomenirea cuvintelor”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2014. Acum revine în Literatura Română Mare, în anul de graţie 2015 cu un nou volum de-a dreptul interesant şi valoros, atât prin formă cât şi prin poemele incluse în el!
       Volumul este o antologie cuprinzând şi texte inedite „Scrisori de dragoste neexpediată”, cel mai nou ciclu şi „stil” ale poetului, poezii citite şi în cadrul şedinţei Cenaclului Scriitorilor Maramureş recent.
 În volumul de debut „Unghi al durerii” apărut la Piatra Neamţ în 1994, în colecţia de poezie a Casei de Editură „Panteon”,poemele sunt de regulă scurte, cu titluri pătrunzătoare, mizând pe impactul unor sintagme sau versuri scurte. Exemplific: „Într-o/ ultimă/ icoană veche/ îngerii îşi plâng veşnicia/ strecurat-n vopsele/ uscate.” ( pag. 16 ) sau „Dăinuie-n mine amintirea cuvintelor spuse.” ( pag. 20 ), ori „la o masă de joc/ a tăcerii/ cumpărând de-un singur bănuţ/ o altă viaţă viitoare.” ( pag. 22 )
      Următorul volum „Naşterea insomniei” apărut la Casa Odeon din Bucureşti, 1996, păstrează stilul din volumul precedent şi s-a bucurat de aprecieri critice consistente dacă amintim doar numele lui Nicolae Prelipceanu, Henri Zalis, Traian T. Coşovei.

După aceste două volume, poetul „se mută” la Baia Mare şi tipăreşte „Lenjerie pentru Sfântul uitat”, Editura Cybela, „Poetul ucis de cuvinte”, aceeaşi editură, 1999, volum premiat la Cărţile Anului 2000 de către Asociaţia Scriitorilor din Baia Mare. Urmează volumul „Blestemul care stinge lumânări”, apărut din nou la Bucureşti, la Casa Editurii „Odeon”, în care stilul se apropie de clasic, versurile sunt cu rimă, de obicei aşezate în catrene, volum ce se bucură de aprecierea marelui scriitor Nicolae Breban, carte ilustrată de către regretatul Mihai Olos. Mai tipăreşte la Baia Mare „Scrisori deschise trupului tău”, Editura Universităţii de Nord Baia Mare în anul 2000, lector de carte Săluc Horvat şi „În căutarea îngerului pierdut” la Editura Iulius 2004.
        Sub un motto de Nichita Stănescu, „Poezia este ochiul care plânge.../ poezia nu este lacrimă/ ea este însuşi plânsul”, volumul antologic cuprinde şi o altă secţiune inedită faţă de ce am amintit la început, respectiv „Cetatea cu îngeri şi demoni de schimb”.
După părerea mea, „Scrisori de dragoste neexpediată” este cel mai uimitor şi valoros volum al poetului Ioan Romeo Roşiianu, cu toate că tema principală a tuturor volumelor sale o constituie dragostea pe întregul evantai al etapelor pe care le străbate. Aş putea cita multe din versurile care mi-au plăcut dar rolul unui cuvânt de întâmpinare, ca acesta de faţă, este de a provoca pe cei care urmează să-l citească. După primul poem doreşti să-l citeşti pe următorul, apoi pe celălalt şi tot aşa până le citeşti pe toate!
De remarcat faptul că acest volum „Înnomenirea cuvintelor” are parte de două coperţi unicat, originale prin semnătura „grea” a dr. Ioan Marchiş şi a lui Adrian Rusu iar ilustraţiile sunt realizate de acelaşi mare artist Ioan Marchiş şi Zoltan Papp.
Am să închei cu câteva cuvinte scrise despre poetul Ioan Romeo Roşiianu de mari scriitori şi critici ai literaturii române:
 „Dacă se vorbeşte în critica literară de generaţii, atunci, pentru generaţia *90, în mod sigur, poetul şi ziaristul Ioan Romeo Roşiianu va fi un nume de referinţă” ( Ion Burnar la volumul de debut! Ce intuiţie! );
„Poetul Ioan Romeo Roşiianu e angajat într-o temerară tentativă: aceea de a face văzut nevăzutul. Nu e, oare, acesta rolul oricărui poet?” ( Nicolae Prelipceanu );
„ În rame fine, aurite de o discretă melancolie, îşi aşează Ioan Romeo Roşiianu lentilele prin care priveşte lumea. Discursul său poetic este numai în aparenţă elegiac, autorul fiind un virtuoz ce ştie prea bine să combine imaginarul cu o simbolistică acordată – precum un instrument muzical – în registru expresionist.” ( Traian T. Coşovei );
„Oferta lirică a lui Ioan Romeo Roşiianu propune două aspecte conceptuale şi stilistice: primul, bine aşezat în pagini, sună lapidar, cu valenţe simbolice notabile şi, poetic vorbind, dând expresie unei muzicalităţi intelectualizate, cel de-al doilea e conştient de terapia şi limitele tăcerii ca act de autoascultare.” ( Henri Zalis );
„Ioan Romeo Roşiianu a pariat cu el însuşi, la masa de joc a tăcerii. Pe cartea propriei vieţuiri. Dacă va pierde, căci jocurile sunt făcute deja, se va întoarce pe străzile şi prin parcurile lumii. Pe sine căutându-se. Dacă va câştiga, se va-ntoarce tot acolo. Să-şi vindece rănile şi sufletul să-şi oblojească.” ( Romul Munteanu );
„Ioan Romeo Roşiianu nu este numai unul din cei mai vii, mai entuziaşti colaboratori ai revistei noastre, „Contemporanul – Ideea Europeană”, dar presimt, în ritmul, diversitatea şi neastâmpărul frazelor şi ideilor sale o dorinţă rară: nu numai aceea de a fi, dar şi de a servi. Marea literatură română – se-nţelege!” ( Nicolae Breban );
„Ioan Romeo Roşiianu este al prezentului şi, deopotrivă, al viitorului, pentru că poezia sa revine mereu în sufletul nostru, reuşind să ne încânte şi să ne întristeze în acelaşi timp.”
( Gheorghe Firczak );
„Roşiianu revine în literatura română cu o carte inedită într-un peisaj saturat de experimente. Redescoperirea omului care iubeşte cu disperare e pretextul oricărei cărţi spectacol într-o literatură ternă. E mai mult decât suficient!” ( Marian Ilea );
„Un alt registru preferat al poeziei lui Ioan Romeo Roşiianu este timpul. Timpul ca dat filozofic, timpul ca trăire şi menire, timpul cu cele trei dimensiuni ale sale, prezent, trecut şi viitor, care capătă dinamism şi simfonic în preajma sintagmei de natură vasiliană (...) sau ca definiţie de tip Stăniloaie.” ( Dorin Ploscaru );
„Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o respiraţie amplă şi bine gradată ...” ( Nicolae Scheianu ).
Şi atunci mă întreb, chiar dacă mă repet, să ne mai mirăm de ce a fost atât de bine primită poezia semnată de I.R. Roşiianu la şedinţa Cenaclului Scriitorilor din Maramureş?! Răspund tot eu, pentru că poetul I.R. Roşiianu, pur şi simplu are ceva de spus! Şi o spune atât de minunat! Pentru el poezia este aşa cum a spus-o Teodor Dume: „... este lacrima sufletului rostuită prin cuvânt.”