icaDoamne,
duşmanilor mei le-ai încurcat socotelile
când suliţa ,de ei aruncată spre pieptul meu,
ai dat-o în seama lui Zenon
s-o îmblânzească să nu-şi atingă niciodată ţinta.
Dar, vai, ai uitat Doamne
să le fereci gurile
care despre mine tot timpul clevetesc.

De se poate, te rog, nu amnistiere
ci măcar amuţire parţială să dai Doamne
ca eu să-i privesc
şi de muţenia lor să mă înveselesc.





***…


Acum, când nici măcar nu ştiu
de sunt hăitaş sau de sunt pradă,
o boală veche mă mai vizitează,
septembrie nevindecată rană,
strângând în scrâşnet de şenile dinţii,
că ceasul meu nepotrivit sau potrivit
de după nu ştiu ce,
nu îmi indică decât un întuneric
de care încă nu m-am lepădat.


***…

D-lui. T.Stickney


Cu ochii închişi nu mai
trăiesc cu clipa
că nevăzând-o ea mă fură
şi de atâtea ori prădat de clipă
îmi tălmăcesc bătaia prea concretă
a inimii
"ÎNCHIDE OCHII ŞI TRĂIEŞTE CLIPA!"


***…


În ochiul pământului de acum aşezat
notez ultima zi a fiecărei treceri
notez ultima lacrimă a fiecărei iluzii
pe care pământul şi-o face visând
îmbrăţişarea ce nu se întâmplă
din lipsa acută a miresei
de multe milenii aşteptată.

Cometa, regina atâtor visuri
şi imboldul aceluiaşi prepetuu
început de mişcare pe de rost învăţat
se răzgândeşte mereu.

În ochiul pământului mi-e mare tristeţea
mai mare decât a mirelui
veşnic (mereu) refuzat de mireasă.


Sindrom


Simt cum harta creierului meu se modifică
cresc oceanele, se scufundă continentele
sunt aproape înecat şi aştept
să se sfârşească odată cu toate
dar,
se împotriveşte Everestul
care mă împinge spre marele Foc
să-mi evapor oceanele.


Invitaţie


Să mergem iubito în ţara lui Brahma
şi să ne rugăm nemişcaţi pietrei
să ne rugăm nemişcaţi şi să aşteptăm
să ne evadeze gândurile din ţeastă
să facă dragoste şi noi să fim mulţumiţi.
Să mergem iubito în ţara lui Brahma
să ne căsătorim gândurile
că noi cât am vrea, limita trupească,
tot departe ne ţine.
Să mergem iubito în ţara lui Brahma
să rupem lanţul sclaviei faţă de trup.
Să împletim din gânduri frânghia
pe care o să urcăm la apus
mai aproape de Brahma
mai aproape de noi.


Elegie mamei


Ca să fiu
ţin minte că silit să mă scald,
în apa vie din pântecul tău,
înnebunitor de roşu,
m-am îndrăgostit nebuneşte de verde,
verdele loc în care curtată de tata,
ai hotărât să mă laşi să mă scald
în balta de vie apă înroşită de aşteptare
a celui care m-am nimerit să fiu eu
înnebunit de roşu,
nerăbdător mi-am făcut loc şi-am ieşit
ţipând,
văd caii, văd caii verzi.

Nici acum nu-mi prea dau seama
de ce tocmai, în pajişti,
în care caii păşteau,
verzii cai,
a trebuit să mă laşi să mă nasc
şi să încalec pe verdele cal,
care înnebunit, de nebunia-mi de roşu,
să mă poarte spre înnebunitoare locuri
unde nebune lucruri,
mă ungeau rege.




Uluit m-am frecat la ochi,
a îndoială
şi de atâta nebunie lucidă,
am început să bat cu pumnii
în tâmplele-mi, înguste intrări
prin care acum voiam să scurg
speriatele locuri nebune,
nebunele lucruri,
să-mi sperie verdele cal
care fugind de sub mine
să-mi lase pământul brun de mânie
ameninţător să mă scuture
să mă strâng din întins ce eram
şi nelămurit să alerg
pe drumuri fireşti, pe care,
mai dinainte de-a fi,
mă remarcasem ca luptător iscusit,
apt să înveţe să lupte acum
şi alţi arcadieni izgoniţi
de verzeala înnebunită,
de nebunia de roşu.