prvDANIELA PARVU DORIN

Vara-i pe sfârşite
După atâta trudă, abia îmi aparţin
în anotimpul ce vine cuminte
azi  port umbră-n loc de haină-
şi  mă gândesc să trag peste mine sufletul tău
nu fac o dramă
că vara-i pe sfârşite
dar toamna mi te-oglindeşte in fereastra de zi...
simt totul ca pe-un nou început
dar mi-e teamă!
mi-e teamă să închid  ochii
înserarea să nu-mi devină nemărginită...
de aceia am nopţi albe şi zile gri!


când spun că mi s-au furat toate bucuriile
vii tu să-mi pui peste tristeţe balsam!
iubesc toamna, te iubesc şi pe tine,
te-aştept ...mai cred in vise,
că...visuri nu mai am...


Poetului GH.TOMOZEI( Faţă în faţă cu poetul)
-Eu locuiesc o carte, tu una
zăpada e manuşa cu care-mi cauţi gura...
cu pietre-MI  umplu hamalii sacii
sângele uscat se transportă cu macii...
atât te-am iubit
că am plânsul tocit...

-Sunt atât de săracă/incât
nu pot plânge decât
c-o singură pereche de lacrimă
măcar perechea asta de lacrimi
să facă copii...

-Eu iubesc florile
de ele-s visat
nu vă temeţi de mine!
sunt un biet crin...dezamorsat!
uneori absent...
am trăit prea repede?
am murit prea incet?
am venit, am plecat din niciunde
că minutul meu de iubire a avut
numai 59 de secunde...
în cealaltă secundă să mor...
cum iţi spuneam
când se ciocnesc doi fluturi
şi ninge la ecuator

-Totul sta din drum să te-ntoarne
cu acelaşi gest de iubire şi lacrimi
tu locuieşti o carte/...eu un HĂU
mi se albeşte scheletul sub carne...
Azi trec cu buzele , peste numele tău
ca peste şira spinării
unei Frunze….


Desfigurare frumoasa de nimb
sfăşiată o sa plâng pe rând de toate
chiar dacă mai cred in cuvant
cu tine, eu simt c-o să-mi fac o casă frumoasă in cer
cum n-am putut pe pămant-
clipa nu mai stă rezemată-n trecut
ţin pumnii strânşi ca pe nişte pocale
prevăd c-o să cadă buchete firave de maci
pe trupul de crin fără petale...
şi abia atunci  n-am să-ţi mai fiu,
cand  nimic nu mă cere la schimb
când sunt strivită de flori,
şi  singură de tot,
ca-ntr-o desfigurare frumoasă de nimb...


Sa mor cu tine cu tot?
      Ce faci  cand imi creste in suflet amarul trecut?
Cum spuneai, eu chiar mai visez cai verzi pe pereti
Cand ploaia te rostogoleste-n sarut
Ce faci cu patima ce poarta in frunte peceti?

Desi dragostea viseaza palate
Si plange in numele celor ce n-au fost niciodata iubiti
Primavara imi urca in sange pe niste trepte rulante
Cu capul  plin de salcami infloriti…
    
         Noaptea ma   plimb  in trasuri elegante,
        Desi dragostea-mi umbla intr-o sanda…
Si tot nu pot spune ca mi-e viata vinovata de toate
Desi fara tine, de-i zi sau de-I noapte,  imi duc zilele-asa!

Ascuns imi stai in orice gand care-mi vine,
Nu stie nimeni de lacrima mea si cum am sa pot!
Supusa sa astept aceleasi zori-fara tine
Si cum pentru un vis de iubire, se poate muri cu tine cu tot…

Privind inauntru
Oglinda e numele meu de zidire
Timpul e cinic
Copilaria putina,
Cred ca  se apropie sfarsitul de secol al sufletului meu
Imi scot din cufere amintirile,
Si le ard ca pe niste fotografii vechi,
Am tot trait inceputuri dar nu pana la capat…
Am deschis o fereastra dinspre mine,azi
Cea Spre interior,
Celelalte le-am batut in scanduri,
Ca viata  sa  mi-o pot tine in viata!
Am strans de pe jos cuvintele frumoase
Aruncate de cei care nu le-au inteles
Am pus flori in rani adancite de asteptare
Sa le acopar sau sa le vindec,nu mai stiu…
Iubirea avea pentru mine  flux si reflux
      Inventand  in mine spectacolul
Am jucat zi de zi, fara regizor si fara sufleor
Mult timp pana si pietrele cu care s-a aruncat in mine
Si pe care le-am tot strans
Le-am pictat si le-am insirat pe linia orizontului,
     iubirea si moartea te inalta la fel!
Sau poate raman  lipite de geam ca florile
Privind inauntru
Dar si asa… in  linistea asta pandita
In sufletul ce-si dubleaza  marimea
te tot aud cum treci prin inima mea…




Suntem trişti şi învinşi…
Suntem trişti şi învinşi
dacă in faţa sărutului închidem ochii
aşa cum spre moarte nu mergem cu ochii deschişi
şi nu ştiu pe care ţărm şi cine spunea
că viaţa nu-i decât un semn de carte,
între două canoane şi ceva…
că strigătul nostru e mut sau nu e …nimic
între viaţă şi moarte,  nici un mister
distanţa e numai de-o candelă-aprinsă şi-un pic
cărei iubiri dezlegare să-i cer?
când săbiile se rup  singure-n teacă,
se spune că-i iubirea pe drum…
de aceia imi place să te silabisesc, să te aştept…
pentru că ştiu foarte bine ce caut
dar nu şi cum…
aşa că, fără voie am început să mă-ntrup...
să visez cu ochii larg deschişi
şi să cad intr-o amnezie frumoasă,
într-o  iubire trăită c-o foame de lup…


De dragoste...
nu ne-am văzut niciodată dar noi ne-am iubit,
dacă fac eu doi paşi, tu poţi găsi ieşirea,
cuvintele mele mor la picioarele tale subit,
ca pe o sârmă ghimpată le simt biciuirea...

sunt uşi care nu se deschid cu nici o cheie,
DAR sunt chei care deschid ANUMITE uşi...
sunt cuvinte bărbaţi şi cuvinte femeie-
suntem noi, oare, de-aceiaşi sârmă ghimpată străpunşi?

zăngănim , şi azi, nişte chei căutând ...prin cuvinte-
în spatele uşii tale, te văd de cer agăţat...
le vom spune la toţi cum de-o viaţă, tu singur, eu cuminte
orbecăim pe străzile cu nume de păcat...

                                                                                                                            


Floarea din rană
Am să scriu, poate-ntr-o zi
cum se poate muri puţin câte puţin
despre cum numai iubind te poţi ucide
caută-mă să stăm un minut la marginea orei
sfâşierea e pe dinăuntru
intotdeauna fierbinte..

eu am să pun urechea pe urma paşilor tăi
aşa mă auzi, aşa te văd…
in  seara aceea  in care ne vom găsi
şi va fi minutul meu de dragoste
in care credeam că nu mai cred…
să nu te temi!dacă
o lună nouă va trece neobservată-
de-aceea o să mă zăvorăsc o vreme
sau …mai multe vremi!
ca floarea din rană să nu se vadă…


Pana-atunci...

Ti-am pus o fotografie-ntr-o carte
Si-un fir de papadie
Si-un pic de singuratate
In orice zi poti trai prima iubire...

Aminteste-ti ca ceasul ticaie lacom
Neobisnuit de banal,
Dezastrul vietii e atunci cand nu iubesti
Cand fugi, cand amani,cand...
Ne poate fi  orice maine
Un astazi fatal..

Promite-mi ca-ti faci timp de iubit,
Ca vom muri unul in bratele celuilalt
Dari  pana acolo si pana atunci...
ne apucam serios de trait...


Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini
Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini,
ştiu să cânt, dar fără glas;
dacă pe mine din mine m-aş smulge
şi tot mai pot scrie despre ce a rămas...

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ -
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de cuvânt mă agăţ...

Între cuvânt şi mine-i iubirea,
între mine şi tot, un tumult!
E o formă de exorcizare, poezia,
un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!

Sau, poate, e un chin în aducere
sau un canon între tot şi "a scrie"?
E la mine-n cuvânt o înfrângere
sau doar un exerciţiu de supravieţuire...

poate un exod sau poate o spadă -
n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult,
n-am fost copil şi n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut…

Există aceleaşi hăţişuri
închise-n aceleaşi dimineţi,
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieţi;

închisă într-o temniţă fără zăbrele
te strig, cuvânt! Neîntemniţată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele,
în care nu m-am dat vreodatăodată.

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere într-atâta răsfăţ,
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de tine, cuvânt... mă agăţ!



O toamnă ce vine curând...
Mi-e dor de o toamnă ce vine curând
ca o iubire ce scapă din lanţuri
până şi învârtirea pe roată
a naturii se face fără emfază
numai suferinţa are cea mai mare paletă de culori
iar frunzele se înroşesc
pe un portativ de flori la amiază...
nu mai ştiu dacă cuvintele-mi plâng
sau râd
când vreau să ies din mine un pic
sufăr de o imensă fragilitate
poemele au sentimente şovăitoare
mă duc să-mi caut sinele, îmi zic!

Pe valsul de adio a lui Chopin
se-ntâmplă tot! e o toamnă promisă
sau  un alai de viori?!
din crengile copacilor îmi fac atele
că frunzele  îmi sunt deja
pansamente-n culori...
ăsta-i singurul spaţiu în care mă-nvârt
şi coala albă de hârtie-tu ce mai stai!?
mi-e dor de o toamnă ce vine... alene
şi de o clipă de iubire furată din rai!

Toamnă violet
tu ştii foarte bine ce toamnă  cauţi
eu ştiu, foarte bine, toamna mea
un singur cântec din flaut,
e adevărat!
se mai aude
prin frunzişul roşu întortochiat,
cu mâinile legate când te caut...
nu ştiu ce-ar fi mai înţelept
să fi al meu, să fiu a ta...
in ce culoare să te-aştept?
mai e între mine şi tine Ceva,
in toamna asta violet?

Păsări albastre și gri
Dureros...
cu grijă să nu calc...
peste mătăsuri albe
îmi scriu poezia despre alb...
despre păsări albastre și gri
vorbește  zborul ce-mi  curge prin os
pășești cu frică și tu?
visarea e al penei arcuș
zborul e tot atât de frumos,
nu există pasăre nefericită!
doar cea lăuntrică se aruncă în gol,
cea a mătăsii țâșnește în sus...




Lumea în care Nu ești!
Nu-mi spune,
ce să simt când in tot ce e viu și-n tot ce mai ești
e un spațiu de ne-nțeles între a iubi și a apune!
sunt zile când suferința-mi apasă pe clanță
Ia aminte,
nu știe dacă să-mi lase ușa deschisă să ies
sau vrea să...intre...
nici o șenilă de tanc sau
nici o formă extremă de iubire
nu-mi  poate îndrepta
denivelările mele sufletești!

Ce să simt, când numai pustiul
îmi asuprește Lumea în care Nu ești!



Sufletul, ca pe un lucru viu
Dumnezeu a creat
sufletul ca pe un lucru viu,
desculți să ieșim din întâmplările noastre
de aceea  aripi de pasăre ni s-a dat
numai că sufletul umblă singur pe stradă
în ce se-ntrupă sufletul ne-ntrupat
crin de pădure n-am fost niciodată
am trăit, ca și tine, pe repede-nainte
și dens, cum stă mierea în fagure...

Vine un timp când și tu vei afla
cum se-mplinește un vis neatins
și cum să-i faci trupului casă...și lui și ție...
am ușile  deschise în mintea mea
Dumnezeu va coborî din icoană!
ce nu știu
e dacă  mâine, mă voi naște din nou!
numai EL știe !
(EL, care a creat sufletul ca pe un lucru viu!)
14.05.2019





Nu-i o floare pe ram...

Ține-mi sufletul în palme,
cât se mai poate-
nu-i o floare pe ram...dezastru...
frigul a pus iarna direct lângă vară
deși  atât  de pe repede-s toate...
și nu știi de ce timpul  ne-ncuie in casă
ori vine seara, ori e sfârșitul verii!?
că de teamă, 
am desenat  Primăvara pe-o față de masă!
*
cum se plânge,  învață-mă!cu glas tare
În noaptea asta se-ntâmplă ceva
primăvara  își va striga pustiul
ca mine, ca tine, la ora când cortina serii va cade
ține-mi sufletul în palme...ca pe un fruct
cât se mai poate...
15.05.2019





Ai un cer și pentru mine?
Pentru cei plecați  la stele, TU esti ușa lor!
ei norocoșii, mirii unui Cer întreg
eu n-am avut un loc al meu, nici chiar la masă
în iureșul zilelor, timpul meu expira
să-nțeleg!?
de ce mă tremuri, Doamne
când mă treci prin vremi,
de ce aflu, azi, că-n stele TU- mparți castele
și eu nu am casă?!
*
Săvârșindu-se drumul  (spre ele) am aflat:
omul pe care nu l-am iubit,
icoana la care nu m-am rugat?
și plânsul pentru ușile nezidite și grele!
răspunde-mi , Doamne!
ai un cer și pentru mine?
mi-e trupul tot zdrențuit
prin casele în care n-am stat...
09.05.2019






Cele două femei...
În mine sunt doua femei ce-au plecat una spre alta in același timp
și poate nu voi ști clipa când se vor întâlni!
una desculță, zurlie, ce sare de pe un picior spre altul
bucurându-se și de-o ploaie de vară,
cealaltă e îmbrăcată în doliu, mereu pe tocurie
un fel de persoana întâi plural
disimulându-și ridurile și poemele nescrise
dar și actriță într-un singur rol...
cealaltă joacă , aproape un rol pământesc
deși se cunosc nu vorbesc foarte mult, niciodată
Unde-S eu?mă-ntreb...
de câtă poezie are nevoie un om?
de câtă copilărie uitată, de câtă maturitate
când se moare în viață de-atâtea ori
De câtă singurătate ai nevoie?
Într-un singur scâncet am trăit,
Tot auzi în jur: „împrumută un zâmbet și mergi înainte”
dar de unde să- mprumut  zâmbete?
vreau să aflu și să mă opresc din orice freamăt inutil
sunt furii care urlă în gură de șarpe
și cuvinte amestecate  cu lacrimi
azi nu-mi propun nici o Duminică!
decât să caut cu inima... cele două femei!
14.04.2019

La voia întâmplării
Te pierd și te-adun fără sfârșit
fericire, umblă-mi prin vise,
până-mi crește din umăr
ramuri de măr înflorit
de ce nu știu s-adun cu-n abac
și pe mine tot uit să mă număr...
alături de ploaia de flori din Înalt?

