lupO ploaie mocănească, rece, țârâită și răutăcioasă, enervantă de parcă nu se mai termina niciodată, se prelingea pe cercevelele jumătate putrede ale geamurilor clădirii statului, încă nerevendicată de nimeni.
Varul de pe pereți era coșcovit și înflorit aproape peste tot, colțurile tavanului negre și împăienjenite, camera înaltă nefiind zugrăvită de mai bine de douăzeci și cinci de ani. Niciodată nu se găseau fonduri pentru așa ceva, iar când totuși se găseau, erau tăiate la prima rectificare bugetară.
Afară bătea un vânt tăios, ostil și rece, un vânt al schimbării.
Mișu se ridică de pe scaunul biroului și căută un dosar în dulapul din spatele lui, în ultimul raft de sus, ăla cu insolvența.
Simțea în ochiul pineal, simțea în ceafă privirea rece și caustică de hienă primitivă a șefului ca pe un iatagan turcesc cu vârful înroșit în foc.
Avea și motive, ba chiar prea multe.
Șeful acestuia fusese pensionat pe caz de boală. Șeful șefului lui a fost transferat la Direcția Vamală, iar șeful șefului șefului lui a plecat în America în interes de serviciu și nu s-a mai întors.


Șeful șefului șefului șefului lui se află în arest la domiciliu, în sfârșit, șeful acestuia din urmă fusese remaniat în urma unor schimbări zguduitoare la nivel înalt, unde toți șefii de cabinet și directorii adjuncți au fost schimbați (cel puțin între ei), șefii de la birourile alea călduțe de sus unde nu bătuse vântul schimbării niciodată până acum, au fost și ei înlocuiți cu tineret din ăsta cu Iphone și tabletă care nu știu nici măcar unde-i casa scării, d’apoi tabla-nmulțirii.
Cică acolo sus, sus de tot, apăruse unul mărunțel și chelbos, firav să nu dai doi bani pe el, gălbejit și uscat, nervos mai tot timpul, care tăia în carne vie și spânzura în stânga și-n dreapta după cum avea el chef sau poftă.
Tot la două săptămâni descăleca în provincie unde I se punea lui pata pe chelie și schimba toată funcționărimea instituției, de sus și până jos de tot, inclusiv portarul și femeia de servici.
După ce-și punea oamenii lui în locul lor pleca cu zâmbetul satisfăcut pe meclă, hăhăind înfundat și înjurând porcește câte o jumătate de oră, urcându-se pe scaunul din dreapta al mașinii negre cu girofar, uitându-se cu satisfacție și dispreț la privirile mute, tâmpe și negre ale celor destituiți peste noapte, care aveau și ei, ca tot omul, rate la bănci, copii la școală, părinți sau bunici bolnavi, câte și mai câte.
Erau puși la zid dintr-odată și aduși într-o situație fără ieșire, fără loc de muncă pentru moment.
În astfel de împrejurări se desfășura activitatea în biroul lui Mișu.
Zvonurile cădeau ca un trăsnet în fiecare zi, fax-ul era ocupat în permanență, nimeni nu mai avea aparatul de radio deschis să nu-l deranjeze pe șefu’, doar foșnetul hârtiilor se auzea grăbit.
Când se întâmpla să mai intre noul director prin birou, fie se ascundeau după stivele de dosare, parcă de frică să nu-i înhațe acesta ca un lup fioros, fie căutau brusc câte-o hârtie în ultimul sertar de jos al biroului.
Era nou și nu-i cunoșteau toanele.
Gustarea o mâncau pe hol, iar câte-o țigară se fuma la cincizeci de metri depărtare de clădire, să nu facă explozie ceva datorită tensiunii ridicate din toate birourile.
Colac peste pupăză, încasările erau și ele din ce în ce mai slabe, mai anemice și mai firave, instituția statului parcă era o ciumată, fiind ocolită ca o sperietoare de ciori de datornicii care se tot înmulțeau și ei, ca iarba rea.
Criză, criză, criză!
– A fost cineva la firma cu panourile?
– L-am trimis pe stagiar acum zece minute, răspunse Mișu.
