Călătoriile astrale ale prozatorului Eugen Baciu

Gelu Dragoș

Cu o viață tumultoasă, când la suprafață, când în subteranele pământului, la Sănic Prohova sau Aninoasa, Eugen Baciu nu s-a văzut un om împlinit până când nu s-a apucat de scris.
Era și este chemarea lui. A publicat pentru prima dată romanul autobiografic „Aşa a fost să fie” (2013, Editura RBA MEDIA, Bucureşti). Vor urma, cărțile „Eterna Moştenire” (versuri, Editura RBA MEDIA, Bucureşti), „ Emanuel şi Casandra”, (2015, Editura RBA MEDIA, Bucureşti), „Împotriva Destinului” (2016, Editura Genius), „Misterioasa viață a domnului Marlow” (2017, Editura Favorit),  „Fiul Luanei” (2020, Editura Favorit) şi „Povestea unei Dorinţe” (2023 editura ECREATOR Baia mare).
Colaborează la antologiile literare „Nemuritorii cuvintelor” şi „Iubirea dincolo de vis”, tipărite sub egida Revistei Internaţionale de Cultură „Popasuri Culturale Româneşti”.
În 2016, la îndemnul „Bibliotecii Cronopedia”, participă cu un grupaj de poezii la o nouă antologie din ciclul „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”, intitulată „Poezie şi suflet”.
Anul trecut participa cu câte un grupaj de poezii la antologia, sub egida editurii „eCreator” din ciclul ˮVara din Suflet” și „Defilarea Cuvintelorˮ.

ÎNTRE VIS ȘI VIAȚĂ

OLIMPIA MUREȘAN

Motto: În fiecare clipă a vieții suntem cu un picior în poveste și cu celălalt în gol...

Scrierea are patru părți distincte cu titlurile: Fata din vis, Serena,  Călătoria și Drumul speranței.
Cu toate că are această împărțire,  la povestire se poate cu ușurință observa că există o continuitate a desfășurării întâmplărilor relatate.  
Apare același personaj - Luca - ce pendulează între vis și realitate.
Tot ceea ce simte fiind treaz sau adormit, perioadă în care visează o serie de întâmplări reale sau închipuite, ele au loc a se exprima în aceste povestiri.
E o chemare din astral, simte o lumină benefică ce-l atrage și-l îndrumă spre înalt, se lasă condus de energia luminoasă și de sentimentele de iubire pe care le simte.
Pare a fi un om lipsit de apărare și discernământ, dar pe parcursul derulării evenimentelor, se dovedește că a fost foarte determinat în a-și vedea visul împlinit.
Idila începe printr-o întâlnire astrală care-l poartă pe eroul principal prin vis și prin realitate până la deznodământul fericit când el, omul spiritual e convins că trebuie să păzească comoara ascunsă-n Munții Apuseni,  la un loc sacru din România.

Dincolo de mesaje astrale, dincolo de ezoterism

Gabriela Dimitriu

Scriitorul și poetul Eugen Baciu (sub numele adevărat, Isar Eugen) s-a născut la 14.09.1962, în comuna Podul Ursului, județul Prahova.
Prima sa carte publicată este: ”Așa a fost să fie” și a fost tipărită la Editura RBA Media București, în anul 2013. Este o carte autobiografică.
Urmează apoi multe altele, cum ar fi: ”Eterna Moştenire” (versuri, Editura RBA MEDIA, Bucureşti), romanele: ”Emanuel şi Casandra” (2015, Editura RBA MEDIA, Bucureşti) , ”Împotriva Destinului” (2016, Editura Genius), ”Misterioasa viață a domnului Marlow” (2017, Editura Favorit, ”Fiul Luanei” (2020, Editura Favorit) și ”Povestea unei Dorinţe” (2023, editura ECREATOR Baia Mare). Între timp, colaborează la antologiile literare: ”Nemuritorii cuvintelor” și ”Iubirea dincolo de vis”, tipărite sub egida Revistei Internaționale  de Cultură: ”Popasuri Culturale Româneşti”.
În 2016, la îndemnul conducerii Bibliotecii Cronopedia (Club de scriere literar¬ artistic), acesta participă cu un grupaj de poezii, la o nouă antologie din ciclul: ”Metamorfozele  naturii – simfonii albastre”, intitulată Poezie și suflet. În 2024 se alătură cu un grupaj de poezii, la colecția antologică sub egida editurii: ECreator, din ciclul: ˮVara din Suflet” și ”Defilarea Cuvintelorˮ.