De ce să  trăim  toată viața-ntr-un scâncet,
las fericirea la voia-ntâmplării,
și-ntre oameni, la voia celuilalt
în lume se dă cu banu pentru o fericire anume
ce ajunge la noi ...
e zgomot de  moneda   căzută pe asfalt!?
20.04.2019
 







Pentru un nou început....
Am de redus  la tăcere
un deșert fără margini
deschis în mijlocul ființei mele

Sunt îngrozită de lumile ce cad dedesupt
până și-n părul meu despletit ascund o tristețe
asemeni florilor ce din ramuri se rup

Nu știu pe ce osie se-nvârte anotimpul
și de ce cu atâta cruzime
când iubesc mă reîntrup

Mi-o fi venit, oare  timpul...
să-mi  împart la doi rugăciunile
pentru un nou început?
13/14.04.2019







Distanța dintre mine și mine
Am ispășit ce aveam de ispășit
pentru cât timp m-am tot cărat în spate
pentru cât m-am neiubit/ mi-am iertat
distanța dintre mine și mine
pentru un  deceniul de singurătate...

Într-o închisoare de maximă cruzime
am nimerit
dar priveam lumea printr-un mănunchi de cuvinte...
neștiind poezia în care am  trăit
și unde durerea  
poate fi mai cuminte!

Înlăuntrul meu sunt două femei , deseori
care pleacă, una spre alta, în același timp
așa cum în viață
se moare de cateva  ori...
07.04.2019






Fantasme

Vorbesc uneori,  singură...
prin jumătatea închisă a ferestrei spre zi
las lumina să curgă pe-aproape
trancedentală ca poezia voi fi,
și dincolo
tăcerea are confidențele ei,
rochia Ofeliei plutește pe ape...
când spun că-s o piatră de râu, lucioasă
să nu mă crezi!
e primăvară... până unde-mi pot eu, aminti!
cuvintele –mi mor închise în casă
nu mai visez demult!
 câmpii albastre și râuri verzi!
04.04.2019






Trăiesc pe vârfuri.....
Scriu pe hârtia aerului cu pasul,
tăcerea e o binecuvântare pentru lucrurile ce stau ascunse în om
îmi ridic pe frunte, toate însemnele iubirii tale
scrâșnesc din dinți,
pășesc pe vârfuri, trăiesc pe vârfuri,
de ce, nu mă-ntreba!
Până și umbra, se retrage ca melcul în cochilie
Cerându-și iertare prin a ierta,
cu fiecare apus, șchiopătez de teamă
bucățile risipite din mine
să nu le mai pot îmbina...
ăsta o  fi păcatul clipei mele de cremene?!
27.03.2019




Evadare
Într-un timp părul mă târâia dupa el
acoperită trăiam după o perdea strălucitoare
în spatele ei eu ascundeam o patrie
și multele mele trăiri, căzute în gol
alteori, atârnam bolnavă de frică
spânzurându-mi eu, singură,  așteptările...
până-ntr-o zi când mi-am tăiat vârfurile
și-am înțeles că nu mai am rădăcini în cer,
că regatul frumuseții începe cu un păr
împletit în cunună
ca o patrie...
22.03.2019











Râșnim la aceeași suferință
Când încep sufletele să-și deschidă propriile închisori
înveți trăi privitul prin zăbrele
încep inimile să-și facă biserici,
oamenii nu, printre ele...
bat clopote singure,
un hău din golul acela se cască
râșnim  la aceeași suferință
și  omul poarta pe chip icoana ca mască

Atât  de greu îți vine, pe cât de ușor te pierzi
(toți din trecutul meu stau ghemuiți
într-un colț al ființei mele)
îmi  trec secundele prin sită,
ca și cum de-o viață aș fi
un zid de casă părăsită...

Încep să doară și pietrele de moară,
râșnește cu mine mai departe
a trăi nu înseamnă a plânge,
cum somnul nu e un fel de moarte...
așa/ ca-n copilărie,
când îi vorbeam sufletului despre mine
și el, singuraticul... se-ntemnița!
18.03.2019








Aripă fără pasăre
Îngenunchează-mă,  ființă
muțenie ce-mi  crești în ecou
(știu mai bine ce-mi ești decât ce-ți sunt
cu dorințele mele natânge)
tu, omule fără trecut,
fără pruncie...fără de zbor
în întunericul nou, cine-i de vină?
(cine mă cheamă) să fiu aripă fără de pasăre
lacrimă fără fior?!
***
Întortochiat e visul în care nu mă vezi
când cer puținului -cel -mult  aceeași vamă,
îmi smulg  din umăr o mână
în miezul  statornicei amiezi
nerăbdătoare să-ți  sânger  în rană!
așa te redescopăr! pasăre fără zbor
suflet de copil fără mamă!
de ce mi-ai fi  tu, ciutură fără fântână
eu, ție, apă fără izvor?
(de fiecare dată, când spun că nu iubesc
mai fac o crimă...)
16.03.2019






Despre rugăciuni
Am aflat intr-o zi
ca toate gandurile si sentimentele mele
sunt rugaciuni,
foarte tarziu am aflat ca rugaciunea
nu e ingenunchiere si umilinta
e mai degraba o vibratie de care are nevoie inima
prin ea inveti sa te iubesti
iar daca nu te iubesti
afli in alta zi, ca deja te-ai sinucis...

Anulati-va inertia si incepeti trairea
priveste in jur si ia-ti culorile,
mirarile,penelul si lacrima
restaureaza-te din temelie,
uita o zi de dureri,
vezi ce-a mai ramas de iertat,
sau de vindecat,
daca se mai poate face ceva...

Avem nevoie de un act de identificare,
trece ceva vreme pana-nvatam
despre aspectele subtile ale lumii noastre interioare
tot ce ne defineste e lumina in care ne percepem
tot ce ne bantuie ne dezvaluie bucuria
traita scenic fara sa vrem,
fara sa stim
ca dincolo de inima e lumea ta
o lume nebanuit de-ncapatoare...
in care toata viata te poti rataci...
dar numai intr-o anumita zi ...te pierzi!

















SEMN DE INTOARCERE SCURTA
Plecarile lungi, nu-s oare
semn de-ntoarcere scurta?
bucura-mi viata cu o zi ca asta
traindu-mi minutul de dragoste muta!
E un desert de lacrimi
cu noi, fara noi
nu ne-nvata nimeni cum se traieste
numai cum se moare
stim amandoi…
Vreau sa-mpart clipa in doua,
te rog stai la masa cu mine,
sa privim amandoi pe aceeasi fereastra
de la care ma uit dupa tine…
Ce sa-ti cer, ce sa-mi ceri
vezi drumul acela?
in fiecare dimineata
ma duce nicaieri…
Doamne, cum imi bucuri tu clipa
ce traim e un fel de a fi…
eu am sufletul dezradacinat
pana cand te vei intoarce-ntr-o zi…
Si peste spusele tale, nimic nu mai zic
numai tacerea se va auzi in ecou
si vom aprinde torte in toti trandafirii
asa-nvata-vom impreuna,
cum se iubeste din nou…
19.01.2015

Exista o goana neostoita-n mine ...de trait
dincolo de faptul ca viata mea e o lesa;
am de unde sa curg,c-am iubit
pot sa ma revars
si dintr-o singuratate imensa
infloresc pe sub frunzare,
cand curg,cand ma pietrific,
in cei ce ma cunosc si-n fiecare...
cand... ma opresc,
ma recompun iar
din tot ce sta in mine sa cada!
cautare pierduta ce curgi in cascada
ca pe o lava mocnita la timp te-am oprit,
ca pe o iubire in mine uitata,
exista dincolo de viata si de moarte
o goana neostoita-n mine de trait!









Privind înlăuntru

Oglinda e numele meu de zidire
timpul e cinic, copilăria puțină,
cred că se apropie sfârșitul de secol al sufletului meu
îmi scot din cufere amintirile
și le ard ca pe niște fotografii vechi,
am tot trăit începuturi dar nu până la capăt…
deschid fereastra dinspre mine, azi
cea Spre interior,
celelalte le-am bătut în scânduri,
ca viața să mi-o pot ține în viață!
strâng de pe jos cuvintele frumoase
aruncate de cei care nu le-au înțeles
am pus flori în răni adâncite de așteptare
să le acopăr sau să le vindec, nu mai știu…
iubirea avea pentru mine flux și reflux
inventând în mine spectacolul

am jucat zi de zi, fără regizor și fără sufleor
mult timp până și pietrele cu care s-a aruncat în mine
și pe care le-am tot strâns
le-am pictat și le-am înșirat pe linia orizontului,
iubirea și moartea te înalță la fel!
sau poate rămân lipite de geam ca florile
privind înăluntru
dar și așa… în liniștea asta pândită
în sufletul ce-și dublează mărimea
te tot aud cum umbli prin inima mea…







Septembrie,octombrie,noiembrie
Timpul nu ma vesniceste si nu-mi da ragaz
sa-mi silabisesc viata asa cum as vrea,
e o stare lichida in toate,
numai toamna bantuie pe coridorul tacerii
taraindu-si mantia grea...
toate zilele mele se scurg atat de subtire
viata nu mai curge ca o peltea...
septembrie,octombrie si noiembrie
nu mai pot fi cuvinte de iubire...
Doar poezia ma lasa sa vad lumea cum este
si ma tine la pas
de aceea imi intind sufletul pe-o felie de paine
si ma gandesc la tine...ca atat mi-a ramas...
ca la o umbra ce-mi cade piezis pe carte
e un strigat ce-l simt nu numai in piept,
ci in oase
si dincolo de moarte as sti
pana unde se poate iubi
cum sa ma vindec
si cum sa-mi cos ranile cu fir de matase...
Sa astept!e vrerea inimii mele, stiu!
si te-ntreb..
ce-o sa faca iarna fara mine
cand n-o sa mai fiu?!
septembrie,octombrie,noiembrie
nu mai au cuvinte de dragoste?!






Mi-e dor de o toamnă ce nu mai vine curând

Mi-e dor de o toamnă ce nu mai vine curând
Ca o iubire ce scapă din lanțuri
Până și învârtirea pe roată
A naturii se face fără emfază
Numai suferința are cea mai mare paleta de culori
Iar frunzele se înroșesc
Pe un portativ de culori la amiază...
Nu mai știu dacă cuvintele-mi plâng sau râd
Când vreau să ies din mine un pic
Sufăr de o imensă fragilitate
Poemele au sentimente șovăitoare
Mă duc să-mi caut sinele, îmi zic!
Pe valsul de adio a lui Chopin
Se-ntâmplă tot! e o toamnă promisă
sun alai de viori?!
Din crengile copacilor îmi fac atele
Că frunzele îmisunt deja
Pansamente-n culori...
Asta-i singurul spațiu în care mă-nvârt
Și coala albă de hârtie-tu ce mai stai!?
Mi-e dor de o toamnă ce vine... alene
și de o clipă de iubire furată din rai!












Poem  de  stare

nu mai pot să separ
tandrețea de zgomotul lumii
de aceea
dau drumul pe apă la fluturi de hârtie
și-mi  întorc suferința pe toate părțile
ori nu-mi mai sunt destul nici Mie
de-mi recunosc mai multe Raiuri
ori  m-am lăsat de viață mințit
 îndurare!strig
iubirii ce  trudește blajină
ca un ocnaș ce caută în adâncuri
cu ochii plini de nisip, un arc de lumină...
eu, însă scriu acest poem–de-stare
vreau să mă vindec,  strigă pasărea mută!
de aceea
mi-am peticit inima cu ce-am avut
chiar și cu fire de iută,
am sufletul strivit, îmi vine să strig
nu mai pot să mă vindec !
o singură moarte mă recunoaște,
cea a bărbatului iubit...
04.12.2018





Iar se face vară
Trec pe lângă mine  de-atâtea ori și nu știu că sunt eu...
prin vitraliile sufletului mă arde  lumina
iar se face vară,
iar vreau să schimb lumea,
sau să  fug cu lacătul propriei închisori
mă  mir că nu e loc în lanul de secară!?
în fiecare dimineață, la cafenea fac cunoștință cu mine,
vin în întâmpinarea mea de copil neiubit...
să-mi număr amintirile, să-ți spun că-mi lipsesc câteva!

Despre  care prezent  rănit vorbim, când nu vorbește nimeni
ne scurgem în pământ pe tăcute!
fără să știm ce e intre a fi și a nu fi
precum un  peron cu plecări vândute-
ce monocromă  zidire pentru așa o zi...


Într-o izbire de vânt
Mă ridic în vârtej
cu caii mei liberi, cu tot
într-o izbire de vânt,
într-un zgomot tăcut de metale
și-n aceeași urzeală fără armuri
când ne mor pețitorii
tu să umbli prin sângele meu...
eu prin visele tale
parcă  suntem mereu
în trapuri alese cu trecătorii,
fac clopoței din cochilii de melc
să le-acostez la hamuri...

