Al verii ultim trandafir

Al verii ultim trandafir
Ce-aduce cu un fin potir,
Sfios, mi l-ai întins la geam,
Când nici în vise nu speram.

Știind că-ntre petale-ai pus
Și gândul inimii nespus,
Zăresc pe gingașe stamine,
Doi ochi îndrăgostiți de mine.

Și gura-ți văd, ce-un sfert de veac,
Visând la șoapte dulci de leac,
Cuprinsă pare de-un delir,
Gustând din roșul elixir ...

Cu gura mea pe buza ta,
Săruturi ne-om împrumuta.
Cât mai iubit acum o știu;
Să fie oare prea târziu?!

Corola, ramă de tablou,
Închide-n ea nestins ecou,
Al unui strigăt încă viu
Ce-a rătăcit în plin pustiu.

În glastră, roza ce-ai adus,
Mai are-un ultim dor nespus:
Să nu se vestejească-n van,
An după an, an după an ...


Născuți din pulbere de stele

Născuți din pulbere de stele,
De la-nceput avem menirea
Să ne întrecem ca și ele,
Să scotem din adânc sclipirea.

Cât vraja vieții ne-nconjoară
Uimindu-ne cu-a sale cânturi,
O nesfârșită primavară
Ne-o clocoti prin trup și gânduri.

La capătul trăirii noatre,
Dând mâna soartei intrinsece,
Ne vom întoarce printre astre
Și-n nemurire-ncet vom trece.


Întâmplări de-amor ...

Cel îndrăgit de-alte femei
Iubea în taină ochii ei;
Frumoșii ochi, de-agat, căprui,
Dar nu spusese nimănui.

Iar ea pe altu-l îndrăgea,
Cu ochii mari, de peruzea.
Și-ades, frumoșii ochi căprui,
Plângeau vădit de dorul lui.

Atâtea întâmplări de-amor
Sfârșesc în flacăra de dor;
Chiar dragul tinerei dudui,
Iubea o fată cu pistrui ...

Și fata de care vă zic
Iubea un ditamai voinic.
Privise-n ochii lui verzui,
Când poposise sub gutui.

Dar el luase un răgaz,
Privind gropița din obraz
A fetei ce umbla haihui,
Cu chipul trist, cu mers silhui.

În poarta inimii când bați,
Prin labirinturi cum răzbați?!
Și-un lacăt, cu rugina lui,
Cu câte chei poți să-l descui?!


Mi-ai dăruit cu el un colț de rai

Mi-aduc aminte când mi-ai dat în dar,
De ziua mea, c-așa mă răsfățai,
Un ultim trandafir; era brumar ...
Mi-ai dăruit cu el un colț de rai.

Stătea plecat cu capul în pământ,
Văzând cum flori aidoma-ntomnau.
Părea că ați făcut un legământ,
Iar ochii tăi o pavăză-i erau.

Era de-un roșu nemaiîntâlnit.
Sărutu-ntre petale ascunzând,
Tăcerea-ți povestea cât m-ai iubit;
Mi l-ai întins cu ochii surâzând.

De când ai îmbrăcat veșmânt de lut,
Al tufelor de trandafiri suspin,
Mi-aduce-aminte ultimul sărut,
Uitând pe buze roșii răni de spin.

Azi, tufele de trandafiri n-au flori.
Lipsind chiar mâna ta ce le-ngrijea 
Și nesimțind ai dragostei fiori,
Refuză a-nflori de ziua mea...