mel 3Avocata e purie, plinuţă, îmbrăcată într-o rochie ternă, lungă, gri sau maro, cu multe accesorii cu iz interbelic (perle, mărgele gri sau bej, inel cu camee). Are un aer plictisit, obosit, e resemnată. Intrǎ Ghicitoarea, o pirandǎ plină de zorzoane, o explozie de sunet şi culoare. E foarte nervoasă. Avocata e surprinsă, clar nu aştepta pe nimeni.
Ghicitoarea
(dând buzna şi foşnindu-şi fustele) Săru’mâna!
Avocata
(puţin speriată) Bună seara, pe cine căutaţi?
Ghicitoarea
(se opreşte din foşnit fustele) Apă pe mata, pe cine fra-su să caut? Ai chef de miştouri?
Avocata
Doamnă, vă aflaţi în biroul meu de avocatură şi nu ştiu cu cine am onoarea, că nu aveţi programare...
Ghicitoarea
Onoarea, oroarea om mai vedea. Şi la ce îmi trebe programare? Păi ce-s la doftor, că nu-s bolnavă? Îs la avocat, că la mata am şi venit! Deci ştiu unde sunt, că eu nu e proasta, da?


Avocata
Păi doamne fereşte, nu am zis...
Ghicitoarea
Foarte bine, nici să nu zice, că şi aşa este plină de spume, şi eu şi persoanele mele, me, myself and I, că ştiu engleza, că am mai lucrat (semn de ciordit) şi noi şi pe la Londra, şi prin Square...
Avocata
(glumeaţă) Wich square?
Ghicitoarea
(îi sare ţandăra) Witch? A, păi nu mă face mo vrăjitoare, că ne supărăm! Eu nu este! Eu ghiceşte cinstit doar cu magie albă şi cu şpirite, pe care de asta am venit la matale, că nu le mai am, că mi le-a ciordit sor-mea, lovi-o-ar damblaua! Şi am rămas cu ăl mai mic şi ăl mai prost (brusc către cer) Să taci, ca eşti prost cum zic, că numai necazuri mi-ai facut!
Avocata
Dar nu am zis nimic şi vă rog să vă controlaţi!
Ghicitoarea
Nu mă controlez fa, că nu-s bolândă, n-auzişi mai devreme că n-am nevoie de doftor? Şi nu cu mata vorbeam! Cu ăl mai mic şi mai prost cu care am rămas!
Avocata
Sunteţi gravidă?
Ghicitoarea
Eu nu, da’ nici tu nu ar trebui să fii in veci, ca pricepi greu…şi e păcat să mai aduci un prost pe lume, sunt destui!
Avocata
Pai n-aţi zis că aţi rămas? Cu cel mai mic...
Ghicitoarea
Nu de puradel ziceam! Ziceam de Entitate! Că aşa-l cheamă. Cel mai prost şpirit care este, mai mult mă încurcă decât mă ajută (se uita in sus) Mă, mă laşi?! A fost o singură dată când ai nimerit şi tu ceva! (revine la avocată) Aşa doamna, şi doar cu Entitate am rămas după ce mi-a furat damblagia de sor-mea şpiritele alea bune de aduceau cleenţii graşi! Şi logic, că şi cleenţii s-a mutat la ea, dupe şpirite! Arză-o-ar pe maţe de panaramă! Că am împarţit tot de când ne-a fătat mama! Şi ţâţa i-am
dat-o să mi-o sugă!
Avocata
(scarbită) Pe a dumneavoastră?
Ghicitoarea
Nu, fa, pe a lu’ mama, da pe dreapta care era a mea, că eu m-am născut prima şi din dreapta curgea mai mult...şi ca să nu moară proasta, că a ei, stânga, nu prea făcea lapte, o mai lăsam să suga din dreapta mea...a lu’ mama...te-ai prins?
Avocata
(se strâmba îngreţoşată) Da, e suficient, am înţeles.
