ROMÂNIA FRUMOASĂ

Popor latin, popor creștin,
Enigmatic și falnic stejar,
Ai ramuri viguroase,
Verzi frunze frumoase,
Față senină
Și-n cea mai rea clipă,
Limba ți-e sfântă,
Din soare ruptă,
Pe buzele ca florile macului
Îți stau
Litere mari și mici, sunete

În aur îmbrăcate,
Dulci îți sunt cuvintele,
Fagur de miere,
Limba română-i cântec
De bucurie și de jale,
De leagăn și bătrân,
E cântecul înaripatelor
Și-al patrupedelor,
E simpaticul zumzet
Al albinelor,
E murmurul izvorului
Și vâjâitul vântului,
Melodioasă,
Așa-i limba noastră, 
Gloria și faima
Țin pe tine de mână,
Iar flamura mândră poartă
Culorile: roșu, galben și-albastru
Și sufletul de român ți-e bucurat,
Că imnul național l-auzi cântat.



ROMÂNIA, ROMÂNIA



Basarabie fascinantă, casă de român,
Chip de copil frumos și sfânt,
Ai soră – Bucovina, vers dulce – pe pământ;
Două flori ș-un sânge de român!

Transilvanie, tu, minunată, le ești soră bună,
Fermecător fruntea până la ceruri ți-o înalți
Și încet-încet ca ai tăi maiestuoși munți,
Pădurea ți-e acoperământ, vocea, apă cristalină.




SĂRBĂTORI, SĂRBĂTORI



Sfântă pace-n noi, fețe luminoase
Ca un lung șirag de zile radioase,
E noapte-ntunecoasă,
Ceru’ ’nalt o grozavă-nvelitoare tenebroasă;

Sunt zorii nopții dintre ani,
Când cu mic, cu mare strigă la mulți ani!;
E darnica noapte ce ne dă toate bunătățile
Și ne risipește răutățile.

Copiii, boboceii, umblă din casă-n casă
La urat pe-nserat și-n dimineața frumoasă,
După ce bolta cerească splendid scânteiază,
Sănătate, mie, ție, bucuros nouă ne urează.

Ușor-ușor devine văzduhul o albăstrea,
De sus se revarsă parfum primăvăratic și floarea,
Albastră, cu bucurie-n inimă cântă ziua de față,
Pe Dumnezeu Îl cântă natura blândă și măreață.

Sărbători, sărbători, ne deschid ușa noului an;
Ne-mbracă sufletele-n veșmânt curat Sfântul Ioan;
Sărbători, sărbători, ne mângâie inimile iară și iară,
Bucuria și veselia noastră!
   


SOARELE 



Din depărtări soarele înroșit trimite o lumină slabă spre noi,
Prin pomii obosiți de povara zăpezii albe,
Încet-încet lumina se revarsă pe marea de sus albastră,
Uite, soarele tremurând deasupra, pe cer!
De jur-împrejur e numai aur, un galben care place ochiului,
Iar albeața strălucitoare varsă liniște și zâmbete,
Multă ferice-n noi,
Tainic cântă cântec de răsărit
Împreună cu bijuteria de ziuă, cântărețul splendid.
Din ceruri curge lin căldura dragostei făuritorului lumii,
Se-ntinde-n toate părțile,
De la streșini aud pic, pic!
Și soarele-arunc-asupra noastră, pe pământ, o strălucire odihnitoare,
Un zâmbet cald se joacă pe chipul nostru,
Că ochii de căprioară ne sunt mai mult gălbui decât căprui,
Cei albaștri ne devin limpezi și veseli ca apa după dezgheț,
Verdele se face verzui
Și negrul bate tot în galben
Sub ochii lui…



STARE DE VARĂ



Văd vara munții mari, par oameni ’nalți, falnici și solizi,
Parcă prinși sunt într-o horă vie,
Cu frunțile senine și tăcute stau-n fața mea azi,
Ochii frumoși și verzi ’n nesfârșit i-ațintesc cu trufie. 

Văd vara pădurile-mpodobite cu fel de fel de flori,
Copaci cântând cântece de păsări uimitor de frumoși,
Cu părul strălucind, mă strâng la piept, sunt surprinzători,
Aer dulce de vară respir, mă-nalț ca-n zbor fluturi duioși.

Vara ascult marea albastră și lăudăroasă,
Îmi mângâie urechile cu vocea ei plină de delicatețe,
Îmi zice să rămân în viața sa miraculoasă,
Miile de valuri respiră energie, veselie și atâta frumusețe!...




STĂPÂNA TIMPULUI



De flori plini pomii-s de toată frumusețea,
Cum e floarea
Pe rămurelele rubiconde și luminate,
Primăvara, pe chip și-n inimi bucuria-nflorește!

Oriunde frunzulițe cu ochii cei galben-verzui,
Iarba din livezi și grădini o-ncălzește mâna soarelui,
Roșii, galbene, lalele-mpodobesc pământul,
Primăvara, ce plăcut mirositor e liliacul!