Călătorie între vis și destin

Adriana Crăciun

Publicată în 2025 la Editura eCreator din Baia Mare, „Chemare din Astral” de Eugen Baciu este o proză scurtă ce explorează dimensiunile ascunse ale conștiinței umane, îmbinând elemente de realism magic, mitologie și gândire profund spirituală. Autorul creează o poveste în care visul și realitatea se întrepătrund, invitând cititorul să își pună întrebări despre destin, credință și percepția lumii dincolo de ceea ce este vizibil.
Eugen Baciu, născut pe 14 septembrie 1962 în comuna Podul Ursului, județul Prahova, sub numele de Isar Eugen, a avut un parcurs de viață divers, marcat de experiențe ce au influențat profund scrierile sale. După ce s-a stabilit în Slănic Prahova, și-a continuat studiile și a lucrat în industria minieră, având ocazia să cunoască oamenii și poveștile lor. După Revoluția din 1989, a ocupat diferite funcții, iar din 2000 s-a mutat în București, unde a descoperit pasiunea pentru scris, inspirat de un autor ale cărui lucrări le dactilografia. Această întâlnire a fost declanșatorul carierei sale literare, debutând cu romanul autobiografic „Așa a fost să fie” (2013), urmat de mai multe volume de poezie și proză.
Cartea „Chemare din Astral” aduce în prim-plan tema călătoriei astrale, tratată ca un proces inițiatic, o căutare a sinelui prin...

Întâlnirea cu aștrii

Iulia-Maria Ciherean

        Autorul Eugen Baciu ne propune un volum scurt, apărut la editura băimăreană, condusă cu grație și-un devotament desăvârșit de scriitorul și criticul literar Ioan Romeo Rosiianu.
Volumul face parte din colecția Proza și apare în anul 2025.
        Volumul debutează cu o fișă de autor, plus o notă de autor, unde găsim diverse explicații și linii despre prezentul volum.
Autorul mărturisește că: ,,În această poveste, idila începe într-o întâlnire astrală. Întâlnirile astrale sunt de fapt drumuri către alte lumi. Aceste călătorii se pot face conştient sau fără să ştii ce se întâmplă. De fapt, visele pot fi considerate ca fiind călătorii în astral. În această poveste avem de-a face cu două persoane care se întâlnesc în astral şi de acolo începe incursiunea lor. Ea primeşte învăţătura acestor abilităţi de a călători în astral conştient unde îl întâlneşte pe el, intenţionat, ca o provocare pentru ceea ce avea să urmeze, iar el nu percepe aceste întâlniri ca fiind unele evidente ci le consideră doar nişte vise de noapte.”

TRĂIRI ÎN PLANUL SIDERAL

Valentin Lupea

        Născut în 14 septembrie 1962, în comuna Podul Ursului, județul Prahova, Eugen Baciu, alias Isar Eugen, se mută cu familia în localitatea Slănic Prahova, încă de la vârsta de 5 ani, unde va urma cursurile Şcolii Generale de băieţi, după care-şi continuă studiile liceale la Liceul de Petrol TELEAJEN, din Ploieşti.
          După satisfacerea stagiului militar, își începe activitatea profesională la mina de sare din Slănic Prahova, după care se transfeă la Exploatarea Minieră Aninoasa, în Valea Jiului, de unde, după disponibilizările maive din 1997, se reîntoarce în oraşul Slănic Prahova.
          La începutul anului 2000, pleacă spre București cu dorința de a începe o viață nouă, angajându-se ca administrator al unei propietăți private, unde lucrează până în anul 2019, când pleacă la muncă sezonieră în Grecia.

