Marin Preda Repere„Nu ideile în sine sunt interesante, ci oamenii care le poartă și le trăiesc.”, afirma teleormăneanul Marin Preda, unul dintre marii scriitori români postbelici, posesor al unei înalte conștiințe estetice și morale. Deopotrivă un artizan al limbii și un promotor al culturii românești autentice. În vol. al II-lea al cărții Scriitori români de azi, de pildă, criticul Eugen Simion îl încadrează pe Marin Preda în paradigma realismului psihologic. Receptarea critică a operei autorului originar din Siliștea-Gumești este, fără îndoială, vastă, suscitând interes inclusiv la el acasă, în județul Teleorman.
Astfel, unul dintre admiratorii operei prediste este roșioreanul Stan V. Cristea, care i-a consacrat autorului genial al Moromeților nu mai puțin de trei cărți, publicate de-a lungul unui deceniu chiar în ediții revăzute și adăugite. Acestea sunt: Marin Preda. Repere biobibliografice (Bucureşti, Ed. RCR Editorial, 2012, 612 p.; ediția a II-a, revăzută și adăugită, Craiova, Ed. Aius, 2017, 792 p.); Marin Preda. Portret între oglinzi (Craiova,     Ed. Aius, 2015, 280 p. + CXVI pl. cu ilustr.); Marin Preda. Anii formării intelectuale.    1929-1948 (Craiova, Ed. Aius, 2016, 352 p. + CXX pl. cu ilustr.; ediția a doua, revăzută și adăugită, Craiova, Ed. Aius, 2016, 485 p. + CLXXII pl. cu ilustr.).
De asemenea, nu trebuie uitat că în câmpul preocupărilor culturale ale infatigabilului istoric literar Stan V. Cristea s-a situat dintotdeauna și strădania pentru organizarea în condiții strălucite ale Festivalului Național de Literatură „Marin Preda”, ajuns, iată, în 2018, la cea de-a XVI-a ediție. Festivalul este dublat și de un concurs de proză scurtă, premiind și promovând prozatorii de talent nedebutați încă în volum.


În ceea ce-l privește pe dl Stan V. Cristea, putem declara fără niciun echivoc că are vocația monumentalului. Care este dovada în acest sens? Este suficient să privim și să citim numai cartea Marin Preda. Repere biobibliografice  (Craiova, Ed. Aius, 2017), care, aflată la a doua sa ediție, însumează aproape 800 de pagini. Încă de la prima ediție, cea din 2012, această carte a reprezentat, după cum afirmă auctorele ei, „o premieră editorială absolută”, fiind prima asamblare coerentă a reperelor biografiei scriitorului, ale operei sale și ale receptării acesteia.
În Nota asupra ediției, autorul pledează chiar pentru înființarea unui „Centru de studii ‹‹Marin Preda››, menit să adune, să editeze, să cerceteze și să pună în valoare opera predistă, idee care n-ar fi totuși o exagerare, dar nici o utopie. Aceasta ar putea edita periodic caietele ‹‹Marin Preda›› (la care se gândise, la un moment dat, și Ovid S. Crohmălniceanu), unde   să-și găsească locul rezultatele cercetărilor și evaluărilor respective. De la volumul Timpul   n-a mai avut răbdare. Marin Preda, îngrijit de Eugen Simion, la Editura Cartea Românească (1981), n-a mai apărut decât un singur volum care să-i fie dedicat ‹‹marelui singuratic›› al literaturii române contemporane, și anume Marin Preda. Confesiune și romanesc. Volum dedicat împlinirii a 35 de ani de la moartea scriitorului, apărut la Editura Aius (2015)...”     (p. 12).
În prefața masivului tom, intitulată Marin Preda. Portret între oglinzi, Stan V. Cristea identifică în creația lui Marin Preda mai multe etape literare, după cum urmează: prima etapă: 1942-1948, de la debutul literar absolut cu schița Nu spuneți adevărul, publicată în revista „Tinerețea”, la 20 ianuarie 1942 până la debutul editorial din 1948 cu volumul de proză scurtă Întâlnirea din pământuri, publicat la Editura Cartea Românească, pe care avea să o și păstorească mai târziu; a doua etapă: 1949-1955, ilustrată cu precădere de cele trei nuvele înscrise în sfera realismului socialist, și anume Ana Roșculeț (1949), O adunare liniștită (1949) și Desfășurarea (1952); a treia etapă sau cea a consacrării: 1955-1968, etapă în care Marin Preda publică romanul Moromeții, vol. I (1955), nuvelele Ferestre întunecate (1956) și Îndrăzneala (1959), romanul Risipitorii (1962),  nuvela Friguri (1963), antologia de autor Întâlnirea din pământuri. Desfășurarea (1966) și romanul Moromeții, vol. II (1967). Etapa aceasta culminează cu ediția reunită a romanului Moromeții (1967, vol. I și II), care îl impune definitiv în conștiința publicului; a patra etapă: 1968-1975, în care apar romanul Intrusul (1968), drama Martin Borman (1968), volumul de eseuri Imposibila întoarcere (1971) și romanul Marele singuratic (1972); a cincea etapă: 1975-1980, în care Marin Preda publică ultimele sale trei romane: Delirul, vol. I (1975), Viața ca o pradă (1977) și Cel mai iubit dintre pământeni (1980, 3 vol.).
