tmOamenii "fericiți" sunt aceia care simt că nu au nimic de spus celor din jurul lor. De cealaltă parte îi avem pe oamenii "triști" (sceptici) care, după cum se observă, niciodată nu își vor dori să trăiască la grămadă. O teorie periculoasă pentru oameni este aceea care se impune cu surle și trâmbițe afirmând că fericirea consistă într-o existență lipsită de nevoi. Sau că fericirea poate fi descoperită de oameni doar prin suportarea greutăților sociale si trăirile propriilor dificultăți. Vorbe deșarte, vorbe care promovează pe ascuns ignoranța și chinul. Așadar, conform puterii dominante, fericirea o producem noi înșine în momentul în care reușim să înlăturăm tristețea. Măi să fie! Să fie oare adevărat ? Inclusiv finalul unei/unor situații pe care până la un moment dat nu o/le înțelegeam poate constitui startul unui tip de fericire. Într-adevăr, fericirea poate fi, din punct de vedere psihologic și conceptual chiar și un sinonim al cercetării dacă într-adevăr asta ne dorim.
Tristețea, sărăcia, fericirea și ignoranța sunt "florile" aceluiași pom, omul. Depinde nu numai de fiecare dintre noi care floare va purta fruct până la capăt, ci și de mediul în care ne sunt înfipte rădăcinile și către ce tip de Lumină tind ramurile/cuvintele noastre. Să știți că nu este nimeni trist, liber sau deștept la întâmplare. Dacă părinții unui copil nu-și doresc cu ardoare libertatea nici nu se vor strădui prea mult sa nu crească un copil dependent. Prin urmare, fericirea, așa cum o înțelegem astăzi, nu este o caracteristică strict individuală, așa cum nici tristețea nu este provocată doar de grupul din jurul unei persoane.


Fericirea este unica obsesie care dirijează în mod hipnotic ființa umană. Prin conceptul fericirii escrocii pământului nu fac altceva decât să uneltescă și să atenteze la individualitatea fiecăruia dintre noi. Un om cu cât este mai rupt de grup cu atât este mai puțin vulnerabil.
Fericirea în mare parte rezidă în/din "conflictul" social din acest motiv cel care trăiește distanțat de grup poate nu este chiar atât de predispus fericirii dar nici la dispoziția escrocilor de proximitate nu ajunge. Este recomandabil ca omul, decât să rătăcească o viață în căutarea fericirii, mai bine să-și cunoască propria individualitate chiar cu riscul de a fi mai aproape de tristețe. Tristețea protejează oarecum omul din calea abuzurilor create de "bucuriile sociale".
Cu toții credem că de-a lungul vieții avem o sumedenie de oportunități. Este o mare minciună această credință. Omului i se vorbește la tot pasul despre oportunități cu scopul de a i se ascunde obligațiile financiare impuse de "cetate". Dependența de grup, de cetate ne este impusă tocmai prin impunerea obligațiilor bănești.
Îndeplinirea obligațiilor monetare tocmai aceasta face, deturnează extrem de mult sentimentele de individualitate ale oamenilor prin faptul că fericirea, fiind de sorginte socială, devine pentru individ justificarea existenței sale. Acceptând fericirea, fiecare persoană acceptă de fapt să-și piardă individualitatea, tristețea și scepticismul specifice omului gânditor și liber. Fericirea cu siguranță este o invenție de dată mai "recentă", fericirea poate fi un banal sindrom psihotic generat de viața trăită la grămadă și de viața antrenată cu bani. În acest caz nouă, oamenilor, nu ne rămâne decât să ne întrebăm încă odată dacă sentimentele de liniște de care avem atât de mult nevoie de-a lungul existenței noastre pot fi înlocuite de "fericirea" la care, de fapt, nu ajungem niciodată. Dincolo de limbajul dogmatic și păgubos, dincolo de prejudecățile nemiloase ale unora dintre noi, fericirea este și rămâne, conceptual vorbind, parte sau cel puțin un chip diferit al tristeții libertății către care tinde cu înțelepciune individualismul fiecăruia dintre noi. Va urma.