Poezii de Violeta Mitru

Violeta Mitru

Grădina cu miros de frezii...

A intrat în sat, pe seară,
Primăvara cu miroase,
Flori în pumni, cunună-n plete
Și-o rochiță de mătase...

Ochii cerului albastru,
Față, strop de lună nouă,
Zâmbet mic în colțul gurii,
Iar pe poale, rând de rouă...

A făcut popas în curtea
Casei albe cu pridvor,
Pe băncuță-a pus bocceaua
Doldora de flori cu dor...

Poezii de Alex Halațiu

Alex Halațiu

Iubesc fanatic

Iubesc fanatic astăzi, ca un nebun stingher,
Ce nu-și mai știe locul și nici ce-a fost ieri.
Iubesc pe viață și pe moarte, fără prescrieri,
Iar când finalul e aproape, iubesc și mă ofer.

Iubesc fanatic astăzi, chiar pentru amândoi,
Cu toate că sunt de lume și de tine desprins,
Dar asta nu mă oprește să te iubesc ascuns,
Cu gându-mi la un noi și la un viitor în doi.

Iar dacă înșiși zeii nu-mi vor da dreptate
În dragostea deplină pe care ți-o tot port,
De dragoste sau de moarte, un ultim efort,
Le...

Poezii de Cosmina Panca Moldovan

Cosmina Panca Moldovan

STEA ÎN FLOARE

Știu că-mi pierd vremea
în visare,
că mă îndepărtez ușor de realitatea înconjurătoare,
că nu e bine,
că ar trebui să trăiesc aici și acum
ca și cum mi-ar fi ultima clipă,
la intensitate  maximă,
doar că lumea cu obișnuințele ei...
nu mă mai bucură!
Sufletul din mine se zbate
de dor și drag...
Sigur că vor mai trece ani...

Poezii de Ioana Zidărescu

Ioana Zidărescu

ULTIM  AVANPOST

Mi-e-n sânge undeva, pierdut,
Un timp ce are zâmbet să mă coase,  
Ca o tăcere,  tandră,  de mătase,  
Înapoi... în Unul!

Mi-e prin eoni pe undeva,
Uimită certitudinea,
Că am o casă,  casă mea,
Albastră,  pe o altă stea...

Că înfiat Pământului i-am fost
Adesea într-un împrumut anost,  
Ce-și recunoaște,  strict, ca unic rost,
Vânarea de Lumină cu-orice cost!

Lumina! Ultim avanpost!

Whisky, cowboys și capre – despre 8 Martie

Cristian BODNĂRESCU

Jhonny avu o noapte zbuciumată, duelul de a doua zi nu i-a dat pace. Totuși nu putea renunța și fugi, toată societatea newyork-eză l-ar fi considerat “gay”, pe atunci nefiind un titlu “prea” onorabil. Așa că în dimineața zilei de 8 martie 1857 își trase hotărât cizmele de cowboy și ieși în oraș.
Călărind un veritabil Thoroughbred, protagonistul nostru face din mers cu ochiul doamnelor mature și tinere de pe uliță, cât își descheie vreo 2 nasturi de la cămașă, spre a-și dezveli pieptul proeminent. Ajuns în birtul “Black Beard” (since 1680 Trade Mark), chemă barmanița cu o lovitură convingătoare în masă (în acel an drepturile femii încă nu erau revendicate). Deîndată apăru o tinerică amabilă, îmbrăcată provocator, dar sărăcăcios.
  “ –  Yes Sire, what can I bring you?” … I am waiting….
– Ai răbdare fă, nu văzui că mă-necași? Damn bitch! Spuse Jhonny, scuipând. A whisky, please!”

