Postăriţa îmi aduce un plic expediat din Orăştie, cu o plachetă de versuri a poetului Ioan Vasiu (trei partiţii: Dulce şi amar, conţinând poeme de dragoste de o delicateţe şi un translucid misterios sublim, Iubind în şoaptă, adevărate şi refrişante extensii aforistic-metaforice şi Târziu în cuvinte, ultima dând şi titlul cărţii, care cuprinde, în chip de coda, sonorităţi lirice remanente despre nepieritorul sentiment al iubirii curate), opuscul scos în 2014, la editura timişoreană Eurostampa.
După o predare la nişte masteranzi cu o ciudată eterogenitate de vârste şi profesii, aleg să parcurg zisa lucrare, mai ales când văd că e recomandată de alţi trei tizi „înainte mergători” ai domnului autor: Ion Horea, Ion Dodu Bălan şi Ioan Evu.
O surpriză plăcută, o pomadă binefăcătoare sufletului,

o baie de poeme calde şi aromate, postate printre desene simţite ale lui Miron Simedrea, un frumos parcurs printre metafore de îndrăgostit trăitor în „anotimp de jar”, ce călătoreşte cu un „tren de zăpadă” care întârzie în gara Orăştie.

M-au refrişat aceste alcătuiri lirice ale unui bard matur pe care şi regretatul Laurenţiu Ulici (citat intra-muros, adică pe contracoperta a doua) îl vede „mişcându-se în voie pe mai multe lungimi de unde, dar care e mai la el acasă în aerul limpid şi de elegiacă muzicalitate al tradiţiei transilvănene”.
Redau două mostre ritmate şi (ca toate celelalte) invitând la punctuaţie de cititor: „te blestem să-ţi plouă flori în palme / când în vis te pierzi ca-ntr-un altar / navigând pe-aceleaşi ape calme / spre-un liman ce-apare tot mai rar // te blestem prin elegii nomade / să te rătăceşti mereu-mereu / şi să-ngeunchezi printre balade / fără să-l trădezi pe Dumnezeu” (Blestem) şi „în jurul meu e-atâta poezie / amurgul e un ghem imens de jar / ce se rostogoleşte pe câmpie / când toaca ploii bate tot mai rar // mă-nvăluie tăcerea demiurgă / a unei zile pline de mister / îmi pare că din nou încep să curgă / troiţe-aprinse din înaltul cer” (Atâta poezie). Mulţumesc, Ioan Vasiu !