În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă aceasta a prins rădăcini şi - datorită forţei de sintetizare - a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, care îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".
Acesta a devenit un soi deviză a emigranţilor de pretutindeni: „Ubi panis, ibi patria!" (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)
Tot astfel şi noi, prin volumul „Tinerii pe scena artei” ne propunem să esenţializăm relaţia fantastică pe care o au, atracţia extraordinară pe care o împlinesc creatorii de frumos şi şlefuitorii de cuvânt cu această zonă în care amprenta umbrei degetului lui Dumnezeu este mai peste tot uşor vizibilă şi tangibilă.

Despre acest colţ de lume pe nedrept identificat de mulţi ca „locul unde se agaţă harta în cui”, dar care este infinit mai aproape de Km O al Europei s-a scris mult, albul hârtiei a fost îndestulat cu referiri la maramureș, însă sufletul I l-au văzut puțini cei aleși.
De pe acest tărâm s-au ridicat la zbor şi viaţă multe nume grele ale literaturii române, fiindu-ne de ajuns să-i menţionăm numai pe Nicolae Breban, Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc ca să punem punctul pe I-ul care trebuie.
Totodată, un Nichita Stănescu şi un Laurenţiu Ulici au atras mai altfel atenţia asupra acestui tărâm, exemplul lor fiind urmat de o puzderie întreagă de trăitori întru frumos.
Acum venim să împlinim o misie, punem umărul la nașterea unui concept, poate a unei viziuni novatoare.
Da, există conflicte între generații, tinerii au spiritul rebel - mulți maturi constatatori uită de vremea tuleilor și a nebuniilor firești, devenind sfătoși – tinerii deranjează la propriu și la figurat.
Însă, Doamne, ce poate fi mai frumos decât un tânăr care sparge tiparele nonconformismului și care izbândește?!
Tocmai de aceea cred cu tărie că este imperios necesar „să lăsăm” de la noi, să investim toate cunoștințele, emoțiile și priceperea noastră în ei, măcat pentru faptul că și alții, cândva, pe noi, ne-au investit cu toate acestea.
Am convingerea că devenirea lor ne va ajuta și pe noi să mai ființăm un pic.
Cred că a venit vremea ca să nu mai așteptăm nimic de la ei, să dăruim necondiționat.
Părintele Nicolae Steinhardt a spus că „dăruind vei dobândi!”
Eu cred că putem atinge starea de grație investind absolut tot ce avem mai bun și mai frumos în noi în acești tineri minunați!
Numai în ochii lor abia limpeziți spre maturitate putem vedea viitorul!