Ghicitoarea
Şi acu’ a dreacu, a muşcat mâna de i-a dat să sugă...
Avocata
Nu iar cu suptul, vă implor!
Ghicitoarea
De i-a dat să sugă banii de la fraeri voiam să zic, că când eram prea ocupată îi mai dădeam şi ei cleenţi, da’ ea doar îi aburea, că nu avea talentele mele şi le lua banii. Şi dupe, la şedinţa următoare, când venea ăia cu scandal că nu s-a legat pentru ce au plătit, îi împăcam io, că le făceam ce trebe şi îi îmbârligam că aşa foncţionează magia, în etape, ca fut-bolu’!
Avocata
(intrigata, franţtuzită) Pardon? Ce ziceaţi ca faceţi?
Ghicitoarea
Când?
Avocata
Acum, cu bolul...
Ghicitoarea
Nu fac io nimic, fut-bolu e sportu’ ăla cu mingea...si făceam o metaforă, cu etapele...da eşti grea de cap, nu pricepi. Deci pe scurt. Am venit s-o acţeonează în instanţă, că io citeşte şi m-am informat cu termenologia, cu astea de la limba voastră de lemn, deci s-o acţeonează pe nemernică. Că aşa am auzit io, că pot să câstigă şi io neşte bani dacă îi cer ei, lu’ nemernica, daune!
Avocata
Aşa, deci ii cereţi daune pentru că v-a furat clienţii. Aveţi contracte cu dumnealor?
Ghicitoarea
Nu. Io o dau în judecată pentru că mi-a furat şpiritele, cleenţii s-au dus dupa şpirite, nu i-a furat ea. Şi cu şpiritele nu trebe să am contract, nu?
Avocata
(puţin amuzată) Nu, dar nici nu se poate demonstra în instantă că le-aţi deţinut sau aţi colaborat cu ele...
Ghicitoarea
Nu se poate zici? Ia fii antenă la mine acilea. (în sus) Bagă Entitate! (ascultă cu atenţie ce îi zice spiritul) I-auzi ce zice ăsta micu. Cică tocmai ai luat de la cleentul de dinaintea mea 3000 de lei, deşi ce i-ai făcut mata se putea rezolva şi cu 1500 (avocata se schimbă la faţă) da’ ce să îi faci, ai nevoie urgentă de bani pentru nutriţio...aia, doftora de te-nvaţă cum să haleşti ca să slăbeşti şi pentru stimulare buleftrică care să îţi topească şuncile! Îţi dai seama că dacă pricăjitul ăsta de Entitate poa’ să facă asta fară să se screamă, e clar că şpiritele cu care lucram io era mult mai valabile.
Avocata
(puţin speriată) Ştiţi, astea sunt totuşi informaţii pe care le puteaţi obţine şi pe alte căi...
Ghicitoarea
Ei hai că mă ‘nervezi şi pe mine şi pe ăsta micu’. Entitate, bagă! (ascultă) I-auzi ce zice, că după ce că i-ai luat banul la fraereştean, mai şi ştiai că nu o să căştigi procesul! Şi, ceva intim, cică ai probleme cu crăpatu-n tine. Că nu ştii când să te opreşti! (în sus) Hai băi Entitate, faci mişto de mine? Ce rahat de ghicit e ăsta? Păi se vede cu ochiu’ liber, ba şi cu el cârpit, că tanti n-are limite! (asculta, apoi satisfăcută) Ei, aşa da! Cică abia aştepţi să te duci acasă, să bei un vin şi să te joci tu cu tine de-a mama şi de-a tata! Nebunaticooo!
Avocata
(vizibil stresată) Entitate ăsta e cam needucat!
Ghicitoarea
Păi cin’ să-l educe săracu’? A fost copil de şatră şi a crăpat de pântecăraie la doi ani. Nici nu învăţase să parlească. Adică să vorbeşte, că să şparlească învaţase...
Avocata
(excedată) Mă rog, eu vă cred! Dar nu voi putea convinge judecatorul...
