dimaMartie uman

suntem în martie
soarele se arată mai des mai puternic
bineînțeles a venit să ne dea vitamina d
durerile de spate de oase vor dispărea
cei ce se trezesc dimineața ințepeniti
nu vor mai avea nici o scuză
trebuie să schimbe salteaua
până și depresiile se vor colora.



aș îndrăzni să spun că luna martie
e una slabă pentru psihologi
și cred că una bună pentru dentiști
dar e și luna viselor în care se arată multă apă
dacă visam tsunami e semn rău
e semn bun doar dacă scăpăm
urcând un deal sau o colină cu greu
neapărat cu greu.

luna martie e pentru piele
ca un voal sau o pereche de ciorapi de damă
nu prea ține de cald dar e mai bine cu
totodată e o luna în care se scriu scrisori
spre deosebire de septembrie
care mi se pare luna sentințelor.



Merg. Pe bicicletă

merg pe bicicletă
sunt pe viteza nouă ori trei
sunt bad boy
am tatuaj și cunosc o fată
pe care o cheamă zeynep
e din turcia eu sunt pasă
am în cap un imperiu
merg să o întreb dacă mă lasă să am harem
între timp mă opresc la cofetărie
bună ziua vreau baklava
doar două bucăți mă ceartă dacă aduc mai multe
cică se îngrașă
dar e vai de ea
subnutrită
cu ochi conectați la forța interioară

pe spate mi-am pus tolba cu săgeți și arcul
sunt săgetător
nu accept să mă prezint în fața ei cu asemenea cerere
fără să fiu eu cu adevărat
sunt curios ce o să zică.

 
Merg. Pe plajă

merg pe nisip
e ca o marmeladă picantă
urlu la valuri
să nu se mai spargă
mă enervează pescărușii
au cap de tinichea
asta fac eu merg
și mă gândesc să îmi țin spatele drept
coloana să nu fie un chibrit
să nu se muleze după criptă
iar picioarele trebuie să reziste secole
călcâie de scoică
tibii de fildeș
să mă ducă în savană
în deșert
pe ape
pe munți
să aflu că sunt colțuros ca roca vulcanică
imprevizibil ca un cutremur
blând ca fulgul de nea
nimic fără semeni ca bobul de nisip pe plaja pe care calc
iubesc viața și cu toate astea
dau in gropi de prost
mă inec la mal între alge
mă ridic și merg mai departe
căci asta fac eu
nu o să cedez niciodată.
 


Mojo
 
senzual toarce tractorașul cu blana pal crème
ochi bleu ciel și galeși
electrice mustăți
ghearele tucked in.



Mojolina

pisica birmaneză
cu ochii albaștri ca oceanul
și cerul
și blana catifelată
alb
cremoasă
se răsfață în așternuturi
exersează vânătoarea
plină de vigoare e subtilă
elegantă în ambuscade
mă face să zâmbesc
mă cuprinde
mă pătrunde
iar când obosește mi se urcă
pe piept
și toarce mărunt
mă privește pe ascuns
mă iubește.



My vision


șobolanii conduc lumea
totul e acru
chicotesc în găuri de șarpe
totul e acru
poartă blănuri de motan
totul e acru
topesc roți de cașcaval
totul e acru
mustăcesc pe munți de cash
totul e acru
spânzura artiști și-i ard
totul e acru
imaginația a devenit extraterestră
totul e acru
creativitatea doare
totul e acru
doar șobolanii sunt dulci
totul e dulce.


Navigatori

transportam portocale cu vasul nostru
(construit dupa o schită a contelui Olaf)
tocmai din America de Sud.
la orizont apunea un soare roșu,
în apa liniștită meduzele erau ciuperci,
în adâncul oceanului sonarul ei biologic detecta comori…
wink*
în timp ce îmi curăța pielea arsă de pe umeri.
(…)
eu scriam o scrisoare viitorilor proscriși;
am lăsat-o să plutească într-o sticlă de Havana.



Nu sunt sclav
 
ai mei îmi trimit bani prin poștă
de ziua mea primesc bani
la sfârșitul lunii îmi întră bani în cont
găsesc bani pe jos
și-n buzunarele unui hanorac mai vechi
adun toată suma și pariez pe nu știu ce
câștig și se dublează
îi arunc într-un ghiozdan jerpelit
plec pe jos acasă
îi vărs în mijlocul curții
și le dau foc.
 
eu nu sunt sclav.
 
 

O viață nouă

arde-mi trecutul în noaptea asta!
când mă trezesc vreau să fiu proaspăt ca lăstarii,
să plutesc pe nuferi,
să mă scutur de rouă,
să am buzunarele goale,
să respir libertatea pe note funk-punk.
nu te uita așa, nu sunt nebun!
pentru întâlnirile albastre cu tine
mă pregătesc intelectual
dar și printre rânduri.
arde-mi trecutul!
arde-mi trecutul!
fă-mă să regret
că nu te-am cunoscut mai devreme.



Omalcavernelor

vai de capul nostru aici în europa
și mă refer la bărbați
suntem slăbănogi și ne îmbrăcăm plictisitor
la costum
pășim silențios
păstrăm discreția
scriem scrisori ironice dacă ne enervăm
și momentul nostru de glorie e când ne parchează valetul mașina
până și americanii l-au avut pe michael madsen
în răzbunare fără limite
un fel de florin piersic la potențial maxim
peste șapte reîncarnări
însă în topul bărbaților adevărați
conduce detașat japonia
cu luptătorii de sumo
pe umerii cărora trăiesc gheișe
iar pe spate păsări care fac deparazitarea
și mamele lor le pregajesc mult aluat pentru foietaj
ca să își ascundă elegant
aparatul reproducător în timpul meciurilor
iar pe jos aruncă cu sare că să nu alunece
și după meciuri poartă cămăși din satin înflorate
și se încalță în somoni și scriu poezii.