GLORIE EROILOR NECUNOSCUȚI | MEMORIALUL GHERLA

OLIMPIA MUREȘAN

Motto: „Mai spune-mi tată o poveste,
Despre acei ce au luptat
Și uneori viața și-au dat,
Pentru o lume ce nu este.
Stau scrise-n pagini fapte mari/ a celor ce-și iubiră țara
Și-au înfruntat focul și para,/Cu brațul lor de oameni tari.”
(„Mai spune-mi tată...”de Oancă Aurelia)
„Iorga: Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții.”
Pe pereții Memorial Gherla stă scris:
„Unii oameni
                      aprind lumânări/ la biserică
                     pentru aceia care trebuie
                                           să fie povestiți.”. (Teodor Zaica)
-sau: „De câte ori mă gândesc la trecut, îmi dau lacrimile—de câte ori mă gândesc la viitor, plâng de-a binelea”.
-sau: „Să povestim, să povestim fără de încetare să povestim! Acesta era Ordinul Seniorilor; din celulă, pivniță sau baracă. Povestirea ca act de memorie și creație constituie singurul remediu prin care dizolvăm granițele dintre vis și realitate, dintre frică și pieire, dintre je și moi, eu și mine”.    (Ion D. Sârbu)

Lumea de sub pământ

Adriana Crăciun

În mijlocul iernii, sub un cer cenușiu și înghețat, o echipă de exploratori avansa prin viscolul necruțător al unei regiuni necunoscute. Pământul era înghețat bocnă, copacii împodobiți cu zăpadă păreau statui tăcute ale unei lumi abandonate. În fruntea grupului, profesorul Dima, un geolog pasionat, studia hărțile vechi care sugerau existența unei fisuri misterioase în această zonă.
După zile întregi de căutări printre munți ascunși de ceață, echipa descoperi o grotă colosală, mascată de un strat gros de gheață și praf înghețat. Aerul era ciudat de cald în interior, iar pe măsură ce coborau, pereții grotei începeau să strălucească într-o lumină slabă, albastră. Fisura părea să fie mult mai adâncă decât orice grotă cunoscută de oameni.
— E imposibil! murmură Dima. Acest loc nu ar trebui să existe...
Pe măsură ce înaintau, detectoarele de radiație începeau să vibreze slab. În aer plutea un gaz necunoscut, bogat în heliu-3 și compuși care nu ar fi trebuit să existe la suprafață. Era posibil ca această cavitate să fie conectată la camere magmatice ascunse sau la o rețea de caverne interioare ale Pământului?

REAZIMUL SUFLETULUI (Anul acțiunii - 1904)

Eugenia Coman

Reîmproprietărit de noul an, cu dorinţa de a-şi da silinţa a lăsa neşterse urme pe unde trece, studentul Nicolae Titulescu vrea să vie cât mai curând ziua când românul va figura cu strălucire în concentrul european intelectual; pentru aceasta, spune el, nu trebuie nici războaie, nici multă dibăcie politică, ci numai muncă (27 februarie 1904-ziarul Cronica).
Respirând de peste trei ani aerul Parisului, Nicolae se strecoară prin coridoarele protipendadei, cu îngrijire a nu se lăsa atins de ruina sufletului. Pentru el, capitala Franţei este un soi de amestecătură de naţii, venite de dincolo de Mediterana, din estul Europei şi din ţările asiatice.
Mult râvnit, acest oraş are meritul de a împrăştia cu prisoase gustul unei vieţi libere, neîmpovărate. Este un adevăr de neocolit, că boierimea crescută în şcolile Parisului îşi găseşte uneori alunecare şi spre cele urâte. Cei în vârstă, care nu vor a se deprinde cu schimbarea, spun că acest veac a început cu multă decadenţă, şi că aplecarea tineretului spre obscen, ba chiar spre depravare, iese vrând-nevrând la suprafaţă, ca untdelemnul deasupra apei, ceea ce aduce umbrire omului, de oriunde ar veni el.

