carmen 12ZĂPEZI ÎN VISE

Curg pe mine nori zăpadă
vise
gânduri, rătăciri,
fulgi de nea rămân să vadă
cum din iarnă rece
iese
un fior, viscol, trăiri.

Mă rostești ca o chemare
tu,
iubirea mea blestem,
val albastru smuls din mare,


adormit
la țărmuri
albe de poeme și mister...

Mă iubești zăpezi în vise,
ramuri
toamne, doruri mii,
gânduri de copii trimise
Universului
să lege
inimi triste-n poezii...

Te iubesc ca nimeni alta
rătăcită
de cărări,
sunt și viscol, dar și fata
care-ți râde dimineața
soare cald
în prag, văpăi...

Tu ești cerul și eu luna,
sunt lipită
nouă vieți
lumina, zărea, cununa
visul tău
și nemurirea dragostei,
iarnă, nămeți...

 

SĂ NU TE PLÂNGI LA STELE

Când visele te cheamă
Să nu te plângi la stele.
Tu zboară fără teamă
Ș-aprinde-te cu ele.

De îngeri plâng în coruri
Iubiri, trădări și cele,
Nu pune foc pe zboruri,
Să nu te plângi la stele.

Să nu te plângi la stele
Dac-ai iubit cu ploi.
Din anotimpuri rele
Vor crește timpuri noi.

Dacă ți-a ars vreun fulger
Iubiri, cărări, inele
Iubește-ți propriul înger
Să nu te plângi la stele...
 

UNDE-I VINA?

Spune-mi Doamne, unde-i vina
Țărmului topit de ape
Și de ce toată lumina
Se îndreaptă către noapte?

De ce plâng ploi supărate
Gălăgie, fulger, dor
Și de ce visele toate
Nu mai zboară peste nor?

De ce Doamne pe pământul
Plin de iarbă și de flori,
Cresc ciulini și-i rău cuvântul
Celor ce varsă ninsori?

Am crezut că lumea-i zâmbet,
Frați să fim cu toți o viață.
Nu credeam că fără suflet
Ne tăiem drumul prin ceață...


 

UN SINGUR RÂU

Ninge-mă cu tine și uită-mă...
Vom fi două îmbrăţişări
înghețate
pe care ne vor topi
primăveri
ce-și vor privi chipul
în apele noastre...

Vom curge un singur râu
peste pietrele
care ne-au lovit
și le vom spăla cu îmbrățișarea noastră
în tumult,
să-și recunoască vina...

 

VECINICIA UNEI IUBIRI ALBASTRE

Mă ning mângâierile tale
într-o poveste
spusă la miezul timpului
când
număr pe degete
iernile
care mi-au viscolit anii...

trăiesc și uit,
respir și mă doare în spate
urma
care mă calcă să-mi facă
în ciudă...

și tu vezi și auzi
țipătul meu
care mușcă din zâmbetul care te cheamă
în dimineți
ce sunt doar ale noastre...

să nu te superi pe soare
iubirea mea,
zilele noastre sunt măsurate în ani
și clipa
va fi vecinicia unei iubiri albastre,
scursă din stele
pe noi
frumoșii unui univers
altfel...

 

CA O CHEMARE

Eu nu m-am rătăcit prin vise
și nici prin gânduri sau fiori,
nici clipele ce mi-au fost ninse
n-am vrut să le mai fac viori.

Eu nu m-am rătăcit prin dor
și nici prin slăbiciuni amare,
când am căzut și a fost nor
m-am ridicat ca o chemare.

Eu nu m-am rătăcit prin tine
iubirii nu i-am luat din zare,
m-am înălțat cu forță-n mine
și am simțit cum cresc în floare...

 

CÂND ÎNFLOREAM POEME CRINI

Îţi mai aduci aminte acum
Când înfloream poeme crini
Și m-alergai ca un nebun
Să-mi cureți mâinile de vini?

Când zorile fugeau spre noi
Mai ştii, iubirea mea, ce soare
Ne primenea când eram goi
Să nu ne-ngheţe vreo ninsoare?

Dar când veneau iar rândunici
Ce-aveau cuibul lăsat la noi
Tu despre cântece, ce zici,
Când ne trezeau de-atâtea ori?

Şi trandafirii noștri, știi,
Când înfloreau de dorul meu
Şi mă strigai toamna prin vii
Să vin din nou la pieptul tău?

Dar despre zilele cu plânsul
Când gelozeam și musca-n zbor,
Mai ştii cum ne prididea râsul
Cu toate lacrimile-n cor?

 

CEASUL TREZIT

Sunt clipe ce viscolesc zori
și înfloresc focuri în maci,
secunde ce cântă-n viori
pe toate le am când tu taci...

