panaUnirea Transilvaniei cu celelalte provincii locuite de români și  desăvârșirea statului național al acestora a reprezentat o răsturnare politică de proporții care a schimbat ordinea ierarhiilor de demult stabilită, maghiarii pierzând întâietatea în favoarea românilor. Departe de a se transforma din asupriți în asupritori, românii au căutat, mai degrabă, să dezamorseze vechile vrajbe determinate de tendințele medievale de administrare a unui conglomerat de națiuni care, până la urmă, nu a rezistat sub loviturile nemiloase ale istoriei moderne, dezagregându-se pentru a se coagula apoi în structuri naționale, majoritatea dintre ele ajungând, azi, la venerabila vârstă de 100 de ani. Lucrarea s-a dovedit a fi durabilă și ca urmare a înțelepciunii intelectualității culturale a fiecărei părți care a militat, în general, pentru promovarea intereselor comune în dauna unor explicabile tendințe centrifuge, în prima linie aflându-se scriitorii și oamenii de cultură, îndeosebi, care au promovat ideile de cunoaștere reciprocă și de unitate pentru înlăturarea obstacolelor din calea spre progres. Inițiativele acestora s-au manifestat prin numeroase și variate forme, de la traduceri literare în presa vremii până la apariția de antologii.
Totuși, legăturile literare româno-maghiare se caracterizează printr-o dublă înfăţişare. Pe de o parte, servesc în mod incontestabil o mai bună cunoaştere, pe de altă parte au  și un iz specific  de propagandă politică, fiind utilizate pentru a voala sau a contracara tensiunile.


La Târgu-Mureș, primele încercări de apropiere culturală dintre cele două etnii majoritare au fost promovate de revista Zord Idö (Vremuri sumbre), apărută în anul 1919, sub redacția lui  Osváth Kálmán (Oradea, 18 ianuarie 1880 – Budapesta, 1 august 1953) medic și editor. În paginile sale au semnat Berde Maria (Kaćka, 5 februarie 1889. – Cluj-Napoca,20 februarie 1949), scriitor, jurnalist și traducător ; orientalistul Antalffy Endre (Răstolița, 3 februarie 1877 - Târgu-Mureș, 6 februarie 1958) ;Tompa László, lingvist și traducător (Betesti, 14 decembrie 1883 – Odorheiu Secuiesc, 13 mai 1964 )  poet, traducător și editor ; Molter Károly (Óverbász, 2 decembrie 1890, -  Târgu Mureș, 30 noiembrie 1981,), scriitor, critic și istoric literar.  Despre Osváth Kálmán, exegetul maghiar Beke György scria că el este unul dintre primii intelectuali maghiari care a propovăduit principiul cunoașterii reciproce pe plan cultural între români și unguri.
Din partea românilor, Ion Chinezu (n. 15 august 1894, Sântana de Mureș, jud. Mureș – d. 10 decembrie 1966, București), critic literar și traducător, pe care Nicolae Iorga îl considera drept unul dintre cei mai apreciați exegeți ai literaturii maghiare din acea vreme, a fost cel care s-a dedicat cu pasiune analizei fenomenului literar maghiar și săsesc și al interferenței cu literatura românilor susținând la Cluj, în 1929, teza sa de doctorat cu titlu Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919-1929 , pe care a și publicat-o în 1930, care și azi reprezintă un reper istoriografic. Datorită lui, publicul românesc i-a cunoscut pe Sipos Domokos (Târnăveni, 4 august 1892 –Târnăveni, 22 decembrie 1927), pe Kisbán Miklós  (Cluj, 30 decembrie 1873 – Budapesta, 6 iunie 1850) și pe secuiul Tamási Áron (Lupeni, comitatul Odorhei, 1897, -  Budapesta 1966).


La sfîrșitul anului 1936  apărea, la Târgu-Mureș, antologia bilingvă de literatură română și maghiară Cot la cot – Vállvetve, un act de cultură important pentru semnificațiile sale privind istoria interferențelor culturale dintre români și celelalte nații din Transilvania.
Inițiativa a pornit de la scriitorul Barta Ștefan din localitatea Dumbrăvioara care era preocupat de traducerea lui Creangă în limba maghiară, supranumit și „învățătorul roșu” pentru ideile sale socialiste. Principalele sale volume de versuri ( Az élet hullámiain, Anyám și Két nap) le-a scris în limba maghiară, în care se exprima mai ușor ca urmare a faptului că studiile primare le făcuse în această limbă.  Alături de el au venit tineri poeți, gazetari, prozatori printre care Emil Gherasim (Petrilaca, 17 octombrie 1904 – Târgu-Mureș, 26 mai 1946), Aurel Holircă (pseudonim Aurel H. Mălin ;14 dec. 1911, com. Lunca, jud. Mureş - aug. 1982, Reghin) Kertész Ákos  și Alexandru Șerban.
