simeanu...iară prin țară. Prin nouă orașe din sud, vest, est. Tot grație neobositului Gabriel Croitoru. Care l-a luat cu el, pentru-a opta oară, pe Horia Mihail. Ca pianist partener la sonate. De astă dată semnate de Strauss, Franck, Debussy. Să cânte-mpreună precum o făcea, în veacu` trecut, marele înaintaș. Ducând frumusețea și bucuria muzicii nemuritoare în cât mai multe locuri. Către românii ăia încă iubitori de clasic. De capodopere îndeosebi. Pentru că cele trei lucrări așa sunt. Aparțin indiscutabil Marii Muzici, precum nimerit scrie-n program. Prilejuind celor doi un recital remarcabil. Sub semnu` măiestriei, vădit. Al virtuozității nedezmințite ce-i caracterizează de când îi știu. Situându-i îndreptățit pe poziții de top între instrumentiștii români actuali...


 ”Catedrala”, făurită cu veacuri în urmă de cremonezu` Guarneri del Gesu, fost-a înnobilată definitiv de Enescu. Astăzi, Gabi fiindu-i mânuitor iscusit. Îmi place sunetul ei minunat și nu pot să trec sub tăcere priceperea și dăruirea Croitorului când o pune la treabă. O face cu energie, vigoare, finețe, precizie, dezinvoltură și echilibru, cuceritor. Mai cu seamă că Horia e un real stimulent la claviatură. El însuși solist experimentat. Consacrat, îndrăgit și apreciat pretutindeni. Pronunțat creator de culoare și susținător temeinic al oricărei construții sonore de-a` sale degete iscată benefic pe clape. Astfel că tandemu-i solid, viabil, eficient. Cu noutăți excelente-n program, permanent. Și maximă priză la ascultători necurmat. Semn al valorii perene, de necontestat. Confirm apăsat, aflându-mă-n sală și anul acesta, fidel spectator...