Sunt ramuri ce cresc din abis
zări care nasc din chemări,
sunt lacrimi ce vin dinadins
pe toate le am în visări.

Sunt cântec rămas rătăcit
în câmpuri de maci sângerii
sunt șoapta din ceasul trezit
și timpul la gândul că vii...

Sunt dor de lumină în crin
Petală uitată în ploi
Sunt soare aprins când revii
Și viscol când ardem în doi.

Sunt ram în brad de Crăciun
Văpaie la ceas sărbători
Sunt roșul în ochi de nebun
Când cerni pe iubire ninsori...

 

PĂTRUNDE-MI, NEPĂTRUNSUL...

Și când mă ningi lumină
Și când mă cânți o lume.
Mă curăță de vină
Și strigă-mă pe nume...

Și când mă cauți gânduri
În disperări adânci
Adună-mă din rânduri
Și soarbe-mi vorbe dulci...

Și când vor plânge teii
Și cerul se va-ntoarce
Hai, să zburdăm ca mieii
N-ai teamă de băltoace...

Mă cheamă-n frunză verde
Mă strigă-n bob de rouă
Sunt ochiul care vede
Misteru-n lună nouă...

Mă rupe din tăcere
Strivește-n mine plânsul.
Dă-mi zâmbet în durere
Pătrunde-mi, nepătrunsul...

 

CU VISELE-N NURI...

cerne prin parcuri cu fulgi
zgribuliți
e ger printre ramuri și-ngheață
copaci,
ninge curat cu gânduri cuminţi
stelele plâng
când mă taci.

fiori rătăciți prin troiene
ninsori
plâng sângele cald ce pulsează
fricos
un fulg își ascute în glas de viori
un cântec din ger
pân' la os.

Doar noi ascultăm iubirea
cum bate
în pieptul fierbinte cu visele-n
nuri,
ne scriu pe zăpadă o soră și-un frate
săruturi pe număr ce-n ger
mi le furi...
 

RÂZI CU LACRIMA SPRE MINE

Plânge-mă dar nu mă stinge
lasă-mă să ard încet
voi fi jarul care-nvinge
orice urmă de regret.

Plânge-mă dar nu fi trist
râzi cu lacrima spre mine
doar așa am să rezist
când mă scurg să-ți fie bine.

Plânge-mă dar să nu strigi
când îmi arzi ușor din zile
și de nu poți să mă-nvingi
trage uitarea pe mine.
 

LA RĂSCRUCE DE RĂSĂRITURI...

ca o arșiță de vară curgeai
peste câmpurile mele
iubirea mea,
mă văietai în uscăciunea buzelor tale
săruturi
și mă înviai la țărmurile ude ale mângâierilor
tale...

mă secai de tristețe și mă trezeai la viață
rouă virgină,
neatinsă de ura vânturilor sau biciul
ploilor
venite pe sub dunga soarelui...

dezlegam la ochi pădurile noastre
și alergam
desculți prin hățișuri
să nu ne uite frunzele pe care îmi așezam
visele
cu fața spre soare...

și mă străluceai în întâmplare,
iubirea mea,
da, în întâmplarea care ne-a întâmplat
la răscruce de răsărituri
fugărite de ploile hoațe cu tunetele în sân...
 
 

CÂT TĂCEREA

mai lasă-mă sub geana ta
un timp
cât primăvara rătăcită
printre ploi,
să tac și să aștept alt anotimp,
acela, care nu mai pleacă
fără noi...

mai lasă-mă o clipă cât tăcerea
grea
să nu îți pleci privirea
de la gând,
cu geana să m-acoperi când vei vrea
să plângă luna plină
surâzând...

mai lasă-mă ca să visez
viori
ce-mi cântă la ureche
despre noi,
vreau să găsesc în lumea de culori
un cer cu ochi kaki
doar pentru doi...

 

CÂND ÎȘI SCHIMBĂ VALUL KARMA...

Ai venit din câmpuri ude
ș-ai tăcut povești în mine,
pe nisip
de ape line
câte valuri mișcătoare
ascund urme
clandestine?

unde să mă plimb prin vise
să te regăsesc
arzând
când la noapte stele scrise
își rup cozile
curgând?!

Când să-ntorc ceasul cel mare
dragostei să-i pun
alarma
să răsune toată marea
când își schimbă valul
karma?!

Unde, când și cum e drumul
viselor căzute-n
gând
și pe unde iese fumul
nopților ce ard
crezând?!
 

CÂND VIORILE VOR CÂNTA SINGURE

Mă tem că îmi vor rugini
cuvintele
în cântecul din viori aurite
pe care le așteaptă
un cui bătut
în peretele de la capătul
drumului
dinspre miazănoapte...
Ce departe voi fi
când
viorile vor cânta singure
fără cuvinte...!