Profesorului meu, folcloristul ieșean Vasile Adăscăliței            

Argument:
 Motivată de trei realități intrinsece domeniului creațiilor folclorice tradiționale, am ales domeniul obiceiurilor, deoarece:
1. din fericire, acestea, mai ales de Anul Nou, încă mai suscită interesul omului contemporan, având în vedere contextul social și politic actual cu această degringoladă a ideii de identitate a poporului român care se zbuciumă să existe - cu numele și realitățile lui materiale și spirituale - în marele melting pot European.
2. Intervenția mea se vrea a fi o reacție la dezinteresul manifestat în media, în școală și în societatea civilă, pentru originea lui romanică - probată și prin idea coerenței obiceiurilor noastre creștine cu cele păgâne și romane, în special, sau a adaptării acestora din urmă, pe specificul și calendarul creștin.

3. În al treilea rând, este productivă, (dacă este?!), multitudinea valorilor umane și sociale pe care le colportează jocul cu măști, care este, în fond, o formă tradițională de teatru folcloric. Se pune în operă, pe această cale, funcția știută a teatrului, dintotdeauna! – ca ocazie de a reacționa, public, dar mai rodnic la adăpostul măștii!!!, la defecte omenești și la evenimentele din sat și, rareori, din afara lui (ceea ce m-a atins ca poet de atitudine, cum m-au catalogat criticii, și ca autor de piese de teatru).

