Piesă de teatru într-un act

Decorul: Un amfiteatru

Personaje:
Copilul
Lumea
Faima

Copilul: Am învățat, încă de mic că trăim într-o lume frumoasă. M-am bucurat de frumusețea a tot ceea ce mă înconjura și astfel încercam să văd doar partea frumoasă a lucrurilor  din jurul meu. Eram feicit... Atât de fericit eram, până într-o zi, o zi în care am aflat un adevăr ce m-a cutremurat. În acea zi mi-am dat seama că odată cu trecerea timpului, frumusețea locului în care trăiam rămăsese neschimbată dar oamenii, oamenii s-au schimbat.

Oamenii au devenit  dintr-o dată atât de reci de parcă inimile lor erau înghețate, reci și invidioşi. Cu cât trecea vremea, cu atât deveneau mai reci față de mine. Nu le făcusem nimic, ba din contră, am încercat să trec  neobservat. Eram o simplă persoană inocentă de lângă tine, de lângă ei. Cu cât încercam să nu fiu remarcat, cu atât răutatea din jurul meu era mai mare. Nu de puține ori mi-am pus întrebarea: Oare cu ce am greșit față de tine lume?
Am încercat să trec cu capul sus prin tine, lume, dar ți-ai luat o altă înfățișare devenind plină de invidie, plină de resentimente. O, lume! Cum ai putut?
să-mi faci una ca asta?Cum de ai vrut să atragi un copil în jocul tău murdar?Cum de ți -i s-a pus pata tocmai pe mine atâta timp cât erau și alte persoane în jurul meu?
LUMEA: Ha,ha,ha! Mă faci să râd. Pe mine mă interesa doar persoana ta.
COPILUL: Spune-mi ce aveai cu mine?
LUMEA: Am vrut să te vadă cu capul plecat.
COPILUL: Ce rău ți-am făcută eu ție? Spune-mi de ce-ți doreai acest lucru?
LUMEA: Am pornit această luptă împotriva ta, fiindcă eram absolut sigură că o voi câștiga.
COPILUL: Te -ai purtat cu mine ca și cu o cârpă. Acum râzi de mine, râzi de un copil nevinovat.
LUMEA: Cum să nu râd când tu mă întrebi ce am avut eu cu tine? La început chiar nu te-am observat dar mai apoi...
COPILUL: Apoi ce? Ce puteam să-ți fac eu ție?
LUMEA: Nu ai făcut niciun rău. Nici nu aveai cum să-mi faci ceva. Eu împreună cu Faima...
FAIMA: M-a chemat cineva?
COPILUL: Cine ești tu? Nu te cunosc.
LUMEA: Ea e Faima. Am mare nevoie de ajutorul ei.
FAIMA: Numele meu e Faima. Nu este om pe lumea asta care să nu-și dorească să mă cunoască.
LUMEA: Are dreptate. Îmi place să o am pe prietena mea lângă mine.
FAIMA: Știi cât de mult am încercat să-ți fiu alături? Am încercat atât de mult.
COPILUL: Tu? Eu  ți -am mai spus că nu te cunosc.
FAIMA: Trebuia să mă cunoști. Erai nevoit să  mă cunoști.
LUMEA: Motivul pentru care am început acest război cu tine era faptul vă voiai să treci neobservat în loc să te bucuri de aprecierea celor din jur. Nu credeam că în vremurile în care trăim poate exista cineva care să nu-și dorească acest lucru.
COPILUL: Nu puteam să mă bucur, fiindcă știam că perfecțiunea nu există iar eu eram departe de a fi perfect. Am luat tot ceea ce mi-a oferit destinul ca atare. Am avut urcușuri și coborâșuri. Nu am plâns când mi-a fost greu, dar nici nu am sărit în sus de bucurie când mi-a fost bine.
FAIMA: Cu cât timpul trecea, tu, copile, erai mai încăpățânat în a mă recunoaște, încât am ajuns să-mi pierd răbdarea.
COPILUL: Eu am vrut să fiu doar eu însumi, un copil la fel ca oricare altul. Nu mi-am imaginat că aș putea fi altfel decât ceilalți. Nu am vrut să mă hazardez pe tărâmul tău Faimă, nici să mă lupt cu tine Lume.
FAIMA: Noi te-am ales pe tine dintre atâția  copii. Credeam că ești ușor de manipulat.
COPILUL: O, Faimă! O, Lume! Cât v-ați înșelat în privința mea!
FAIMA: Ai dreptate. Ne-am înșelat, amarnic ne-am înșelat.
COPILUL: M-ați văzut mic și neajutorat? Acolo sus e cineva ce îmi călăuzeşte pașii ce nu mă lasă la greu, acolo sus e Bunul Dumnezeu.
LUMEA: Ei, na. Te Ajută Dumnezeu .Uită-te la mine și uită -te la tine!
COPILUL: Pui la îndoială ajutorul ce ni-l dă Dumnezeu? Ai uitat că și tu ai fost ajutată. Altfel cum ajungeai mare și puternică așa cum îți place să te numești?
LUMEA: Am de toate: am avere, o am pe prietena mea Faima lângă mine, am tot ceea ce îmi doresc.
COPILUL: Degeaba te lauzi cu aceste lucruri, căci într-o clipă poți să pierzi tot. La ce bun să ai de toate, să nu-ți lipsească nimic?
LUMEA: Eu să pierd totul? Întotdeauna mi-am ales adversari mai slabi decât mine, așa ca tine.
COPILUL: Stai ușor. De ce te grăbești așa? Uite! Pe mine nu m-ai învins încă.
FAIMA: Orice om își dorește faimă.
LUMEA: Da. Orice om dorește  faimă, bani, își dorește să ducă o viață îndestulată. Așadar odată și odată tot îți vei dori unul dintre aceste lucruri.
COPILUL: Eu îți spun că nu vreau nimic din ceea ce-mi oferi tu...
LUMEA: Din astea am auzit multe de-a lungul timpului. O, atât de multe!
COPILUL: Nu vreau numic. Vreau doar să fiu eu și să trec neobservat prin tine lume.
LUMEA: Toți spun asta la început. Nu vor nimic, dar mai apoi uită cât de încăpățînaţi erau.
COPILUL: Uite, lume, te rog, te rog du-te în altă parte. Lasă-mă să-mi trăiesc copilăria, căci pentru mine e prea devreme să te înțeleg darămite să-ți fac jocul.
LUMEA: Va veni vremea când mă vei ruga să îți acord atenție, iar eu nu te voi băga în seamă.
COPILUL: Lasă lume, grija mea nu mai purta. Mai bine ți-ai vedea de treaba ta.
LUMEA: Te las, dar nu, fiindcă mi-ai cerut tu, ci pentru că m-am săturat până peste cap de tine și de vorbele tale, înțelepte.
COPILUL: Vreau să trăiesc cea mai frumoasă parte a vieții, copilăria, fără să mă critici, Lume.
LUMEA: Vrei multe, dar să știi că nu-ți merge cu mine. Războiul dintre noi va continua și vom vedea care va câștiga.
COPILUL: Ai dreptate. Cine știe ce va fi. Un lucru e cert: până azi m-ai judecat fără să mă cunoști, dar de acum încolo vei știi că omul nu poate fi judecat după aparențe, căci în cele din urmă chiar și aparențele înșeală.