Ionut Calota nuduri(Ionuţ Calotă – „nuduri şi semne”, Ed. Rafet, 2019)

            Poetul se redescoperă, reinventează, recunoaşte şi revendică permanent, îşi câştigă identităţi noi căutând ceea ce nu există, şi apropiindu-se tot mai mult de ceea ce nu există. El însuşi poetul de fapt nu există aşa într-o fază primară pentru că n-ar mai fi poet. Ca să existe trebuie să fie tangent perfect cu ceea ce nu există. Aceasta nefiind neapărat o elucubraţie de poet ci un exemplu de sinceritate venind din obiceiuri mai vechi când umblam brambura printre aligatori geometrici ce ţineau loc de forme.
            El poetul Ionuţ Calotă se deplasează cu nonşalanţă din confortul unui limbaj instituţionalizat în spectrul unui eventual limbaj. „nuduri şi semne” fiind ca o replică după un cutremur, după ce Nichita Stănescu trecu pe lume. Dacă ar fi să ne limităm la titlu, am putea vorbi cale de un popas fără să spunem mai nimic, aşa că trecem în poezie. Aici se ridică cortina cu Magaie, despre care nu se ştiu multe, doar că nici el nu există decât într-o margine a minţii de unde provin consideraţii despre vieţi posibil trăite. Ce mai e şi şi cu Magaie ăsta, că alt nume nu i s-ar fi potrivit. Păi Magaie tare adevărat tare şi era nevoie de Magaie ca de lipici.


            Poemele care se învârt în jurul lui Magaie sunt vieţi ale lui Magaie, aşa şi vine poetul cu formularistica dintâi: „Magaie şi-a început mereu vieţile/ cu câte un eşec/ prima încercare de a face dragoste/ a fost un rateu penibil/ nu ştia cum se face/ prima bere băută/ s-a terminat cu o umilinţă umedă/ iar ieri/ din cauza unui cuvânt/ versabil/ nu a putut dormi toată noaptea/ fusese prins în flagrant/ când scria primele poezii/ uneori mai merge la teatru aşa/ ca atunci câns se aruncă sinucigaş/ în faţa televizorului/ şi în plus de toate astea/ încă nu şi-a dat seama/ dar noi ştim că s-a născut orb/ ca o floare/ iar strada unde s-a născut/ nu mai există/ pe nicio hartă/ în nicio lume de-a lui/ paralelă” (Magaie imperfectibilul).
              Ce ţi-e mai e şi cu Magaie, încep să-l cunosc pe măsură ce se scurge prin pagini şi parcă ar căuta o măgăoaie cel puţin interesantă dacă nu perfectă. Numai Magaie să nu fii, chiar dacă până acum le-ai fost pe toate şi i-ai fost pe toţi! Cum sună asta, îţi dai seama, să fii dezastrul social care nici n-are ce căuta pe reţelele de socializare ca să nu le blocheze, darmite în pat cu vreo cucoană să nu-l rupă degeaba, iar când să beie şi el ca omul iaca ce se pişă pe el cu sete, ca să nu mai zic despre obsesii despletite la o masă de cuvinte ce numai să se înfigă în el, şi asta după ce tehnologia l-a făcut praf şi pulbere. Da, dar toate astea pentru un personaj care nu-i nicăieri decât în poezie, măi să fie!
              Doamne fereşte, Magaie! Orbecăială a naturii care ai o singură calitate: eşti piesa dintr-un şah fabulos pe care îl joacă un poet. Deci până la urmă chiar exişti!
              O poezie altceva, Ionuţ Calotă, bravo ţie prietene!