Cerul limpezit pare un măreț palat,
Desfătător, plânge de bucuros un izvor argintat,
Repede împânzesc neamuri de zburătoare țara,
Auzi cântec de privighetori, ciripit, piuit primăvara.

Îți farmecă privirea gingașele și catifelatele bijuterii,
Vesele aripi multicolore, fluturii,
Gâzele strângătoare de miere se-nvăluie peste flori,
Primăvara, în văzduh ce parfum de flori!
 
Pricepuții oameni la muncile câmpului,
Primăvara, sunt sufletul pământului,
Miraculos haina nouă codrul plin de viață îl îmbracă,
Râsete, chiote de veselie, emoție primăvăratică!



STRĂLUCIREA ȚĂRII



De sub sprâncenele țării ninse și-nfrigurate
Lucesc sfinții și albii munți în veșminte curate,
Marea albă ca o statuie cu fața floare de gheață,
Fluturii de iarnă mii de pe câmpie ce vâjâie-n vânt
Și cu aripile lor umede ș-ostenite se lipesc de pământ
Și dealul de zahăr ce tremură cu pomii de dulceață.




SUFLET DRĂGĂSTOS



Mă iei în brațe, iar momentul pare a fi un dar,
Dar de pietre nestemate, diamante,
Dragostea ta minunată mă răzbate,
Pătrunde al meu suflet vesel ea doar,

Vie și colorată, floare frumoasă de primăvară,
Dulce și parfumată, fructă coaptă de toamnă,
Pură și lucitoare ca o primă nea din iarnă,
Murmurul plăcut al izvorului în zi de vară.

Dragostea ta mi-e aer sănătos
Și lumină pentru suflet și gând prielnică,
Mă face mai puternică,
Dragostea ta e darul divin cel mai frumos.



SUFLUL PRIMĂVERII



Pe cer aripi vioaie mii și mii,
Pe pământ sfântă cântare
A dorurilor multe-ale lumii,
Dumnezeiască-ntrupare!

Pare că sufletul inimii-i fermecat
De muzica-ndrăgită,
Te simți tânăr, trainic ș-ușurat,
Floare-mbobocită!

Aerul miroase-a multă, multă viață,
Străpunge un miros bun d-april
Infinitul albastru c-a soarelui suliță,
Aurie, verdele febril. 

Încet cerul pe pământ coboară
Și-o dulce lumină
Ca-ntr-un cerc alb ne-nconjoară,
Întunericul e lumină!...



ȘTEFAN CEL STRĂLUCIT



Ștefan, frumos la chip, preasfânt,
Înțelept, cu duh sfânt,
Învingător în luptă te-ai arătat
Când credința cea adevărat-ai vegheat.

Al lui Hristos Mântuitorul
Ești aprins mărturisitorul,
Rămâi fruntea diaconilor,
Prim mucenic al locașului creștinilor.

Cunună de lumină, ce splendid dar oamenilor oferi!
Cu câtă bucurie-i faci osebit triumfători!
Le-arăți, prin numele ce le dai, iubire,
Ei ți-aduc cinstire.

Sărbătoriții și tot românul totdeauna te prăznuiesc,
În a treia zi de Crăciun nu muncesc,
Ca o față veselă cerul se deschide,
Ți-aducem laude.




TABLOU DE IARNĂ



Vin din ceruri de cenușă acuma
Râuri-râuri fluturi mici, albi, de nea,
Învelesc cu plapumă în tihnă glia
Și-acoperiș argintiu pun pe casa ta;

Își încep dansul măiestru la fereastra mea,
Iar eu privesc cu ochii pofticioși mișcarea
Tulburătoare, aud cântarea
Ce duios îmi răscolește de copil inima.

Afară, între case, domnește liniștea,
Iarna, e mare, mare tăcerea,
C-auzi cum ți se bucură inima
Și-ți tresare la fiece fulg, cuminte pe fața ta.

Albul de pe tot cuprinsul te face să-ți deschizi mâna
Și să îmbrățișezi bucuros iarna,
Născută ca prin minune după toamna,
Să-ți spună nemuritoarea poveste fericită a sa.



TABLOUL NOPȚII



Minunățiile lui Dumnezeu:
Lună și stea,
De-a pururi vor fi alăturea
Pe firmamentul negru
De deasupra ta și-a mea
Îmbrăcând în haine luminate
Noaptea,
Al întunericului zeu;
Tu și eu,
Minte ascuțită și minte visătoare,
Împletindu-ne viața din bine și rău,
Din vechi și nou,
Noi doi fericiți
Ne-mpreunăm în infinit mâinile,
Lăsând în curatele suflete ale noastre
Multă iubire,
Căci viața e scurtă
Și noi grăbiți suntem prin ea
Precum acceleratul care trece
Și nu se oprește în gară
Decât atunci când vrea.  



TIMP FRUMOS



Zi de noiembrie, zi de chihlimbar,
Lucește liniștea-n ochii tăi, de iarnă n-ai habar,
Pare că frunzele ca fisticul și roșii ca focul te-alină,
Dumnezeieștile cuvinte blânde te mângâie, liniște deplină.