După moartea autorului, au mai fost publicate din șantierul său de creație numeroase alte scrieri, pe care dl Stan V. Cristea le împarte în două etape: prima etapă: până în 1989, când sunt publicate volumele de proză scurtă Albastra zare a morții (1983), ediție îngrijită de Mircea Iorgulescu, și Scrieri din tinerețe (1987), ediției îngrijită de Ion Cristoiu, respectiv volumul de publicistică literară Creație și morală (1989), ediție îngrijită de Victor Crăciun și Cornel Popescu; a doua etapă: după 1989, marcată de publicarea volumului de corespondență Scrisori către Aurora (1998), ediție îngrijită de Eugen Simion, Opere,          vol. I-IV (2002-2003), ediție îngrijită de Victor Crăciun, și Jurnal intim. Carnete de atelier (2004), ediție îngrijită de Eugen Simion și Oana Soare.
În continuare, Stan V. Cristea trasează judicios, spunem noi, jaloanele  receptării critice a operei lui Marin Preda. În ceea ce privește receptarea antumă a operei prediste, Stan V. Cristea decelează următoarele etape: etapa afirmării: 1948-1955, care cuprinde volumul de debut Întâlnirea din pământuri, respectiv cele trei nuvele proletcultiste; este receptat favorabil în această etapă de următorii scriitori și critici: Ovid S. Crohmălniceanu, Petru Dumitriu, Paul Georgescu, Dumitru Micu, Lucian Raicu și alții; etapa consacrării:        1955-1975, când își publică majoritatea operei; romanul Moromeții, în special, dar și celelalte cărți ale sale primesc recenzii și cronici favorabile (deși mai apar și unele contestări, cum sunt cele din revista „Luceafărul”, referitoare la Moromeții, vol. II) semnate de Al. Oprea,           S. Damian, Valeriu Râpeanu, Mihail Petroveanu, Virgil Ardeleanu, Matei Călinescu, Mihai Gafița, Gabriel Dimisianu, Ovid S. Crohmălniceanu, Dumitru Micu, Al. Piru, Valeriu Cristea, Eugen Simion, Nicolae Manolescu ș. a.; etapa decisivă: 1975-1980, sinonimă cu succesul enorm de public, dar și de critică, acum primind majoritatea cronicilor și comentariilor favorabile. Scriu despre autorul Marelui singuratic următorii critici: Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ovid S. Crohmălniceanu, Dumitru Micu,  Gabriel Dimisianu, Mircea Iorgulescu, Valeriu Cristea, Ion Vlad, Virgil Ardeleanu, Matei Călinescu, Aurel Martin, Cornel Ungureanu și alții.
Postum, receptarea critică a lui Marin Preda este analizată de Stan V. Cristea tot bipartit ca și în cazul operei: o primă etapă, de la moartea autorului până în 1989; a doua etapă, cea după 1989. Neriscând de unul singur un verdict în ceea ce privește reevaluarea de către critica literară a operei lui Marin Preda, dl Stan V. Cristea îmbrățișează punctul de vedere manolescian exprimat în Istoria critică a literaturii române,  potrivit căruia, revizuirea lui Marin Preda „pare să fi depășit punctul critic” și că Marin Preda rămâne, așa cum declara chiar unul dintre cei mai acerbi contestatari ai săi, Gheorghe Grigurcu, „unul dintre scriitorii însemnați ai literaturii române de după cel de-al doilea război mondial.” (p. 7).
În finalul prefeței sale, istoricul literar Stan V. Cristea tranșează totuși lucrurile referitor la destinul operei marelui înaintaș: „Ceea ce este indubitabil este faptul că, prin proporțiile și valoarea creației sale, Marin Preda este unul dintre clasicii literaturii române contemporane, care, deși are parte de o de posteritate dificilă, nu va înceta să stârnească atenția cititorilor și a criticilor, determinând deopotrivă admirații și controverse (sintagma ‹‹complexul Preda›› își va păstra, încă, pentru destulă vreme actualitatea), ceea ce înseamnă că opera sa nu va ajunge, totuși, să fie uitată ori tratată cu indiferență. Prin structura sa intrinsecă și prin valoarea literară și estetică, chiar dacă nu într-o unitate absolută, opera lui Marin Preda are și capacitatea indestructibilă de a resuscita oricând interesul...” (p. 10).
Structurat tripartit, monumentalul tom al dlui Stan V. Cristea cuprinde, pe rând, reperele biografice ale lui Marin Preda, prezentate obiectiv și detaliat, reperele operei sale, care cuprind 1492 de titluri bibliografice, respectiv reperele receptării critice ale operei prediste, care însumează nu mai puțin de 9763 de referințe bibliografice.
Impresionând prin devotamentul față de opera lui Marin Preda, prin acribie, rigurozitate intelectuală și talentul de a pune în lumină faptele culturale, istoricul literar Stan V. Cristea ne pune pe tapet, prin cartea Marin Preda. Repere biobibliografice (Craiova, Editura Aius, 2017, 792 p.), atât un instrument de lucru pentru orice viitor predolog, cât și un îndrumar pentru publicul cititor prin labirintul vieții și operei unuia dintre cei mai importanți scriitori teleormăneni din a doua jumătate a secolului trecut.