IPOTEZĂ

Dacă ai vedea cum
-Saturn-
Planetă a înțelepciunii, unde,
-Timpul-
Se scurge lent, într-o tristă nepăsare,
Și unde
-Răbdarea-
Ea însăși învață să aștepte...
Acolo unde veșnic este rece:
-minus 180 de grade Celsius-
-zece fulgere pe secundă-,
dacă ai vedea

cum Saturn își devorează
inelele-i de gheață, veterane unei lungi tăceri,
vei înțelege, poate, că tristețea
e doar o glumă spusă de viața ce-o trăiești
și că ar trebui să râzi!
(pentru că)
-Saturn-
pe undeva în existență
și în complicitate cu Timpul și cu Apatia,
își devorează inelele-i de gheață, veterane unei lungi tăceri...
Iar tu...tu, cititorule,
Tu ești un norocos pentru că poți să râzi
Când spre hazarduri  nu privești!


Mi-e toamnă!

Mi-e Toamnă în suflet și-n ADN,
În fiecare genă dominantă ori recesivă,
Și-n fiecare set de cromozomi moșteniți
Mi-e Toamnă și-n întuneric,
Mi-e Toamnă și-n lumină!
Eu m-am născut s-ador Toamna,
Nu s-o iubesc,
Să culeg Soare plăpând
Când alerg printre frunze,
Să închid umbrela celor ce se feresc
De umila ploaie ce mângâie buze.
Mi-e toamnă în suflet și-n ADN!
Eu m-am născut s-ador Toamna,
Nu s-o iubesc,
Să o cânt pân’ nu mai am glas
Fiindcă ea, pe mine, m-a ales!

SECRETE NOCTURNE

Mi-e SUFLETUL
Ca un vulcan bătrân și activ,
Care erupe în diferite moduri
Și a cărui lavă andezitică
Sub formă de LACRIMI
Îmi arde, în repetate rânduri,
aceleași victime: OBRAJII.
Un hazard interior, de natură UMANĂ
În care pagubele nu se văd
Căci SUFLETUL erupe noaptea-n ÎNTUNERIC
Ca până la venirea LUMINII,
să se vindece OBRAJII.

ARĂȚI A ARTĂ

Arăți a artă...
N-ai vrea să-mi fii poezie?
Să-mi fii odă, pastel,
Sonet sau glosă?
Să-mi fii vers și strofă,
Să-ți cunosc muzicalitatea,
Să ne unim latura romantică
Cu cea simbolistă,
Să formăm un curent literar
Neînțeles de mulți?

Să îmi enumeri epitete ascunse,
Metaforele tale tale să-mi mângâie urechea,
Să-mi fii antiteză, să-mi fii comparație!
Arăți a artă...
N-ai vrea să-mi fii poezie?

AȘA-I CĂ...?

Așa-i că dacă aș fi PLOAIE
M-ai lăsa să-ti cad pe SUFLET,
Să-ți spăl PĂCATELE
Cu valurile UNIVERSULUI?
Așa-i că dacă aș fi un VIN,
Într-un pahar care ar urma
Să se împartă în mii de CIOBURI,
Tu nu m-ai lăsa să mă VĂRS?
Și dacă aș fi SUNET, unul răsunător,
Așa-i că nu ți-ai priva urechile
De a mă asculta, măcar din când în când?
Și dacă aș fi însăși IUBIREA
Așa-i că tu nu m-ai lăsa să împiedic
De URĂ?
Și  dacă aș fi IERTAREA însăși,
Așa-i că m-ai rupe în bucăți mici
Și m-ai da fiecărui OM de pe acest Pământ
Ca și călăuză, când se va rătăci
Prin destinația numită VIAȚĂ?
Așa-i că TU ești EU?