Ajută-mă să nu-mi pierd caii
prinși în robie, sălbăticiți de sete
sub cumpăna  fântânii să-i adap
cât timp tu-mi cântărești lumina
lasă-mă liberă
nu-mi da prin sânge  vestea!
când mă ridic într-un  vârtej
cu caii mei liberi, cu tot
ajută-mă NUMAI
să uit că-n putredele hamuri
ne viețuim, de fapt.... povestea!
23.06.2018



La o vorbă cu viața
Din lipsă de iubire se prăbușesc oamenii
chiar dacă adaugăm pașilor de ieri alți pași
devenim cu toții orbi înlăuntrul nostru
pentru că-i prea ascultăm pe alții,
prea ni se spune că nu ne știm bucuria pe de rost!
la o vorba cu viața, nici nu ne mai recunoaște oglinda
se mai poate scrie un poem lucid peste dezordinea lumii
întotdeauna va mai fi ceva de iubit, dar cine mai crede!?
cei bolnavi de același sentimentalism straniu și răscolitor
ingenunchiază, ca și mine, pe ascuns între patru pereți

Luna e-ncinsă !
cineva îmi acoperă mâinile cu ierburi sălbatice
peste toate aceste tăceri albe se cântă prohodul,
și ...purificatoare,
secunda se oprește în rotițele din mintea mea...





ORA FĂRĂ DE CEAS
Apusurile nu trec când trec
ci cad în mine adânc
și aproape liturgic
trecutul, prezentul...
aproape nu mai sunt...
timp
în răsucita-mi viață
de le-ncurc...
mi-e sihăstrită
fiecare dimineață,
fluturii nu mai au aripi
de borangic
și nu mai știu
ce scară să urc...
În mine toate-s împrăștiate
mă plimb noaptea
prin cuvinte
pâna când ora fără de ceas
nu mai bate
A căzut în cer cortina
și nu știu?
în ambele mâini
de ce am o mie de sfori?
și nu mi-e  totuna!
luna nu ne priveghează
iarba nu ne recunoaște
De aceea
plec din mine, uneori
sau după tine poate...

22.06.2018

Plec după mine, azi!
Visele mi le cioplesc în stânci
lasă-mă să mor încet
azi soarele-n iarbă își caută clipa
viața și moartea cântă-mpreună
frumosul duet...
toate în mine țipă
valea-i toată plină de flori
desfac noduri din viața mea chinuită
ai văzut un pluton de execuție
într-un singur om?
și nici o armă
merg desculță prin iarba lichidă

De-aceea plec după mine, azi
am două griji
să mă vindec de dragoste
și de teamă....

13.06.2018

Apar și dispar aproape firesc
Când plec de-acasă mă fac că nu plâng,
de-aceea plec pe tocuri să-mpart lumea în două
să văd dacă mai supraviețuiesc lucidității
dacă apar și dispar aproape firesc
de aceea, îți cer, uneori...
să dansăm prin iarbă...pe rouă
Fa-mă să uit, cum cineva demult
îmi strivea degetele
crezând că din vârful lor îmi vin cuvintele
fiecare falangă era zdrobită de-un verb
de un anume verb...
așa cum fiecare poem al meu
își ascute azi, dintele...

Învăț cu tine, să uit de mine, când pot
și cum se pune  dulceață pe răni deschise
cum se pleacă pe tocuri de-acasă zâmbind...
cum se scriu poemele fără condei
am aflat de la tine, dar mai ales...
ce se-acunde între fără egal-ul
și cruzimea unei femei...

11.06.2018

                        

Fericirea e o lucrare launtrica
vesniciile dintre doua secunde
pot fi magice
sau nu pot fi
pana descoperi ca minutul tau
e revelatia unui miez de zi...
de aceea fericirea e o lucrare launtrica
asa ne nescopera iubirea
pastrand cadenta
renastem in destin
ora, ziua, saptamana...
fara inceput si fara sfarsit,
uneori dintr-o sorbire
devii ortac...
pentru ca viata ne sapa la toti cate-o mina
n-ar fi rau
sa cobor in adancuri, sa ma-mpac
cu ideea ca-ntr-o zi
voi fi rapus de iubire,
(de-o altfel de lumina)
sau poate de-un hau
dar stiu in care minut
voi cobora in maruntaiele pamantului meu!
inaltimea sufletului sa mi-o inchid intr-un flaut-
si sa strig lumii
ca vesnicia mea a-nceput...
cu secunda in care
mi-e dat sa te caut...



Al vietii poem
Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate așa-mi va crește  un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste  curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo...din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis                                                                                                                    
va ninge cernit și  voi pleca  împăcată                                                                                                        
c-am terminat al vieții poem,                                                                                                                  
cu două inimi scris !                                                                                                                 
Nemaiștiind care din ele                                                                                                                         
va-ncepe pe-un rug sa ardă.....
13 sept.2018


Mi-e sufletul unui singur anotimp
Mi-s nopțile cele mai scurte 
din firimituri nu poți nimic clădi 
ai lipsit deja prea mult 
dacă am ajuns să credem în iubirea de-o zi... 
 
Ai dreptate, ne zbatem în același tumult 
și-o să ne scriem fiecăruia un monolog despre singurătate 
și nu numai, 
despre trădare vom vorbi și despre sărut... 
 
Numai iubindu-te dau viață tăcerii din mine 
îmi simt sufletul de tine prea plin 
ajută-mă să dau întâmplării iluzia 
că trăim deja același destin... 



Cui îi murim?
Noi nu mai suntem demult
numai oasele noastre ne sunt...
ce oare mai speri?
când știi foarte bine că-n rana de azi
se ascunde și-o rană de ieri
palpabile sunt numai oasele
ce rămân după noi
aproape nimic nu mai contează
nici de-ai trăit cu capul în stele
ori te-ai zbătut în al vieții noroi...
când nu ne mai suntem
atât vom rămâne
când sufletul din noi e plecat
cu moartea pre moarte călcând
o întrebare îmi arde pe buze
liber voi fi?
voi fi pe deplin vindecat?

Un pocal de-ntrebări ți se-aduce
despre viața de după moarte
nimeni nu se-ntreabă nimic
nici unde se duce
sufletul când se duce!
ai vămi de plătit pâna la cer
nu va ști nimeni pentru câtă viață
că te lași mistuit de ultima-ți clipă
într-un foc efemer...
așa cum azi peste oasele tale
s-ar arunca alte oase,
așa vom ști să răspundem
Aproape fără să știm
DE CE am trăit,
PENTRU CINE am trăit
ȘI CUI îi murim...




Poeziei
sunt fericit cât sunt numai al meu
şi-al tău, poezie,cât o să pot...
mi se pregăteşte o moarte în care să mor
aievea, cu suflet cu tot?

 ascunde-te, poezie, în ochiul meu mort;
din cer până-n tălpi rana-i deschisă şi caldă
sufletul tău imprăştiat pe umeri ţi-l port
iar somnul meu e ucis de-o pasăre, parcă...

 nu mă iubesc dacă nu zbor...
nu-mi leg de nimic nici iubirea nici aripa...
fiindu-mi de tine nespus de dor
te renasc, poezie, ştergeţi lacrima!


(refugiu)
J'AI FAIT DES AILES COUPEES
UN SORTE DE REFUGE...
(Am facut din aripi taiate
un fel de refugiu...)




Inima cui n-are chip?
imi vine atat de greu/sa-ti recompun chipul
tu care existi in a doua mea tacere...
si stai ascuns in carnea mortii mele
si-n sangele meu/ca nisipul...

tu care esti si dincolo de mine
numai ca poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sarutului meu cu pas soptit
sa fie legat de tine/cu-adevarat

mi-s intrebarile mereu zidite
marginite-ntre ‚’ACUM si ALTADAT"
ai fost pentru mine un D-zeu
de la mine la tine un hau
nu stiu din ce limpezimi/-ntrupat...

viata mea e-ntre tine si tot
incrancenarea de-a mai iubi ma-nvie
un chip de ceata,uite!se-nfiripa...
iubesc eternitatea de o clipa
cu tine mort/si eu...aproape vie...

nici nu mai stiu ce e aievea,ce nu e amagire
poate EU nu traiesc-de mi se pare pustiu
poate TU n-ai murit...
care din noi isi infrunta noptile fara iubire?
inima cui n-are chip...!?
nu mai stiu..



Vorba poetului...
striveste-ma cu tot cu pleoapele
ninse din iarna iubirii dintai
cu tot cu stelele de deasupra
primului sarut/ai plecat...
rupte-s cuvintele-n doua din scrisori
si e foarte tarziu...
ti-ai sters pana si numele,cu ce placere
ai stins lumina din viata mea,ai plecat
ca un condamnat la tacere
am ales sa-ti sterg toate urmele
sa-ti decupez si iubirea din poze...
dar te rog,
dezleaga-mi mainile de tine...
pentru totdeauna
pe mine,mie,reda-ma!
vorba poetului...



Cine mă mai are...
Toate ale vieţii m-au măcinat, 
câte şi mai câte au muşcat din mine 
uneori m-au lătrat 
nu ştiu cine mă mângâie,  
cine mă minte 
cine mă mai are 
de-atât de des mă-mbolnăvesc, 
de cuvinte, 
viaţa când mă poartă pe palme 
când mă calcă-n picioare- 
praf de stele am risipit in oase 
adevăruri nerostite, voi 
ce staţi în mintea mea adunate  
ca-ntr-un castel părăsit 
cum mă zidiţi dacă viaţa mea tace? 
cum să iubesc 
dacă eu...am muţit!? 
iasi, 10.11.2017


Sunt vie...
Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă...
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti...și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp...
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară....





Inscriptie pe un servetel...
Prieten drag si bun...
si eu iubesc cu disperare toamnele
ma cheama mereu padurea si eu tot o aman
eu stiu ca poti fi totul intre mine si lume
daca-ti cer
chiar daca tot ce traiesc ma enerveaza...
caut zi de zi ceva anume
pentru ca n-am incetat sa sper,
chiar daca fericirea e o formula chimica
la care se mai lucreaza...
n-am incetat sa ne scriem poeme pe frunze
toamne vor mai fi
tot atat de frumoase ,stii bine,
am cuvintele care sa ti le spun pe buze
si reinventatele povesti...
daca te cheama padurea-ntr-o zi
ia-ma cu tine!
imi placi...
imi placi!asa
desperecheat de mine
cum esti...




Plec după mine, azi!
Plec după mine, azi!
Visele mi le cioplesc în stânci
lasă-mă să mor încet
azi soarele-n iarbă își caută clipa
viața și moartea cântă-mpreună
frumosul duet...
toate în mine țipă
valea-i toată plină de flori
desfac noduri din viața mea chinuită
ai văzut un pluton de execuție
într-un singur om?
și nici o armă
merg desculță prin iarba lichidă
De-aceea plec după mine, azi
am două griji
să mă vindec de dragoste
și de teamă....



Cine?
pamant desfacut in oglinzi,
da-mi ziua cea plina-
si de apa un cer
sprijinit pe-o nuia de lumina-
proaspat intoarsa din vis,hraneste-ma haina,
cu acelasi trup deschis
si ia-ma cu tine!
va veni cineva sa-mi taie
piciorul ingropat
de la ultima mea lacrima?
CINE?







Poeme risipite
***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc

&&&
s-ar putea să mint?
dacă sângele
n-ar fi o voinţa obligatorie a naturii
dacă n-aş şti cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ţi-aş dărui făptura izbânzii încet să o simţi
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!






TREBUIE  SA FI FOST...
trebuie să fi fost o fărâmă
de copac prăbuşit în ochiul tău
trebuie să fi fost ceva trist de tot,
fermecător de trist, de te-am şi iubit,
de m-am lăsat învinsa
de nisipul fierbinte
sau de pasarea-ti ucisă!
Trebuie să fi fost ceva, ceva trist de tot
fermecător de trist,
ca-ntr-un vis de ciresi,
trebuie să fi fost ceva, nu se poate
amândoi veneam din aceeaşi singurătate,
parca-am fi fost înţeleşi...
trebuie să fi fost ceva, ceva nespus
de-am căzut atât de aprig din dragoste
în ceva mai presus...


ascult şi ascultă!
ascult şi ascultă!
Să-ncepem întâi de la noi
e atâta pace-in-doi
şi atâtea cuiburi pe reduta-
tu zeu şi eu zee
numai cu pace şi flori,
se mai poate picta pe steag o femeie?
- De-ar fi iubirea singurul lumii război!
Din clipa în care n-aş mai iubi,
mi-aş cauta câte-un brat prin tranşee...
 












(rău feminin)
Lasă-mă albastra să trec/şi mă apara
seninul să şuiere sau să adie,
să cad din plutire
sau păpădie să fiu-
şi apoi flacăra...
Supusa să-ţi trec peste gânduri
să cad în braţe de aur/pe grâul ce-l ştiu.
În visele mele-naltandu-se clar/dar pustiu...
acum când te ard lasă-mă albastra,
să trec,
sau lasă-mă mai albastru
să plâng sau să sec...












SPADA DE FULGER
spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aş iubi cuminte, curat
spin de lămâi cu sângele iute...
Spada de fulger cuvios destrămat,
brat drept însângerat în fructe,
să iubesc, aş iubi, nu-ştiu-cum legănat
un mânz cu camelii în frunte!
 

