Fericirea nu-i un viciu

Fericirea nu-i un viciu,
Nici un capriciu,
Fericirea-i o povară mai ușoară
Care pică într-o seară.

Fericirea-i un succes
Într-un progres,
O nebunie arămie -
Te coboară sau te suie.

Fericirea e iubirea
Care vine
Către tine, către mine
Pe cărări Divine.

Fericirea-i cânt de dor
ce alunecă planor,
fulg ușor
pe inimile robilor.

Când sosește te-ncălzește,
Te amețește,
Inima o răsucește…
Te zbați ca un pește!


În odaia cu orhidee ofilite

În odaia cu orhidee ofilite,
la fereastra prăfuită
de vreme,
tac
și ascult tăcerea
ca Vișniec
lângă ursul Panda
în grădina zoologică din Frankfurt;
tac
și miros tăcerea
strivită de floarea singurătății
culcată
pe floarea de lotus
renăscută
în grădina timpului pierdut.


    Mi-e atât de dor!

Chircită pe valurile timpului,
slăbită și îngândurată
mă ofilesc ușor
pentru că mi-e dor;
mi-e dor de prunele din curtea vecinului
la care priveam cu jind și,
uneori, reușeam să sar gardul
să iau o poală de prune zemoase
păzite de Stalin, câinele flocos și furios;
mi-e dor de via de la marginea satului
pe care o păzeam ziua,
ascunsă la umbra bordeiului din coceni,
unde mâncam pâine cu struguri
(zaibăr, ananas, tămâioasă)
spălați de ploaie;
mi-e dor de copiii vecinilor
cu care jucam șotronul, coarda
sau oina pe ulița satului;
mi-e dor de caii cei mândri ai tatei
cu care mergeam vinerea la târg,
eu ținând frâiele
așezată pe capra șaretei
ca un adevărat vizitiu;
mi-e dor de rochița de stambă cu flori
pe care o spăla mama
și o apreta să stea bine călcată
cu fierul încins cu cărbunii din vatră;
mi-e dor de lampa cu gaz,
din piatră albă, cu picior,
la care îmi făceam lecțiile
pe masa din bucătărie;
mi-e dor de mirosul de cozonac
copt în cuptor,
parfumând toată casa,
lăsându-mi gura apă de poftă
să-l mănânc cald
spre supărarea mamei care
nu mă lăsa să-l rup imediat;
mi-e dor de zilele Crăciunului când,
la Ignat, tata tăia porcul,
îl pârjolea cu paie apoi
eu primeam vârful urechii
cel moale, cu zgârci, cu miros de fum;
seara veneau lăutarii din sat
cu colindul
și era mare veselie la noi în curte;
mi-e dor de pălăria maro a tatii
pe care o ținea cu semeție pe vârful capului,
cunoscând de departe că e a lui;
mi-e dor de clipa aia când,
la plecare de acasă,
tata îmi da 10 lei să am de drum;
mi-e dor de ciorba de curcan a mamii,
de lubenița scoasă rece din fâtână,
de masa așezată la umbră, sub cireș;
mi-e dor de ligheanul
în care făceam baie
cu apă de ploaie
din butoiul de sub streașina casei;
mi-e dor de pâinea coaptă în țest,
mare cât roata carului –
îi rupeam colțul fierbinte,
puneam la mijloc brânză de la vaca noastră
și mâncam pe nerăsuflate;
mi-e dor de dudul cel mare
în care mă urcam până în vârf
după dudele mari și dulci;
mi-e dor de șorțul mamei cu miros de mâncare
pe care mă culcam fericită;
mi-e dor de anii mei pierduți prin timpuri,
când roșii ca macul în lanuri,
când ofiliți ca frunzele sub bruma
îngălbenitei toamne;
mi-e dor de toate, Doamne,
și de atâta dor
sufletul și oasele mă dor!


    Rivalitate

Slăbită de vreme,
cu capul așezat pe perne,
cu ochii deschiși visează,
oftează
și un cântec dulce
în lună o duce,
printre planete și stele,
unde
Dorința-i se joacă
de-a prinselea
cu Bătrânețea,
agățată de coada unei comete,
înfășurată în muzica sferelor,
amețitoare
pentru cele două rivale
pierdute  ușor, ușor
în negura timpului
neiertător.


Va fi bine

Pe scara valorilor, la noi
Mediocritatea e pe locul întâi;
Plagiatul este acceptat:
”Ce dacă au copiat?!”,
Hoția-i șef de stat major,
Minciuna – primită cu onor,
Sănătatea canceroasă,
Învățământul – corigent de clasă,
Economia-i furată de corbi,
Agricultura - doar pentru robi,
Tâlhăria, violul și alte măgării
Ocupă știrile de fiecare zi.
Nu mai vorbim corect limba română.
Rezultate!? Asta-i bună!
Câte oi avem pe lună…!
Și totuși, din adânc de mine
Se înalță
O utopică speranță
Și-mi spune
Că totul va fi bine.

Totul va fi bine?


Iubirea de neam

Luceafărul zâmbește în noapte…
Lângă Bisericuța din Albac
poeții
salută limba română.
Versul curge în susurul apei,
vântul adie,
greierii le concurează
pe gânditoarele frunți
ce frământă
aluatul poeziei.
Din înaltul senin, Horea ascultă
melodia pricesnei.
În Grădina Maicii Domnului
sufletul e mângâiat de cuvintele
pline de recunoștință
ce plutesc ca fulgii ninși
peste brazii martori ai sacrificiului
sfințit cu lacrima iubirii de neam.
De veacuri,                                                                                       
pe culmile munților
cântă Limba română.


LA BURIDAVA

pe jilțul cu spătar înstelat odihnește
Mama Geea
în palmele ei stau o țară și un încercat
popor
Prutul, Mureșul și Oltul
soldați ai limbii române
stau de strajă
și oftează
în adâncuri gemete de dac
cutremură timpul
din obârșie curge viața
Dumnezeu ne ține de mână
și ne deschide calea spre bine
credința ne salvează
în noi este răul
de care trebuie să ne vindecăm
prin sacrificiu devenim nemuritori
bărbăția este virtutea celor curajoși
zodia a treisprezecea a dacilor
zodia izbăvirii
veghează
pietrele vorbesc
zâmbesc în soare
îi așteaptă pe fiii ei
care stau mândri în fața trecutului
șanțurile cu lacrimi și ofuri
deschid larg brațele
neobositele
mărturisind credința în nemurire
sacrul învinge
spălat de roua cerului
și de transpirația scormonitorilor
în adevărul înaintașilor
oasele moșilor răsuflă împăcate
nu ne-au uitat, zic ele,
la Buridava ochiul s-a deschis
deci am învins
aici iarba e mai verde
pomii sunt mai înalți
umbra mai răcoroasă
pașii mai hotărâți
bărbații mai bărbați
Mama Geea, Burebista și strămoșii buri
se odihnesc pe jilțul veșniciei