a szANOTIMPUL IUBIRILOR

Iubitule, au înflorit castanii
Pe trepte de lumină către cer
Si își înalță lin culoarea
Lăsând o urmă fină în eter.

Și păpădia s-a ascuns iubite
Cu tot cu galbenul solar
Și-a croșetat din floarea ei
Dantelării de-un alb plenar.



Știai iubite că s-a dus
Încă un timp al marilor iubiri
Știai că soarele-a apus
Când ți-am făcut mărturisiri ?



CONTROVERSĂ

Lumină risipită
În negura zilei
Pioasă amintire
a celor plecați
Sângele mușcatelor
dând viață zidului
Arterele copacilor
desenându-se pe cer
Femeie cu durerea
la vedere
Cor de călugări
rupând tăcerea
Tămâie pe amintirile
mele
Pulberea lunii – amintirea nopții
Limpede agheazmă
Patriarh încă viu
Imortalizat pe ziduri
Nădejdi în
Dumnezeul din noi.



ȘOAPTĂ DIVINĂ

Lasă-mă să-ți fiu
floare de crin
într-o zi cu cer
senin.
Nu-ntreba de unde vin
Eu doar ție-ți aparțin
Unii zic c-ar fi
destin.


RENASC...

Absorb lumina
în trupul meu
vindecându-mă
de neputință
ca anemonele
din picturi
după ce și-au potolit
 setea
cu lacrimi
căzute din
nori fumegând...


TU FII DOAR !

Ti-am șoptit
în amurg:
Nu apune
înainte să
răsari
Nu cere
înainte să
dai
Nu râde
înainte să
plângi
Nu te însingura
înainte să
fi iubit
Nu te bucura
înainte să
fii trist...
Tu fii doar !

Te voi găsi
înainte de răsărit
mă voi umple de tine
și de inima ta
plăpândă
înainte ca ea
să apuce
să plângă.