cop nlNina Lavric scrie pentru o descărcare sufletesacă, ea nu are pretenţia unei creaţii de profunzime, urmăreşte artisticul, esteticul mesajului poetic  prin versul clasic uşor şi pătrunzător în mentalul lecturantului. Versurile sale sunt pline de portrete fermecătoare şi de bucurie a vieţii ,,Ce mult eu ador dimineaţa/ Când roua îmi mângâie faţa/ Cu raze de clipe senine/ Venite uşor înspre mine! “ (Ador dimineaţa).  Bucuria vieţii se configurează cu seninul ce râde ,,Râdea seninul cu rouă/ Într-un târziu zăpăcit/ Clipa despica în două/ Un orizont răvăşit”. Ce e mai important decât viziunea dincolo de real? Doar o inimă şi un suflet de poet pot să traverseze realul.  Pentru aceasta poeta se foloseşte de harul poetic divin şi personalizat în creaţia poetică aşteptând un debut deloc grăbit până la cristalizarea stilului, formei reprezentative pentru definirea creaţiei.  Odată convinsă de aceasta, poeta a aflat şi editorul potrivit pentru o frumoasă prezentare.  Cunoscutul om de cultură, poet, jurnalist, cu o carte de vizită impresionantă şi Director al Editurii  ECreator, Ioan Romeo Roşiianu, în activitatea sa de multe cărţi editate, a înscris şi această carte de debut: ,,Căutai iubirea”  a poetei  Nina Lavric.  Cartea se dovedeşte a fi  un tom valoros de poezie prin valoarea artistică a creaţiilor, prin talentul autoarei, dar şi prin universul poetic  fabulos de cuprinzător  peisagistic şi sentimental.

,,Căutai în ziua albă o lumină/ O lumină vie, precum Dumnezeu/ Şi găsii cuvinte ce răsună: / - Inimă de vis e templul tău! (Tu eşti zeu).  Nina Lavric este o poetă cu o dureroasă experienţă de viaţă ce probabil a contribuit la decizia acestei îndeletniciri. Zeii au sortit-o la o nefinalizare a iubirii şi ea căuta şi încă mai caută acea împlinire luptând pentru iubire, deşi trădată ea mai speră ,,Eu/ Rămas-am /Tot aceeaşi rază/ O iubire vie/ Şi semeaţă! (Şi iar iubirile), ,,Nu căuta iubire acolo/ Unde n-a fost niciodată!/ Culege-vei ruşine/ Şi-o vamă tristă-n viaţă (Iubire tu să izvorăşti). Se vede că poeta scrie cu lejeritate că se ocupă de o pasiune dublată de un sacrificiu şi doreşte o rezolvare, o împăcare, o purificare a sinelui ,,Îmi trec  fiori prin mădulare/De-mi strigă corpul tot: Mă doare!/Prea neagră-i noapte şi urâtă …/ Dar n-are cine să mă audă!. (Ah, viaţă). A pierdut multe în viaţă poeta, ar fi păcat să piardă şi poezia!