conofrePoema ‘naltei domnișoare

Ziua începe cu o ploaie ușoară
ca pentru fragi,
cu pălăria de foc
pe care o port,
cu aerul subțire
al degetelor mele înalte,
cu frasinul acela din gândul tău…


 
Aromatul lemn

Aromatul și uscatul lemn
al legănului meu
fusese al unei corabii
rămase la mal pentru totdeuna.
În locul acela, nisipul,
trecut dintr-o palmă într-alta,
din când în când îmi amintește
de o corabie,
de lemnul uscat și aromat
al leagănului meu.

Copil al rădăcinilor

Copil al rădăcinilor de apă,
atunci când păsările tac,
pentu o clipă,
ating libertatea cu buzele
și respir cântecele de dragoste
venite dinspre un fir de iarbă…

Alături de ierburi

Cineva îmi pune numele
alături de ierburi,
bătăile inimii
în apropierea
liniștitelor pâlcuri de plopi,
pentru ca iarna,
păsări ușoare din alte lumi,
să migreze spre numele meu,
spre bătăile inimii mele.

Autoportret

Sunt o fată
căreia îi place
să adoarmă uneori
cu capul pe un vas mare de lut…
Simt prin somn
cum fața, părul și trupul meu
se bucură
de găzduirea ochilor voștri…
Numai vasul mare de lut
nu-l vedeți.
Pe olar nici gând să vi-l amintiți,
nici gând…
Asemeni lui

Cineva,
asemeni unui nebun îndrăgostit,
începe ziua
și plouă cu de la sine putere,
topindu-se undeva
la liziera pădurii,
furișându-se
în lanurile cu ierburi înalte,
spre o nalbă
ce-l ascunde mereu.




Apa de pe muguri

Transparentă și odihnitoare,
apa de pe muguri
udă palmele crângului,
oglindește un cântec al arinilor
ce se revarsă precum un voal
spre locul din care
tocmai a plecat o pasăre.

Egretă, albă închipuire

Egretă, albă închipuire
a ploii târzii și continue,
îți odihnești capul sub aripă
visând la ierburile
ce va să vină,
la ierburile tinere
ținându-se sfios de mână…


Livada cu ceața se-ngână

S-a copt cimbrul pe dealuri.
E bun de cules cu gura
înainte de a săruta ierburile toate
și cerul.
Mă-ntorc cu privirea spre arbori
și pietre,
las în urmă drumul
spre ținutul cu floare de fân,
livada cu ceața se-ngână…





Printre ierburi

Era un gest obișnuit al lunii
să-și trimită
tristețea ca pe un gât de lebădă,
printre ierburi,
până la trestii
și mai ales până la tine,
tu, cel care lași uneori
o urmă incandescentă,
noaptea,
pentru ca pădurea
să poată merge pe ape.

Pari a fi corb înserat

Tu pari a fi
corb înserat și pustiu
cu aerul nopții în vene
rătăcești pe ceruri,
zburând uneori
deasupra unor hărți ciudate…
Ce bucuros și ușor
este sângele tău,
ridicându-se peste câmpii,
jucând în flăcările
de pe comorile inimii
și apoi spălându-și cămășile nevăzute
în nunțile repezi ale izvoarelor!

Acopăr noaptea pământul

În somn,
acopăr noaptea întregul pământ,
port făclii ce ar putea pârjoli
grâul și cuvântul din inima lui,
rătăcitor ca dragostea,
înflorind un salcâm,
sunt un fluture-pelerin
cu o singură moarte.

Sunt femeia ce seamănă
cu măcrișul

Sunt femeia ce seamănă
cu măcrișul,
înfloresc dimineața-n câmpie,
și sunt la fel de liniștită
ca o inimă înainte de somn,
o inimă preschimbată-n cocor,
pe o stampă…

Gutui albastru

Trăind adesea
cu frunzele alături,
am început să mă subțiez
și sufletul meu
să cuprindă cu blândețe
numele oricărei nervuri
ce așteaptă ziua
să înfloresc
sub privirea unui bărbat
îndrăgostit,
în preajma unui gutui albastru…


Îndrăgostit fiind

Duhul ierburilor,
venea în visul meu
și-mi spunea
cum să mi-l apropii,
încendiind zilele
și salvând doar o parte din mine
pentru a-l putea primi doar pe el
în așternutul de lebădă
în care mai adorm uneori.