simeanu Îi cunosc, îi prețuiesc și le sunt aproape ori de câte ori îmi e cu putință. Fincă Postăvaru e un dirijor serios, meticulos și cu randament. Iară Croitoru, un instrumentist de nivel. Un solist de clasă și-un om prietenos. M-am mai convins o dată recent, urmărindu-i la treabă în urbea Ploiești. La Filarmonica ”Paul Constantinescu”. În fața unei orchestre vrednice, temeinice și cam întotdeauna convingătoare-n prestația sa. Ce m-atrage benefic s-o ascult pe viu chiar la ea acasă. În sala ”Ion Baciu” deloc străină mie de niște ani buni...
 De astă dată, fură-ntr-un parcurs simfonic semnat nemuritor de Mozart și Ceaikovski. Cu calm, precizie și dăruire, tălmăciră al patrulea concert de vioară al celui în Salzburg născut. Florin arătându-se stăpân fără greș pe partitura celebră. Nuanțând potrivit, iscusit, ca un interpret de vârf incontestabil. Are viteză și siguranță, ritmică, finețe. Da` și ceteră faină, de real folos când suie pe scenă.

Dovedindu-se clar un cordar de fală pentru-a noastră țară. În cazu` de față, tandem de nădejde cu Radu creând. Acesta din urmă, conducător de nădejde, chibzuit, echilibrat, experimentat, așa cum îl știu. Dovadă, suita a-ntâia pentru orchestră a marelui rus (care spală ș-acu` din păcatele unor conaționali odioși, de ieri sau de azi, prin muzica sa minunată). Impecabil redată de prahoveni. Fără ezitare, plină de culoare. Cert pătrunzătoare și strălucitoare. Dându-mi prilej să aștern pe foaie alte vorbe de laudă pentru toți acești slujitori devotați ai artei simfonice autohtone din zilele noastre. Le merită cu prisosință...