ap2MOTTO:
,,Celui ce trece malul cu fluturi, o, Doamne, pietrele fa-i-le scuturi! Ti-e frig, iubitul meu , valurile sunt stânci, cascadele, fluviile de stele, deschid porțile cerului, unde cad cresc radacinile gerului”


Ghirlande, ploile ,aripi de fluture scuturând culorile,lună își risipește culorile reci trecând prin poarta de cer,cu norii cenușă, srum licărind pe frunze de ger
Și ochii mei goi, râsul se prelinge vara asta tot plânge,franjuri de suflet se-nfasoara prin crengi,
Sunete, sunete,
Fragile vise, pustiul din mine cu aer de flori,
Tăcută gradina cred că suspină, lacrimi de ploi,
Pașii mei prin țăndări de stele când cerul își scutură trăsnete grele,


Umbrele, foi că de piatră, rănesc copacii rămași în furtună, cu trunchiul greoi, nu cad în genunchi,cu fruntea în Luna,primesc pedeapsa cînd tuna ,iarba rasare , tăcută,zimbet de apă, senină, ploile mă înfășoară ghirlande,transparente veșminte,
O,.cum te țin minte!
Senin te gindesc, miros de pelin,
Umerii goi,poveri, ochii tăcuți, mâini,suavul senin prinzând răsăritul cu aripi de fluturi,
Rouă de perlă rătăcită in flori,
Doar zbor de licurici rămași apinsi ,darul de-l aduceai uneori, ce nostalgie!
Atât a mai rămas din noi!


Fructele cad doborâte de sulițe, crengile veștede
Zdrențe de nori, pe umerii goi
La icoane am aprins lumânări ca de ceață
Cu ochii fierbinți,din icoane de sticlă, sfinții nu mai știu să se roage cu mine,
Doar crinul regal, palid lujer, sfințit cu iubire,
Absența ta, pustiul din mine,
Șapte ceruri, șapte fire de iarbă înnodate cu apă
Șapte iasomii înflorite in poartă,
Șapte înnoptări căzute, an de an, pe frunze de iarnă, șapte săgeți căzute din arcuri de zei,
Șapte șoapte, înnoite,risipite-n clepsidre,
Șapte clopote să bată neîncetat în castelele de corali ascunse-n adâncuri de mare,
Șapte pescăruși îmi vor aduce, noapte de noapte,cu cânte stinse, vești despre tine,
Șapte avataruri să mai trec,vrăjite,dezrobite,
Și aceeași soartă, îți voi spune,, închisă e perla in scoica de suflet, fărâmă cu fărâmă, strânsă e iubirea de tine,,
Noaptea are chipul zilei, vâltori,cascade,,ploi, tumult, măcinând statui că de vânt,
Noapte caut tristețea ochilor tăi rămasă pe ultima floare, grăbit ai primit-o și floarea, modestă, tremurând a înverzit,,,,
Odihna mea, odihna zăpezilor cuminți
Când cad în afară de timp,,,,
Ai coborât în rugăciunea ninsorii troienind pomii cu soare,
Venisei cu cerul aproape să-mi fie iarna cetate,
Nu îți știam nici un numele,
Simplu, firesc, mi-ai aprins candela cu miezul de floare,
Mirodenii, sulfine, ardeau in loc de lumine,
Ochii , amestecați cu suava răcoare,
Mi-au fost rana ce doare,
Caii albi, din pădurile ascunse,treceau fulgere-n soare, sticleau copacii, fulgere-n soare,altare mărețe,valul , pe umeri, brodat cu țăndări de ger,
Mana ta un mister,,,



Sunt caii albi ce pasc în lanuri albastre, își caută roua dar vadu-i secat, râul departe de drum, copitelor, pietrele sparte,
Doar fluturii știu poienile adînci de răcoare
Ia tu un fluture și pune-l ,stea , in fruntea, tuturor înaripatelor,nu le vezi aripile,
N-AI dezlegare de la zeul de soare, arjun,
Curat și limpede , doar tu știi cărarea d munte,
Ajută caii să se întoarcă-n poveste,
Nălucirile lor doar ție ți se arată, inocent,
Ce mătasea ierbii,cu floare de dor , în mâinile tale, învelite cu soare,
Tu știi valea adâncă sa poată zbura și pe lună,
Ochii dacă-ti privesc și eu pot caii să-i văd,
Știu răsăritul, vrăjită ,cum sunt,prin câte ceruri am trecut,nici zeii nu m-au ocolit, când treceam prin cetate, învățând să privesc în adâncul făpturii, acolo unde este dorința de zbor, la țărmul de trup, la mâinile, nevăzutele,cu muguri,
Cu fluturi , când simt nostalgia iubirii,
Vezi! Nu te aștept, ești dincolo de marginea sufletului meu,
Mâinile nu-ți mai ating începutul,
Nisipul te înconjoară,
E o luptă crâncenă cu întregul,
Trebuie să zidești o cetate, să tragi pădurea aproape,din oceane sa aduni ploile în basmale de nori, să înverzească dumbravile, să chemi căprioarele, lupilor să le dai de-o genune,
Mâinile, mâinile îți sunt zbor împletit în liene,
Iubirea te-a năucit crezandu-ti sclipirile tandre, cuminti,suave,cu atingeri de curcubeu te-a risipit,pe același drum nu, n-.ai mai vrut să tot urci,cu clopoței de argint, cădelnițe de azur ți-am căutat urmele,și în nisip,
Dar am găsit ninsori,semn straniu,
Tu semănai câmpul cu flori,
A trebuit să-ți vin eu cu cântece,
Erau copacii goi,mana mea cu iubire , i-a cioplit în sulfine, aromele , fierbinți, ți-am risipit și ție pe umeri,hlamide de iubire,
Am înțeles târziu,cum până și privighetorile te amețeau și mii de cuiburi a trebuit să iau cu mine, în jerbe de sori înveliți, sa nu s sperie cântecele când le dau arbori noi,
Numai pe tine nu am știut să te aduc înapoi,
Ce vânturi trec,,,,
Copacii ,tot goi!


