Vom fi și noi o amintire...

Cândva, vom fi și noi o amintire,
Rămasă într-un vechi album
Sau versuri pline de iubire
Ce mai păstrează prin cântece, parfum.
Dar până atunci mai trebuie să treacă,
Mult timp și multă, multă apă.
Suntem datori să savurăm secunda
Și fiecare clipă s-o transformăm în veac
Și veacul să măsoare sângele din venă
Și să triunfe-n veci iubirea.
Avem un stâlp de referință,
Privind în față adevărul,

Vom înfrânge moartea prin credință,
Și vom trăi eternul.
Putem lăsa în urma noastră,
Parfumul unei mari iubiri,
Iubirea pentru această viață
Ce dăinuie prin timpi.
Cine moare, trăiește-n sufletele rămase,
E încă viu prin amintiri și versurile scrise.......


Verdele speranței

Atingerea copacilor goi,
Îmi unge sufletul cu nemurire.
Când tot ce pare mort,
La viață în curând revine.
Și atunci cu mic cu mare
Renasc în fiecare an,
Înmugurind în primăveri eterne.
Ei știu că moartea nu există,
De aceea stau tăcuți în așteptare,
Pân la primăvara viitoare.
Copacii azi, îmi întăresc credința
Că viața poate triumfa,
Că tot ce moare în curând renaște,
Prin cicluri care se vor repeta,
Gustând prin sevă, nemurirea......


Uneori sunt minunea

Uneori sunt minunea unei respirații,
Ce pulsează
În explozie
De creație
Alteori inele de gheață
Pe valuri de iubire
Topite-n asfințituri
Scurse-n nemurire
Pentru zilele gri,
Că fără lumină cum aş vedea
Marea
Din septembrie
Şi frumosul cu atâta grație......?!!!

Tot

Tot ce ating sunt create de tine
Tot ce respir, respir prin tine
Tot ce aleg, sunt alese de tine
Tot ce sunt, mădulare şi sânge
Au fost plămădite în chip după tine
Atunci eu sunt tu şi tu eşti eu
Aceiaşi matriță, acelaşi Dumnezeu.
Când unim cerul şi pământul
Atunci simțim iubirea ta divină
Cum ne cuprinde sufletul.


Timpul se scurge

Am lăsat deschis
Un vis.
Pe porțile infinitului
Timpul se scurge
Cobor
Pe marginea sufletului
Adorm,
Pe țărm
Iar valul mă-acoperă
Uşor
Alung timpul
Cu respirații largi
Şi număr cinci
Întorc
Nisipul din clepsidră
Inspir
Expir
Trăiesc visând
Sau visez trăind,
Doar aşa opresc timpul
Şi pasul.....


Sunt

Sunt copacul solitar
Rămas uitat
Prin timp
Ce mi-am crescut prin sol fertil
Mănuchi de rădăcini
Nici vântul din strămoși venit
Nu a putut să mă doboare
Aveam înfipte în pământ
Crezuri și valori morale
Mă uit cu drag la frunzele din ani
Sunt înca verzi, dar în curând mă lasă,
Când toamna-și cere pe altar tribut
Tăcut, aștept să ajung din nou acasă
Să-nmuguresc prin primăveri
Și-n versuri să-mi rămână scrisul
Pe-o coală albă parfumată
Cu aroma marilor trăiri.....


Azi sunt un munte

Azi sunt un munte
De speranță
Mâine un cer
Din călimară
Sunt spicul ce-n pâine va renaşte
La umbra verdelui
Din văi
Sunt natură
Pe-această bătătură
De pământ
Sfânt
Creşteți, înmulțiți-vă şi stăpâniți pământul
Zicea la început de lume
Cuvântul......


Aud cum ma cheama padurea

Privesc departe-n zare...
Aud, cum mă cheamă pădurea,
Străbunii mă strigă pe nume.
Urmăresc păsările timpului,
Ciripind pe ramurile copacilor,
Ce tainic mă cuprind cu brațul lor,
Și-n șoaptă eu le spun, că îi ador.
Mă așez pe mușchiul transpirat,
Ce pentru mine, el se preface-n pat.
Privesc la fluturii ce-mi țes,
O plapumă de valuri, în cascade.
Pământul fierbe, se frământă,
Plăcerea goală crește-n el
Și susurul de ape,
Pe umeri mei cade,
Scurgându-se-n cascade.
Mă pierd în dansul inițiat
De amazoanele pădurii,
Ce leagănă copii nenăscuți,
Cântându-le din lire.
Și stropii reci, continuă să cadă,
În ropote, peste obraz,
Prind poala buzei și adun sărutul
Și-apoi îl revărs, în lacul turcoaz.