20160512 110957    ÎN MAROLLES NU

Nu te duce în Marolles
acolo-i pentru cei cu buzunarul gol
şi c-un picior în Capul Bunei Speranţe.

Pescuieşti în van chilipiruri
printre tigăi din inox, farfurii şi ceşti de porţelan
încă nesparte;
păpuşi numai c-un ochi, doar cu o mână
rămân fără stăpână;
de unde atâtea lulele fără mateloţi
ruginite pe alocuri de soarele sudului, de vânturi din nord.
Vrei pipe mai acătării, cu ascensorul urcă
scotoceşte în Petit Sablon,


pe tine te aşteaptă pe tine
frumos rânduite pe catifeaua viorie-viorea alături de
cuţite, linguri, furculiţe victoriene,
lapis-lazuli,corali,onix,chihlimbar,
rotunjind clipsuri din anii anii 60-70.

Mulţumeşte-te, ia un colier swarovski
sută la sută din vorbe garantat de vânzătorul ambulant
ascultă jazz, bea bere autohtonă,
sub umbrela uriaşă, la masa de tablă verde,
la o aruncătură de băţ de iscoditorii
ce-n lipsă de scaune se eternizează
în ploaia
volens-nolens trecătoare.


    PARFUM  DE  INSULĂ

Orice parfum are o amintire.
Amintirea mea are o notă de vârf
luminoasă
de leandru de gura-leului
înflorite printre cărămizi de ziduri stil Vauban
pe alocuri putrezite
de iasomie îmblânzită de soarele verii danubiene.

În inima parfumului e un nor iscat
de aburii de cafea pregătită pe nisip la ibric
apoi sorbită pe-ndelete câte un pic
de ceai tare adus de la soare răsare
de fum inelat de narghilea însoţit
de mirosul stăruitor de smirnă.


În adânc sunt molecule mari grele
arome de zahăr ars topit în cazane
mestecat din răsputeri de turcul
care nu uită să arunce din când în când
un pumn de petale de trandafiri şi puţin fistic.

Amintirea mea are un parfum
de insulă uitată
de Ada-Kaleh.


NON OMNIS MORIAR

Când amărâtul de cerşetor
târâtor de zile
pe trepte tocite de veche catedrală
mi-a repetat de trei ori
non omnis moriar
i-am râs în faţă deşi
numai de râs nu-mi ardea
în dimineaţa respectivă şi
în general în toate nopţile
fără somn
tulburat de floarea întunecată ce-şi făcea de cap
în adâncul fiinţei mele
împiedicându-mă să respir.
Mi-a zâmbit
văzându-mi nedumerirea.
Atât îţi spun
repetă te rog repetă
dimineaţa seara
eu nu mor întru-totul.
Ţine minte
Non omnis moriar.


TOTUL  TRECE


Lumina blândă de sfârşit de august
nu micşorează nicicum sentimentul
de iminentă despărţire
de acest drum prea puţin circulat
cu mărăcini şi boji ce cresc de-a valma
în dreapta şi-n stânga parapeţilor ruginiţi
de salcâmii cu frunzuliţe puzderie ca nisipul mării
de acest pământ vecin străin mie
în general de acest Pământ.
Jos Dunărea uneori cât un lac
cu unde verzi transparente
alteori abia făcându-şi loc
între pereţi înalţi şi stâncoşi
şi ea Dunărea îmi va lipsi
până şi capul lui Decebal
stâncă între stânci
îmi va lipsi
şi firul de iarbă şi pietricica
şi atâta verde cât vezi cu ochii
şi cerul albastru
şi

La Donij Milanovc
trandafirii în culori pastelate pe jumătate ofiliţi
de căldura verii ce tocmai a trecut


vasul modern de croazieră lin intrat în micul port –
fără pasagerii plecaţi într-o scurtă excursie –
îngheţata de fructe de pădure
din cupa de sticlă fumurie
readuc lucrurile
în matca lor obişnuită.


MĂSLINE VERZI

Limba de viperă a Xantipei
amuţită e o vreme învinsă
de dogoarea verii insulare
amforă oacheşă răsturnată printre măslinele verzi
pitite în ierburile înalte
ce niciodată
nici murate
nici ulei preţios
nu vor fi.

Mulţumind soarelui
fără sandale
statuie verticală bine înfiptă
în solul străvechii Elade
Socrate
cu ochii închiţi
cântăreşte greutatea în aur
a adevărului
închis-deschis în fiecare cuvânt
rostit în gând mai întâi
apoi în agora mâine-poimâine
cu precizia daltei
moşind noi zei albi nemuritori
în blocul inform de marmură.



Atena aşteaptă să intre
pe poarta cetăţii
în amurg
un bărbat
o femeie şi
un măgar încărcat
cu sacii plini ochi
cu măsline lucioase
foarte bune
alături de o cupă cu suc proaspăt
de cucută.