dd Lacrimi și spini

E lacrima mea
Diamantul de pe degetul tău,
E fiecare neliniște adormită
Printre suspine.

În fiecare seară,
Mă așez în genunchi
La poarta inimii tale
Și smulg, cu palmele goale,
Spinii răsăriți din pulsul ei.

Te iubesc printre zile
Așa cum tu m-ai iubit printre rânduri.




                   În cimitir

A strâns bani mai abitir
Decât arivistul Scrooge
Și-a ajuns în cimitir
Cel mai bogat de sub cruci.

Îmbrăcată în cașmir-
Un deliciu în culori-
A ajuns în cimitir
Moarta ce-a făcut furori.

A trăit într-un delir
Fără niciun Dumnezeu,
Și-a ajuns în cimitir
Cel mai mare derbedeu.

Slujba lui de musafir
Nepoftit l-a consacrat
De-a ajuns în cimitir
Mortul cel mai evitat.

Peregrin sub coviltir,
Neputând sta într-un loc,
A ajuns în cimitir
Mortul cel mai sărăntoc.

A mâncat cât porcul, jir,
Astfel, el a stabilit
Un record în cimitir:
Gabaritul depășit.


          E un cerc

E un cerc cu un ochi închis
Iubirea aceasta dintre noi.
Face echilibristică pe suflete
Fără chingă de protecție
Până se despart inimile care l-au compus.

E un cerc cu o limbă ruptă în  două
Iubirea aceasta dintre noi.
Cuvintele-i amestecate devin străine
Cu fiecare unduire perfectă
A timpului.

E un cerc gol
Iubirea acesta dintre noi.
E cu oftaturi patinate.
Degeaba răzuim rugina,
Nu se umple.
Nu se învârte.

E un cerc cochet cu pălărie violet
Iubirea aceasta dintre noi.
S-a vândut ieftin la taraba destinului
Pe un pumn de orgolii.

E chiar un cerc.


                 Sonet

În ziua ta, te zbați ca o aripă
De care-atârnă jalnic doar pietroaie,
Ca două ramuri brațele se-ndoaie,
De ce furtuna se stârnește-n pripă?

Cu timpul, în zadar, te iei la trântă,
De-a curmezișul lui încerci să te așezi,
Dorințe goale refuzi să mai visezi,
De ce, când lupți, mereu, tu ești înfrântă?

La câte-înmormântări să mai pui jerbe,
Să-ți vezi sufletul amărât cum fierbe
La flacăra nestinsă-a lumânării?

Cât să aștepți să guști boala uitării?
E greu să-aștepți, să vezi că-ți vine rândul,
Iar când să-l vezi, adormi de tot, visândul...


                   Luna plină

Noaptea, după colț, pândește
Luna plină
Cerul cum îl peticește
Și-l alină
Și cum toarce-n cimitir,
Angelină,
Lacrimile-mi din potir,
Asasină,
Hotărâtă, nu se-îndură,
Mă dezbină
Și-mi croiește pe măsură,
Să mă țină,
Trenă plânsă și durută,
Ce haină!
Cu amar și dor cusută
Și-ață fină.

Dau cu tălpile de cer,
În surdină,
Implor stelele să pier,
Să fiu tină,
Trupul frânt și istovit
E-o ruină,
Singură, m-am regăsit
O străină.

Luna, după colț, privește,
Din lumină,
Sufletul cum se coclește
Sub rugină.