În 12 ianuarie 1936, cei doi realizatori ai viitoarei cărți, Emil Gherasim și Kertesz Ákos redactează un apel către toți scriitorii, indiferent de naționalitate, pe care îl vor trimite cunoscuților (manuscrisul se află în colecția regretatului Melinte Șerban, autorul lucrării Mărturii prin vreme apărută la Târgu-Mureș în 1999) :
”Vă invităm la o colaborare spirituală între diferiți scriitori români și maghiari – se scria în acest apel - cu intenția de a cristaliza într-un volum forma de manifestare literară a fiecăruia, de orice ordin, fie poezie, critică, nuvelă, roman etc. cât și în eseu sociologic în care să se facă un proces al diferitelor probleme ce preocupă întreaga lume gânditoare. Această situație importantă pentru toți cei care vor a cunoaște tema arzătoare între felul de a gândi al fiecărui scriitor credem că este necesară pentru a ne cunoaște mai bine cadrul cugetător al unor scriitori atât de înstrăinați în ceea ce privește latura ontologică. Acest apel se adresează tuturor mânuitorilor de idei din lumea scriitoricească, maghiară și română, fără a avea alt scop decât scânteia cunoașterii în patria cugetării care credem că n-are hotare și nici ziduri pentru a putea vedea clar ca într-un caleidoscop figura culturii multiplicată.”


Grupul român a fost reprezentat în această culegere de Gherghinescu Vania, Maximilian Costin, Vlad Stânceanu (Al. Șerban) și Vasile Netea. De la București s-a obținut colaborarea lui Eugen Relgis, despre care Ion Clopoțel, directorul publicației „Societatea de mâine” scria în nr. 7,8 și 9 din 1933 al revistei că „Eugen Relgis este un condei exercitat și multilateral : poet, romancier, dramaturg, sociolog și ziarist. Din toată publicistica sa respiră un viu socialism dinamic și înnoitor, o concepție îmbibată de iubire de oameni, un suflet de înflăcărată campanie în favoarea umanitarismului. Sprinteneala frazei, desăvârșirea stilistică și noblețea cugetării te încântă la fiecare pas” ; a criticului Mihail Ilovici și a poeților Sașa Pană, Teodor Scarlat, Virgil Carianopol. Partea maghiară era prezentă prin Wass Albert, Morvay Zoltán, Tamásy György, Barta István, Kántor János, Molnár Balázs și cei doi inițiatori.
Pasul  următor a fost identificarea fondurilor pentru tipărirea cărții. „Onoarea” în această încercare, i-a aparținut viitorului istoric Vasile Netea, un apropiat al primarului de atunci, Emil Aurel Dandea.
„Deși acest primar era considerat refractar, din motive politice, unei conlucrări româno-maghiare – scria Netea în memoriile sale – totuși, văzând culegerea, a acceptat să-i acorde  nu numai subvenția solicitată ci, totodată, la stăruința autorilor, făcută prin mine, să o și prefațeze pentru a-i sublinia și mai mult importanța. Cum Dandea nu se ocupa prea mult cu literatura, am fost rugat eu să-i scriu un bruion pentru a-l definitiva el apoi. Desigur, bucățile din culegere – versuri, evocări, povestiri – nu aveau toate caracter antologic, artistic, lucru remarcat și de profesorul Antalffy în prefața sa, scopul culegerii fiind numai de a demonstra  că o activitate «cot la cot» între scriitorii români și maghiari este posibilă și necesară, și că între oameni de bună credință ea se poate realiza în cele mai bune condiții”.


Antalffy Endre, prefațatorul maghiar al lucrării, spunea că, după ce mai demult cei mai mari scriitori maghiari și români proclamau necesitatea apropierii spirituale dintre cele două popoare precumpănitoare ale Transilvaniei, sublinia cu maximă îndreptățire că și în condițiile istorice create de Marele Război trebuie deschisă o poartă a înțelegerii.
Lucrarea merituoasă despre care vorbea Dandea nu reflecta întrutotul viața literară a românilor, maghiarilor și evreilor din Târgu-Mureș și împrejurimi ci cuprindea îndeosebi tineri talentați care băteau la porțile consacrării. Din păcate, cei mai mulți din grupul maghiar nu sunt amintiți în nici un lexicon de specialitate fapt ce ne face să credem că au avut o apariție nesemnificativă în peisajul literar transilvănean.
Mai bine reprezentați sunt cei din grupul român, îndeosebi din rândul celor din București, sau a celor care, deși nu erau localnici, s-au intersectat, într-un fel sau altul,  cu românii din Târgu-Mureș.