Ghicitoarea
Aolo! Şi pe pariu că când oi începe să torn despre ce amantă are, despre cum şi-a luat fi-su doctoratu’, despre toţi escrocii de i-a achitat, o să se grabească să se pornonţe favorabil? Na că te-am spart cu termenologia!
Avocata
Auziţi?
Ghicitoarea
Da, şi io şi Entitate!
Avocata
Mă gândeam la un barter... adică...
Ghicitoarea
Ştiu ce e! Troc, pe modern.
Avocata
Aşa. Ce ar fi să vă reprezint şi să nu vă cer niciun ban, dar în schimb să mă ajutaţi să îmi găsesc jumătatea?
Ghicitoarea
Păi ce să fie? Ar fi “the begining of a beautiful friendship” cum zice fraţii mei in “Pisica albă pisica negră”!
Avocata
(zambeşte condescendent) Ei, ştiţi ca înaintea lor a zis-o...
Ghicitoarea
(o întrerupe) Humphrey Bogat (pronunta special bogat) în Casablanca! Ştiu, că io e culta, da’ mi se rupe de  el, că ai noştri a zis-o mai cu foc! Deci e deal, fa! Io îţi găsesc gagiu, tu îmi recuperezi perderile de la jarteaua de sor-mea, lungi-i-s-ar ţâţele până la maţele alea fripte!
Avocata
Aşa. Cum facem?
Ghicitoarea
Păi trebe să-ţi ghicească mandea. Ia dă laba! Palma, fa! (av îi dă palma, Ghicitoarea se uită de aproape, ca miopii, apoi de departe si se tot concentrează) Aolo! Ai cununiile legate fa! Cu nod marinăresc, e lucrătura dracului la mijloc! Ia uite, s-a speriat şi Entitate!
Avocata
Şi ce e de făcut?
Ghicitoarea
Stai să deau în cărţi, să văd tot! (scoate Mein Kampf, niste almanahuri si ghidul medical cu prospecte)
Avocata
Ce-s astea?
Ghicitoarea
Cărţile, fa, eşti tută? E mai întai cărţi cu citate celebre (arata Mein Kampf), ca să nu uităm cine a avut boala pe noi, apoi e almanahele, că ele ne învaţă despre de toate (arată alamnahurile) şi apoi e cartea de doftorologie (arată ghidul medical). Ia deschide tu pă oricare la întâmplare şi citeşte ce e scris acolea!
Avocata
(nesigură, deschide ghidul medical la prospectul pentru Aulin) Aulin prospect. O sută de miligrame granule pentru suspensie orală...
Ghicitoarea
Asta e! Deci ca să îţi găseşti gagic trebuie să te pui la punct cu oralul! Zi mai departe.
Avocata
Este un medicament antiinflamator nesteroidian.
Ghicitoarea
Deci, în relaţiile cu bărbaţii să nu te mai inflamezi din nimic si să nu le mai ceri nestemate, ca nici tu nu eşti vreo miss, mă întelegi, mai acceptă şi tu ce îţi dă omu’, nu atâtea fiţe! Mai departe.
Avocata
Este utilizat pentru tratamentul durerii acute şi durerilor menstruale...
Ghicitoarea
Că dacă nu faci ce îţi zice mandea o să te tăvaleşti de durere la cute şi dureri în...mă rog de dureri mari! Nu că-s bună? Şi asta a fost doar demo!
Avocata
Ştiu şi eu...mi se pare total neprofesional modul dumneavoastră de a ghici...
Ghicitoarea
Aolo! Păi ce, n-am zis adevăr pâna acu’? Ia mai zi doar doua vorbe de-acolo...
Av
Nu utilizaţi medicamentul daca sunteţi alergic la nimesulida!