Introducere
 
În cele 12 zile - dintre 25 decembrie și 6 ianuarie - în Romania, și mai ales în Moldova, încă mai există obiceiuri străvechi, chiar dacă s-au depărtat de forma originară, de a sărbători Crăciunul și Anul Nou, exprimând bucuria și încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi etape din viața lui și a semenilor săi. Aici încă se mai „merge cu capra” și „se umblă cu ursul”, ursul și capra fiind două simboluri dacice, precreștine. Jocul acesta cu măști, mai mult sau mai puțin înfricoșătoare pentru sensibilitatea omului modern, un joc foarte zgomotos, dacă este descifrat în cheia lui simbolică, originară, cercetat științific, ne descoperă simbolice semnificații din viața, credințele ancestrale și calendarul ocupațiilor agricole ale românului dintotdeauna. În mentalitatea populară, anul care deja a îmbătrânit (Anul Vechi) va sfârși în cea din urmă noapte a sa, într-o stare de haos. E momentul când „cerurile se deschid”, lăsând ca lumea de aici să comunice cu lumea „de dincolo”. Urâtul și Frumosul, Binele și Răul, se amestecă într-un vârtej transpus simbolic în carnaval, cu recuzita de rigoare. Există măști și travestiuri, dans și pantomimă. La adăpostul măștii are loc schimbarea identității urătorului, doar acolo și în acea zi, totul e permis a se spune.
Istoric - fără a insista, jocurile cu măști cunoscute în antichitatea greacă, în vestitele cortegii ale lui Dionysos cu ocazia sărbătorii Lenee-lor, la punerea mustului în butoaie, cu măști și îmbrăcați în piei de animale, pictați pe față cu drojdia de la struguri. Petru Caraiman „acest obicei al travestirii trece ușor la Imperiul Roman de Răsărit, în timpul serbărilor Saturnaliilor, în ținuturile romanizate, la popoarele tracice, datorită apropierii calendaristice a sărbătorilor grecești ale  Leenilor de Calendele lui Ianuarie. Românii au păstrat obiceiul mascării în perioadele de reînnoire a timpului calendaristic, de An nou, cum se petrecuse și la celelalte mai străvechi începuturi de an, de fapt, marcând începutul unui nou ciclu de vegetație.
Masca este considerată „ un substitut al anului care moare și renaște”, (Ion Ghenoiu, în cartea Sărbători și obiceiuri românești, 2003, p.151), pe baza conținutului din textul jocului de mascați la pantomima acestuia (capra, de ex., care fiind moartă, este salvată, apoi).
S-au semnalat în Moldova  peste 100 de jocuri din categoria celor cu măști: Jocul Caprei, Jocul cerbului, Jocul căiuților, Jocul urșilor, a toboșarilor. Măști zoomorfe, capra, cerbul, căiuții sau ursul, reprezintă personajul principal în jurul căruia se află alte personaje secundare: majoritatea acestora sunt măști antropomorfe (moșnegi, babe, draci, țigani, țigănci, negustori, doctori, etc), care evoluiază dinamic și zgomotos, improvizând scene hazlii spre deliciul audienței. Protejați de obrăzare (măști de față) ori de măști-costume (pentru a acoperi întreg corpul), personajele jocurilor cu măști au rolul de a ironiza, de a demasca și satiriza, de a sancționa tot ceea ce a fost imperfect de-a lungul anului expirat. Se pare că acest obicei în acest moment al anului, are o funcție purificatoare, prin dezvăluire/prin mărturisirea metehnei persoanei, am zice noi, chiar rol de catharsis. Mascații sunt personaje care au anumite infirmități fizice, dar și morale lenea, desfrâul, lăcomia și zgârcenia, fățărnicia, lașitatea, lăudăroșenia, etc. Personajele cu măști din obiceiurile de iarnă poartă denumirea generică de Urâți, alături de Frumoși/i (miri, nunul mare, dreaștele, ofițerul și reprezentanți ai altor ocupații mai noi, cu care lumea satului a ajuns în contact. Frumoșii - reprezentați de tineri și tinere îmbrăcați în frumoase straie de sărbătoare și manifestând un comportament lipsit de stridențe. Cele 2 categorii nu se anulează reciproc, ci se tolerează, ca atare, pot să conviețuiască. Măștile se confecționează din materiale la îndemână (lână-traiste de cai, blană-cheile, postav, aramă), împodobite cu hurmuz și mărgele, oglinzi, clopoței, panglici, după priceperea și intenția satirică. Mai recent din tigve și „chipuri” (în fapt, măști montate). Un creator de măști remarcabil – unul neaoș, naiv, nu școlit la școli de artă- , este Tache din Berzunți - importantă vatră etnofolclorică de obiceiuri și tradiții, cu porți monumentale sculptate, cu acoperiș și 3 stâlpi, întâlnite și la Mănăstirea Cașin, de altfel.
Jocul/Alaiul Caprei foarte răspândit în satele moldovenești, din zona Sucevei înspre sud, până în satele județului Bacău, la Căiuți, Dărmănești, care au tradiție in organizarea de adevărate festivaluri, precum și altele de pe valea Trotușului, Bistriței.  
(pentru vizionare imediată, un ex. ceata din Ciocănești, Suceava, e disponibilă de vizionat oricând pe you tube, înregistrare de la emisiunea Tezaur folcloric – (aveți câteva minute să accesați Google - „Jocuri cu măști”)
Jocul caprei – cunoaște multe variante în Moldova. Unele sugerând vârsta interpreților, Căprița, Capra mare, Capra bătrână, după poziția mânuitorului Capra pe brânci, Capra în picioare.
Capra (precum cerbul, jucat și în alte zone folclorice, ca și turca - masca bovină jucată în Transilvania și Banat) sunt toate compuse din cap, corp și un băț (picior), care o sprijină în pământ. Capul are 2 coarne împodobite cu panglici, bete, clopoței, flori artificiale, un bot de capră, cerb sau uneori nedefinit - de animal, lup, cal, iepure , pasăre, bovină, din lemn, pe care purtătorul măștii îl deschide și îl închide, clămpănind cu ajutorul unor sfori ascunse și o barbă din piele de animal. Corpul caprei este acoperit cu un covor, o carpetă, pe când la turcă se folosește o față de masă, împodobită.
Jocul caprei cunoaște 2 tipuri disticte: 1. tipul simplu de joc, unde capra este însoțită de un alt mascat sau , oricum de puține personaje și 2. alaiul caprei, însoțită de multe personaje. Însoțită de Moșneag, capra trebuie să execute pantomimic ce i se dictează prin strigături. Textul jocurilor seamănă: după o descriere a măștii, în majoritatea variantelor scenariul se complică: capra moare și apare Baba care o descântă, însănătoșind-o (sau negustorul sau doctoral). Ea REÎNVIE, precum ANUL! Aceasta-I semnificația originară. Există momente susținute alternativ, uneori simultan, de toate categoriile de personaje ce sunt conținute în joc. Momentele pantomimice ale caprei sunt intercalate cu disputele comice ale Urâților (țigani, bădănari, popa, cizmarul, dascălul, moartea, etc). Simultan, se mai adaugă dansul Frumoșilor.  sunt însoțite de formații cu un număr mare de instrumentiști, s-a ajuns chiar de fanfare (vezi, gustul public de spectacol). Desigur, în mod current, se merge cu capra și cu doar un singur însoțitor, sau doi, caracterul simbolic, originar, fiind tot mai diluat, rămânând doar explicarea sumară a măștii și, firesc, mesajul de sărbători adresat gospodarilor vizitați, „urați”.
Exemplu o Capră simplă - cu unul sau doi însoțitori, din zona  Bacăului (Pârjol)-fragmente

Vine capra de la munte
Cu steluță albă-n frunte
Are-n coarne ramuri multe
Si mai mari si mai marunte!
ța, ța, ța, căprită,ța

Bine-i șade caprei mele
Cu hurmuz si cu margele
Frumoasa-i căprița mea
Cu covor si cu basma

ța, ța, ța, căpriță,ța
Pe munte ca florile
Pasc ciobanii caprele.
Ta, ta, ta, caprita, ta! Măi!
(obs. ..URAREA de final, adresată gazdelor/spectatorilor păstrează mult din urătura caprei din copilăria noastră-anii 50)
Cate șindrile pe casă, atâția galbeni pe masa!
Cate pene pe cocosi, atatia copii frumosi!
Cate flori sunt in livadă, atatia galbeni in ladă!
(în ultimile ce urmează transpar pre-ocupațiile agricultorului/fermierului zootehnist de azi- comercialul, s-a pierdut magia arhaică )
Cati carbuni sunt in cuptor, atatea vite-n obor!
Zi, măi! Da’ mai zîi, măi!