Maximilian Costin, de pildă, s-a născut în anul 1888 la Piatra Neamț și și-a făcut studiile liceale la Bacău, unde a căpătat primele noțiuni de vioară. După terminarea liceului, a plecat la Paris, unde a studiat în mod paralel, cu H. Berthelier și cu George Enescu. Ulterior, între anii 1912-1914, pleacă la Berlin, unde studiază cu Michael Press și Georg Lehman. După întoarcerea în țară, ia parte la mișcarea muzicală din București, pentru ca apoi, primind invitația cercurilor muzicale din Timișoara, să ocupe postul de director și profesor de vioară al Conservatorului din localitate, după care, tentat de posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unei mișcări muzicale românești în Transilvania, să accepte o chemare, în aceeași calitate, în 1925, la Conservatorul municipal din Târgu Mureș.
Muzician multilateral, violonist, pedagog și muzicolog era înzestrat și cu talent literar, scriind nuvele, schițe satirice, versuri și traduceri din prozatorii și poeții francezi. Maximilian Costin a fost dintre acei oameni de artă din România, care, în epoca cuprinsă între cele două Războaie Mondiale, a desfășurat o activitate deosebit de rodnică pentru propășirea culturii muzicale românești. Până în 1936, publicase: Poezii - Târgu-Mureş, Tipografia Pax, (f.a);  George Enescu. Date critice şi biografice, Bucureşti, (s.a.) ; Vioara. Maeştrii şi arta ei, Bucureşti, Editura Viaţa românească, 1920; Dracul: teatru – Cluj, 1930;  Poezii, Târgu -Mureș, Editura Studio, 1932; Şoimii patrupezi: (schiţe umoristice), Târgu.-Mureş, 1934, Un mare român: Emil Dandea, Târgu-Mureş, Studio, 1934.
Gherghinescu Vania, pseudonimul lui Dumitru Gherghinescu, era absolvent al Liceului „Traian” din Turnu Severin şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. A fost, o perioadă,  magistrat la Sighișoara si Târgu Mures. A debutat în revista Datina din Turnu Severin ,în 1920. Până la apariția lucrării Cot la Cot publicase doar două volume de versuri,  Drum lung, la Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1928 și Amvonul de azur în 1933.
 Viitorul mare istoric Vasile Netea, după studiile primare făcute în Deda, localitatea sa de baștină,  în anul 1931 pleacă la Târgu Mureș, unde urmează Școala Normală. Aici, debutează cu o poezie în revista Liceului Alexandru Papiu Ilarian, intrând, în scurt timp, în atenția revistei „ASTRA”,  fapt ce a avut o deosebită însemnătate pentru viitorul lui publicistic. În anul 1928, debutează literar la Cluj, în ziarul Patria și la Lugoj, în publicația Drapelul.  În perioada sa reghineană, Vasile Netea publică mai multe lucrări despre istoria, etnografia și valorile neamului românesc, printre care Figuri mureșene și Murăș, Murăș apă lină. Între anii 1936-1937 scoate la Târgu Mureș revista de literatură și artă Clipa, iar în anul 1937 editează o alt revistă de literatură, Jar și slovă.
Alexandra Marcu  (1901- 1991),  este considerată un scriitor pentru  tineret. A terminat liceul în Târgu Mureș,  apoi , timp de doi ani (1920-22) a studiat la Universitatea din Debrecen. După terminarea studiilor, devine angajata  Institutului  Francez din Târgu- Mureș , ca secretar și desenator (1927-1931). Începând cu anul 1930, publică poezii în Brassói Lapok din Brașov, unde, în 1935 se face remarcată cu poezia Varjú – Anya ( Mama corbului), tradusă în scurt timp în mai multe limbi în Ungaria, Franța și Statele Unite fiind considerată  unul dintre cele mai bune poeme de rezistență antifascistă. În traducerea poetului și jurnalistului Romeo Morari, poezia-manifest se prezintă astfel: „Cronc, carr, / Cîntă iar/ Pasăre tristă, dragul meu băiat, /Cântecul vechi de altă dat`.../ Îți promit un ospăț regesc / Despre care am mai povestit și-ți povestesc / Un ospăț ca cel la care și eu am fost.../ Stăteau milioane de morți pe jos,/ e o trufanda carnea și omenescul os. / De mult n-a văzut oastea corbească / atâtea bunătăți, să tot poftească.../ Ca nucile – cranii spărgeam / și creierul proaspăt l`înfulecam; / ochi am mâncat vii, / abaștri, verzi, negri / cu ghiarele coaste rupeam / și inimi din ele smulgeam. / Mâncam în neștire, și mâncam iar / dar să isprăvim nu puteam, în zadar, / au umplut cu ei cimitire, veneau mereu, uriași și pitici, ca o oștire, /cei plânși de mame întristate / sau de mirese nemângâiate / cei deștepți de orfanii copii / pe toți noi i-am mâncat, mii și mii. / Încearcă, ridică-ți aripa mică / Văd de-acum, o umbră se ridică / Și în spatele ei miros de sânge și moarte / Din nou își găsește drum ura / și noi ne-om umple burta și gura / că s-or ucide frații-flăcăi / pentru că sunt călăi și stirpi de călăi. / Bucură-te cu mine / Tristul meu băiat / Ospăț va fi iar, vei vedea/și de-or învinge ei ori ba / războiul noi l-om câștiga.” (apud Melinte Șerban, Mărturii prin vreme, Târgu-Mureș, 1999, p.144-145, nota 180)
În prezenta culegere semnează două poezii: una în limba maghiară amintită mai sus și una în limba română cu titlul „Tăcere…” ( Ce noapte – Doamne Sfinte! / ce întuneric ca într-un sicriu… / Numai ceasul bate încet / pe masă / parc`că singur el ar fi în casă / viu.”).