Ghicitoarea
Vai capul tău, asta era! Pai dacă eşti alergică la ce zice acolo, nimenisulică, nu poţi sa te combini, logic! Da, daca cotizezi corespunzator la mandea, te scapă io de alergie cât ai da din pleoape o dată! Blink! Asta o ştiu din square, ca doar ţi-am zis că mandea e ieşită prin străinataţuri! Ia hai să îţi arunc o data şi bobii! (scoate o cutie de tic-tac si o pune in palma) Aide fa suflă în asta! (avocata e reticenta) Suflă fa, nu te mai codi, că stai pe timpul tău! (avocata suflă in cutie, Ghicitoarea agită cutia, se uită cu ochiul prin găurice) Vai viaţa ta! Ai argintul viu în tine!
Avocata
Ce să am?
Ghicitoarea
Mercuru’ fa! Ţi l-a băgat careva!
Avocata
Cum să-l bage?
Ghicitoarea
Da’ de unde să ştiu io? Când dormeai, ce sa-ţi fac dacă dormi ca nesimţita? Scuipă de zece ori în sân să scapi de el! Hai fă scuipă, nu holba ochii ăia doi la mine, că e grav!  Belea mare!
Avocata, finuta, scuipa usor, Ghicitoarea urlă.
Ghicitoareag
Scuipă fa mai cu viaţă! Nu aşa de parcă n-ai mâncat! Că ai mâncat, se vede! Hai! (avocata scuipă delicat) Hai fa că te scuip eu ca lumea, ca să aibe efect!(o scuipa, av se fereste,Ghicitoarea o aleargă scuipând după ea, apoi se prabuşeşte pe scaun)
Ghicitoarea
Nu merge. Ai argint haladit şi greu, nu iasă din tine decât cu monezi de aur. Hai dă bani să cumpere io monezile!
Avocata
Păi si cât costă?
Ghicitoarea
Vreo 2000 din alea 3 de i le-ai luat degeaba la fraier! Hai fa, nu te codi, că uite îţi arăt în glob unde
ţi-e ursitu’! (scoate un glob pământesc şi îl roteşte) Pune fa deştu’ undeva!
Avocata pune degetul, opreşte globul.
Ghicitoarea
Cică în Japonia e! Cam nasol, că ăia e mititei, tu eşti cât China…dar dacă eşti alergică la nimenisulică din aia, poate e mai bine aşa, că e cantitatea mai mica, mă-nţelegi, până te obişnuieşti, deci nu mai e nevoie să te vindec de alergie, deci te-am rezolvat! Hai scoate banu’ că eu mi-am încheiat partea mea de deal! Tot din square!
Avocata
Păi nu văd niciun japonez pe-aici! Când vine?
Ghicitoarea
Vine cu tzunami-ul următor! Hai fa scoate banu’ ca deja ma ‘nervezi şi îl asmut pe Entitate asupra ta!
Avocata
Ei ce sa-ţi zic, ia uite că nu mă sperii de Entitate ăsta! Ce poa’ să-mi facă?
Ghicitoarea
Treaba ta, da’ să ştii că s-a dus pe lumea ailaltă neînţărcat! Şi i-e foame, că a crăpat de pântecăraie,
ţi-am zis, deci e deshidratat! Are-o poftă să suga! Şi un sorb! Mama-mama!
Avocata
Nu te cred! Cred ca eşti o escroacă şi ştiu eu mulţi de-ăştia ca tine!
Ghicitoareag
Da???? Entitate, arată-i!
Avocata e brusc coplesita de dureri de piept.
Avocata
Aaauuuu, mă doareee, mă doareee!
Ghicitoarea
Şi ce-mi zici mie? Ia Aulin!
Avocata
Opreşteeeee-l! Aaauuuuu!
Ghicitoarea
Marcă banu’! (avocata îi dă suma, dar durerea nu înceteaza, Ghicitoarea îşi strânge catrafusele)
Avocata
(disperată) Tot ma doare!
Ghicitoarea
Ia fa Aulin, n-ai văzut prospectul?! N-ai citit tu cu guriţa ta că e pentru dureri la cute? La cute, la pliuri, la sânii ăia atârnători, la d-astea... (pleacă)