SFÂNTA PERJĂ DIN ANŢĂRŢ (parodie la pies…

Angelina Rosca

personajele

LISANDRU – tatăl lui Nichita
NICHITA – fiul lui Lisandru
ELENA – soţia lui Lisandru, dar şi mama lui Nichita
ANA – logodnica de la Chişinău a lui Nichita, dar nenora lui Lisandru şi a Elenei
 ILEANA – vecina
UN BERBEC – care nu-i Imanuil
O PERJĂ – care-i sfântă

Acţiunea are loc şi până azi la teatrul A. S. PUŞKIN, care-i şi academic

MELON sau CAPETE DE FEMEI

Marian Ilea

(piesă de teatru în două acte)

Decorul

Cârciuma „La Dudinski”: scaune, sticle de băutură pe mesele de tablă verzi, într-un colţ două mese lipite, cu farfurioare pline de fursecuri. E parastasul sculptorului în piatră Melon. Acţiunea se petrece către seară, când cei invitaţi, venind de la cimitir, intră în cârciumă. Se aşează. Se ridică. Povestesc despre răposat. Domnul Dudinski îmbrăcat în hainele de lucru e la barul din dreapta, va servi la mese. Ceilalţi îmbrăcaţi în costume. Irina (fosta iubită a sculptorului) îmbrăcată în fustă neagră, cămaşă neagră, pantofi negri şi sacou negru.

(11) ARTA CÂRMUITORULUI ŞI A EDUCATORULUI, UN SINGUR BINE

Valentin Lupea

          Arta îşi realizează scopul atunci când produce plăcere, care plăcere variază în funcție de caracterul artei, precum şi de gustul și vârsta auditorului, însă nici chiar plăcerea delectării raționale, cea mai înaltă pe care o poate furniza arta, nu este un scop în sine, deoarece artele imitative sunt arte instrumentale.
          Cea mai autoritară artă, aceea care poate   fi cu adevărat denumită arta dominantă, este cea etică şi politică, arta regală a regelui filosof, artă preconizată de Platon.
          Pentru a ajunge la o concluzie, va trebui să luăm în considerare, înainte de toate, utilitatea etică şi socială a artelor frumoase, deoarece, omul de stat culege doar efectele delectabile produse de muzică şi dans, de poezie şi pictură, şi le adoptă în chip de unelte de modelat caracterele.
          Cu toate că oamenii de stat se preocupă cu armonizarea, în modul cel mai bun a muncii şi distracţiei tuturor cetățenilor, responsabilitatea lor de căpetenie rămâne educația tineretului.

Filosofia indiană și sublima ei subtilitate (VI) | Partea a V-a

George PETROVAI

E. Hinduismul

    Cu peste 500 de milioane de credincioși, hinduismul reprezintă religia marii majorități a indienilor. Dar este el cu adevărat o religie, atâta timp cât n-are un întemeietor, n-are o doctrină bine precizată și un cult unitar (reprezentanții lui nu țin la doctrină și la cult, ci se mândresc cu toleranța hinduismului față de toate concepțiile religioase) și atâta timp cât găzduiește de-a valma forme superioare de religiozitate și unele dintre cele mai elementare? Indologii, de altminteri, recunosc că este vorba de o religie cu totul aparte, respectiv că „hinduismul n-ar fi o religie în înțelesul obișnuit al cuvântului”. Chiar omul politic Jawaharlal Nehru (1889-1964) subliniază în Autobiografie că nu o dată s-a spus despre hinduism „că n-ar fi propriu-zis o religie în sensul obișnuit al cuvântului”.
    La drept vorbind, hinduismul sau neobrahmanismul constituie noua formă a vechii religii hinduse din perioada vedo-brahmană, credință slăbită întrucâtva de marii reformatori religioși Jaina și Buddha, însă păstrată mereu vie în sufletul credincioșilor de rând, cu atât mai mult cu cât doctrinele jainiste și budiste erau de neînțeles pentru poporeni prin subtilitățile lor speculative. Pe lângă toate astea, sistemul castelor pe care se baza brahmanismul, era atât de înrădăcinat în mentalitatea hindusă și viața socială, încât nici măcar budiștii nu s-au atins de el, iar brahmanii, dându-și seama la timp de primejdia ce-i amenința pe ei și cultul lor, „au întreprins o vastă operă de adaptare a doctrinei și riturilor brahmane la înțelegerea și gustul poporului dornic de miraculos, pentru a putea să ducă astfel cu mai multă eficacitate lupta împotriva jainismului și budismului” (E. Vasilescu).