– Trimiți stagiarul la hoții ăia? Păi pe puștanul ăla îl mănâncă de viu cu fulgi cu tot!
– Să trăiți dom’ șef, dar nu-l mănâncă, fiindcă e nepotul domnului Ilarie, de aia l-au repartizat la noi.
Șeful se ridică brusc de la birou, trântește un morman de dosare pe jos, dă și cu scaunul de pământ și exclamă cu glas puternic și răgușit mergând către fereastra deschisă, ridicând amândouă brațele spre cer:
– Poftim, poftim de-ți fă meseria! Poftim! Numai pile și relații, numai unchi și mătuși, numai nepoți și verișori peste tot! Mai ceva ca-n evul mediu! Numai afaceri semnate la București de grangurii ăia mari!
Dacă te duci peste ei să le iei banii, a doua zi te și trezești transferat la Corbeasca din Vale. Dacă nu te duci nu faci planul, bineînțeles, și te transferă la Cucuieții din Deal.
Parcă-l văd pe chelbosul ăla mărunțel ca mâine, intrând ca un uragan pe ușă hăhăind, zbierând și înjurând ca la ușa cortului cu cătușele zăngănind după el!
Șeful de birou se afla pus în fața unei piramide construite după unii peste noapte, iar după alții veche de pe timpul egiptenilor, unde posturile principale erau ocupate dinainte ca acestea să apară.
Familiile vechi de boieri își aveau odraslele aciuate pe unde nici nu te gândeai.
Nici nu deschideai bine ușa acolo sus, la posturile călduțe râvnite de toți stagiarii și dădeai peste scursurile vechilor fanarioți împreună cu cele ale secretarilor de partid, dându-și mâna unii cu alții ca americanii pe lună.
Angela ridică tăcută și supusă de pe jos dosarele, le așeză în ordine cronologică pe biroul șefului, ridică și scaunul care scârțâia ușor peste care așeză și perina, ajunsă și aceasta pe jos.
– Nu, nu că mă duc peste ei, mâine la prima oră sunt călare pe ei!
Le blochez toate conturile, le blochez caseria, le blochez salariile, le pun sechestru pe mașini și pe utilaje, le sigilez poarta de la intrare, le pun sechestru și la muncitori pe mâncarea din traistă!
Așa nu mai merge, gata!
La secretara aia fițoasă îi sigilez poșetele și pantofii, să umble împiedicată cu sigiliul la picioare cum umblă caii împiedicați la păscut!
– Angela, du-te la secretariat și fă-mi o delegație pe mâine la balaurii ăia.
– Mișu, dă-mi o țigară că plesnesc aici!
După ce își aprinde țigara șeful iese pe hol, roșu la față ca un ou de Paști trântind ușa cu putere, care face ca rotocoalele de fum lăsate în urmă să se zburlească rapid ca praful de vară după un autobuz.
Peste nici zece minute, Angela se întoarce speriată și fără delegație în birou.
– Șefu mă iertați, dar a zis Domnul Director să mergeți la el.
– Acesta își aranjă puțin cravata, dădu cu piaptănul de trei ori cele câteva zeci de fire albite peste cap, își luă agenda și pixul și dispăru pentru o jumătate de oră.
* * *
Biroul directorului era amenajat într-un contrast izbitor față de cele ale funcționărașilor de rând, de duzină.
Avea climă, pereții tapetați, pe jos niște persane groase de pășeai pe ele ca pe zăpadă proaspăt ninsă și niște fotolii din piele așa de moale, de te înfundai în ele ca-n puf, să nu te mai ridici, nu alta!
Prin ușa de sticlă a bufetului cu frigider se zăreau băuturi din cele mai fine și mai scumpe.
Doar portretul tovarășului lipsea.
– Ia zi dom’le, te luă hărnicia, ai?
– Tovarășe... pardon, mă scuzați domnule director, este firma cu cele mai mari datorii din oraș la stat, numai penalitățile sunt de trei ori mai mari decât debitul...
