mrt        După ce tipărește mai multe volume de poeme, un jurnal de călătorie în China și un roman, Lucian Vasiliu adună 14 proze scurte într-o carte al cărei inspirat și incitant titlu l-am împrumutat și noi pentru însemnarile de față.
Antiteza din acest titlu acoperă o arie semnatică destul de largă, din care am reținut o primă idee, anume aceea că ființele fragile, oneste și - din această pricină – puțin naive sunt pândite inevitabil la fiecare pas de numeroase primejdii. O altă interpretare ar fi aceea că binele și răul se află în proportii egale în fiecare om și în întreaga lume, totul depinzând de unghiul din care le privești.
După ce parcurgi cele 136 de pagini ale volumului, deduci lesne că Lucian Vasiliu este și un prozator talentat și scrie ca atare, textele sale fiind impregnate de mult lirism declarat sau subiacent. Inimoase, generoase și duioase sunt și personajele sale care se rețin după citirea cărții ca un parfum veritabil și persistent. Un locotenent, după ce-și "omoara" recruții cu comenzi militare ("salt înainte! salt înapoi! pe burtă!"), îi invită într-o pivniță, servindu-i cu un sfert de vin bun, "ca să rămânem prieteni". Un negustor, de dragul clienților, le vinde marfa la jumatate de preț. din același motiv, un editor îi tipărește cuiva o carte "la un preț extrem de redus" (observați cât de frumos se visează!). Un tipograf are o figură blajină de dascăl provincial, iar unui profesor universitar îi place sa facă surprize celor din jur, dăruindu-le timbre vechi, antichități și fotografii.


Cele mai multe proze sunt eminamente livrești și culturale. Cititorul va avea surpriza să constate că sub ochii săi se desfășoară o adevărată paradă de citate erudite din marii filosofi, iar personajele cărții - îndeosebi bărbații - sunt intelectuali bovarici sau ratați. Unii își pun capăt zilelor, aparent fără motiv, alții - încearcă să-și justifice existența. În sprijinul demonstrației lor, sunt invocate întâmplări și atitudini ale suveranilor antichității, aforisme și poezii ale marilor scriitori ai lumii. Nume celebre (Bosch și Breughel) primesc chiar doi șobolani care aproape s¬-au domesticit și-i țin tovărășie personajului principal dintr-o povestire.
Aparent batjocoritori cu feblețea feminină, barbații suferă până la mormânt și nu-și uită iubita care i-a părăsit. Ei seamănă leit cu intelectualii din proza românească interbelică; cu cât sunt mai lucizi, cu atât suferă mai mult; cu cât sunt mai înzestrați intelectiv, cu atât au mai puțin curaj de a aborda o femeie, lasându-se cuceriți cu voluptate de către acestea. Femeile sunt cele care au întotdeauna inițiativa, atât la înnodarea firului iubirii și al căsătoriei, cât și în tăierea nodului gordian al căsătoriilor ratate.
Penultima schiță se constituie într-un pseudotratat științific despre unghii, prilej de a ironiza toate păcatele scriitorilor și ale criticilor literari. Ultima proză este, de fapt, o "subversiune" textuală, culturală și ideologică, confundând deliberat existența cu literatura (în speță, biblioteca) sau considerând literatura ca formă posibilă de existență" .
O parte dintre povestiri refac în chip superior legătura cu proza scurtă a începutului de secol de descendență caragialeană, autorul fiind preocupat să demonteze articulațiile cotidianului aflat pe punctul de a atinge derizoriul și banalitatea. Aici L.V. nu are ochi decât pentru a surprinde amănuntul frust, fără preocuparea de a-l ridica la o dimensiune astrală. Câteva clipe din viața unui personaj sunt suficiente și apte să scoată în evidență datele fundamentale ale unui caracter și biografia neretușată a eternelor ticuri umane. Aceste schițe și povestiri dezvăluie un prozator cu mână sigură, capabil să surprindă stereotipiile cele mai semnificative ale lumii noastre.
În povestirea care împrumută titlul volumului, întîmplările reverberează în mai multe planuri, căpătând semnificații multiple, realitatea este privită simultan din mai multe perspective sau este recompusă din asamblarea unor fragmente diferite. Abia aici autorul își amintește și-și impune să alerge alături de generația sa (vezi și romanul Să alergăm împreună, apărut în 1985), înscriindu-se la un maraton de 43 de pagini, adica o treime din întinderea volumului.
Un amestec eterogen de stiluri și viziuni, un fantezism livresc bazat pe replici și parafraze culturale, un limbaj polisemic și conotativ, o fertilă ambiguitate reprezintă doar câteva din elementele unei tehnologii de realizare a unei opere postmodeme, pe care Lucian Vasiliu dovedește că o stăpânește fără cusur. Glisarea între text și realitate, acutul simț al observației, harul evident de povestitor, umorul fin, ironia incisivă și autoironia sagace sunt alte argumente care ne îndreptățesc să afirmăm că ne aflăm în fața unei opere care atestă în autorul ei pe unul dintre reprezentanții de seamă ai literaturii noastre contemporane.