simeanu  ”Naționalul” bucureștean, ați ghicit. Nu se dezminte nicicum. Montări care mai de care-n program. ”Orchestra Titanic”, una dintre ele. Avui ocazia, ferice, s-o văd. În festival piteștean, la ”Davila”. Unde, meritat, se umplu de premii...
  Aparent, o comedie. În fond, o dramă din această vreme. Despre nefericire. Iluzie neîmplinită. Speranță deșartă. Decădere ireversibilă. Existența a mai de jos, în esență. Boicev bulgaru`, reflexiv știut, punând în ea și comic, și închipuire, și filosofie. Ca să arate cât mai convingător ce e viața. Și lumea zilelor noastre. Pe orice meridian. Căci pretutindeni găsești amărâți. Izbiți de soartă cumplit. Și definitiv. Din gheara morții, fără scăpare. Deși burlesc, textul, e încărcat de subtil. De revelații și tâlc. Purtând, deductiv, și-un îndemn: să nu fim indiferenți la semenii noștri ajunși în nevoie. Că nu știm încotro ne duce destinu`. Și viitoru` ce ne rezervă...
  Consistența, forța și echilibrul creației din țara vecină iscară la noi o montare de top.

Felix Alexa, inspirat regizor, experimentat. A gândit, a cumpănit și-ntrutot a izbutit. Realism a rostuit, cu magie împletit. Lucru vrednic a ieșit, aprecieri a stârnit. Cu Andrada s-a-nsoțit. Pentr-un decor nici că se poate mai potrivit. Iar echipa de actori, mai mult decât excelentă. Bleonț, Călin, Constantin, Bovnoczki și Popa. Claudiu și Richard, printre premianți. Tania, Mihaii ăi doi, deloc mai prejos. Un cvintet de monolit. Deplin rodat și sudat, cu-n joc strașnic, adecvat. Nuanțat, înnobilat prin efortu` conjugat. Cu fructuos rezultat. Căci din plin au fascinat. Simțindu-mă-ndatorat, aste rânduri concepui, la revistă le dădui. Teatru-adevărat fuse ce văzui, cu vârf și-ndesat. „Ion Luca Caragiale”, bravo, de nedetronat!