(de dor)
noaptea-mi apasa sufletul
ca şi cum sub o piatra trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aştepţi mama-n acelaşi pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte şi zi
ca şi cum sub o piatra am fi...
De viaţa mă mai leagă un fir...
mama mă vezi? parcă-aş fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...
***
ştiu, tulbur în jur aerul
sufletul oamenilor, poezia
bolnave genele mele aprind iubiri de paie
Nestinsele oglinzi îmi ard mâinile
flori nemangaiate, venele
se zbat în noapte rugându-se
Ştiu, tulbur în jur aerul
noaptea, sângele
fac imnuri din vreascuri/mătăniile...








Inscriptie pe un servetel I
în umărul tatălui meu
frunza picura noapte
şi nu mai ştiu în care anotimp
ne vom săruta mâinile
când în lacrima-s pe jumătate...
Nu mă cunosc, nu
nici un fel de a plânge
şi nu mai ştiu unde mi-e toamna
şi unde eşti tu...

Inscripţie pe un şerveţel II
Mă plimb şi tac
ochiul meu e o piatră cu cer în vârf
niciodată n-ai să ştii
cine te-nalta-n tăcere-
într-o zi, poate
o să-ţi crească şi ţie
flori în sânge...






Fără mare și mal...
arde-mi cu mâinile tale subţiri
de pe gura cele două iubiri!
Cu sangele-n torţe, să număr, să strig
peste câte petale din luna mă ning...
Aprinde-mi ca jertfa-un lămâi
să-mi scrum rădăcina
ce-mi creste-n călcâi
nevindecata de tine şi fără altar
să fiu în iubire
fără mare şi mal...




Studiu de caz
pentru toata filosofia lumii
suntem un studiu de caz
vine o zi cand nu mai poti transforma dorintele-n lumina
trecerea noastra pe aici
nu stiu de ce
nu mai inseamna
nici mantuire,nici extaz!
si tot ce traim nu mai trece prin sfanta sita
si pentru tot ce murim nu mai e timp sa spunem
si nu ne mai du pe noi in ispita...
doamne,
nu mai stim pana cand
ranile toate vor deveni matrite
pan'la refuz, umplute cu pamant...
si nu-mi ramane decat sa ma inchin
dezastrelor noastre inghetate-n lumina
ca o genuina trecere la divin...
27.06.2016



Nu-mi amintesc
Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât…
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci…
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric…
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s  vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată…
Sunt bucurii şi dureri,
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat…
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu…
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu…

01.07.2016


Vreau nefiinţei tale să-i fiu...
pun la presat tot felul de flori şi... cuminte
prea cuminte pentru dimineţile tale
am să-ţi scriu
cum pot inventa idei despre cuvinte
şi cum vreau nefiinţei tale să-i fiu...

şi ploaie şi toamna cea vinovată!
de unde vin eu e o altfel de lume,
nici poate chiar
lumina sugrumată
nu naşte o dimineaţă-a durerii anume...

îţi plac dimineţile toate?
şi eu caut inceputul -
din preamulte eu vreau să-ţi scutur preaplinul
lasă-mă pe mine să-ţi inventez trecutul!
să-ţi scriu, să te cert şi să-ţi zvânt
în vorbe veninul...



Îngerului tău
În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine
și mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viață
vieții mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios și abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...






Sufletul meu e plin de cuvinte
S-au implinit o mie de nopti/decand vorbesc cu ingerii/murim incet trecand  prin tot atatea patimi/chiar de nu-ntelegi sau nu vrei/singura greutate pentru noi e cerul/nu pamantul!/si fiecare lacrima cu viata ei...
Curcubeu inaripat!/tu n-ai nici-o vina/sufletul mi-e plin de cuvinte/cersind tot felul de culori/si-o altfel de lumina/murim incet,taraind dupa noi lacrimi/am ajuns  doua cruci tinandu-se de mana/sa mai implinim o mie de nopti/in tot atatea patimi...
28.10.2015


Nu mă pot izbăvi...
Striviți (de muguri )
așa vom începe
 ori așa vom sfârși!
dacă nu ieșim  din noi înșine pur și simplu...
să strigăm cu putere unul spre altul...
bine-ai venit,  văzduh de păsări
vom mai  invia noi doi, 
ochi în ochi,  într-o zi?
iau micul  dejun cu îngerii prima dată
alerg prin visare, cine mai  crede,
 că striviți de muguri  și noi vom sfârși
 primăvară-ngăduitoare și blândă!
pune-mi o sămânță în gândul meu verde,
salvează-mi copilul  ce plânge-n oglindă?
mi-e greu fără el,  nu mă pot izbăvi...
03.03.2019








NUMAI ...nu mă muri!

Vorbești peste mine,  tăcere!
dumnezeu n-are umbră, cum crezi,
el stabilește unde-ți vei  pune fântâna 
și apa își face, printre pietre/ loc –
 așa cum sapă viața-n noi  și nimeni nu crede!
dar vine o zi, când ceva  îți salvează credința
ori, de frică vei stinge din clepsidră,  lumina
să te privești dinafara  dumirindu-te
de ce nisipul îți devoră ființa...
iubește-mă și când nu mai e  timp de iubit,
acum e rost să nu-ți mai fiu poruncă
dă-mi vin de-mpărtășit / să beau,
dintr-un  pocal de argint și nu din rană-adâncă...
fă ceva, numai nu mă muri,  nu mă muri!
setea de viață mi-a adâncit izvorul...
-Până dincolo de cer...  ce voi fi / cand nu voi mai fi?!
-Fântână cu ciutură, mi-a  strigat Ziditorul...
24.02.2019









Vom rămâne la fel...
Ca o furtună spre tine am să vin
cât se mai poate
să-mi prelucrez în photoshop zâmbetul
așa cum apune soarele peste râu
deși suntem cu viața la jumătate!
Ia-mă de mână, mimetic
nu mai clipi,
între muțenie și chin
dacă te caut
cu-n licăr putem lovi în moarte
puțin câte puțin
............................................................
bruschează-mă cu tandrețe, că nu doare
n-am nume când te iubesc ermetic,
nici când recit din Poezii amare,
...........................................................
tu strigă-mă  ''nefireasco'',
și umple-mi  cu vise un acatist
vom rămâne la fel, 
eu cel mai trist om vesel
tu...cel mai vesel om trist...
17.02.2019





O secundă-de-cer îți mai cer
Îmi apar eu mie în vis
întrebându-te, ce vrei?cine ești?
nu-i ceasul și nici ora,
în mine zace-o casă demolată
cu lacrimile înghețate-n ferești
m-am dat pe mut cu totul
și aștept cu genunchii la gură
ca un copil, minunea...
întorc capul după mine ca și cum n-aș fi
un fel de TU pe care să-l mai recunoști...
mi se termină cerneala din stele și Mie,
-ntr-o zi
dă-mi timp să nu plec supărat din astă lume
și timp să mă-ntorc după copilărie
cum zic poeții...
„o secundă –de- cer îți mai cer”
cât să ne trecem
în notele de subsol ale Vieții...
16.02.2019










Mărturie pentru supraviețuire
Există în sângele meu ceva
ce face și tace...și nu curge...
pune-mi sub microscop sufletul
și-nscrisurile mele pe carne,
nu vreau să alunec fără viață
în plânsul care mă străpunge

În ce  silabisire regală
intru, Doamne ...când nimic nu mai vreau 
pictează-mă pe pietre,
sufletul târâie după el aceeași  pânză goală
mă regăsesc, încet, puțin câte puțin!
așteptând mereu... pe același perete
să mi se deseneze, absența ta din senin!

Nu mai umbla pe vârfuri  prin gândurile mele...
amintirea glisează  ca un fluture viu
nu-s  vinovată dar mă provoc  uneori când tac
rănindu-te/ alteori când scriu...
mărturie pentru supraviețuire...fac!
09.02.2019











Mă duc spre noul meu...
pot fi chiar o nebună,  în atât de multe,  frumoase feluri...
atunci când reduc lumea mea la două persoane,
azi am curajul să umplu un vid fertil,
cu tot ce stă și nu curge...
doamne, cum mi-am regăsit dorința de confirmare,
de nerăbdare,
doamne, cum se plânge...
cu timidități false...
nu mai întrețin, de azi, iluzii
cu astfel de jocuri, de poticneli...
suferința mea mocirloasă mi-e datoare mie
mă lasă să mă duc spre noul meu...
sorbindu-mă cu tot cu poezie...

parcă asta ar fi ultima poezie de dragoste a lumii
și nu e...
până acum convingerile mele aveau numai ferestre mici
mereu închise, și mai mici mi se par...
dar acum mă iubesc prin tine...
și văd cum începe viața să prindă contur,
m-ai ghicit, vreau să pun un titlu de carte
pe propriul destin,
vreau să-mi scriu viața...
acum, tu mă-nveți cum să-mi las secunda-n lăcrimar
prevestindu-mi o fericire insuportabilă...






Semn de carte
Dacă ai ști că de tine...în mine nu mai e loc
și că am podul palmelor miruite,
ai  face din tot ce-ți sunt, povestea ta de dragoste...
dar repede
că de atât suflet curat putem rămâne amandoi
fără cuvinte
pe buze cu zeci de întrebari
vom ști din care tăceri poate curge Lumina
cum se scrijelește în pielea  nopții
tot felul de rugăciuni?
și cum se caută cu limbă de moarte iubirea...
03.02.2019



Fapt divers
Deștepți  sunt pe lume puțini
și pe cale de dispariție, știi
am auzit că foarte curând vor trăi în rezervații
de ne vorbește lumea înseamna că suntem vii
și ...nu vom cădea nimănui în grații...
... ... un tun (de trai bun) au deștepții
și o mână de oști
chiar dacă visează să schimbe lumea-ntr-o zi
o va face!
sunt mai mulți decât unul
care mână o cireadă de proști...

în gura lumii numai gafe
se rostuiesc una pe una
(judecați cât vom mai fi de legea lor
lumea nu știe și-n veci n-o să afle
că ne iubim dintotdeauna
și ne vedem la semafor!

(nu știu de mi-s deșteapta ori nebună
nici tu nu ești cum ai zis de urât
iubiți sau nu, noi tot putem schimba lumea
pentru că nouă ne mai crește câte-un mugur pe gând...)

Acum!nu atunci, nu cândva, nu mai târziu...
Fericirea trebuie zidită cu mâinile tale
cu cărămizi ușoare de fulg
sunt mii de feluri de a construi,
fericirea e o construcție pe cadre
așa cum, tot ea,  e un examen opțional
de la care chiar poți lipsi
așa cum afli târziu
că și nisipurile mișcătoare din noi
pot fi un aliaj bun...
se așează, așadar, la bază
cărămizi ușoare
făcute din săruturi, plimbări
și cuvinte de dragoste
în lacrimile culese de pe pernă
se amestecă dorințele mici
cu privitul în ochi, cu ploile și pașii de dans
un mixt prețios în amorsa lunii
scoicile de pe plajă, urmele tale de pași,
frunzele toamnei, păpădiile
zăpezile cu sărbătorile sfinte
răsăriturile, visurile neîmplinite
petalele de flori, umbra copacului din fața casei
și jocurile toate ale vieții
vin să cimenteze inefabilul...
viața cu momentele ei netrăite
până la ultima zi
umblă în haine de nuntă
pregătită pentru o altă fericire în cer
acum...spune-mi, poezie,
care ți-e rugăciunea?! pentru marea trecere...







Poem portret
Nu ne învață nimeni cum să-ți îmbrățișezi viața
cu deplină  detașare și nu cu regret
n-o să știm, niciodată singuri, cum se scrie cu lumini și umbre
poemul portret
fără să afli vreodată de ce-n  sufletul tău
se petrece ceva nedigerat?
 știi, tu  cum mă văd, eu...  din interiorul propriei răni?
nu ne-nvață nimeni că  trecutul trebuie reabilitat
dupa ce  mai plătim, nu știu câte  vămi...
*
Cine-ar mai putea atinge  un suflet uscat
foarte rar, ca pe o ramură ce –ar  înflori?
nu sunt eu,  bolnavul care se ignoră
alienat  de verbul a iubi?
și sfâșiat de atâta așteptare...
ce-ai aflat, Doamne, ce-ai mai aflat?
dă-mi un semn în acest Ianuarie
sau poate-mi raspunzi, poezie,  chiar tu!
singura mea supapă de avarie!






Dincolo de ceață-
dedicație pictorului Sabin Bălașa

visez că dispar
într-un Exod de Lumină
să-l ţin de vorbă pe Dumnezeu...
sunt plecat dincolo,
să aflu despre Noua Facere a Lumii
la poarta minţii mele e o nălucă de ceaţă...

suntem pachete de ceaţă, nu oameni!
trăim într-o închisoare
cu sârmă ghimpată de-a lungul graniţelor...
care din cele două lumi este reală? întreb!
ţipătul păsării de noapte de unde se-aude?
şi zăngănitul de lanţuri
ce mă trezeşte din gânduri!?

stau cu ochii pe mine!
totul e real până la obsesie
ca-ntr-un vis unic şi etern al inimii
vă pregătesc un spaţiu imens, sferic
un Deşert Albastru
înconjurat de fete albastre
cu plete lungi, minerale...
nu pot să vă ofer mai multă iubire
Albastrul este starea de seninătate
a sufletului meu ,
o pictură făcută din multe cuvinte
aripile mele se confundă,  azi cu cerul...
Şi...
-ntr-un dialog cu mine însumi
nu mai vreau să mă intorc...


