„Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”. (Biblia, Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel” Capitolul 3, versetul 10).
„Tinere! Nu te-ai născut ca să munceşti; dar trebuie să munceşti ca să trăieşti”. (Pitagora).

Biblia, care este Cartea Cărţilor, cuprinde toată înţelepciunea de care oamenii au nevoie pentru a supravieţui.
Argumentele şi exemplele cu care se pot susţine aceste adevăruri sunt multe, dintre care numai la unul se face referire în acest articol.
Biblia ne îndrumă, chiar ne porunceşte, spre binele nostru, printre altele, cum să ne îngrijim de trupul și de sufletul nostru, în fraze scurte, cu cuvinte simple, pe înţelesul tuturor.
În Biblie, în Geneza capitolul (cap.) 3 versetul (vs.) 191 este înscrisă pedeapsa dată de Dumnezeu lui Adam și soţiei sale Eva pentru neascultare în timp ce se aflau în grădina Eden (sublinierile îmi aparţin):
În biblia ortodoxă a Patriarhiei României, http://bibliaortodoxa.ro/ :
„17. [...]blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!”.
19.     În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”2.

În Biblia Cornilescu, https://mybible.ro :
„17. [...]blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale:”.
18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”.

 „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea” exprimă „Legea Lui Dumnezeu” conform căreia omul, și familia sa, va putea să trăiască, frumos și sănătos, numai mâncând hrana obţinută prin munca sa cinstită.
După ce Adam și Eva au fost izgoniţi din Grădina Edenului3, Dumnezeu a hotărât ca omul, și familia sa, va putea să-și ducă existenţa numai cu hrana obţinută prin trudă4.
Când un om lucrează este, fără îndoială, cu mult mai departe de păcat, decât atunci când îşi petrece zilele în inactivitate.
Prin aceasta se explică și faptul că, în orice religie, cei mai mulţi aderenţi credincioşi şi sprijinitori ai ei sunt din rândul oamenilor care îşi câştigă pâinea „în sudoarea feţei lor”, care mănâncă hrana obţinută numai prin munca lor cinstită.
Biblia prezintă un punct de vedere echilibrat cu privire la muncă. Ea laudă hărnicia şi condamnă lenevia.
Extremele sunt la fel de dăunătoare: 1) fără pâinea (cu sensul de „hrană”) obţinută prin muncă omul nu poate trăi; 2) dar nici nu trebuie să devenim atât de obsedaţi de muncă, încât să ne neglijăm familia ori sănătatea; nu avem niciun folos dacă muncim până la epuizare!
Omul nu s-a născut ca să muncească, dar nu poate trăi fără a munci.
Din mai multe versete din Biblie se deduce că „Cine nu lucrează nici să nu mănânce”.
Spre exemplu, în „Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel”, Capitolul 3 se menţionează:
 „8. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.”, deci mesajul este că fiecare om trebuie să muncească astfel încât să nu fie o povară pentru nimeni, să fie un bun exemplu și să înlăture orice motive de critică.
„9. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat.”.
10. Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”.
Porunca aceasta are valoare şi în prezent. Munca este o binecuvântare, lenea, un blestem. Dumnezeu ia spus lui Adam că „în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea” (Geneza 3:19). Omul trebuie să facă tot ce-i stă în putere ca să nu fie o povară pentru alţii. El ar trebui să lucreze în aşa fel încât, pe lângă întreţinerea lui, să fie în stare să-și întreţină și familia sa.
„11. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.”.
Sensul versetului „Nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri” este că oamenii ocupaţi cu treburile altora sunt ocupaţi cu nimicuri, cu lucruri care nu-i privesc, cu treburile oricui altcuiva, numai cu ale lor nu. Munca cinstită este leacul cel mai bun pentru astfel de oameni, deoarece aceia care sunt conştiincioşi în împlinirea propriilor datorii nu vor găsi timp şi nici nu vor fi înclinaţi să se amestece în trebuirile altora. Ocupaţia celor care se amestecă în treburile altora sunt flecăreala şi vorbirea de rău. Asupra celui care bârfeşte cade un blestem dublu, mai greu decât calomnia adusă celui care este bârfit de el.
„12. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.”.
