Alexandra StancuLehamite

Ultimul meu amendament
Poartă secretul caselor prăbușite,
Cu tocuri de geam din care izvorăște bălur.
Confiența nevăzută
Era la fel de mare ca o cazarmă
Unde se ascund cei morți
Pre flop.
Voi nu ați mâncat niciodată ciorbă de poame,
Și nu ați auzit cum șuieră câmpul.
Eu aș vrea să mă rup de tot ceea ce este,
Aș vrea să mă arunc într-o prăpastie fără șerpi,


Așa cum era groapa în care am alunecat și mi-am pierdut
Pantofii căniți
Pe vremea când vedeam dar nu cunoșteam
Ochiul rău.
Înainte să-mi pun ochelari
Aveam parte de un noroc
Chior…

Banii de pe masă

Eu sunt produsul
Tăcerii și urletelor
Ce patronează familiile.
Râul ce curge pe muchia nevăzută,
Scânteia unghiilor ce miros a pucioasă –
Astea nu-s decât acronie și molii.
Izgonește-mă pentru ceea ce sunt,
Dar nu uita că, uneori,
Martirii neamului nostru
Ridicau mâinile
Pentru că

La revedere.

Pe spinare

O vulpe ca splina,
Ca splina parșivă a sărit în fața unei mașini rablagite,
Exact ca mașinile legate cu sârmă
La carburator. Nu a fost vina
Omului
Ci a splinei, a vulpii ca splina
Care a sărit în fața mașinii
Și care stă acum lungită pe linia continuă,
Stă frântă și
Din gură încă-i atârnă, comic,
Un început de cuvânt,
Un rânjet bisect
Pe care omul îl adună, isteric,
Cu o spaimă precum dimineața unui lucrător la minele de sare,
Cu vina unei mame plină de vânătăi.
Și toți de trec și văd vulpea,
Lungită, ca tivul descusut de la rochia de nuntă,
Compătimesc vulpea
Și blesteamă șoferul.



Animozități

De ce rămâi?
Animalul fuge
Memoria unui fir de păr
Face sângele să pălească și să se rușineze
Indubitabil.
Mie mi-au împrumutat strămoșii
Ceea ce se ascunde sub lemne,
Ceea ce e în afara timpului
Iar cei ce vin din urmă o să ne prindă de glezne.
Se zice că trebuie să faci
Ce zice
Nu ce face popa. Binele meu nu înseamnă
Răul. Se zice că nu
Toți trăiesc
În vecinătatea resemnării.
Dar degetele uitate pe rană
Nu-s lucru ușor.
Să mă chemi la nuntă,
Dar să-mi trimiți vorbă din timp,
Să am când să îmi cos colțul gurii,
Să nu facem o tragedie
Din ce nu-i nici măcar o dramă.



Chivernisit

Când te naști,
Te naști cu pumnii strânși,
Să strângi.
Se spune că de ceea ce e întipărit
Pe sângele tău
Cu greu mai scapi.
Eu m-am născut
Cu mâinile strânse
În jurul gâtului meu.
Eu am știut pe ce pământ îmi era dat
Să trăiesc
Și mă hotărâsem
Să plec devreme.
Când ne-am știut unul pe altul
M-am născut a doua oară,
De data aceasta,
Cu mâinile strângând
Mâinile tale.
Nu știam, pe vremea aia,
Că dragostea noastră mă va purta
De la Ana
La Caiafa.



Antinomii

Ordinea din univers
Se înghesuie pe o buză de prăpastie,
Ca să fie în siguranță.
Oamenii nu sărută buze de prăpăstii!
Scrie și la Scriptură.
În schimb, tot mai mulți
Sărută guri de pahar.
Rugăciunile tuturor martirilor
Se înghesuie pe un colț de masa
Neatins de lăcomia
Omului.
Mâinile voastre zvârcolindu-se febril,
Mâinile mele înjunghiind aerul
Parcă au uitat
Să se închine.