201902 02Dragi prieteni,

Avem, din nou, bucuria de a asculta un Cuvânt, un Cuvânt special, Cuvântul lui Isus! Sunt chiar cuvintele lui Isus. Dorim să-l ascultăm din Evanghelia lui Matei 5,43-48:

„43 Ați auzit că s-a spus: ‘Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!’ 44 Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! 46 Căci dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? 47 Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Oare nu fac același lucru și păgânii? 48 Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!”



Sunt cuvinte de o claritate de netăgăduit! Sunt cuvinte foarte puternice. Să încercăm să surprindem esența lor. Categoric ne găsim în fața a două moduri de a iubi. Există un fel de a iubi pe care îl regăsim cu ușurință în comportamentele obișnuite. Aș spune că acest mod de a iubi este unul spontan, e pentru toți. A fi bun cu cel care e bun cu tine. A fi amabil cu cine e amabil. A fi disponibil cu cine e disponibil. A iubi pe cine te iubește. Această iubire vine de la sine. E iubirea ca răspuns la iubire. „Tu ești bun cu mine și de aceea eu sunt bun cu tine. Eu încerc să manifest un gest de bunătate în ceea ce te privește, sperând ca și tu să faci la fel”. Bunătatea… Eu încerc să fiu amabil cu tine sperând ca tu să îmi răspunzi cu amabilitate.

Să ne gândim că, atunci când mergem la spital, dacă dorim să adresăm cuiva o întrebare, o facem cu o amabilitate extremă, sperând ca persoana căreia i-am adresat acea întrebare să fie la rândul ei amabilă. Eu o numesc „iubirea-găleată„, iubirea-răspuns: îți dau ceea ce îmi dai. Îți dau pentru ca tu să poți să îmi dai când și cum ți-am dat eu. Să fim înțeleși. Iubirea ca răspuns e un lucru bun! Să faci așa nu este un lucru rău! E o iubire ca toate celelalte. Acest mod de a iubi îl trăiesc toate persoanele, poate cu mici excepții. E o dimensiune normală a vieții comunitare. Pentru a iubi astfel nu trebuie să fii creștin sau să mergi la biserică. Nu trebuie nici măcar să crezi în Dumnezeu: amabilitate pentru amabilitate, bunătate pentru bunătate. Acest mod de a iubi nu se deosebește cu nimic de iubirea celor care nu vin la biserică.

Există o altfel de iubire! Un mod de a iubi nemăsurat, în afara coordonatelor normalului! Există un mod de a iubi – să o spunem clar – care e în afara posibilităților umane imediate de a iubi. E iubirea pe care ne-o propune Isus: iubirea dușmanilor! Cu câteva rânduri înaintea acestui fragment pe care l-am citit, Isus ne spune: „Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt!” E o iubire care întrece posibilitățile noastre umane, mai puternică decât capacitatea noastră de a dori binele. Uman vorbind, nu reușim să facem gesturi de acest tip. Aceasta este noutatea!

La începutul acestui fragment evanghelic pe care l-am ascultat găsim tocmai această noutate pe care Isus ne-o propune: „Ați auzit că s-a spus: ‘Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!’ Eu însă vă spun…„. Aceasta este noutatea! Acest lucru este posibil doar prin puterea Spiritului Sfânt, doar prin noutatea lui Isus! E de negândit să existe o astfel de iertare și de iubire a dușmanilor în viețuirea umană normală, fără vreo legătură cu Dumnezeu… Doar prin puterea lui Isus, doar cel care a cunoscut cea mai mare iubire, iubirea lui Dumnezeu, poate să ajungă să fac un gest de iertare atât de mare, atât de intens și atât de profund.