Gazdele să-ti dea paraua
Și să-ți umple teșchereaua!
Hai capriță să plecăm!
Ța, capriță, ța!

(observă FINALUL traditional cu imixtiuni mercantile pe vocabular neromânesc -„teșchereaua”
 Jocul urșilor/ursarii, purtând, desigur, masca de urs și blană de urs pe corp, este răspăndit în mai toate zonele etnofolclorice băcăuane, remarcându-se, totuși, cetele de urși de la Dărmănești, Asău, Comănești, zone muntoase, desigur. IMAGINE  8,9  
Ca acte de comunicare, jocurile cu măști au în general un limbaj complex, îmbinând, sinestezic, textul cu muzica și coregrafia, acestea imprimând dinamism momentelor de pantomimă. Coregrafia e luată din „hora satului”: sârbe, hanguri, hore, bătute și corăghești. Conform lui Constantin Donea „Ritmurile de bază ale dansurilor sunt ritmuri binare și se încadrează în măsura 2/4, se întîlnesc și multe contratimpuri… Se întâlnesc și ritmuri ternare, în măsura ¾ (tip „Mușamaua”de Pârjol.), dar și în măsura de 3/8 („Hora de mână„”). Deasemenea, se întâlnesc și ritmuri binare în subdiviziune ternară în măsura 6/8 (horele bătrânești”). Instrumentele preferate sunt: fluierul, cimpoiul, cobza, vioara, țambalul mic și trompeta. Mai recent, jocurile cu măști

Concluzii.
Actualmente, s-a ajuns la o exacerbare a fenomenului de joc cu măști - cu o tendință de mega spectacol, colorat, tip carnaval, cu public numeros, timp de două-trei 3 zile – prin migrarea cetelor de urători spre Centrele de județ, o bună practică ce a ajuns o întrecere de bun augur între sate, între cete, între diverse tradiții. Asta se întâmplă, curent, în mai toate zonele. S-a mutat locul desfășurării/a întâmplării, odată cu publicul, de la casa gospodarului din sat, la oraș, chiar în centru acestuia și în mod demonstrativ, stil carnaval, în paradă ajunsă a fi o combinație a portului popular cu recuzita tradițiilor de iarnă. Rareori acestea poposesc pe la blocuri și în zone rezidențiale mari, cu cete cu instrumente muzicale zgomotoase și texte adapatate interesului zilei.Tot mai puțin putem vorbi de reminiscențe arhaice, de unele secvențe cu caracter ritualic sau foarte rar de obiecte și gesturi magice.Este
ceea ce s-a întâmplat, firesc, în întreaga lume, unele dispărând, cu desăvărșire în Europa de Vest, prin depărtarea de rural, de origini. Aici ne aflăm și noi!!! Și, TOTUȘI, iată, că la noi, aceste jocuri străvechi au rezistat datorită capacității lor de a suferi mutații, treptat, prin pierderea valențelor ritualice și accentuarea valențelor ceremoniale, și, nu în ultimă instanță, a celor artistice. De fapt, Mircea Eliade ne avertiza de mult timp de o demagizare a obiceiurilor populare.

Bibliografie

    1. Ghenoiu, Ion Sărbători și obiceiuri românești, Elion, 2003
    2. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Bucuresti, 1978
    3. Ciubotaru.I.H., Valea Șomuzului:monografie folcloristică,Univ.Al.I.Cuza, Iași,1991
    4. Pippidi, D.M. Dictionar de istorie veche a Romaniei, Bucuresti, Ed. Științifică,1976
    5. Stănilă George , Sisteme calendaristice, Bucuresti, ed. Stiințificăși enciclopedică,1980
    6. Teodorescu G. Dem, Încercări asupra unor credințe, datini și moravuri, București , 1974
    7. Constantin Donea, Obiceiuri de iarnă” în revista Datini, Ministerul culturii, Centrul Național al creației populare, nr 2 și 3/1993
    8. Constantin Donea, „Jocurile cu măști”, în revista Cadran cultural, Bacău, nr. 4/2018
    9. Constantin Donea „Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă” în revista Cadran cultural, Bacău, nr.12/2019
    10. Ciobanu Stanca, Text și context în urarea de Anul nou, în Revista de etnografie și folclor, nr. 1/1980