,,,Intre dragoste și palmele mele,și-a făcut cuib lumina în amurg, tăcerea își strânge aripile,ranindu-mi aripile, zborul din trup ,
Decolorat, curcubeul, nu poate aluneca mai sus ,se prelinge pe urmele tale ,
În florea de nufăr e rubinul ascuns, cum arde în sufletul tău,mugur aprins ,ca niște ochi de păsări, rătăcite de cuib, cerul , printre păduri, albastrul zdrențuit , colorează izvorul tăcut,,te vei bucura?
Cununa de spini, o țin pentru înnoptările mele,
Cununa de perle, ți-o aduc pescărușii, înveliți în armura de zori ,ce nădejde are marea în binecuvântările tale , să-și afle. În sfârșit , alinare,se zbate între maluri prea strâmte ,
Tăișul de ger îi smulge copacul verde ,țărm de odihnă, Dumnezeului din cer, singurătatea fiindu-ti sublimul , șoaptele doar ne învelesc simtindu-i iertarea,de a-și cere destin de iubire,
Te iubesc ca pe-o duminică încremenită în zbor de pasăre albastră ,ce fluturi în odăjdii de lumină , cad din candelabrul de stele , mă înconjoară în altarul dragostei de tine ,de stropi de rouă, ce strai de sfântă sărbătoare , mă îmbraci în zâmbet ,nu ești tu iubirea mea de cer când raiul e cu tine,,, despletire-n pietre,
Șoapte murmurate din descânt străvechi ,
Duhul de ape ce-si cântă odiseea Între maluri de vânt ,,,te-am căutat în toate locurile greșite,
Urmele în zăpadă , împietrite , dar pietrele au înflorit, petalele au zburat, fluturi s-au întrupat ,aratandu-mi drumul cel bun,
Rugăciune ti-aduc in vibrația aerului ,fir de curcubeu aruncat peste mare,,,te vei bucura?
Deșertăciune mi-e umbra de plouă,dumnezeiasca ta făptură mă îmbracă în lumină nouă ,dumnezeiasca-ti mâna ,adună aripi de ploi, ce rai nesfârșit raiul inimii tale ,
Oceanul azurului îmi răstoarnă în prag carul cu stele ,,cât praf de aur pe urmele pașilor tăi ,
Pasărea cântătoare ti-e pe umărul drept , arc de cântec spre umărul stâng , ce cuib de vulturi ascunzi în mâini ,,,te vei bucura!
Muguri Îți sunt tăinuiți sub zăpezile urlme de zâmbet,toate viețile de nu le-am trăit se așază în foi peste timp,sunt cerul , când mă iubești , înfrunzit Intr-un crâng, câte flori albe în înflorirea de mirt , sunt inima căprioarei când mă uiți sub colții întunericului strâmt ,
Timp fără tine? zborul căzut de pe aripi , rugă în rugăciune de vânt ,cerul taindu-si vadul albastrul printre pietrele albe,
Mâinile tale, luntre, păsările se strâng să traverseze marea de sunete , catifelele mărunte spulberă ninsoarea spre munte , diamantul e-n frunze,ce fluviu e toamna înveșmântă în cohorte de umbre,se zbat în crengi , rătăcite, flori de cireși ,zburate prin toamnă , învelite în vise de vară,,,te vei bucura!
Lună mi-a dăruit veșmânt de safir să-ți fiu că un înger cu aripi căzute în palmele tale, să-ți cad intre umbrele tale,cu trupul meu , ca de nalbă,
Bucură-te, tu, anotimpul meu fără nume ,
Primeste-ma inima in fluturarea inimii tale,și-mi imparte-o florilor lumină, imparte-mi inima ploilor de stele și fa-o rai îngerilor, desprimavarati fără de vrere,
Ia-mi inima și inverzeste-o în mijlocul oceanului neiubirii, Dumnezeu știe s-o împartă corăbierilor pierduți în cetatea eternă ,,, bucură-te inima mea! Glusul iubitului meu, muzica sferelor ,
Și florile de piatră vor înflori in catedrale,
Ca albul zăpezii e rugăciunea îngerului a atingandu-i marginea inimii sale,,,