Însă trebuie să spunem că, deseori, pentru mulți dintre noi, între aceste două moduri de a ne comporta: iubirea normală, iubirea ca răspuns și iubirea dușmanilor, iubirea celor care ne fac rău, există un al treilea mod pe care noi l-am inventat. Eu îl numesc: „insula autojustificăriii„. Insula folosită de mulți creștini pentru care, în fața unor persoane care le-au făcut rău, sau cu care au o relație tensionată, refugiul este: „Eu nu i-am făcut nimic rău! Trebuie doar să stea departe de mine! Nu-l urăsc, nu am nimic cu el!” Ne refugiem pe această insulă spunând: „Nu fac nimic rău! Nu răspund la provocări, nu-l urăsc, nu-i dau palme, dar să stea departe de mine!”

Cuvântul lui Isus nu lasă însă loc de îndoială. Isus iubește cu o iubire activă care se manifestă prin fapte: „ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! Căci dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii?” Trebuie să FACEM ceva concret. Și exemplul este cel al Tatălui ceresc care face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți. Trebuie deci să facem ceva pentru persoanele care ne-au făcut rău. Pentru persoanele cu care nu avem un raport pozitiv. Trebuie să recunoaștem că sunt multe situațiile dificile, chiar și între noi, între familiile noastre.

Dar ce am putea să facem? De multe ori, a face ceva reprezintă din nou un risc pentru relație. Există un „a face” posibil pentru toți: rugăciunea pentru dușmani. Să ne rugăm pentru cei care ne vor răul. „Doamne, am bucuria să îți cunosc dragostea. Doamne Isuse, am bucuria să experimentez prezența Ta. Această persoană care mi-a făcut rău este prezentă în inima mea. Și îmi face rău în continuare. Cum aș putea, Doamne, să iubesc acest dușman? Cum aș putea să iubesc pe cine îmi face rău? Doamne, mă rog pentru el, mă rog pentru ea, mă rog pentru ei. Ți-i pun în față, ți-i prezint. Tu, Doamne, binecuvântează-i! Tu, Doamne, poți să îi faci să înțeleagă că au greșit și cât au greșit. Doar Tu ești izvorul adevărului și al luminii”.

Trebuie ca aceste persoane să devină parte a rugăciunii noastre. Făcând astfel, deja le facem bine dușmanilor noștri. Învățați să faceți așa! Învățați să vă adresați Tatălui sau lui Isus, prezent în mijlocul nostru, punându-le în față rugăciuni pentru cei care ne-au făcut rău, pentru cei care ne urăsc. Vă veți da seama că în voi se va sălășlui o pace diferită, un mod diferit de a acționa, în măsura în care vom deveni în stare să facem ceva pentru cei care ne doresc răul.

Și acum să redescoperim veridicitatea a ceea ce am spus puțin mai înainte. Doar prin puterea Spiritului putem să trăim acest Cuvânt. Ceea ce se poate trăi este o mare noutate; pentru că astfel, Domnul ne pune deja în condiția paradisului. De ce? Pentru că în paradis vom putea să întâlnim persoana pe care noi o considerăm acum dușman. Putem să o găsim pe acea persoană care ne-a făcut rău. Oare cum va fi umplută distanța care e între noi? Printr-un sejur în purgatoriu. Vom sta în purgatoriu până când vom avea o iubire capabilă să iubească chiar și pe cei care ne-au făcut rău.

Cum putem să anticipăm această creștere a iubirii care ne poate conduce direct în paradis? Începând să mă rog pentru aceste persoane. Rugându-mă cu insistență pentru ca Domnul să le primească, să le binecuvânteze, pentru ca Domnul să le dea o bună răsplată însutit, făcându-le să crească. Trebuie să ne rugăm pentru binele lor, care să se împlinească așa cum Domnul știe. Devine clară acea expresie finală a Evangheliei pe care am ascultat-o: „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!” Am putea să spunem că este imposibil. Desigur, dacă ne gândim la această propunere de perfecțiune ca la una care tinde să o egaleze pe cea a Tatălui, vom conștientiza că nimeni, niciodată, nu va fi perfect ca Dumnezeu. Dar aici ni se spune să fim perfecți în iubire, în acest mod de a iubi, precum Tatăl iubește. Și acest lucru îl putem împlini, pentru că Spiritul Sfânt a fost pus în inimile noastre. Acesta ne conduce spre a iubi cum iubește Isus. Să iubim cu aceeași putere a Spiritului lui Isus.