– Lasă bă, tu nu știi că domnul Ilarie, împreună cu domnul Cioflică, și cu ajutorul celor de la Externe, doamna Vântureanu și domnul Izbeliște, abia-abia au reușit să aducă oarece capital străin la noi în țară și tu de colo auzi, vrei să-i sperii să-și ia tălpășița de-aici? Ce investiții străine mai avem noi în oraș? Nimic.
Nu vezi că toată vechea industrie e distrusă? Și tu cu ei vrei să începi? Cu ei ți-ai găsit să te pui?
– Dom’ director, dumneavoastră sunteți nou pe la noi, și nu știți exact cum stau treburile pe-aici.
Stelică Bozocea împreună cu Pandele Crâșmaru, de nouă ani au perforat conducta petrolieră și sug întruna.
Au țeavă trasă până la ei în beci. Ba mai înainte de asta au cumpărat și fabrica de rulmenți și pe cea de șuruburi pe nimica toată, mână-n mână cu țiganii din rudărie și le-au vândut la fier vechi.
L-au uns bine pe domnul Ilarie, fratele fostului primsecretar de partid, care pe atunci era director la F.P.S., apoi l-au făcut deputat, care cică a adus bani din Străinezia. Nu-i adevărat, tot aicea-s mânjiți banii investițiilor străine.
– Bă tovarășe, uite cum stă treaba: Eu nu am venit aici nici să fac pe polițistul, nici să distrug și bruma asta de industrie a orășelului laolaltă cu cele câteva locuri de muncă nou create, abia-abia încropite.
Lasă, că pentru investitorii străini o să apară imediat după alegeri o ordonanță de urgență știi tu de care, că te văd om cu părul alb, și-i lasă goi de datorii ca pe niște ouă fără păr, curați ca nou-nouți de zici că ieri s-au născut.
Ia uită-te pe geam. Da, da, hai, apropie-te și spune-mi ce vezi la colțul vecin.
– Nu trebuie să mă uit, domnule director. E băcănia lui Trandafir. O știu prea bine...
– Ia zi, când i-ați făcut ultimul control?
– Acum două săptămâni.
– Și mai strică unul?
– Păi are deja trei amenzi neplătite. Dacă-i mai dăm una, îl îngropăm de tot. Și-așa vinde puțin, nu vinde nici de trei mii de lei pe lună.
– Da, vinde puțin, dar vinde expirate. Expirate din Germania. Știi cât e amenda pentru expirate?
– Dom’ director, e necăjit. Luna trecută i-a murit și nepoțelul, că i-a dat lapte praf chinezesc, de ăla contaminat, nu are bani de ăl scump. Nu vedeți că toată mașina îi e peticită de zici că e un dalmațian? De trei ani de zile umblă cu coaja aia cu parbrizul spart. Și mai are și cancer de prostată.
Directorul apăsă îndelung butonul roșu al soneriei.
Secretara își făcu apariția imediat.
– Nuți dragă, îi faci colegului nostru delegație pentru o săptămână la băcănia din colț. Apoi către acesta:
– Îl iei și pe Mișu cu tine. Mergeți la prima oră, puneți sigiliul la intrare și afișe mari autoadezive pe ușă și pe geamurile de la stradă cu firma noastră, ANAF (le iei de la Nuți).
Blocați casa de marcat, registrul de casă și sertarul cu numerar. Numărați tot. Tot-tot-tot! Și banii, și produsele expirate, și pe cele din vitrină care stau de trei ani la soare, și cutiile cu lapte praf din China.
Confruntați scripticul cu fapticul.
Verificați și portbagajul mașinii. Numărați petele de rugină de pe ea pe care apoi le înregistrați în procesul verbal la rubrica: „IMPOZIT PE ALTE VENITURI”.
Cercetați cu atenție dacă nu are bani ascunși în crăpăturile de la parbriz.
Eu să vă învăț meserie?
Poți să începi chiar de mâine, dacă tot te luă hărnicia.
O să te văd pe geam zilnic cum îți faci datoria de salariat al statului în exercițiul funcțiunii și o să te propun spre avansare.
–    Hai, du-te, că intru în videoconferință.