dimaInima poetului

în jungla amazoniană sau la poli
inima poetului pulsează identic
în ciuda câmpului magnetic și a secretelor omenirii
pe timp de superluna ori auroră boreală
pulsează identic bum bum
aparte de ceasul constelației
aparte de glasul mamei
bum bum pulsează
în ritmul muzicii ei de delfin
strălucind codificat pentru minte
și noaptea compune vise


în care dorește pe ascuns
să învingă teama
călătorind pe aripile tânărului tigru
și chiar și în altă dimensiune în alte galaxii
aceeași inima pulsează destinul ei
de atât de multe ori până reușește
să pulseze etern în alte inimi.

Banalitatea

jumătate din viață se petrece în bibliotecă
în cealaltă jumătate oamenii încearcă să ne schimbe
oho dar ce bine v-ar prinde banalitatea ne spun
banalitatea e bineînțeles o cămașă de forță
înăuntrul căreia ne razvratim
dar eu am un papagal care evadează din cușcă
și noaptea ca să îl prind
îl orbesc cu lumina lanternei
și când vreau să leg câinele
îl ademenesc cu mâncare
și cât baleste el hap îi pun latul
nimeni nu mișcă altfel decât spunem noi că trebuie
și în biblioteca găsești doar ciudați
or fi din aia care pun bombe.



D’Amante pute târgul

a parfum și mister
atingeri discrete pe mână
priviri ce creează erupții în inimă
promoroaca învăluie genunchii
decoltee acoperite de voal
glezne de gazelă
alifii multe sub pielea zync white sau burnt umber
în agitația din Bodrum te hipnotizează
în transă te duc cu catamaranul pe insula Chios
povestesc despre viața în Sankt Petersburg
despre colecția secretă de bijou-uri a muzeului Ermitaj
(și cum poate fi furată)
cu siguranță sunt maestre în deghizari
iar de ochii prea pătrunzători
ele se ascund ca rozicrucienii.



De când am renuntat sa scriu

de când am renuntat să scriu am inceput să spăl
la spălătorie noua kilograme de vise murdare
și vârful lumii uitat într-un buzunar
s-a decolorat.

adevărul e că știam adevărul
dar nu aveam timp sa îl spun
pentru ca vorbeam mult și făceam gâlceava mare
ca scarface sau tupac shakur.

acum știu cine sunt și sunt
șaraiman și șaraiman
cu drum nepietruit pe drum
ul meu către poet.

și femeia cu care stau e jumătate
vrăjitoare îmi tot face vrăji
din lumea lumească să spal să calc să șterg auzi
ca să îi mângâi orgoliul pardon
am vrut să spun ca așa face un poet
să se caleasca.

în încheiere aș vrea să vă sinucid pe toti!
Omului invidios sa nu-i spui niciodata bucuria ta

omului i s-au arătat imperii construite în secole
și opere de artă excentrice
nimeni nu a bănuit că ar fi invidios
nu nu nici urmă de îndoială pe chipurile creatorilor
căci ei au construit pentru veșnicie și urmași
nu-i de aruncat o astfel de ispravă
și nici de terfelit prin bârfe sau alte lucruri meschine
doar pentru a spune amăgiri sau mai știu eu ce baliverne
cu scopul de a cleveti
și până la urma de a fura celorlalți
bucuria deslușirii unui drum săvârșit
de oameni care au avut un vis
și nu au dorit decât să mângâie
inima ta.




Artistul este o lupa

Orice artist bun are dușmani. Dacă nu are, e slab.
Acestea au fost ultimele cuvinte rostite de poet,
când părăsea editura care tocmai îi lansase cartea.
Și, plimbându-se prin piața mare, a fost lovit în cap cu o sticla de bere.
Acolo și-a găsit sfârșitul cu țeasta despicată
și, din țeasta despicată, criminalul se chinuia să scoată ceva
sub privirile mulțimii, care parcă simțea suspans.
Și a scos. O lupa mare, turcoaz.
A șters-o de sânge cu manșeta cămășii,
a privit-o preț de o secundă cu ochi mari
și a vârât-o în interiorul jachetei,
după care a luat-o la goană și a dispărut.
Și un vânt rece sufla.