Nicolae Silade calea victoriei(Nicolae Silade – „calea victoriei”, Ed. Cartea Românească Educaţional, 2019)

            Neînfrânat ontologic şi cu precădere deontologic în selectivitate, vecin cu protipendada fantasmelor (ne)cuminţi. Cu mare nevoie de ducă înspre spaţii nostalgice adunate din memorii personale ori colective. Poetul îşi croieşte minuţios itinerariul prin prea-concret, atribuindu-i însă conotaţii speciale, dibuite şi culese cu grijă din panoplia de momeli pentru nemaiîntânit. Se nimereşte nu se ştie cum, tandru ca un busuioc de sub perna domniţelor de poveşti, culege bucle discrete de vise pe care le prinde la cingătoare.
            O caracterizare aproximativă a lui Nicolae Silade, plimbăreţ acum pe „calea victoriei”, la braţ cu lirismul său binecunoscut ca exuberant, debordant încât nu poate fi cuprins decât rareori în forme predilecte, acela cu prescurtări, cu fragmentări, cu simbolistici entropice. Melancolic până în măduva simţurilor, după acele repere şi întâmplări ce în alte vremuri luaseră graiul plaiurilor, târgurilor, mărilor şi ţărilor până în necuprinsurile lumii.
            Asta ar fi îndeajuns despre poet, oricum el fiind un exponent al modei modestiei la rang de mare minune în epoci de neapărată, autoimpusă elocvenţă. Uneori aprioric, alteori însă cu puternice influenţe ce respiră din propriul parcurs consecvent, felul de a scrie este accesibil oricărui iubitor de poezie, intrigând pe undeva funcţionarii lingvisticii.


            În claritatea şi acurateţea texturii costă de altfel principalul atu al scrierilor lui Nicolae Silade, precum şi în nonşalanţă şi nedisimulare. Poezia poate fi apucată din toate părţile, e un aranjament logistic circular, ai zice că poetul scrie pe sferă în loc de plan, nu pe sfera boţită pământească, dar nici pe planul colii de hârtie pentru împăturat lucruri, gânduri, sentimente.
             Inspirat exemplu de meditaţie pozitivă într-un cadru relaxat dincolo de preconcepte şi de griji... „ce frumos ce bine ce binecuvântare să fii barman dj ospătar la mare mai ştii ce spunea ezra pound despre meseria asta de poet unde trebuie să-ţi storci creierii întruna mai bine să fii salvamar mai bine în cabina ta să priveşti cum se pierd în zare bărci de pescari de agrement veliere vapoare să asculţi muzică de film dintr-un film în care joci chiar tu să te vezi cum salvezi bouche-a-bouche cele mai frumoase domnişoare ce bine să ajungi în port ca ulysses şi epava tot la zece metri de ţărm” (XIV).
            Dezinhibarea este adusă şi etalată aici ca o providenţă în calea obstacolelor societăţilor tot mai fade în alunecarea spre absurd. Acest lucru petrecându-se sub diverse forme în întreg cuprinsul aceste proaspete efuziuni de o convingere şi sensibilitate aparte. 
            Un alt model de abordare a plăcerilor simţirii, ceva mai năstruşnic, îl regăsim aici: „ce forme ce ţâţe ce cururi vezi aici nu vezi nicăieri poate doar în filmele porno în filmele porno fără sex dar aici nu e film ceea ce vezi aici se filmează aici şi tot aici se urmăreşte şi filmul e un cinema subacvatic aici o realitate ireală care te bucură dacă nu te gândeşti la nimic care te întristează dacă te gândeşti la timpul tău la veşnicia ta bine sunt doar vorbe acestea ştii şi tu că nu există decât existenţa acea existenţă această existenţă care nu încetează să existe” (V).
           Poemele în proză performant de Nicolae Silade dă un accept în plus poeticului în defavoarea prozaicului, el conduce la succes această formă mai rară lirică, ţinta pe care şi-a fixat-o merită aşadar aprecierea noastră ca fiind tangibilă semn cu semn. Cât despre punctuaţia ca nenecesară discursului liber, pe altă planetă...