CAPITOLUL VI
A venit ziua in care simteam ca vrea sa-mi spuna ceva important, dar nu reusea...tensiuni nenumarate se adunau zilnic. Incerca sa le faca fata! Simteam ca ar vrea sa se cuibareasca sub aripa mea si sa spuna multe; dar inainte sa inceapa, cuvinetele se terminau...cat de trista puteam sa fiu! Ma depasea situatia! Incercam sa ma linistesc si sa-mi dau singura explicatiile pe care mi-ar fi placut sa le aud de la el.
*******
Fusese plecat toata ziua. Ardeam de nerabdare sa-l vad.
Venise primavara, iar Soarele isi facea simtita caldura pana si-n ultimul cotlon inghetat al pamantului. Mi-am dat de lucru prin casa, asteptandu-l. Udam florile cand a ajuns in parcare.
Mi-am ridicat privirea si mi-am vazut Printul! Radia! Avea in ochi lumina fermecata a basmului! Il iubeam enorm!
Cu aceeasi puritate de copil, a venit in dreptul geamului si zambind, a deschis o cutiuta rosie de port bijoux. Inauntru stateau cuminti, cuibarite in catifeaua rosie, doua inimioare roz. De dincolo de geam , aveam impresia ca sunt cercelusi, dar cand le-am vazut de aproape, erau doua inimi legate intr-o brosa. - Oare voia sa-mi spuna ca si el ma iubeste la fel de mult? Inimioarele erau roz! Erau doua unite ca sa formeze un intreg! - Ah, nu reusesc decat acum, cand scriu, sa analizez la rece situatia.Doamne, eram orbita de furie la ora la care ajunsese. In ziua aceea eram innebunita! Nu mai suportam sa taca si sa plece! Imi doream sa inteleaga ca il voiam langa mine pentru totdeauna! De-abia ajunsese la mine si voia sa plece iar. Pregatisem pranzul, insa el isi facuse alte planuri, fara sa spuna nimic. Nu intelegea ca eram dispusa sa fug cu el in lume si sa o iau de la capat oricand? Era cel mai mare cadou pe care viata mi-l oferise dupa mult timp. Am vrut cu orice pret sa-l fac sa inteleaga asta.
Am urcat amandoi in masina. M-a rugat sa-l duc la bunica lui pentru ca il astepta cu masa pregatita. Eram neagra de furie. Gatisem si eu! Aveam de gand sa iesim la cumparaturi si pe urma sa mergem in parc, dar el isi planuise altfel timpul. A urmat o jumatate de ora de groaza. Nu ma mai puteam stapani, se adunasera lucruri nespune. Cand am dat drumul cuvintelor, au iesit din umbra ca un puhoi de soldati inarmati atacand un inamic pentru care de fapt si-ar fi dat pana si viata. Nu spunea nimic. Se uita la mine nedumerit. Asta ma facea sa ma infurii si mai mult. Am pornit masina. Conduceam ca o nebuna! L-am lasat in fata blocului bunicii. S-a intins sa ma sarute, dar m-am facut ca nu-l vad. A mai incercat o data si oricat de rea voiam sa par, nu puteam sa-i rezist prea mult. Ne-am sarutat pentru ultima data!