Morvay Zoltan (Debrecen, 28 noiembrie 1875 - 24 martie 1945, Siófok), editor, publicist și scriitor, semnase deja, până în 1936, pe coperta a 9 volume : Egy hatezer kilométeres séta története (O plimbare de șase mii de mile prin istorie) - 1909; Szürke történetek (Povestiri cenușii) - 1911; Októberi fellegek (Nori de octombrie) - 1920; Babérosi Balambér és más elbeszélések (Babérosi Balambér și alte povestiri ) - 1921); Gyermekvilág (Copiii lumii) - 1922; Randevú (1923); A trubadúr és társai (Trubadurul și alții) - 1925; A maharadzsa kincse (Pieptul Maharajahului) - 1926; Darázs-zümmögés (Bâzâit de viespe) - 1935.
Virgil Carianopol, originar din Caracal, după ce a absolvit primii ani de școală în orașul natal (1916-1922) a urmat o școală militară de artificieri la București (1924-1930), iar între 1934-1938 cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. La momentul apariției antologiei bilingve de la Târgu-Mureș era deja cunoscut ca tânără speranță prin volumele: Flori de spin (1931) Versuri  (1933), Un ocean, o frunte în exil (1934), Scrisori către plante (1936).
Eugen D. Relgis  s-a născut la  2 mai 1895, la Iași, dintr-o familie evreiască. A fost educat la Piatra Neamț, unde a devenit prieten cu familia scriitorului Avram Leib Zissu, cunoscut și sub pseudonimul Ormuz . În acest context, l-a cunoscut pe Tudor Arghezi, mentorul său.
A debutat ca poet simbolist, opțiunile sale politice și literare transformându-l deopotrivă într-un inamic al fascismului dar și al comunismului, fapt pentru care este nevoit să se refugieze în Uruguai, unde se va stinge din viață în 1987. În 1924, a publicat cele trei volume ale principalului său roman Petru Arbore . În 1926, a publicat Melodiile tăcerii și volumul Poezii, urmate în 1927 de Glasuri în surdină și Eseuri despre judaism (1936).
Sașa Pană, după studii de medicină la Iași și București, obține, în 1927 diploma de medic militar, dar vocația sa era, îndeosebi, literatura, fiind un animator al  avangardismului, cultivând dadaimul și apoi suprarealismul. La momentul realizării antologiei mureșene bilingve avea 34 de ani și era deja cunoscut prin volumele : „Răbojul unui muritor”, apărut în 1926, „Diagrame” (1930), „Echinox arbitrar" (1931), „Viața romanțată a lui Dumnezeu" (1932). „Cuvântul talisman" (1933), „Călătorie cu funicularul" (1934) „Sadismul adevărului” (1936).
Mai târziu, Vasile Netea avea să spună, pe bună dreptate, că  versurile, evocările și povestirile din această carte nu aveau toate un caracter antologic, scopul urmărit, în primul rând, fiind acela  să demonstreze că totuși, între scriitorii români și cei aparținând etnicilor minoritari  poate să existe o conlucrare „cot la cot”,  atât de necesară între toți oamenii de bună credință.



Bibliografie
Șerban Melinte, Mărturii prin vreme, Târgu-Mureș, 1999.
Vasile Netea, Memorii,  Târgu-Mureș, Editura NICO, f.a.
Maxililian Costin, Vioara și maeștri săi, Editura muzicală a Uniunii compozitorilor din R.P.R., 1964.
Mircea Zaciu, Ca o imensă scenă, Transilvania....Editura Fundației Culturale Române, București, 1996.
Nicolae Balotă, Scriitori maghiari din România 1928-1980, Editura „Kriterion”, București, 1981.
Romániai magyar irodalmi lexikon, Erdélyi Múzeum-egyesület Kolozsvár Kriterion,Könyvkiadó Bukarest- Kolozsvár, 2002.