între mine și eternitate

picături egale împart timpul între mine și eternitate
o lume de plastilina ne înghite lacomă
suntem nedigerabili
suspendați între aici și nicăieri
eternitatea nu mai există
iar din mine a rămas doar o iluzie
secvențe și erori
erori și secvențe
partidul nu mai distribuie poezii
e sezonul șervețelelor umede

aflăm de la televizor că fericirea e la un pas
însă mereu o ascunde cineva
și asta chiar nu folosește nimănui
cui îi mai pasă
ritualul e virtual
nu doare
dar nu mai poate fi oprit
postează acum și du-te la culcare

sezonul f(r)acturilor

Mai datorezi câteva drahme celor care te-au îndrăgit.
Greu se șterg facturile morale.
ele pot fi răscumpărate doar cu viața 
nu-ți este dat să alegi termenul.
Condamnare în alb.
N-ai știut.
Ignoranța lasă urme.
Răni cicatrizate zadarnic.

1

mă plimbam pe străzile pustii ale orașului
printre idei ciocnite în intersecții domnea o stare de necesitate
nimeni nu era apt să iscălească un decret
nu vă înghesuiți se aude o voce
învingătorii au migrene, ei sunt obligați să rescrie istoria

lecția de tăcere se apropie de sfârșit
am învățat prețul liniștii de neatins
… promisiuni, promisiuni…
cursul de schimb al vorbelor anunță tulburări grave
eul, adevărat dumnezeu, închinat la chip imaginat
empatia otrăvitoare iluzie,
necuratul însuși?... ochiul veghează! Mereu…

2

anotimpul războaielor mici râde după colț
se scriu apocalipse pe bilete de tramvai
vorbele se aprind ca focul de artificii
un râu fosforescent străbate orașul
punctele cardinale au plecat în vilegiatură
de atunci domnește multă libertate
un râu roșu și ridicol mai rătăcește prin oraș
ratează albie și poduri
inundă tomberoane și cluburi
dimineața când se numără sticlele goale 

Răscolitor

Odată vorbeam
despre iubire și poezie,
azi am rămas cu femei și poeți
se cheamă că am trăit
lăsând în urmă nume și texte,
întâmplări și poate destine
într-o dezordine răscolită de ambiție
Isus și-a asumat adevărul până la cruce
ca să ne dea un exemplu
și nu pentru a ne scuti
de la a face la fel
noi trăim în cuvinte și oameni
am vândut
și crucea
și adevărul

Poemă nostalgică

poema e un poem la feminin; clar?

am auzit zgomote în fundul grădinii
zicea cândva un grădinar al gândurilor
vecinii păreau că se ceartă
sau poate chiar se certau
ion striga la gheorghe şi se supăra
fiindcă şi gheorghe strigă la el
inadmisibil
ei nu strigau de mânie ci se mânie pe măsură ce strigă mai tare
ca să se facă auziţi
mare lucru - exclusivitatea
suntem aici ca să ce?...
dezbatem
nu se mai poate, domnule
cine mă?
între timp ploua liniştit peste oraş

clişee,domnule, clişee
viaţa e o stereotipă
amurgul adaugă şirul prietenilor care au plecat

La alegere

Femeia care nu a arătat niciodată
că se teme de pisici
-    e un bun exemplu de autocontrol
Lumea era de altă părere
îşi închipuia că femeia iubește pisicile
iar femeia era mereu dăruită cu drăgălaşele animale

Pisicile simțeau că nu erau iubite şi fugeau
-    tot un exemplu
despre forța instinctului

Aşa femeia care de fapt se temea de pisici
a devenit femeia  care îşi pierdea veșnic pisicile
-    alt exemplu despre formarea opiniei publice

Nu ar fi firesc să renunțăm să-i mai cumpărăm
acestei femei pisici în dar?
-    iată un exemplu de bun simț

Însă ne-a scăpat
faptul că nimeni nu cunoaşte femeia atât de bine
-    şi acesta e tot un exemplu de...
alegeți-vă cuvântul care vă place

în gând

îmi crește o pădure, nici un pod nu duce la ea
oameni se joacă între copaci și tufișuri
oameni născuți într-un alt secol
gata să se confrunte cu un nou mileniu, așa cred ei

există dealuri în mintea mea și că există ploaie
și preoți orbi udând ceea ce
cred ei a fi flori

șerpi se târăsc în mintea mea

numai morții apucă sfârșitul războiului
Între timp oamenii sunt ocupați cu numărarea
victimelor peste victime,
de dragul statisticilor

se pun pariuri
au de gând să-mi omoare mintea
sau pe mine în primul rând?

Calea nevredniciei

Sunt un nevrednic.
Nu exclude
repetatele șanse care mi s-au oferit întru vrednicie,
Dar am renunțat.

Nu am considerat că merită.
De ce?

Fiindcă vrednicia devine o povară,
privită de acolo,
de unde mă aflam eu.

De ce mă aflam la un loc astfel nepotrivit,
e o altă chestiune.

Presupune să vorbim despre destin,
despre providență, despre lumea aceasta
și intențiile creatorului ei.

Ar însemna să ne complicăm.