Sfânta Vineri

            Zi cu prilej este și vinerea, ca rămășiță dintr-un cult străvechi, această zi reprezintă adaptarea locală a zeiței Venera. Fiind ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos pe cruce, există anumite interdicții. În ziua de vineri și mai ales în cele 12 mari vineri de peste an, nu era bine să lucrezi, să torci, să coci pâine, să coși, să te speli pe cap, să mături, să construiești case, deoarece se crede că tot ce s-a înfăptuit în această zi, va lua foc, și cei care le-au făcut se îmbolnăvesc grav sau dau peste necazuri.

            Sfânta Vineri bântuie casele oamenilor începând de joi seara, întruchipată într-o văduvă rea și năpăstoasă cu cei care nu-i respectă sărbătoarea.[1]

            Contrastând cu Marțolea babă slută și rea, și cu Fata Pădurii, femeie cu copite de cal, Sfânta Vineri este imaginată de săteni, ca o ființă frumoasă, mare și sfântă, care îndeplinea anumite dorințe, cui i se ruga ei, dar îi și pedepsea pe aceia care nu-i cinsteau ziua și lucrau unele lucruri oprite.

Baba Odochia

             Baba Dochia, Ordotia, Ordochea, Docă, Dochie, Ojdotia reprezintă o divinitate agrară, aflată la vârsta bătrâneții, este simbolul iernii, care moare și reînvie simbolic. Se sărbătorește în ziua Sfintei Evdochia la 1 martie și reprezintă, înnoirea anului, sosirea primăverii.         

            Miturile Babei Dochia sunt numeroase pe întreg teritoriul țării. Se presupune că a fost fiica Regelui Decebal de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Fata îl refuză pe acesta și reușeste să fugă în munți, cu turma de oi, unde va fi ajutată de către Fecioara Maria, care o va transforma,

într-o stâncă.

            Sau se crede că Evdochia a fost o femei bogată și frumoasă, care după o viață desfrânată, se convertește la creștinism, fiind canonizată și sărbătorită la 1 martie.

            Alte mituri vorbesc despre Baba Dochia ca fiind mama Lui Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorinței bătrânei. Pentru a se răzbuna, Baba Dochia își trimite nora iarna la râu, să-i spele lână neagră, până s-o albi. Fata s-a chinuit să albească lâna, până i-au sângerat mâinile, însă lâna nu

s-a albit. Tristă și disperată din cauza faptului că nu se putea reîntoarce acasă la soțul ei, nora începe să plângă. Impresionat de suferința femeii, Domnul Hristos îi apare în cale și îi oferă o floare roșie, sfătuind-o să spele lâna cu ea. După ce i-a mulțumit, nora a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat surprinsă, faptul că că lâna s-a albit. Bucuroasă, că a reușit să îndeplinească sarcina impusă de către Dochia, fata se îndreaptă spre casă. Baba Dochia, auzindu-i incredibila poveste, își acuză nora de faptul că Mărțițor (așa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus Hristos), era iubitul ei. Auzind povestea cu floarea roșie a nurorii și convinsă fiind că primăvara a sosit, bătrâna pornește cu turma sa de oi spre munte. În timp ce escalada muntele, a dezbrăcat rând pe rând câte un cojoc, din cele 12 pe care le purta, până a rămas doar în cămașă. Și vremea s-a răcit. A dat Dumnezeu frig, ninsori și îngheț. Dochia a înghețat împreună cu oile sale, și s-a transformat într-o stană de piatră. De atunci, se crede că poartă fetele mărțișoare, ca simbol al primăverii. Tot de atunci se crede în zilele babei, de la 1 la 9 martie, zile capricioase, în care alternează timpul frumos, frigul, ninsoarea, vântul, gerul și ploaia. Are loc de fapt o luptă între anotimpul rece, iarna, pe cale să apună și anotimpul regenerator și fertilizator - primăvara.

            În Maramureș poveștile despre Ordotia sunt numeroase. Este reprezentată drept o femeie bătrână, urâtă și încovoiată de spate. Când apare, aduce frigul cu ea. Este întruchiparea iernii. Fiindu-i frig, a îmbrăcat 12 cojoace, reprezentand lunile anului. Când se îmbracă Odotia e frig de crapă pietrele, e vânt, ploaie, ninsoare, în luna martie.

            Ordochia a urcat în munte cu caprele, cu cojoacele pe ea. Când a ajuns mai sus, Dumnezeu a dat o căldură, încât baba a fost nevoită să arunce câte un cojoc. S-a dezbrăcat, aruncând pe rând câte un cojoc, care se transforma în stană de piatră. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi Odotia cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră.[2]

            O venit primăvara când Odotia o ţâpat omăt. Baba tot a ieşit la munte și o tăt dat omăt. Aşé ziceu oaminii când vedeu: – Amu a venit Baba Ordotia cu omătu’. Apoi ea când ţâpa, tăt aşă zicé: – No, aiasta-i omătu mieilor. Aista-i omătu caprelor. Aista-i omătu oilor. Şi tăt aşé, până-n trei miercuri, trei marţi şi trei joi: – Tot aşe-oi ţâpa şi apoi mă duc, că am lucrat în grădinuță.[3]

[1]    Performer Ileana Drăguș, 73 ani, Oncești, 2012

[2]    Performer Maria Rednic, 69 ani, Oncești, 2012

[3]    Performer Ioan Drăguș, 84 ani, Oncești, 1991