Mihai Petre Birtul Parcului Coperta2(Mihai Petre – „Birtul Parcului”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2019)

              În decursul istoriei, liniştea, pacea şi belşugul au fost doar poveşti de moment, frumos spuse ca într-o zi de sărbătoare după care vine chinuitoare săptămâna. Nicio societate nu a fost suficient de convingătoare, social, economic, politic şi mai ales ideologic, încât să reziste la nesfârşit. Ajungând în secolul XX, omenirea a avut parte de cele mai mari nenorociri. Ceva mai aproape de noi, pe ruinele războiului al doilea mondial s-au clădit desigur edificii, dar mai ales concepte, unele mai bizare ca altele. Şi întotdeauna s-au găsit exemplare umane în care să se focalizeze percepţia largă, după caz pozitivă sau negativă. S-au născut astfel epopei din care măcar de ar trage învăţăminte cei de după, dar aş...
              Un caz particular, în care se poate urmări bulversarea valorilor bine înrădăcinate în spaţiul românesc, până la negarea lor şi înlocuirea cu nişte aberaţii conjuncturale, îl reprezintă romanul lui Mihai Petre, „Birtul Parcului”, astfel conceput încât să redea întocmai vâscozitatea unor vremuri stranii, rerspectându-se până la limbaj nuanţa lor cenuşie.
              Este păstrat consecvent un suflu de incertitudine, chiar de pericol, pe fondul schimbărilor haotice din voia Marelui Urs de la răsărit, cale de subordonare justificând oricare distrugeri de identitate. Chiar e de-a dreptul idilică prima parte a romanului, în care personajele încearcă să-şi vadă de bunul mers personal şi obştesc, dar când năvălesc ghearele Marelui Urs, se strică treaba...


               Asistăm la peţit, la nuntă, la planuri de viitor, precum şi la treburile zilnice, în culori vii, frumoase, şi dintr-odată pac! pică cenuşiul înfometat într-atât încât să strice tot. Personajele s-ar ascunde dacă ar putea, dar Marele Urs mârâie înfiorător, ager până şi la fiece gând de mişcare. Societatea ştiută de prăbuşeşte, se dezintegrează, îi ia locul o arătare nemaivăzută, ce pare suspectă încă de la început, pentru ca pe parcurs să devină de-a dreptul  hidoasă.
              Îl aflăm în centrul atenţiei pe Mitrel, un tânăr dornic să-şi trăiască tinereţea pe coordonatele benefice, acelea ştiute din părinţi şi din neam. Dar nu să fie decât pentru o vreme, pentru că dracu’ altfel zis Marele Urs îşi bagă coada şi iese vraişte de tot. Întâi un conflict cu militarii sovietici, din care mirare că scăpă bine. Apoi tentaţia funcţiei de primar, pentru el, fost militar în lupta ba cu ruşii, ba cu nemţii, deci om trecut deja prin grele, priceput la multe. Vine şi o aventură nefastă cu o Florica care îl dă peste cap, ajunge şef de cooperativă, face delapidare, pentru că, na, femeile şi băutura costă...
             Pleacă Mitrel din mioritic în plină dezvoltare industrială, Hunedoara scrie pe el, se trezeşte într-o baracă din ghetoul muncitoresc, şi lucrător la furnal. Provocările, intrigile se ţin după el, din te miri ce ajunge pe la Securitate, de unde cu ceva prezenţă de spirit scapă cu bine. Mai departe însă, vine culmea absurdului peste el, când văzându-l cinstit şi greu de înregimentat, de fapt de corupt, cei puşi să desfigureze destine îl târâie într-o circumstanţă ordinară, crăpându-i capul, dar spre nenorocul lor, trezindu-l la realitate. Şi astfel, Mitrel dă înapoi, la ţară, unde poate o fi rămas ceva urmă de suflet nepredat chiar dacă schingiut.
             Admirabilă este documentarea care stă în spatele cărţii, nimic nu este la întâmplare luat din cui şi scos la vedere. Şirul acesta de stampe, provocate la un scurt-metraj de epocă, este o recuperare a unor trăiri pe care le vor recunoaşte mulţi ca fiind necesare. Altfel spus, o carte document, pe lângă valoarea ei literară.