Omul-de-foc (săgetătorul)

a început munca de jos de la parter
și a urcat în fiecare an câte un etaj
ajungând  tocmai în vârf la zece
unde vântul bate mai tare
se pare că el e singurul ce are acces la toate etajele
și în timpul zilei poate fi văzut la parter sau etajul unu
discutând relaxat cu oamenii zâmbind
iar noaptea urcă la etajul zece să ia decizii
ca orice om de foc cu ambele săgeți sănătoase în lift
ca orice om de foc care încălzește dar poate să ardă
ca orice om de lume
de foc.




Omului invidios sa nu-i spui niciodata bucuria ta

omului i s-au arătat imperii construite în secole
și opere de artă excentrice
nimeni nu a bănuit că ar fi invidios
nu nu nici urmă de îndoială pe chipurile creatorilor
căci ei au construit pentru veșnicie și urmași
nu-i de aruncat o astfel de ispravă
și nici de terfelit prin bârfe sau alte lucruri meschine
doar pentru a spune amăgiri sau mai știu eu ce baliverne
cu scopul de a cleveti
și până la urma de a fura celorlalți
bucuria deslușirii unui drum săvârșit
de oameni care au avut un vis
și nu au dorit decât să mângâie
inima ta.



Partitura dramei

corpul ei
în formă de vioară
depărtându-se
la brațul altuia
cântă partitura
dramei mele
roșu-vișiniu-bordeaux



Pe canapea

-ua ta de la ikea
dorm ca un buștean aruncat în camion mai la fund
gâtul meu imită arcul de triumf
apropos ce era tromf cine a câștigat întreb ca prostul 
eu  îmi răspunde ea din dormitor din patul ei imens și moale
în care doarme singură
și dau din cap îhm 
noapte bună  îmi spune  noapte  îngân și eu
și mă zvarcolesc căutându-mi locul pe care nu-l găsesc
dar rămân totuși nemișcat
și dacă ar fi să compar cred că leopardul
doarme mai confortabil pe creangă
și dacă ar fi să gândesc mă întreb
de ce mi-a propus să rămân
oare așa au învățat-o părinții?




Pe vremea când eram scriitor

pe vremea când eram scriitor nici nu știam că sunt în felurite lumi lipicioase ca jeleurile umede ca iedera pe casele bântuite din kentucky pe sperieciori pe camionete ruginite pe furci pe biserici pe găini mari cât struții pe magie dereglată ce apare doar în alte părți ale lumii spiralat în fluier stand pe ciuci în tromboane stand pe ceva modern din trecut pus la naftalină și scos la iveală în viitor sau stand pe genele din microfibră ale fetelor plinuțe pe platforme pe vremea când eram scriitor nu purtam fular cu franjuri căci viața mă făcuse soldat și puteam să plâng în văzul lumii puteam să cânt în stiluri neinventate verzi să dansez zâmbind larg în port tradițional și femeile să învârtă în mămăligă și bunicuțele să spună povești în realismul magic al satului și energia să răsune în constelații din alte galaxii puteam să urlu sub apă la morți și morții să tresară înnegrind ochii timpului neiertător și apăream în mai multe locuri în același timp și ii visam și visele atât de multe știam și puneam semne pe covor unele tribale altele united kingdom și pe brațele mele deschise se întindea noaptea și bufnițe zburau apoi soarele răsărea și peste ținuturi treceau secole și pictorii erau mai tot timpul în primejdie și de tineri mureau de tineri mureau și nimeni nu făcea nimic și d minor se răspândea.



Picasso vs Modigliani

pe străzile Parisului se plimbă Picasso
micuț, zgâmboit, căutând ceva
căutând un punct de reper în cosmos
o aură
une ligne d’arrivee
sau pe Modigliani
inamicul esențial atât de bărbat încât
se îmbracă în haine de femeie fără rușine
atât de creativ încât
joacă intenționat rolul impostorului în artă
atât de seducător încât
ar trebui condamnat pentru poligamie
îl zărește pentru o clipă în depărtare
Modigliani privește în urmă și îi zâmbește
apoi puf - dispare
Picasso aleargă aleargă aleargă
și îl strigă pe nume
Modigliani, Modigliani
dar nu îl mai găsește
aleargă aleargă aleargă
dar nu îl mai găsește…
aleargă…
pe patul de moarte șoptește
Modigliani.
Punctul mort


nu ne mai tăiem pădurile de mult ce rost are efortul
și mâncăm ceapă cu usturoi și sparanghel la cină
salteaua și-a prelungit contractul
la vizita medicală i-au spus că arcurile nu își arată vârsta
iar vecinii de sub ne-au lăsat pe preș o pizza o sticlă de vin și contul lor de netflix
brrr ce frig e
ne-am băgat sub plapumă
eu îmi îndes izmenele în ciorapii de lână
ea își aranjează cămașa de noapte croită dintr-o perdea mai veche
apoi îmi bag bluza în chiloți
ea se acoperă până peste cap și se rotește de câteva ori ca delfinul
îmi mai pun și căciula
și stau pe spate ca un pașă cu mâinile pe piept 
ea sforăie deja
aș vrea să avem două camere
ca să ne masturbăm în liniște.



Puștiu’

puștiu’ cu un ochi leneș și dinți strâmbi
cu unghii roase din carne și mâini mici
cu urechi clăpăuge care prind cnn-ul
și înalt cât jumătate de buletin
a sărutat zeița inimii-de-foc
pe buze
pe gât
pe umeri
pe alunițe
doar în vis.