Prin versetului „Lucrând în linişte” se face apel la o viaţă plină de satisfacţii prin muncă folositoare, evlavioasă, liniştită, în contrast cu viaţa acelora care se amestecă în treburile altora. Omul trebuie să îşi vadă de treburi într-un mod liniştit, neostentativ, fiind fără preget în sârguinţă și în a se va strădui să nu depindă de nimeni în ce priveşte pâinea de toate zilele.
Deci, omul are de ales: a trudi și a trăi bine, sau a lenevi şi a trăi greu?!
Adevărul fundamental, axiomatic, care condiţionează existenţa omului de muncă, a fost și este exprimat de numeroşi înţelepţi ai omenirii, precum Pitagora (circa. 580 î.Hr. - 495 î.Hr.) în „Legile morale şi politice”, în citatul „Tinere! Nu te-ai născut ca să munceşti; dar trebuie să munceşti ca să trăieşti”, și Arthur Laffer5, într-un prin maxima „Nu–i plătiţi pe cei care nu muncesc şi nu–i taxaţi pe alţii pentru că muncesc”. (Arthur Laffer6).
Pentru oamenii dedicaţi muncii, munca, chiar şi atunci când este grea, nu este dispreţuită, ci este considerată ca o binecuvântare, ca o revărsare a grației divine.
Dreptul divin la viaţa veşnică se obţine numai prin munca cinstită cu respectarea Poruncilor Divine și a Legilor Dumnezeieşti.
Dreptul divin la viaţa veşnică se obţine numai prin a muncii zilnic pentru pâinea cea de toate zilele,  prin munca cinstită cu respectarea Poruncilor Divine și a Legilor Dumnezeieşti.
Pâinea noastră cea de toate zilele include atât proviziile fizice, cât și pe cele spirituale.
Rugăciunea „Tatăl Nostru”  este una dintre rugăciunile de bază ale creștinătății, comună tuturor confesiunilor creștine datorită faptului că se regăsește în textul evangheliilor sinoptice (vezi Matei, capitolul 6, versetele 9-13; Luca, capitolul 11, versetele 2-4).
Conform cap. 11 al „Evangheliei după Luca”, rugăciunea a fost rostită de Iisus Hristos (numit şi Isus din Nazaret) ca răspuns la cererea unuia dintre discipolii (apostolii) săi de a îi învăța cum să se roage.
Rugăciunea „Tatăl nostru care eşti în ceruri!” conţine următoarele şapte cereri, dintre care primele trei sunt spre slava lui Dumnezeu, iar celelalte patru privesc nevoile noastre.
„Tatăl nostru care eşti în ceruri !
1) Sfinţească-se numele Tău;
2) vie împărăţia Ta;
3) facă-se voia Ta; precum în cer aşa şi pe Pământ.
4) Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
5) şi ne iartă noua greşelile noastre, precum şi noi iertam greşiţilor noştri;
6) şi nu ne duce în ispită,
7) ci izbăveşte-ne de cel rău.
Căci a Ta este împărăţia și puterea și slava în veci.
Amin !”.
*
Solomon, în cartea „Ecclesiastul”, Cap. 9:7 și Cap. 9:11, precizează (sublinierile îmi aparţin):
Cap. 9:7: „Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.”.
Solomon sfătuieşte omul să facă în viaţă tot ce poate mai bine, să nu stea inactiv, meditând la aparentele nedreptăţi şi zădărnicii ale vieţii. Vinul este folosit aici în mod figurat pentru extravaganţele vieţii. Dumnezeu oferă din belşug binecuvântările vieţii acesteia, şi e voia Lui ca oamenii să se bucure de ele. Dar vine o zi când trebuie să se facă deosebire între cei drepţi şi cei nelegiuiţi.
Cap. 9:11. „Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi.”.
Prin „Timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi” se exprimă faptul că, există o vreme potrivită, o clipă adecvată pentru o anumită lucrare. Când un om lasă să treacă vremea potrivită, eforturile lui vor da greş, total sau parţial, în îndeplinirea lucrurilor posibil de realizat, indiferent de zelul ulterior pe care îl pune el la lucru.
Tot Solomon, dar în cartea „Pilde”, numite și „Proverbele”, Cap. 23:6, precizează (sublinierile îmi aparţin): „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui,”.
„Cel ce se uită cu ochi răi”, adică pizmaşul7, este omul care (1) priveşte lucrurile altuia cu lăcomie, cu ură şi cu invidie, și (2) pentru tot ce dă aşteaptă să primească în schimb cu mult pentru ceea ce i se cuvine.