Vă veți întreba: „De ce vă propun această reflecție despre iubirea reciprocă, despre iertare?” Deoarece m-am gândit că darul cel mai prețios și semnificativ pe care noi putem să i-l facem lui Isus, pentru a-i cere să binecuvânteze CFE și lucrarea lor aici, în acest oraș, în această Eparhie, cel mai frumos cadou ar fi ca toți membri CFE să facă fiecare câte o rugăciune pentru dușmanii lor. Pentru cine simte că îi dorește răul. Pentru cine simte că îi face rău. Acesta este cel mai frumos cadou pe care am putea să i-l facem. Astfel îi spunem: „Doamne Isuse, suntem gata, împreună cu Comunitățile noastre, să iubim așa cum iubești Tu. Doamne Isuse, noi dorim ca această Comunitate să iubească așa cum iubești Tu. Eu nu doresc să fiu o greutate pentru această Comunitate. Nu doresc să fiu unul care îi încetinește pe frați. Și eu, Doamne, în adâncul inimii mele, fac o rugăciune pentru toate acele persoane care îmi doresc răul. Voi face o rugăciune simplă. Poate o voi face cu lacrimi în ochi, suferind!”

Aceasta este atitudinea cea mai frumoasă cu care vom putea să îi cerem Domnului să binecuvânteze lucrarea noastră. Să binecuvânteze toate persoanele pe care le vom găzdui în inimile noastre și în viețile noastre. Această atitudine va crea mediul cel mai propice pentru a primi toate persoane în viețile noastre, pentru a le primi așa cum Isus le-ar primi. Dragi prieteni din CFE de pretutindeni, aveți o mare responsabilitate. Voi v-ați bucurat de acest dar care le este dat cuplurilor de soți de a-și deschide ușile și de a-și face casa biserică prin puterea dată de harul Sacramentului Căsătoriei. Și noi i-am urmat pe alții și sperăm ca și alții să ne urmeze pe noi în trăirea acestei experiențe.

Suntem chemați să fim un semn al frumuseții darului lui Dumnezeu. Atenție! Suntem chemați să mărturisim darul lui Dumnezeu. Nu suntem chemați să mărturisim: „Mi se pare… S-ar putea ca… Se pare că… Poate că…” Suntem chemați să mărturisim ceea ce face Isus, nu ceea ce credem noi că ar trebui să facă. Astfel, trebuie să ne punem în fața condițiilor reale și să spunem: „Isuse, îți mulțumim că ai putut să inspiri familiilor noastre acest dar de a deschide ușa caselor noastre. Ai împlinit în noi darul de a împărtăși credința. Doamne, ai făcut aceasta luând acel gol al tăcerii care deseori există între noi. Am ajuns în punctul de a ne putea ruga împreună în casele noastre. Am ajuns să împărtășim credința. Am ajuns să facem să răsune frumusețea Cuvântului Tău. Doamne, dorim ca acest dar pe care ni l-ai făcut să-l împărtășim și cu alți frați. Dar mai presus de toate, Doamne, simțim că a sta împreună este o chemare la sfințenie, o chemare la a crește împreună”.

Dragi prieteni, Isus nu ne cheamă pentru a sta pe scaun, nu ne spune: „Vino, urmează-mă și stai pe scaun”. Această afirmație nu există în niciun rând din Evanghelie. Isus ne spune în această seară: „Vino, urmează-mă, te chem să îți împărtășesc o iubire mai mare! Nu te opri la micile iubiri; te chem la o iubire mai mare, la o iubire care iartă, care primește, te chem aici! Curaj! Iubește așa cum am iubit Eu, chiar dacă acest lucru costă crucea! În schimb, vei avea plinătatea iubirii care vine de la Domnul”.

http://lumea.catholica.ro/2019/02/o-iubire-care-se-deosebeste/