IRR Scrisori de dragoste irosita(Ioan Romeo Roşiianu – “Scrisori de dragoste irosită”, Ed. eCreator, 2019)

            Din ce în ce mai mulţi specialişti în relaţiile interumane şi în reflexivitatea şi refracţia sufletelor consideră că iubirea: nu trebuie consumată, ci trebuie să rămână acolo unde îi este locul adică în inimi. Pentru că iubirea este extrem de periculoasă şi mai bine să fie ţinută sub control; ea reprezintă o mare problemă de ordin mondial, este o bombă cu ceas căreia i se mai scurg substanţele radioactive pe la colţuri de stea şi atunci avem panică mare, care se numeşte dragoste. Nemaiîntâlnită, neexpediată, ori irosită – şi ăsta e cel mai mare păcat din câte s-au inventat pe miriştea păcatelor de la descoperirea primului cocoş zăpăcit de o turmă de găini.
             La Ioan Romeo Roşiianu nu e niciodată să zici: da mă împărtăşită în sfârşit asta e. E dragostea pe fugă, îmbrăcată sumar cam speriată şi fugind pe culoare trăgând alarmele de incendiu. Te-ai putea pe bună dreptate întreba dacă asta e dragoste şi cred că nu e. Ar putea fi mama dragostei întâlnită cu mama înţelepciunii şi cu mama prudenţei şi cu tata albinelor care să le secătuiască de sete toate pe trei la un loc.


             Bineînţeles că poetul este un om nebun şi el în pijama sau în chiloţi alergând s-o prindă pe ea dragostea. Sau îmbrăcat numai cu ochelarii de soare şi cu cu telefonul de pe care să apeleze numărul de urgenţă dragostea. Om sensibil de felul lui, IRR încearcă să întâmpine şi să împace pe toată lumea numai şi numai din motive de dragoste. Dacă în goana mare mai scapă nişte cioburi, nişte firimituri de dragoste, asta e şi se pot face aceste „Scrisori de dragoste irosită”.
             Poezia, pentru că există şi e pregnantă acea poezie a scrisorilor e în trilul obişnuit, adică făcută dintr-o candelă de dorinţă şi un pahar de neţărmurire. Cumva într-o rotire a geometriei astfel încât să nu existe chiar dacă se mai întâmplă.
             Relativităţile s-au dat prin storcătorul de fructe şi s-au amestecat cu te miri ce până s-au făcut maioneză necesară potrivirii fusurilor orare care să îngăduie şi să înspăimânte mersul vieţii dintr-o curbă spre alte şi mai curbe. IRR se scaldă într-o piscină cu dragoste şi mai sar pe afară aceste irosiri pe care se străduie să le adune şi să le pună la loc. El e îndrăgostitul, profilul general numărul unu: „IUBITO, aseară te-am înşelat c-o idee rebelă c-o şoaptă”, „IUBITO, aseară am trecut pe lângă tine şi voiam să tac”, „Iubito, în seara aceasta Dumnezeu a plâns cu capul pe umărul meu”, „IUBITO, când ne-am despărţit am simţit că sunt”, „IUBITO, era aşa de cald în mijlocul vieţii”, „IUBITO, azi s-au înşurubat între noi nişte cuvinte” şi celelalte.
              Întreagă poezia lui Ioan Romeo Roşiianu este despre dragoste, o alternativă firească domoală a iubirii care stă la barieră şi mănâncă strugurii care altfel sfârşeau în a se face vin. Descriptivitatea acestei poezii este cu ţintă spre feminitatea debordantă dar şi spre gri-opacul cu care ne înfruntăm zilele şi nopţile. Cartea nu este de raft pentru că e grea şi de vă pică-n cap va durea. Este cartea de noptieră ; puneţi-o în partea de pat unde sunt visele iubitei şi după aceea să nu vă miraţi dacă o apucă pe aia dracii la unu noaptea şi vedeţi voi ce vă faceţi. Va geme într-atât încât se vor răsfoi singure filele în timp ce draperiile vor scutura vântul.
              Oricare carte marca IRR este o nouă căutare, cu ceva descoperire într-însa, poate că se mai regăseşte încă o dată poetul şi poate că ele iubirile, până la urmă este o carte şi trebuieşte citită.