Să mor cu tine cu tot?
Ce faci când îmi creşte în suflet amarul trecut?
Cum spuneai, eu chiar mai visez cai verzi pe pereţi
Când ploaia te rostogoleşte-n sărut
Ce faci cu patima ce poartă în frunte peceţi?
Deşi dragostea visează palate
Şi plânge în numele celor ce n-au fost niciodată iubiţi
Primăvara îmi urcă în sânge pe nişte trepte rulante
Cu capul plin de salcâmi înfloriţi…
Noaptea mă plimb în trăsuri elegante,
Deşi dragostea-mi umblă într-o sanda…
Şi tot nu pot spune că mi-e viaţa vinovată de toate
Deşi fără tine, de-i zi sau de-I noapte, îmi duc zilele-aşa!
Ascuns îmi stai în orice gând care-mi vine,
Nu ştie nimeni de lacrima mea şi cum am să pot!
Supusă să aştept aceleaşi zori-fără tine
Şi cum pentru un vis de iubire, se poate muri cu tine cu tot…




Ultimul gând al zilei
sufletul meu incape numai bine în poezie,
cu fiecare vers...
pictez poeme într-o lume deschisă
cu tot ce trăim spunem o poveste vieţii
şi nu invers,
aştept în fiecare zi să fiu surprinsă...
vreau să-mpart bucuria cu tine,
cu lumea deloc,
sufletul meu e o poveste sacră
aproape un mit,
mai puţin sărbătorile, ştii...
când mă-nchid in casă
şi-mi joc rolul până la sfârşit...

alteori, vin înspre tine
ţinându-mi singură trena,
dar şi-aşa,
cu fiecare minut de singurătate-mplinit
am dureri înnecate în călimara mea,
şi mă-ntreb cât o să ţină?!
cu fiecare bărbat care nu m-a iubit,
am pierdut în iubire ceva,
ochiul tău îmi apare mereu pe retină,
cât mai am de trăit, de netrăit?
în orice adevăr se ascunde o minciună?
şi nu delirez...
când mă rog să rezist şi să-mi fie totuna!
numai ultimul gând al zilei vreau să-l păstrez,
dar şi el, trădătorul, în aceeaşi poveste...
se-aruncă-n fântână aproape ca luna...















Nu mă iubeam indeajuns
Trăiam un timp
când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu ştiam ce să simt
când am scos prima oară apă din fântână,
m-am pierdut
într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă...
domneşte o linişte soră cu viaţa
sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste şi de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se ştie
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum şi-l umpli de cuvinte


 Un pod între mine și mine
Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu tebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ
îmi va mai trebui o singură zi
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
 voi urca nişte scări
 voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată
să nu pot muri s-ar putea
nici alergând pe-un câmp de lavandă...
poezia să închidă ochii înaintea mea
ar face să-mi crească un cord în partea dreaptă
nu înainte de a trece singură ca-ntr-un regal
peste o curbură de ramuri numită arcadă...
până dincolo...din-co-lo...
inima-mi va-ncepe pe-un rug să ardă
va fi un semn c-am invins
iar eu, voi sti c-am terminat al vietii poem
cu doua inimi scris...





tULBURARE
Sunt un iubitor de durere
într-un spital de suflete,
cu colții la vedere
când nimeni nu știe
câte  lacrimi neplânse la timpul lor
stau înghețate prin unghere
mâinile împreunate –n rugăciune
mă caută-n tăcere!
nu-mi  iese nimeni în întâmpinare
în mine crește-o genune...
și zilele toate-s  așa
trăiesc  ca și cum știu să cânt
cel mai frumos cântec cuiva
care nici nu mă-aude...
17.07.2018



RAU DE LUMINA
 (Poetului Emil Almasan)
Recită-mi un pic din trecerea clipei
În nici o -ntristare  nu-i un destin să te-nvie!
 între cădere și zbor și printre lacrimi știi
de ce nimic fără dragoste nu e...

Vom arde-n tăcere pe același rug sau vom sta la o taină
privește-mă,   am o Lume în brațe și tot mă căiesc
poate știi tu cum se iese din întrebările lumii-
unele  poeme  se plâng, nu se citesc!?

Ca și tine scriu, uneori cu tâmpla izbită de stele
cu sufletul așternut pe jos,  de parcă-aș  vrea
sâ ardem întregi-ntr-o întâmplare-mpreună
pentru că și eu, ca și tine, -mi  caut veșnicia așa...

Da, te iubesc ! Te iubesc  fără să vreau
înainte de a ști ce lavă fierbinte ascund  în poeme
și-nainte de a ști despre acel  “Râu- de- lumină”
al tău, numai al tău, ce-ți  curge prin vene...
14.01.2019





Să fii fericit e cumplit-
te privesc puţin altfel cu aceiaşi doi ochi
stilul asta mă prinde, deşi-i banal
e cel înrudit cu fuga de-acasă,
tocmai de aceea
despre viaţă şi mine nu voi scrie la ziar
dar petrec cu mintea tot ce vreau să petrec-
de aceia steaua mea stă ascunsă-n iarbă,
în fine...
mă poţi desluşi, dacă vrei,
după inima cu care ne strâmbăm în vitrine...
sau după voce dacă mă pierd...
amândoi desenăm scări albe şi negre...
ţi-aduci aminte?
până mai ieri, când vorbeam de uitare
fără un azi când trăim ca şi cum
noi avem de urcat
pe un pian răsturnat în picioare!
ţine-mă de mâna strâns, să nu cad-
azi n-am să mai plec, cum n-am să mai vin,
să fii fericit e cumplit
c-o lacrimă ce-ţi râde din senin...








În rest...
Motto: “Mie dor de mine cu sufletul altuia’’(I.Teodoreanu)
            
Așa ne vom sabota căutările,
trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,
îmbrățisăndu-ne strâns sau chiar iubindu-ne
din când în când...
fericirea nu mai poate fi  densă,
avem de străbătut  în lat și-n lung
o lume  nebună
numai în intraductibilul gest
 îmbrățișarea e tot de tip semilună
simt mângâierea mâinilor tale, în toate
în rest...
aceeași tristețe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă
același suflet-al-meu  rănit ca o ciută
doar neîntâmplatele noastre  iubiri
dacă mai prevestesc,
c-o să ne punem dulceață pe răni,
din poezie făcută,
în rest...

11/12.01.2019










EXERCITIUL DE UITARE...
din spatele fiecarei zile am ramas
sa citesc un testament lunii,
ca si cum numai in spatele oglinzilor mi-as vedea chipul,
si viata fara tine,pas cu pas...
eu, cea care te iubea atat, nu mi-e bine!
din spatele zilei de azi sa vad lumea
evadata din dragostea mea pentru tine!
nu stiu cine-mi indulceste gustul vietii amar
in temeiul credintei,incerc sa nu fiu trist
d-zeu nu clipeste,macar
sunt si eu, un biet purtator de chinuri
cum zice-n acatist...
sau, doar mi se pare...
ca din spatele fiecarei zile,
raman sa te traiesc
ca-ntr-un exercitiu de uitare...
















Joc de iarnă
Dacă ning și vezi că tac, cu sufletul   te strig,
tu pune-n vatră lemne
și ia aminte!
în jocul nostru în care nu ești se face frig...
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu știu de ce-ntorc luna pe toate părțile
(de ce cuvintele cu care scriu
sunt ace de brad ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte  povești...)
Privește!
focul naște-n zăpadă culori nepământene…
știu și când umbli peste tot în mine
și cum în lacrimă nu mă găsești,
cu sufletul te strig...
noi vom sfârși sugrumați de troiene!

De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu știu cât din mine îți mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
așa mă provoc, eu! rănindu-ne
și stând  agățați cu sufletul de stele
Cine-mi  mai hrănește mie sângele?strig...
(aprinzi sau stingi un  foc,  lasă semne...)
07.01.2019


Mi se pare ca tu esti ca si luna!
Cred ca mi-am pierdut sufletul
cu care scriam,
poate-i putin un singur vers
dar cu acelasi sarg te iubesc,
asa cum te iubeam…

Ma caut pe mine zi de zi,
de-i ploaie ,de-i vant,
si-mi spun ca daca tu-mi dai semne ca existi,
si eu sunt!

De-i noapte, de-i  zi
le pierd pe amandoua,
lespedea ta mi-apasa greu pe lacrima,
dar ,uite, azi, esti punctual meu de roua…

Mi se pare ca tu esti ca si luna
ce mi se zbate mereu sub pleoapa-mi uda,
de cate ori ma caut, dau cu ochii de tine
de aceea nu mai spun ca viata e cruda!


14.12.2014












Liniște de coșmar
O înlănțuire de imagini
într-o liniște de coșmar...
mă priveam dinafară cum citeam scrisorile
ce sunau ca niște sentințe
nu eram reală
numărătoarea inversă ajunsese și la ușa mea
scrijeleam zgomotos în pielea nopții
tot felul de rugăciuni
Innămețisem de frică...
patul îmi devenise  un fel de altar,
majoritatea miracolelor
dispar unde se pierd oamenii
dar mai ales în timpul unor procesiuni
speriată mă tot întrebam
pe care parte fericită a zilei
mi-era dat sau nu ...să cobor...
10.01.2019










Semn de întoarcere…
Plecările lungi, nu-s oare
semn de-ntoarcere scurtă?
bucura-mi viața cu o zi ca asta
trăindu-mi minutul de dragoste mută!
E un deșert de lacrimi
cu noi, fără noi
nu ne-nvață nimeni cum se trăiește
numai cum se moare
știm amândoi…
Vreau să-mpart clipa în două,
te rog stai la masă cu mine,
să privim amândoi pe aceeași fereastră
de la care mă uit după tine…
Ce să-ți cer, ce să-mi ceri
vezi drumul acela?
în fiecare dimineață
mă duce nicăieri…
Doamne, cum îmi bucuri tu clipa
ce trăim e un fel de a fi…
eu am sufletul dezrădăcinat
până când te vei întoarce-ntr-o zi…
Și peste spusele tale, nimic nu mai zic
Vom aprinde torte din toti trandafirii
numai tăcerea se va auzi în ecou
numai așa-nvața-vom împreună,
cum se iubește din nou…
                                             19.01.2015





Descărcare metafizică

E un fulger în inima mea...
e o revoltă în minte
şi un cutremur în trup
e tot ce are luna cu mine!
ca să mă rup, cum s-o putea
de tot ce îţi pasă ţie
de tot ce-mi păsa...
fulgerul întuneric aduce,
revolta te ţine treaz!
chiar dacă trupul
e răstignit pe cruce...
tremur... toată, azi!



Fericirea e o lucrare launtrica
vesniciile dintre doua secunde
pot fi magice
sau nu pot fi
pana descoperi ca minutul tau
e revelatia unui miez de zi...
de aceea fericirea e o lucrare launtrica
asa ne nescopera iubirea
pastrand cadenta
renastem in destin
ora, ziua, saptamana...
fara inceput si fara sfarsit,
uneori dintr-o sorbire
devii ortac...
pentru ca viata ne sapa la toti cate-o mina
n-ar fi rau
sa cobor in adancuri, sa ma-mpac
cu ideea ca-ntr-o zi
voi fi rapus de iubire,
(de-o altfel de lumina)
sau poate de-un hau
dar stiu in care minut
voi cobora in maruntaiele pamantului meu!
inaltimea sufletului sa mi-o inchid intr-un flaut-
si sa strig lumii
ca vesnicia mea a-nceput...
cu secunda in care
mi-e dat sa te caut...


Poeziei
sunt fericit cât sunt numai al meu
şi-al tău, poezie,cât o să pot...
mi se pregăteşte o moarte în care să mor
aievea, cu suflet cu tot?

 ascunde-te, poezie, în ochiul meu mort;
din cer până-n tălpi rana-i deschisă şi caldă
sufletul tău imprăştiat pe umeri ţi-l port
iar somnul meu e ucis de-o pasăre, parcă...

 nu mă iubesc dacă nu zbor...
nu-mi leg de nimic nici iubirea nici aripa...
fiindu-mi de tine nespus de dor
te renasc, poezie, ştergeţi lacrima!




UN ALTFEL DE COLIND
N-a scris nimeni un colind
pentru copii fara copilarie,
pentru inimi rupte-n confetti
sau rupte in doua...
pentru obrazul nemangaiat
pentru vina/de-a veni pe lume.
pentru zilele grele
si pentru cei ce mi-au strivit
in viata mea lumina...
nu s-a scris un colind
pentru milionarii in dragoste
nu pentru cei cu bani!
un colind pentru cei care tradeaza
dar si pentru cei care au parinti
dar traiesc toata viata orfani...
nu scrie nimeni despre cei care
in fata vietii ingenunchiaza!?
un colind pentru cei ce se sinucid/de dor
pentru cei ce n-au chei pentru usa din fata...
pentru elixirul ce sta de mii de ani
in sangele fratilor...
si daca ai fi singur pe pamant
FA-TI  timp
sa-ti aduni toate cuvintele
sau sa iesi din cuvant...
mai e timp iarna asta sa-ti bata in suflet un clopot
ce vesteste ,nebunul!
ca-i scrii vietii tale-un colind
Macar unul... 








(refugiu)
J'AI FAIT DES AILES COUPEES
UN SORTE DE REFUGE...
(Am facut din aripi taiate
un fel de refugiu...)





Inima cui n-are chip?

imi vine atat de greu/sa-ti recompun chipul
tu care existi in a doua mea tacere...
si stai ascuns in carnea mortii mele
si-n sangele meu/ca nisipul...

tu care esti si dincolo de mine
numai ca poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sarutului meu cu pas soptit
sa fie legat de tine/cu-adevarat

mi-s intrebarile mereu zidite
marginite-ntre ‚’ACUM si ALTADAT"
ai fost pentru mine un D-zeu
de la mine la tine un hau
nu stiu din ce limpezimi/-ntrupat...

viata mea e-ntre tine si tot
incrancenarea de-a mai iubi ma-nvie
un chip de ceata,uite!se-nfiripa...
iubesc eternitatea de o clipa
cu tine mort/si eu...aproape vie...

nici nu mai stiu ce e aievea,ce nu e amagire
poate EU nu traiesc-de mi se pare pustiu
poate TU n-ai murit...
care din noi isi infrunta noptile fara iubire?
inima cui n-are chip...!?
nu mai stiu..









