Ion Zubaşcu
Lumea ca metastază
(fragment)
(Din volumul Moarte de om-O poveste de viaţă, Ed. ,,Limes”, Cluj-Napoca, 2010)
soră-mea plânge singură la etajul neterminat al casei de lemn
stă de ore în şir pe un scaun şi plânge cu faţa către Faţa Destinului
Maria e hotărâtă să plece şi ea nu cred că mai are multe resurse
cocoana Anuţa simte aerul încărcat din preajmă şi plânge în hohote
copiii de la Bucureşti sunt răvăşiţi şi ei i-a certat rău Maria
că n-au fost în stare să-mi ia banii toţi sunt pe punctul de fugă
pânza ţesută cu greu în zeci de ani de viaţă e gata să se destrame
i-am împrăştiat pe toţi ascunzându-i că n-au nicio înţelegere faţă de mine
când de fapt eu sunt agresorul tuturor şi focarul continuu de violenţă
dar cine e cel ce dezbină cine e cel ce divide et impera cine-i pustiitorul
cine aduce în lume neagra urâciune a pustiirii ? acum e trecut cu puţin
de miezul nopţii sunt singur în patul străvechi din Casa Bătrână
în care au dormit mama şi mama mamei mele şi mama strămoaşei
un lung şir de generaţii de născătoare sănătoase din Dragomireşti
care-au sfârşit în tumoarea mea în biata mea carne cancerizată
sar din aşternut şi ies în răcoarea nopţii de afară izbindu-mă cu fruntea
de cerul greu de stele de deasupra cu burţile umflate de viaţă
hieroglifele constelaţiilor îmi trimit mesaje toate vor să-mi spună ceva.
Lucian Perţa
Lumea ca metastază
(fragment)
ce ţi-e şi cu lumea asta, până şi pe Valea Izei, în Dragomireştii Maramureşului,
a ajuns năpasta crizei în tot şi-n toate; sora mea stă şi plânge,
verişoarele mele stau şi plâng, foştii mei colegi de generală
stau şi beau şi plâng, toţi şi toate, în faţa vilelor neterminate;
eu le-am mai dat ce le-am mai dat – bani şi indicaţii –
cât am fost om disponibil financiar, fără obligaţii
şi fără să-mi fac din asta o fală, i-am salvat din câteva situaţii,
dar acum sunt şi eu într-o reală recesiune, ei bine,
şi văd că ei n-au nicio înţelegere faţă de mine;
sunt totuşi şi om de cuvânt, am venit să văd care-i situaţia
şi m-am întâlnit cu diverse personaje în faţa cărora
am făcut diverse gesturi în speranţa că vor reduce din etaje
şi vor termina vilele, începute cel puţin –
mi-au zis până şi nepoţii că vreau să-i dezbin, că, ce gândeşti,
eu vin taman din Bucureşti să-i învăţ într-o săptămână
cum şi ce să facă; acum e trecut de miezul nopţii, stau
curmeziş în patul din Casa Bătrână, mirosind a busuioc şi fâneaţă,
şi, printre şindrilele de pe acoperiş, deodată-mi trage cu ochiul
Luceafărul de dimineaţă.