petrutCântec

Mai ieri fluieram,
azi mă eminesc,
nichitostănesc,
fără vreun program...

Și de-un ceas gândesc,
viața toată, toată,
cu... ”a fost odată”,
flori să inventez...



Dar revin din mers,
să mă petruțesc,
printre flori, lumesc,
rodie-n demers...

Cântecul îmi cânt,
simplu și versat,
ca un salutat,
fluierat în vânt...
                               

Fără măsură

Se face curățenie prin cimitire,
cu atitudine de altitudini ne-ncheiate,
e vremea crucilor la ora de Citire,
familii curg prin vene dilatate...

Ne mai vorbim tăcând a nemurire,
și solidari cu timpul , facem reluări,
mă iert, te iert, dar vai, iubire,
tu nici iertarea nu o ceri !

Nu-i prima oară când mă copleșești,
țâșnind dumnezeiește în cuvânt,
în loc să ceri, îmi întețești
lumina-n iriși, inimă și gând !


Încredere

Mă luai, luai,
și mă-nfășurai,
în cuvinte calde;
câte unul arde...

Trei puncte să tai?
O fi, n-o fi bai?!
Hai să tai doar două
pe la ora nouă !

Când se face zece,
nimeni nu mă-ntrece !
Ia privește bine,
n-oi fi eu din...tine ?!
                                              

Măiestrie

Până la urmă, a fost diagnosticată și frumusețea !
Se încurcase cu iubitul cerului,
motiv pentru care a fost alungată în pământ,
ferită vederii, deferită justiției oculte,
și unei magii sanitare albe.
Primise deja diagnostic de tulburare,
dar nu de...orișicare !

E... tulburător  de perfectă o floare !
Câtă medicină o fi necesară
pentru a trata cu succes acest diagnostic?!
Și câtă morală o fi avînd nevoie pentru aprobare
în lista compensării?...
În câte limbi se poate scrie
starea de feerie ?!

Precis că există un complot între pământ și cer,
din moment ce știința se trezi depășită
de simpla geometrie creată perfect !
Probabil că ceva sau cineva din pământ,
se iubește pe ascuns cu ceva sau cineva din cer,
construind împreună câte o floare,
diagnostic ce nu doare...

                     

Updatare

Sparge-te lacrimă, nu mai sta,
Nu-ul revine, e muzica ta,
Acolo, pe-un colț de stea,
Fir-ar sclipirea curgând când urca !

Nu-ți fie teamă să strigi,
Stropește, intrigă, și fugi !
Zdrobește-ți povara în rugi,
Fugind dintre falsele slugi !

Nu sta să mai arzi inutil,
Fii foarfecă-nfiptă-nfitil  !
Dă-ți foc din foc volatil,
Să arzi afebril !

Mai scrie-te-apoi și-nainte,
Te uită să nu mai ții minte !
Compune, destramă cuvinte,
Sublimă cuminte !
                                               


Vizor

Infinitul mic, iubindu-l pe cel mare,
nici nu căuta vreo asemănare...
Cine se mai joacă de-a morala azi ?
Hai, fii serios, poți în cer să cazi !


Picură-ți haloul peste zarea-ți largă,
și-aruncă-l cât colo pe-acel treacă-meargă
ce se contura dintre reguli clare,
de folos doar vieții prinse în tipare !


Fă-ți din vers privire, cald, îmbrățișare,
punte  între desuet și dulcea mirare,
de a fi și nu, de a sta mergând
încotro sclipește inima-ți prin gând !


E !

Căutam răsăritul de soare,
și l-am găsit ascuns în piept...
Erau atâtea litere aurii , și culoare,
încât am renunțat să aștept.
Căutam un motiv de zâmbit,
și abia se zărea de sub piele,
radiind dintr-un loc denumit
drept inimă, dar de fapt praf de stele...
Se-agățase tristețea de guler,
tăcea chinuită , uimitor de stupidă,
dar iată, o literă străluci a fler ...
Sunt E-ul, tu fă-mă paradigmă lucidă !
E clar, se nasc iar cuvinte,
și merg împreună, verzui și... versate.
Căutam răsăritul de soare, cuminte,
îl trăiam într-un azi, pe la șapte...


Jad și adevăr

Tot aceeași conjugare de intenții pe cărare,
săvîâșea torsionarea clipelor- vârtej în mare...
Ce a fost, sau e, ori fi-va,
completează doar arhiva...
Pare că nimic nu iese la iveală pe moment...
Dedicare sau avere, amândouă în curent,
se rotesc , devin mărgele,
și apari de printre ele...
Ești desigur o privire răsărită din mirare,
Jad și adevăr dansând împreună-n inspirare...
Sunet viu, restructurat,
Litere pentru cântat...


Oblu

Încolțește un gând,
și-nflorește-n tăcere,
parfumând rând pe rând,
bucurie, durere...
Încolțește un gând,
în aspre condiții
intrat, dar iscând
nivelate ediții...
Încolțește un gând,
și crește mereu,
fiind mult mai mult,
decît însumi eu.
Încolțește un gând,
se-aude cum tace,
etern scânteind,
doar cît să provoace...
Încolțește un gând,
îl simți dar nu știi
cum crește rodind,
fredonând poezii...


(Fiului meu, plecat la filmare cu îngerii...)

Șoapte prin brad
Te-am colindat prin virtual,
apoi îmi plec privirea, vin și-aici...
Sunt cum eram când nu te-aveam,
ci doar ghiceam unimea fii-mămici...
Când plec privirea , îmi revin,
mi-e clar că sensul nu-i pe-afară...
Zâmbesc și tremur din senin,
mă mir, povara-mi nu mai e povară.
Atâta pace vie-mi ești,
de parc-ai curge-n venele-mi sfioase,
țesând pulsații calde și firești,
ca revenirile acasă...