Este un avertizarea faţă de „ospitalitatea celor răi”, faţă de care să te fereşti, nu numai să nu stai cu ei la masă, dar nici să ai legături cu ei.
În Cartea lui Tobit, Cap. 4:17 se spune (sublinierile îmi aparţin): „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul tău la mormântul celor drepţi, dar păcătoşilor să nu dai!”
Cartea lui Neemia8, Cap. 5:14 și Cap. 5:18:
Cap. 5:14: „Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului.”.
Cap. 5:18. „18. Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase berbeci aleşi şi păsări, şi la fiecare zece zile se pregătea din belşug tot vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.”.
În „Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah”9 (Ecclesiasticul), Cap. 29:24, se spune (sublinierile îmi aparţin): „Cele mai de seamă lucruri în viaţa omului sunt apa, pâinea, haina şi o casă, pentru adăpost.”, care asigură o viaţă îndelungată şi cu fericire celui care le dobândeşte prin sudoarea feţei sale.
Numai că „în societatea modernă” s-a ajuns în situaţia în care se mănâncă tot mai mult „pâinea leneviei, a hoţiei și / sau a lăcomiei”, și aceasta din următoarele două cauze principale:
1. Societatea se îndreaptă tot mai mult către „Inaptocraţie”, care „este un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce, şi care împreună cu ceilalţi membrii ai societăţii cei mai puţin în stare să se întreţină singuri, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă”. (după Jean d'Ormesson: Un nou cuvânt în dicţionarul Larousse al limbii franceze).
2. „Muncim puţin, dar încă mai trăim bine prin sporirea datoriei şi vânzarea bogăţiilor. România postdecembristă este într-o continuă petrecere, lăsând calculul notei de plată pentru generaţiile viitoare. Datoriile şi cheltuielile vor reduce nivelul de trai al urmaşilor noştri şi vor face ca firmele româneşti să aibă o influenţă şi o importanţă tot mai mică în afacerile mondiale”. (Prelucrare N.Grigorie.Lăcriţa după Benjamin M. Friedman – Day of Reckoning).
Ca urmare, într-o „societate a inaptocraţie” cea mai multă pâine care se mănâncă este „pâinea leneviei, a hoţiei și a lăcomiei”.
Uităm că „Noi n-avem nici avere şi nici rude şi/sau prieteni care să ne ajute. N-avem decât o singură şansă: să fim cinstiţi, să ne (auto)educăm, să muncim, să ne sporim capacitatea de invenţie a creierilor noştri, care este nelimitată şi care, pe zi ce trece, va deveni bunul cel mai preţios, cel mai creator al fiecărui om, singura în stare să-ţi asigure prosperitate şi siguranţă oriunde în lume”. (N. Grigorie Lăcriţa).
Foarte important este de înţeles faptul că, în loc să mănânce „pâinea leneviei”, „Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. (Cicero, anul 55 înainte de Hristos), și că „Ierarhia socială n-ar trebuii să fie decât o ierarhie a muncii”. (Mihai Eminescu).
În „societate românească a inaptocraţie” s-a ajuns deja în situaţia în care un om, care și-a obţinut pâinea „în sudoarea feţei sale”, muncind din greu timp de până la 45 de ani (precum un medic), să aibă o pensie de circa 2.000 – 3.000 de lei, iar altul, neproductiv, din clasa superpusă, care a lucrat „numai cu limba”, să aibă o pensie a leneviei, a hoţiei, a lăcomiei, de până la 74.000 de lei.
Acelaşi mare geniu al omenirii, Pitagora, încă din urmă cu circa 2.500 de ani, a ţinut să atragă atenţia (în Legile morale şi politice.) și asupra faptului că „Nu e lucru curat cu oamenii care lucrează «numai cu limba»”.
Aceste numeroase și grave inechităţi, discriminări, privilegii şi fraude, săvârşite de clasa superpusă, îşi au următoarele cauze:
1. „Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei”. (Biblia, Isaia 1:23), „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.”. (Biblia, Ieremia 5:13).
2. „Am mai văzut sub soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea şi în locul dreptăţii este răutatea”. [Biblia, Eclesiastul 3 (16)].
3. „Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor”. (Biblia, AMOS10 5.12).
Concluzia: „[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi. Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”. (Alexandru Vlahuţă, „Cârmacii”).

„Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni!  Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.”  (Biblia, Isaia 46:8).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3). Amin!!!