Vorba poetului...
striveste-ma cu tot cu pleoapele
ninse din iarna iubirii dintai
cu tot cu stelele de deasupra
primului sarut/ai plecat...
rupte-s cuvintele-n doua din scrisori
si e foarte tarziu...

ti-ai sters pana si numele,cu ce placere
ai stins lumina din viata mea,ai plecat
ca un condamnat la tacere
am ales sa-ti sterg toate urmele
sa-ti decupez si iubirea din poze...
dar te rog,
dezleaga-mi mainile de tine...
pentru totdeauna
pe mine, mie, reda-ma!
vorba poetului...





Cine mă mai are...
Toate ale vieţii m-au măcinat, 
câte şi mai câte au muşcat din mine 
uneori m-au lătrat 
nu ştiu cine mă mângâie,  
cine mă minte 
cine mă mai are 
de-atât de des mă-mbolnăvesc, 
de cuvinte, 
viaţa când mă poartă pe palme 
când mă calcă-n picioare- 
praf de stele am risipit in oase 
adevăruri nerostite, voi 
ce staţi în mintea mea adunate  
ca-ntr-un castel părăsit 
cum mă zidiţi dacă viaţa mea tace? 
cum să iubesc 
dacă eu...am muţit!? 
 
iasi, 10.11.2017







Sunt vie...
Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă...
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti...și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp...
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară....




Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul
Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul
tu care exiști în a doua mea tăcere...
și stai ascuns în carnea morții mele
și-n sângele meu ca nisipul...
tu care ești și dincolo de mine-
numai că poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sărutului meu cu pas șoptit
să fie legat de tine cu-adevărat...
mi-s întrebările mereu zidite
mărginite-ntre acum și altădat
ai fost pentru mine un Dumnezeu
de la mine la tine un hău....
nu știu din ce limpezimi-ntrupat...
viață mea e-ntre tine și tot
încrâncenarea de-a mai iubi ma-nvie
un chip de ceată, uite! se-nfiripă.
iubesc eternitatea de o clipă
cu tine mort și eu...aproape vie...
nici nu mai știu ce e aievea, ce nu e amăgire,
poate EU nu trăiesc de mi se pare pustiu,
poate TU n-ai murit...







Inscriptie pe un servetel...
Prieten drag si bun...
si eu iubesc cu disperare toamnele
ma cheama mereu padurea si eu tot o aman
eu stiu ca poti fi totul intre mine si lume
daca-ti cer
chiar daca tot ce traiesc ma enerveaza...
caut zi de zi ceva anume
pentru ca n-am incetat sa sper,
chiar daca fericirea e o formula chimica
la care se mai lucreaza...
n-am incetat sa ne scriem poeme pe frunze
toamne vor mai fi
tot atat de frumoase ,stii bine,
am cuvintele care sa ti le spun pe buze
si reinventatele povesti...
daca te cheama padurea-ntr-o zi
ia-ma cu tine!
imi placi...
imi placi!asa
desperecheat de mine
cum esti...




Plec după mine, azi!
Plec după mine, azi!
Visele mi le cioplesc în stânci
lasă-mă să mor încet
azi soarele-n iarbă își caută clipa
viața și moartea cântă-mpreună
frumosul duet...
toate în mine țipă
valea-i toată plină de flori
desfac  noduri din viața mea chinuită

ai văzut un pluton de execuție
într-un singur om?
merg desculță prin iarba lichidă
la orizont ... nici o armă-
.............................
SI plec după mine, azi
am două griji
să mă vindec de dragoste
și de teamă




Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini,
ştiu să cânt, dar fără glas;
dacă pe mine din mine m-aş smulge
şi tot mai pot scrie despre ce a rămas...

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ -
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de cuvânt mă agăţ...

Între cuvânt şi mine-i iubirea,
între mine şi tot, un tumult!
E o formă de exorcizare, poezia,
un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!

Sau, poate, e un chin în aducere
sau un canon între tot şi "a scrie"?
E la mine-n cuvânt o înfrângere
sau doar un exerciţiu de supravieţuire...

poate un exod sau poate o spadă -
n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult,
n-am fost copil şi n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut…

Există aceleaşi hăţişuri
închise-n aceleaşi dimineţi,
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieţi;

închisă într-o temniţă fără zăbrele
te strig, cuvânt! Neîntemniţată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele,
în care nu m-am dat vreodatăodată.

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere într-atâta răsfăţ,
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de tine, cuvânt... mă agăţ!





$$$$$
tainica,fugara frica,
argint viu pierdut prin corp
merg cu tine fara suflet
ca un trup de aer mort,

spuma-s ,visuri si topaz
ti-as ramane iarasi treaza
daca-n lacrimi n-ai fi stanca
ce-ncrusteaza in obraz

tu nu dori si eu intreaga,
spuma-s ,visuri si argint-
daca te-as uita pe tine
as ierta ca ma mai mint!(1992
Cine?
pamant desfacut in oglinzi,
da-mi ziua cea plina-
si de apa un cer
sprijinit pe-o nuia de lumina-
proaspat intoarsa din vis,hraneste-ma haina,
cu acelasi trup deschis
si ia-ma cu tine!
va veni cineva sa-mi taie
piciorul ingropat
de la ultima mea lacrima?
CINE?

Este şi hazardul în viaţa o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta
mi-am scris istoria
tristeţea şi durerea altora
nu mi-am făcut nici o piramidă/dar
am scris scrisori...
n-am cunoscut arma-ndragostitului
am avut grijă de stele
şi de cel iubit cu lacrima!
Mi-am zidit din inefabil o casă
mi-am cinstit iubirea cu trup de crin
fierbinte.



Poeme risipite
***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc
**
mi-ar trebui un paznic de taina
să-mi ţină socoteala născocirilor mele şi a mea...
mi-ar trebui un vis mai viu decât viaţa
şi cineva să mă tragă de mana
să nu cad în cer
iar lacrimile toate
să mi le-nsire pe linia orizontului
***
s-ar putea să mint?
dacă sângele
n-ar fi o voinţa obligatorie a naturii
dacă n-aş şti cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ţi-aş dărui făptura izbânzii încet să o simţi
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!



 (de dor)
noaptea-mi apasa sufletul
ca şi cum sub o piatra trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aştepţi mama-n acelaşi pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte şi zi
ca şi cum sub o piatra am fi...
De viaţa mă mai leagă un fir...
mama mă vezi? parcă-aş fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...


Studiu de caz
pentru toata filosofia lumii
suntem un studiu de caz
vine o zi cand nu mai poti transforma dorintele-n lumina
trecerea noastra pe aici
nu stiu de ce
nu mai inseamna
nici mantuire,nici extaz!
si tot ce traim nu mai trece prin sfanta sita
si pentru tot ce murim nu mai e timp sa spunem
si nu ne mai du pe noi in ispita...
doamne,
nu mai stim pana cand
ranile toate vor deveni matrite
pan'la refuz, umplute cu pamant...
si nu-mi ramane decat sa ma inchin
dezastrelor noastre inghetate-n lumina
ca o genuina trecere la divin...
27.06.2016



****
Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât…
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci…
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric…
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s  vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată…

Sunt bucurii şi dureri,
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat…
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu…
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu…

01.07.2016


Vreau nefiinţei tale să-i fiu...
pun la presat tot felul de flori şi... cuminte
prea cuminte pentru dimineţile tale
am să-ţi scriu
cum pot inventa idei despre cuvinte
şi cum vreau nefiinţei tale să-i fiu...

şi ploaie şi toamna cea vinovată!
de unde vin eu e o altfel de lume,
nici poate chiar
lumina sugrumată
nu naşte o dimineaţă-a durerii anume...

îţi plac dimineţile toate?
şi eu caut inceputul -
din preamulte eu vreau să-ţi scutur preaplinul
lasă-mă pe mine să-ţi inventez trecutul!
să-ţi scriu, să te cert şi să-ţi zvânt
în vorbe veninul...


Îngerului tău
În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine
și mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viață
vieții mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios și abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...


Poem  de  stare
în numele meu
numai iubirea trudeşte blajină
ca un ocnaş ce caută in adâncuri
cu ochii plini de nisip
un arc de lumină
ce eliberare de prezent,
câtă jeluire
sunt singură pe planeta mea mută!
mi-am cârpit inima cu ce-am avut
chiar şi cu fire de iută...
îmi întorc suferinţa pe toate părţile
pe umbra ta mi-e îngerul căzut
m-am rătăcit, strig- m-am rătăcit!?
de-mi  recunosc mai multe raiuri
ori nu-mi mai sunt destul nici mie,
nu pot să mai separ  tandreţea
de zgomotul lumii, de aceea
dau drumul pe ape la fluturi de hârtie

nu mai pot să mă vindec
mi-e sufletul strivit
mă recunoaste o singură moarte,
cea a bărbatului iubit...
dar vreau să mă vindec
cu acest poem-de-stare
29.11.2018

















Semn de carte
Dacă ai ști că de tine...în mine nu mai e loc
și că am podul palmelor miruite,
ai  face din tot ce-ți sunt, povestea ta de dragoste...
dar repede
că de atât suflet curat putem rămâne amandoi
fără cuvinte
pe buze cu zeci de întrebari
vom ști din care tăceri poate curge Lumina
cum se scrijelește în pielea  nopții
tot felul de rugăciuni?
și cum se caută cu limbă de moarte iubirea...
03.02.2019

























Fapt divers
Deștepți  sunt pe lume puțini
și pe cale de dispariție, știi
am auzit că foarte curând vor trăi în rezervații
de ne vorbește lumea înseamna că suntem vii
și ...nu vom cădea nimănui în grații...
... ... un tun (de trai bun) au deștepții
și o mână de oști
chiar dacă visează să schimbe lumea-ntr-o zi
o va face!
sunt mai mulți decât unul
care mână o cireadă de proști...

în gura lumii numai gafe
se rostuiesc una pe una
(judecați cât vom mai fi de legea lor
lumea nu știe și-n veci n-o să afle
că ne iubim dintotdeauna
și ne vedem la semafor!

(nu știu de mi-s deșteapta ori nebună
nici tu nu ești cum ai zis de urât
iubiți sau nu, noi tot putem schimba lumea
pentru că nouă ne mai crește câte-un mugur pe gând...)
























Acum!nu atunci, nu cândva, nu mai târziu...
Fericirea trebuie zidită cu mâinile tale
cu cărămizi ușoare de fulg
sunt mii de feluri de a construi,
fericirea e o construcție pe cadre
așa cum, tot ea,  e un examen opțional
de la care chiar poți lipsi
așa cum afli târziu
că și nisipurile mișcătoare din noi
pot fi un aliaj bun...
se așează, așadar, la bază
cărămizi ușoare
făcute din săruturi, plimbări
și cuvinte de dragoste
în lacrimile culese de pe pernă
se amestecă dorințele mici
cu privitul în ochi, cu ploile și pașii de dans
un mixt prețios în amorsa lunii
scoicile de pe plajă, urmele tale de pași,
frunzele toamnei, păpădiile
zăpezile cu sărbătorile sfinte
răsăriturile, visurile neîmplinite
petalele de flori, umbra copacului din fața casei
și jocurile toate ale vieții
vin să cimenteze inefabilul...
viața cu momentele ei netrăite
până la ultima zi
umblă în haine de nuntă
pregătită pentru o altă fericire în cer
acum...spune-mi, poezie,
care ți-e rugăciunea?! pentru marea trecere...







Poem portret
Nu ne învață nimeni cum să-ți îmbrățișezi viața
cu deplină  detașare și nu cu regret
n-o să știm, niciodată singuri, cum se scrie cu lumini și umbre
poemul portret
fără să afli vreodată de ce-n  sufletul tău
se petrece ceva nedigerat?
 știi, tu  cum mă văd, eu...  din interiorul propriei răni?
nu ne-nvață nimeni că  trecutul trebuie reabilitat
dupa ce  mai plătim, nu știu câte  vămi...
*
Cine-ar mai putea atinge  un suflet uscat
foarte rar, ca pe o ramură ce –ar  înflori?
nu sunt eu,  bolnavul care se ignoră
alienat  de verbul a iubi?
și sfâșiat de atâta așteptare...
ce-ai aflat, Doamne, ce-ai mai aflat?
dă-mi un semn în acest Ianuarie
sau poate-mi raspunzi, poezie,  chiar tu!
singura mea supapă de avarie!






Dincolo de ceață-
dedicație pictorului Sabin Bălașa

visez că dispar
într-un Exod de Lumină
să-l ţin de vorbă pe Dumnezeu...
sunt plecat dincolo,
să aflu despre Noua Facere a Lumii
la poarta minţii mele e o nălucă de ceaţă...

suntem pachete de ceaţă, nu oameni!
trăim într-o închisoare
cu sârmă ghimpată de-a lungul graniţelor...
care din cele două lumi este reală? întreb!
ţipătul păsării de noapte de unde se-aude?
şi zăngănitul de lanţuri
ce mă trezeşte din gânduri!?

stau cu ochii pe mine!
totul e real până la obsesie
ca-ntr-un vis unic şi etern al inimii
vă pregătesc un spaţiu imens, sferic
un Deşert Albastru
înconjurat de fete albastre
cu plete lungi, minerale...
nu pot să vă ofer mai multă iubire
Albastrul este starea de seninătate
a sufletului meu ,
o pictură făcută din multe cuvinte
aripile mele se confundă,  azi cu cerul...
Şi...
-ntr-un dialog cu mine însumi
nu mai vreau să mă intorc...





