d dabijaAcum ceva timp cineva mi-a mărturisit că este un om credincios, dar are o frică: aceea de a săruta icoanele. Mai exact îi este teamă să-și apropie buzele de ele în urma altora. Nu am reușit atunci să-i răspund, pentru că nu m-am gândit niciodată că în mintea unui credincios ar putea să existe o astfel de suspiciune: că un simplu sărut l-ar putea îmbolnăvi. Însă între timp am asistat nu o dată la întâmplări similare, observând cum anumite persoane vin la împărtășit cu lingurița de-acasă sau o aduc pentru copiii lor, tocmai din suspiciunea ca aceștia să nu se molipsească de vreo boală. Dar mă întreb: ce fel de credință mai avem, dacă venim în casa Domnului cu frica de-a ne îmbolnăvi? Trist. Pentru că icoanele, pentru noi, credincioșii, nu-i reprezintă doar pe Dumnezeu și Sfinții Lui, dar acestea sunt în primul rând vii!
Și apoi sărutul lor este un semn de dragoste și respect, așa cum îl avem și față de părinții, frații și surorile noastre.

Atunci când oare-i întâlnim, nu-i sărutăm pe obraz? Sau dacă aceștia ar avea vreo boală, nu i-am mai săruta, transmițându-le sărutările noastre prin aer? Sau oare este firesc să-l salutăm pe Dumnezeu și Sfinții Lui în biserică cu mâna fluturând-o în vânt: „Hei, Doamne, bună!?” Atunci așa ar trebui să-i salutăm și pe cei apropiați nouă sau chiar pe mamele noastre, numai că ele, care pot da dovadă de-o credință nestrămutată, sunt convinsă că ne-ar trage o palmă zdravănă și ne-am scutura de toată frica. Dar marea noastră problemă nu este, de fapt, teama de viruși pe care credem că-i întâlnim, ci necredința. Pentru că dacă am avea-o măcar cât un bob de muștar, am înțelege că icoanele sunt sfinte și se află sub protecția divină.
Credincioșii se împărtășesc cu aceeși linguriță de peste două mii de ani, și din asta încă n-a murit nimeni. Sau dacă am sta să ne gândim și la preoții noștri care se împărtășesc după fiecare slujbă în urma a sute și mii de credincioși, atunci ar trebui să stea toți prin spitale și cimitire. Dar iată că credinciosul nostru nu se teme să se îmbolnăvească într-un spital sau în spațiul public, unde circulă mii de infecții și viruși, dar îi este frică de sărutul unei icoane. Absurd, aș spune. Pentru că nu sărutăm lemnul sau geamul lor, ci pe însuși Mântuitorul, care îți dă viață și te însănătoșește, nu invers! Dar a fi suspicios înseamnă a fi creștin doar cu numele. Așa că nu-l mai salutați pe Dumnezeu de la distanță cu mâna fluturând-o în vânt, ci sărutați-i fiecare icoană cu dragoste și respect. Pentru că anumite lucruri nu trebuie înțelese numai cu mintea, dar și cu inima.