Zi frumoasă ca toamna-nmiresmată, zi mică,
Tânărul tău suflet n-are frică,
În aer plutește ceața-n noaptea cu luminoasa lună,
Ușoară ca o pânză de păianjen sub lumină.


TOAMNĂ

 

În jur parfum de tămâioasă și coaptă coarnă,
Amețitor de plăcut ’n vânt lin și răcoritor se leagănă,
E toamnă,
Toamnă.

Haina de smarald trupul tremurând de bucurie i-acoperă
Nucii ce doar fața ca pământul își descoperă,
E toamnă,
Toamnă. 

Mere rumene-n obraji și pere de aur timide se uită din livadă,
Prune cu căciula brumărie și gutui parfumate cu suflarea caldă,
E toamnă,
Toamnă.   

Copiii, îngeri ai Domnului, la școală iarăși se adună,
Cu râset mare și veselie de toamnă,
E toamnă,
Toamnă.

Acum parcul este suflet singuratic,
Pe-alei sunt numai frunze ce inspiră aer tomnatic,
E toamnă,
Toamnă.



TU



Mă strângi la piept c-o iubire pasionată
Și cuvinte dragi îmi spui cu o voce plăcută,
Așa de dulce, că n-aduce cu alta,
A sentimentelor mele casă dezmierdând ca nealta.

Afară e târzie toamnă
Sau e zăpadă și e iarnă,
Nici frigul nu-mi îngheață nas, mâini sau picioare
De când pe bolta vieții mele strălucești tu, căldurosul soare.

Afară e frumoasa și grăbita primăvară
Sau e caldă vară,
Nici năduful nu mă pătrunde până la oase,
Când tu mă inunzi plăcut cu respirația dimineții superbe răcoroase. 

Nici mi-e frig, nici mi-e cald
Când e iubire caldă și-ți simt sărutul cald,
Mi-e bine când sunt cu tine
Și ești cu mine.




 VARA



Munți mai populați ca oricând
Cu nenumărat de mulți bujori
Vara roșii-n obrăjori,
Repezi râuri mai frumoase ca oricând.

Zimbrii, animale cu putere, în Carpații lor
Cu mișcări nestânjenite se plimbă,
Încolo și-ncoace visători umblă,
Ochii noștri captivați sunt de mărețul chip al lor.

Raiul nostru vara este marea,
O! încântare a suflării românești ce răcorește,
Glas frumos, cântec duios, sufletul ni-l cucerește
Când soarele în liniște coboară peste ea.



VIAȚĂ FRUMOASĂ



Viața-i un ciorchine de bobițe mirositoare,
Verzi-gălbui, albăstrui, roșietice sau negre,
Ciorchine de fragă de Cel pururea Bun mângâiată,
Viața are gustul dulce, aromatic, ca fructa coaptă.

Viața ta e cine ți-e drag ție,
Cine te face să-ți fie dor și să te mângâie știe,
Cine te strânge la piept
Și sunteți doi dragi de fapt. 

Viața e tot ce are viață
De pe uscat, din ape sau prin aer, toate-s o ființă,
Din clipa cum ia viață, crește mereu
Sub ochii ființei supreme, Dumnezeu.

Viața-i nemurire,
De infinită fericire,
Pe care o ai, dar ai!
De-n sufletul tău dragostea Lui ai.


VISCOL



Viscolul, viscol rău,
Ridică-n aer cum e-obiceiul său
Ușoara zăpadă, ziua argintul fin,
Noaptea aurul cu zâmbet fin.

Praf rece de zahăr suflă din gura lui
Grozavul viscol, stăpânul pământului,
Peste sat, peste oraș, peste-a noastră țară,
Primul asemenea viscol de primăvară!...

În plină viteză frumoasa zăpadă vioaie
De pe munte, de pe deal, de pe câmpie,
Ca un copil zgomotos, se lipește
De ferestrele ce stau uimite.

Cu-alb îmbrăcate aud cântecul viscolului
Casele cu rochii de mătase, sunetul vorbelor lui,
Cuprinși de admirație, ne bucură privirea,
Viscolul primăverii ne umple de bucurie urechea… 



VREME FRIGUROASĂ

 

Soarele de dimineață e un copil timid,
Pe noi ne privește cu un zâmbet delicat,
A sa față blondă o floare pare pe pământ arid –
Când îndat’ se stinge, când s-aprinde imediat.

Cu glas neauzit un voal de mătase alb se lasă,
În văzduh plutește, ca un strat de aburi în jurul lunii,
Răspândește, tremurând, o senzație de frig ce apasă
Inima câmpiilor ș-a codrilor în această zi a lunii.


 ZI GRI



Astrul mare, mândrul soare,
Azi nu mai răsare,
Zi ca vălul gri-argintiu
Cântă magic, un scatiu.

Un vânt recișor și cam tăcut,
Dar plăcut,
Dezmiardă cu taină câte-o frunză,
Ale cerului lacrimi prin aer dansează.