Să mor cu tine cu tot?
Ce faci când îmi creşte în suflet amarul trecut?
Cum spuneai, eu chiar mai visez cai verzi pe pereţi
Când ploaia te rostogoleşte-n sărut
Ce faci cu patima ce poartă în frunte peceţi?
Deşi dragostea visează palate
Şi plânge în numele celor ce n-au fost niciodată iubiţi
Primăvara îmi urcă în sânge pe nişte trepte rulante
Cu capul plin de salcâmi înfloriţi…
Noaptea mă plimb în trăsuri elegante,
Deşi dragostea-mi umblă într-o sanda…
Şi tot nu pot spune că mi-e viaţa vinovată de toate
Deşi fără tine, de-i zi sau de-I noapte, îmi duc zilele-aşa!
Ascuns îmi stai în orice gând care-mi vine,
Nu ştie nimeni de lacrima mea şi cum am să pot!
Supusă să aştept aceleaşi zori-fără tine
Şi cum pentru un vis de iubire, se poate muri cu tine cu tot…













Ultimul gând al zilei
sufletul meu incape numai bine în poezie,
cu fiecare vers...
pictez poeme într-o lume deschisă
cu tot ce trăim spunem o poveste vieţii
şi nu invers,
aştept în fiecare zi să fiu surprinsă...
vreau să-mpart bucuria cu tine,
cu lumea deloc,
sufletul meu e o poveste sacră
aproape un mit,
mai puţin sărbătorile, ştii...
când mă-nchid in casă
şi-mi joc rolul până la sfârşit...

alteori, vin înspre tine
ţinându-mi singură trena,
dar şi-aşa,
cu fiecare minut de singurătate-mplinit
am dureri înnecate în călimara mea,
şi mă-ntreb cât o să ţină?!
cu fiecare bărbat care nu m-a iubit,
am pierdut în iubire ceva,
ochiul tău îmi apare mereu pe retină,
cât mai am de trăit, de netrăit?
în orice adevăr se ascunde o minciună?
şi nu delirez...
când mă rog să rezist şi să-mi fie totuna!
numai ultimul gând al zilei vreau să-l păstrez,
dar şi el, trădătorul, în aceeaşi poveste...
se-aruncă-n fântână aproape ca luna...















Nu mă iubeam indeajuns
Trăiam un timp
când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu ştiam ce să simt
când am scos prima oară apă din fântână,
m-am pierdut
într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă...
domneşte o linişte soră cu viaţa
sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste şi de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se ştie
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum şi-l umpli de cuvinte


 Un pod între mine și mine
Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu tebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ
îmi va mai trebui o singură zi
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
 voi urca nişte scări
 voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată
să nu pot muri s-ar putea
nici alergând pe-un câmp de lavandă...
poezia să închidă ochii înaintea mea
ar face să-mi crească un cord în partea dreaptă
nu înainte de a trece singură ca-ntr-un regal
peste o curbură de ramuri numită arcadă...
până dincolo...din-co-lo...
infinit mai pierdută în vis
va fi un alt semn c-am invins
inima-mi va-ncepe pe-un rug să ardă
dar voi sti c-am terminat al vietii poem
cu doua inimi scris...







Râu- de- lumină
(Poetului Emil Almasan)
Recită-mi un pic din trecerea clipei
În nici o -ntristare  nu-i un destin să te-nvie!
 între cădere și zbor și printre lacrimi știi
de ce nimic fără dragoste nu e...

Vom arde-n tăcere pe același rug sau vom sta la o taină
privește-mă,   am o Lume în brațe și tot mă căiesc
poate știi tu cum se iese din întrebările lumii-
unele  poeme  se plâng, nu se citesc!?

Ca și tine scriu, uneori cu tâmpla izbită de stele
cu sufletul așternut pe jos,  de parcă-aș  vrea
sâ ardem întregi-ntr-o întâmplare-mpreună
pentru că și eu, ca și tine, -mi  caut veșnicia așa...

Da, te iubesc ! Te iubesc  fără să vreau
înainte de a ști ce lavă fierbinte ascund  în poeme
și-nainte de a ști despre acel  “Râu- de- lumină”
al tău, numai al tău, ce-ți  curge prin vene...
14.01.2019











Să fii fericit e cumplit-
te privesc puţin altfel cu aceiaşi doi ochi
stilul asta mă prinde, deşi-i banal
e cel înrudit cu fuga de-acasă,
tocmai de aceea
despre viaţă şi mine nu voi scrie la ziar
dar petrec cu mintea tot ce vreau să petrec-
de aceia steaua mea stă ascunsă-n iarbă,
în fine...
mă poţi desluşi, dacă vrei,
după inima cu care ne strâmbăm în vitrine...
sau după voce dacă mă pierd...
amândoi desenăm scări albe şi negre...
ţi-aduci aminte?
până mai ieri, când vorbeam de uitare
fără un azi când trăim ca şi cum
noi avem de urcat
pe un pian răsturnat în picioare!
ţine-mă de mâna strâns, să nu cad-
azi n-am să mai plec, cum n-am să mai vin,
să fii fericit e cumplit
c-o lacrimă ce-ţi râde din senin...








În rest...
Motto: “Mie dor de mine cu sufletul altuia’’(I.Teodoreanu)
            
Așa ne vom sabota căutările,
trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,
îmbrățisăndu-ne strâns sau chiar iubindu-ne
din când în când...
fericirea nu mai poate fi  densă,
avem de străbătut  în lat și-n lung
o lume  nebună
numai în intraductibilul gest
 îmbrățișarea e tot de tip semilună
simt mângâierea mâinilor tale, în toate
în rest...
aceeași tristețe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă
același suflet-al-meu  rănit ca o ciută
doar neîntâmplatele noastre  iubiri
dacă mai prevestesc,
c-o să ne punem dulceață pe răni,
din poezie făcută,
în rest...

11/12.01.2019

























EXERCITIUL DE UITARE...
din spatele fiecarei zile am ramas
sa citesc un testament lunii,
ca si cum numai in spatele oglinzilor mi-as vedea chipul,
si viata fara tine,pas cu pas...
eu, cea care te iubea atat, nu mi-e bine!
din spatele zilei de azi sa vad lumea
evadata din dragostea mea pentru tine!
nu stiu cine-mi indulceste gustul vietii amar
in temeiul credintei,incerc sa nu fiu trist
d-zeu nu clipeste,macar
sunt si eu, un biet purtator de chinuri
cum zice-n acatist...
sau, doar mi se pare...
ca din spatele fiecarei zile,
raman sa te traiesc
ca-ntr-un exercitiu de uitare...

































Joc de iarnă
Dacă ning și vezi că tac, cu sufletul   te strig,
tu pune-n vatră lemne
și ia aminte!
în jocul nostru în care nu ești se face frig...
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu știu de ce-ntorc luna pe toate părțile
(de ce cuvintele cu care scriu
sunt ace de brad ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte  povești...)
Privește!
focul naște-n zăpadă culori nepământene…
știu și când umbli peste tot în mine
și cum în lacrimă nu mă găsești,
cu sufletul te strig...
noi vom sfârși sugrumați de troiene!

De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu știu cât din mine îți mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
așa mă provoc, eu! rănindu-ne
și stând  agățați cu sufletul de stele
Cine-mi  mai hrănește mie sângele?strig...
(aprinzi sau stingi un  foc,  lasă semne...)
07.01.2019
Mi se pare ca tu esti ca si luna!
Cred ca mi-am pierdut sufletul
cu care scriam,
poate-i putin un singur vers
dar cu acelasi sarg te iubesc,
asa cum te iubeam…

Ma caut pe mine zi de zi,
de-i ploaie ,de-i vant,
si-mi spun ca daca tu-mi dai semne ca existi,
si eu sunt!

De-i noapte, de-i  zi
le pierd pe amandoua,
lespedea ta mi-apasa greu pe lacrima,
dar ,uite, azi, esti punctual meu de roua…

Mi se pare ca tu esti ca si luna
ce mi se zbate mereu sub pleoapa-mi uda,
de cate ori ma caut, dau cu ochii de tine
de aceea nu mai spun ca viata e cruda!


14.12.2014












Liniște de coșmar
O înlănțuire de imagini
într-o liniște de coșmar...
mă priveam dinafară cum citeam scrisorile
ce sunau ca niște sentințe
nu eram reală
numărătoarea inversă ajunsese și la ușa mea
scrijeleam zgomotos în pielea nopții
tot felul de rugăciuni
Innămețisem de frică...
patul îmi devenise  un fel de altar,
majoritatea miracolelor
dispar unde se pierd oamenii
dar mai ales în timpul unor procesiuni
speriată mă tot întrebam
pe care parte fericită a zilei
mi-era dat sau nu ...să cobor...
10.01.2019










Semn de întoarcere…
Plecările lungi, nu-s oare
semn de-ntoarcere scurtă?
bucura-mi viața cu o zi ca asta
trăindu-mi minutul de dragoste mută!
E un deșert de lacrimi
cu noi, fără noi
nu ne-nvață nimeni cum se trăiește
numai cum se moare
știm amândoi…
Vreau să-mpart clipa în două,
te rog stai la masă cu mine,
să privim amândoi pe aceeași fereastră
de la care mă uit după tine…
Ce să-ți cer, ce să-mi ceri
vezi drumul acela?
în fiecare dimineață
mă duce nicăieri…
Doamne, cum îmi bucuri tu clipa
ce trăim e un fel de a fi…
eu am sufletul dezrădăcinat
până când te vei întoarce-ntr-o zi…
Și peste spusele tale, nimic nu mai zic
Vom aprinde torte din toti trandafirii
numai tăcerea se va auzi în ecou
numai așa-nvața-vom împreună,
cum se iubește din nou…
                                             19.01.2015





Descărcare metafizică

E un fulger în inima mea...
e o revoltă în minte
şi un cutremur în trup
e tot ce are luna cu mine!
ca să mă rup, cum s-o putea
de tot ce îţi pasă ţie
de tot ce-mi păsa...
fulgerul întuneric aduce,
revolta te ţine treaz!
chiar dacă trupul
e răstignit pe cruce...
tremur... toată, azi!



Fericirea e o lucrare launtrica
vesniciile dintre doua secunde
pot fi magice
sau nu pot fi
pana descoperi ca minutul tau
e revelatia unui miez de zi...
de aceea fericirea e o lucrare launtrica
asa ne nescopera iubirea
pastrand cadenta
renastem in destin
ora, ziua, saptamana...
fara inceput si fara sfarsit,
uneori dintr-o sorbire
devii ortac...
pentru ca viata ne sapa la toti cate-o mina
n-ar fi rau
sa cobor in adancuri, sa ma-mpac
cu ideea ca-ntr-o zi
voi fi rapus de iubire,
(de-o altfel de lumina)
sau poate de-un hau
dar stiu in care minut
voi cobora in maruntaiele pamantului meu!
inaltimea sufletului sa mi-o inchid intr-un flaut-
si sa strig lumii
ca vesnicia mea a-nceput...
cu secunda in care
mi-e dat sa te caut...


Poeziei
sunt fericit cât sunt numai al meu
şi-al tău, poezie,cât o să pot...
mi se pregăteşte o moarte în care să mor
aievea, cu suflet cu tot?

 ascunde-te, poezie, în ochiul meu mort;
din cer până-n tălpi rana-i deschisă şi caldă
sufletul tău imprăştiat pe umeri ţi-l port
iar somnul meu e ucis de-o pasăre, parcă...

 nu mă iubesc dacă nu zbor...
nu-mi leg de nimic nici iubirea nici aripa...
fiindu-mi de tine nespus de dor
te renasc, poezie, ştergeţi lacrima!




UN ALTFEL DE COLIND
N-a scris nimeni un colind
pentru copii fara copilarie,
pentru inimi rupte-n confetti
sau rupte in doua...
pentru obrazul nemangaiat
pentru vina/de-a veni pe lume.
pentru zilele grele
si pentru cei ce mi-au strivit
in viata mea lumina...
nu s-a scris un colind
pentru milionarii in dragoste
nu pentru cei cu bani!
un colind pentru cei care tradeaza
dar si pentru cei care au parinti
dar traiesc toata viata orfani...
nu scrie nimeni despre cei care
in fata vietii ingenunchiaza!?
un colind pentru cei ce se sinucid/de dor
pentru cei ce n-au chei pentru usa din fata...
pentru elixirul ce sta de mii de ani
in sangele fratilor...
si daca ai fi singur pe pamant
FA-TI  timp
sa-ti aduni toate cuvintele
sau sa iesi din cuvant...
mai e timp iarna asta sa-ti bata in suflet un clopot
ce vesteste ,nebunul!
ca-i scrii vietii tale-un colind
Macar unul... 








(refugiu)
J'AI FAIT DES AILES COUPEES
UN SORTE DE REFUGE...
(Am facut din aripi taiate
un fel de refugiu...)





Inima cui n-are chip?

imi vine atat de greu/sa-ti recompun chipul
tu care existi in a doua mea tacere...
si stai ascuns in carnea mortii mele
si-n sangele meu/ca nisipul...

tu care esti si dincolo de mine
numai ca poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sarutului meu cu pas soptit
sa fie legat de tine/cu-adevarat

mi-s intrebarile mereu zidite
marginite-ntre ‚’ACUM si ALTADAT"
ai fost pentru mine un D-zeu
de la mine la tine un hau
nu stiu din ce limpezimi/-ntrupat...

viata mea e-ntre tine si tot
incrancenarea de-a mai iubi ma-nvie
un chip de ceata,uite!se-nfiripa...
iubesc eternitatea de o clipa
cu tine mort/si eu...aproape vie...

nici nu mai stiu ce e aievea,ce nu e amagire
poate EU nu traiesc-de mi se pare pustiu
poate TU n-ai murit...
care din noi isi infrunta noptile fara iubire?
inima cui n-are chip...!?
nu mai stiu..









Vorba poetului...
striveste-ma cu tot cu pleoapele
ninse din iarna iubirii dintai
cu tot cu stelele de deasupra
primului sarut/ai plecat...
rupte-s cuvintele-n doua din scrisori
si e foarte tarziu...

ti-ai sters pana si numele,cu ce placere
ai stins lumina din viata mea,ai plecat
ca un condamnat la tacere
am ales sa-ti sterg toate urmele
sa-ti decupez si iubirea din poze...
dar te rog,
dezleaga-mi mainile de tine...
pentru totdeauna
pe mine, mie, reda-ma!
vorba poetului...





Cine mă mai are...
Toate ale vieţii m-au măcinat, 
câte şi mai câte au muşcat din mine 
uneori m-au lătrat 
nu ştiu cine mă mângâie,  
cine mă minte 
cine mă mai are 
de-atât de des mă-mbolnăvesc, 
de cuvinte, 
viaţa când mă poartă pe palme 
când mă calcă-n picioare- 
praf de stele am risipit in oase 
adevăruri nerostite, voi 
ce staţi în mintea mea adunate  
ca-ntr-un castel părăsit 
cum mă zidiţi dacă viaţa mea tace? 
cum să iubesc 
dacă eu...am muţit!? 
 
iasi, 10.11.2017














Sunt vie...
Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă...
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti...și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp...
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară....




Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul
Îmi vine atât de greu să-ți recompun chipul
tu care exiști în a doua mea tăcere...
și stai ascuns în carnea morții mele
și-n sângele meu ca nisipul...
tu care ești și dincolo de mine-
numai că poate n-am meritat
sau n-a fost sortit
sărutului meu cu pas șoptit
să fie legat de tine cu-adevărat...
mi-s întrebările mereu zidite
mărginite-ntre acum și altădat
ai fost pentru mine un Dumnezeu
de la mine la tine un hău....
nu știu din ce limpezimi-ntrupat...
viață mea e-ntre tine și tot
încrâncenarea de-a mai iubi ma-nvie
un chip de ceată, uite! se-nfiripă.
iubesc eternitatea de o clipă
cu tine mort și eu...aproape vie...
nici nu mai știu ce e aievea, ce nu e amăgire,
poate EU nu trăiesc de mi se pare pustiu,
poate TU n-ai murit...







Inscriptie pe un servetel...
Prieten drag si bun...
si eu iubesc cu disperare toamnele
ma cheama mereu padurea si eu tot o aman
eu stiu ca poti fi totul intre mine si lume
daca-ti cer
chiar daca tot ce traiesc ma enerveaza...
caut zi de zi ceva anume
pentru ca n-am incetat sa sper,
chiar daca fericirea e o formula chimica
la care se mai lucreaza...
n-am incetat sa ne scriem poeme pe frunze
toamne vor mai fi
tot atat de frumoase ,stii bine,
am cuvintele care sa ti le spun pe buze
si reinventatele povesti...
daca te cheama padurea-ntr-o zi
ia-ma cu tine!
imi placi...
imi placi!asa
desperecheat de mine
cum esti...




Plec după mine, azi!
Plec după mine, azi!
Visele mi le cioplesc în stânci
lasă-mă să mor încet
azi soarele-n iarbă își caută clipa
viața și moartea cântă-mpreună
frumosul duet...
toate în mine țipă
valea-i toată plină de flori
desfac noduri din viața mea chinuită

ai văzut un pluton de execuție
într-un singur om?
merg desculță prin iarba lichidă
la orizont ... nici o armă-
.............................
SI plec după mine, azi
am două griji
să mă vindec de dragoste
și de teamă




Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini

Ştiu să îmbrăţişez, dar fără mâini,
ştiu să cânt, dar fără glas;
dacă pe mine din mine m-aş smulge
şi tot mai pot scrie despre ce a rămas...

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere intr-atâta răsfăţ -
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de cuvânt mă agăţ...

Între cuvânt şi mine-i iubirea,
între mine şi tot, un tumult!
E o formă de exorcizare, poezia,
un travaliu pe care ţi-l doreşti tot mai mult!

Sau, poate, e un chin în aducere
sau un canon între tot şi "a scrie"?
E la mine-n cuvânt o înfrângere
sau doar un exerciţiu de supravieţuire...

poate un exod sau poate o spadă -
n-am ştiut niciodată mai mult să m-ascult,
n-am fost copil şi n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut…

Există aceleaşi hăţişuri
închise-n aceleaşi dimineţi,
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieţi;

închisă într-o temniţă fără zăbrele
te strig, cuvânt! Neîntemniţată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele,
în care nu m-am dat vreodatăodată.

Am cuvintele la degetul mic,
ruinătoare durere într-atâta răsfăţ,
e o strategie pe termen lung fericirea,
de ea şi de tine, cuvânt... mă agăţ!





$$$$$
tainica,fugara frica,
argint viu pierdut prin corp
merg cu tine fara suflet
ca un trup de aer mort,

spuma-s ,visuri si topaz
ti-as ramane iarasi treaza
daca-n lacrimi n-ai fi stanca
ce-ncrusteaza in obraz

tu nu dori si eu intreaga,
spuma-s ,visuri si argint-
daca te-as uita pe tine
as ierta ca ma mai mint!(1992
Cine?
pamant desfacut in oglinzi,
da-mi ziua cea plina-
si de apa un cer
sprijinit pe-o nuia de lumina-
proaspat intoarsa din vis,hraneste-ma haina,
cu acelasi trup deschis
si ia-ma cu tine!
va veni cineva sa-mi taie
piciorul ingropat
de la ultima mea lacrima?
CINE?

Este şi hazardul în viaţa o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta
mi-am scris istoria
tristeţea şi durerea altora
nu mi-am făcut nici o piramidă/dar
am scris scrisori...
n-am cunoscut arma-ndragostitului
am avut grijă de stele
şi de cel iubit cu lacrima!
Mi-am zidit din inefabil o casă
mi-am cinstit iubirea cu trup de crin
fierbinte.



Poeme risipite
***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc
**
mi-ar trebui un paznic de taina
să-mi ţină socoteala născocirilor mele şi a mea...
mi-ar trebui un vis mai viu decât viaţa
şi cineva să mă tragă de mana
să nu cad în cer
iar lacrimile toate
să mi le-nsire pe linia orizontului
***
s-ar putea să mint?
dacă sângele
n-ar fi o voinţa obligatorie a naturii
dacă n-aş şti cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ţi-aş dărui făptura izbânzii încet să o simţi
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!



 (de dor)
noaptea-mi apasa sufletul
ca şi cum sub o piatra trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aştepţi mama-n acelaşi pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte şi zi
ca şi cum sub o piatra am fi...
De viaţa mă mai leagă un fir...
mama mă vezi? parcă-aş fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...


Studiu de caz
pentru toata filosofia lumii
suntem un studiu de caz
vine o zi cand nu mai poti transforma dorintele-n lumina
trecerea noastra pe aici
nu stiu de ce
nu mai inseamna
nici mantuire,nici extaz!
si tot ce traim nu mai trece prin sfanta sita
si pentru tot ce murim nu mai e timp sa spunem
si nu ne mai du pe noi in ispita...
doamne,
nu mai stim pana cand
ranile toate vor deveni matrite
pan'la refuz, umplute cu pamant...
si nu-mi ramane decat sa ma inchin
dezastrelor noastre inghetate-n lumina
ca o genuina trecere la divin...
27.06.2016



****
Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât…
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci…
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric…
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s  vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată…

Sunt bucurii şi dureri,
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat…
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu…
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu…

01.07.2016


Vreau nefiinţei tale să-i fiu...
pun la presat tot felul de flori şi... cuminte
prea cuminte pentru dimineţile tale
am să-ţi scriu
cum pot inventa idei despre cuvinte
şi cum vreau nefiinţei tale să-i fiu...

şi ploaie şi toamna cea vinovată!
de unde vin eu e o altfel de lume,
nici poate chiar
lumina sugrumată
nu naşte o dimineaţă-a durerii anume...

îţi plac dimineţile toate?
şi eu caut inceputul -
din preamulte eu vreau să-ţi scutur preaplinul
lasă-mă pe mine să-ţi inventez trecutul!
să-ţi scriu, să te cert şi să-ţi zvânt
în vorbe veninul...


Îngerului tău
În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine
și mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viață
vieții mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios și abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...


Poem  de  stare
în numele meu
numai iubirea trudeşte blajină
ca un ocnaş ce caută in adâncuri
cu ochii plini de nisip
un arc de lumină
ce eliberare de prezent,
câtă jeluire
sunt singură pe planeta mea mută!
mi-am cârpit inima cu ce-am avut
chiar şi cu fire de iută...
îmi întorc suferinţa pe toate părţile
pe umbra ta mi-e îngerul căzut
m-am rătăcit, strig- m-am rătăcit!?
de-mi  recunosc mai multe raiuri
ori nu-mi mai sunt destul nici mie,
nu pot să mai separ  tandreţea
de zgomotul lumii, de aceea
dau drumul pe ape la fluturi de hârtie
de-aceea , poate
mi-e sufletul strivit,
și scriu acest poem- de- stare
vreau să mă vindec de moare, strig
și de bă
scriind acest  poem de stare

nu mai vreau să mă vindec
mi-e sufletul strivit
mă recunoaste o singură moarte,
cea a bărbatului iubit...
dar vreau să mă vindec
cu acest poem-de-stare
cea a bărbatului iubit...
29.11.2018






Sufletul meu e plin de cuvinte
S-au implinit o mie de nopti/decand vorbesc cu ingerii/murim incet trecand  prin tot atatea patimi/chiar de nu-ntelegi sau nu vrei/singura greutate pentru noi e cerul/nu pamantul!/si fiecare lacrima cu viata ei...
Curcubeu inaripat!/tu n-ai nici-o vina/sufletul mi-e plin de cuvinte/cersind tot felul de culori/si-o altfel de lumina/murim incet,taraind dupa noi lacrimi/am ajuns  doua cruci tinandu-se de mana/sa mai implinim o mie de nopti/in tot atatea patimi...
28.10.2015

Mă duc spre noul meu...
pot fi chiar o nebună,  în atât de multe,  frumoase feluri...
atunci când reduc lumea mea la două persoane,
azi am curajul să umplu un vid fertil,
cu tot ce stă și nu curge...
doamne, cum mi-am regăsit dorința de confirmare,
de nerăbdare,
doamne, cum se plânge...
cu timidități false...
nu mai întrețin, de azi, iluzii
cu astfel de jocuri, de poticneli...
suferința mea mocirloasă mi-e datoare mie
mă lasă să mă duc spre noul meu...
sorbindu-mă cu tot cu poezie...

parcă asta ar fi ultima poezie de dragoste a lumii
și nu e...
până acum convingerile mele aveau numai ferestre mici
mereu închise, și mai mici mi se par...
dar acum mă iubesc prin tine...
și văd cum începe viața să prindă contur,
m-ai ghicit, vreau să pun un titlu de carte
pe propriul destin,
vreau să-mi scriu viața...
acum, tu mă-nveți cum să-mi las secunda-n lăcrimar
prevestindu-mi o fericire insuportabilă... Insomnii

scriu un poem la porţile nopţii
poate fi şi banal
numai descătuşarea să urce liberă
ca iedera pe ziduri
ca-ntr-un dans vegetal
şi-n zănatice jocuri de iele
spre toată lucrarea
din acelaşi trunchi
de-am fi să urcăm
până la stele…
dar tremur odată cu frunzele
şi sentimente făcute mănunchi..
nici nu mă mai văd de atâta verde
şi de atâta iubire
într-un singur impuls
de aceia mă-nalţ la porţile nopţii
eu să-ti fiu iederă
iar tu...
poemul din care
m-am smuls...


Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...


Azi iubesc un singur mâine

Acolo unde-ţi puneai tu capul,
în golul din claviculă
începe rugăciunea singurătăţii...
acolo îmi ascund
eu...cuvintele
dar nu ştiu până când...
de ieri iubesc un singur mâine,
şi-un singur vers
ori prea îndrăgostit
ori prea flămând...
E adevarat?
de-ntind pe pernă mâna
îmi pui seminţe-n răni
sau mi te-arunci în gând?
nu mi-e totuna,
de-ntreb!
trec viaţa pe curat,
încărunţesc în somn
săpând într-un destin supus
cu palme de soldat...
Nu-mi iese ruga, deşi ard
şi caut rătăcită
o mie de-ntrebări sărate
pe trupul meu de răstignită-
sunt suflet slab sau cântec mut?
fără cuvinte azi!
iubesc un singur mâine
şi-nvăţ cu noi ce-i de făcut...




Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi  chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi








mă cheltuieşti, iubire

mă cheltuieşti, iubire
mă prea cheltuieşti
că-mi vine
să mă ascund, de CINE?
în seiful ce-mi eşti...

cu ce boală, de boală, te lecui
iubire,
de nu mă-nveţi şi pe mine
cum să te cheltui...!?



Petală cu petală
Am plâns petală cu petală
există în orice binecuvântare
blestem
am plâns de durere, de iubire
de trădare
de dor, de plăcere
de tine lacrima mă tem!
aşa cum există blestem
în orice binecuvântare-
trăiesc vinovată de naşterea ta
şi mi-e greu
pentru că nu e o luptă egală,
cineva operează pe sufletul meu,
transformând lacrima mea
în cerneală

Iubesc petală cu petală
plâng de durere
de dor, de plăcere
de iubire
plâng de trădare
şi de cine mai ştie...
te iubesc pân'la blestem-
lacrimă ce naşti cuvinte
poezie sau poem...
îţi cad la picioare cuminte-
şi  mint că eu scriu poezie/de fapt
cerneala din lacrima mea mă scrie...